Sari la conținut
Autor: CONSTANTIN STOICIU
Apărut în nr. 339

Frustrari dâmbovitene

    O lume ce se credea eterna, cum s-a crezut si cealalta ingropata cu forcepsul de Istorie, e pe cale sa se destrame. Sub aparenta necesitatilor urgente, oligarhia financiara responsabila de cea mai devastatoare criza de dupa 1929 impune pretutindeni programe destinate sa-i protejeze interesele si sa-i asigure dominatia: mentinerea puterii „pietei“, refuzul reformarii structurale a finantelor si a bancilor, reducerea drastica a cheltuielilor publice pentru rambursarea datoriilor suverane, scaderea salariilor, diminuarea rolului statului. Viitorul se conjuga cu austeritate, cu  saracie pentru popoare si cu consolidarea puterii posedantilor. Neputincioasa in fata sistemului financiar, atât de laudata democratie liberala nu mai e decât un ecran pe care se agita grotesc pentru uzul galeriei marii si maruntii politicieni ai momentului. Ici si colo se aud totusi voci care reamintesc ca dereglementarile economice scapate de sub control duc inevitabil la dictaturi si la razboaie, dar cei in masura sa le auda au surzit de mult. Criza din anii 30 nu s-a terminat decât odata cu izbucnirea celui de-al Doilea Razboi Mondial, razboaiele purtate de Occident in Irak, Afganistan si Libia anunta probabil altele si mai devastatoare. O noua lume noua, necunoscuta, complet diferita de cea de pâna acum, e pe cale sa se nasca. O lume periculoasa. O lume si mai urâta. Era scris in ceruri ca disparitia a ceea ce s-a numit comunism va fi urmata de destramarea capitalismului minat din interior de propriile sale excese, de brutalitatea mondializarii care distruge culturi, umileste popoare si interzice orice speranta.
    Nimic din aceasta perspectiva sumbra nu pare sa tulbure prea mult spiritele alese ale natiei. Ele, spiritele alese, sunt inca pierdute in contemplarea când stupefiata, când dezgustata, când inveselita a concetatenilor prizonieri ai realitatilor de zi cu zi. Un intreg spectacol. Usor perturbat de ceea ce se pretinde a fi sau, mai exact, se doreste a fi de câtva timp disputa ideologica autohtona dintre dreapta si stânga. Ii numeri pe degete si pe unii si pe altii. De o parte si de alta, câtiva mai batrâiori care nu mai au nimic de pierdut, dar si ceva tinerei cu gustul riscului si al provocarii. Unul sau doi aterizati de peste ocean sau de pe continent si hotarâti sa-si câstige, daca nu chiar au câstigat-o deja, o respectabilitate refuzata acolo de unde vin.
    Dupa cum prea bine se stie, intelectualul român care a supravietuit prin miracol terorii comuniste si nu pridideste s-o strige cu orice ocazie s-a cuibarit de douazeci si unu de ani speriat, dar tantos si ferm, in postura de dusman neinduplecat al stângii. Cei care si-au mai pastrat o bruma de bun simt si-au vazut cu chiu, cu vai de rostul lor fara sa se mai intrebe public unde mai sunt cu convingerile si daca eventual mai au sau au avut vreodata. Mai tinerii condeieri, ce-si imagineaza ca pot trai la nesfârsit intr-o lume in care Istoria nu mai e decât o insiruire de iluzii si deceptii, sunt multi de dreapta din ignoranta si conformism. Fara a intra in detalii si explicatii, toti cei de dreapta provin dintre profitorii cunoscuti.
    Cel putin pentru mine, o noutate aceste afirmari curajoase. Aceasta asumare barbateasca a unor convingeri diametral opuse intr-un climat intelectual lalâu dominat de rafuieli meschine si de obsesia puerila a condamnarii condamnatului comunism. O disputa târzie totusi. Sterila in mare masura, de vreme ce mai nimic din ceea ce s-a intâmplat si se intâmpla politic in tara nu indreptateste etichetarea de dreapta sau de stânga a unuia sau a altuia dintre partidele ce s-au perindat de douazeci si unu de ani la putere. Binecuvântate de Occidentul triumfator si tinute in lesa de bratul sau lung si neiertator, Fondul Monetar International, guvernele de culori stacojii ale tarii au facut si fac ce li s-a spus sa faca. Combinate cu zelul si parsivenia locala, pretioasele indicatii au dat România de azi. Un teritoriu anexat Uniunii Europene si Tratatului Nord Atlantic. Disputa defazata, de asemenea, in raport cu convulsiile actuale ale capitalismului: crize repetate, revolte, atentate, razboaie pierdute si razboaie ce se anunta.
    Cum suntem inca in România, unde totul se petrece cu intârziere si pecetea locala nu poate lipsi, disputa are totusi un farmec cu totul neasteptat: preopinentii profita sa-si arunce unuia altuia in cap ceea ce stiu, si stiu, pentru ca sunt baieti si fete cititi, despre dreapta si stânga in general. Autori celebri sunt chemati de o parte si de alta in ajutor si citati cu fudulia inerenta de a inchide definitiv gura adversarului. Etc., etc. In decorul României neoliberale, disputa dreapta-stânga, stânga-dreapta are aceeasi utilitate ca si celebra rafuiala despre sexul ingerilor. Semnalez, in sfârsit, frustrarea unuia dintre combatantii dâmboviteni de dreapta care s-a trezit fara adversari.