În spatiul românesc comunismul ramâne, dupa 1989 desigur, o sursa inepuizabila de tensiune. Stârneste nemultumiri si valuri de indignare (atunci când, spre exemplu, Marius Oprea este înlaturat de la conducerea unui institut de investigare a crimelor comunismului), întretine o ura mocnita (vezi seria de articole initiata de Adrian Majuru în „Cotidianul“, de unde aflam, daca mai era nevoie, etapele parcurse în tarâmul jurnalistic de vajnicii anticomunisti postcomunisti, dar fruntasi colaboratori în comunism la… „Convingeri comuniste“), furnizeaza teme de campanie electorala (ca la trecutele prezidentiale, îmbibate de un discurs funebru, ce avertiza asupra asa-zisei instalari confortabile – a câta oara? – a comunistilor la putere).
„Smintita“ de la Gdansk
Tonurile sunt mereu aceleasi: gri cu nuante revansarde. În timp ce noi ne continuam nestingheriti drumul pe linia ridicolului si grotescului, polonezii îsi mai plâng înca mortii din accidentul aviatic de la Katyn. Printre acestia, doua figuri ilustre ale rezistentei poloneze în fata comunismului (în timp ce la noi a fost preferata calea mult mai comoda a anticomunismului postcomunist, extrem de facila si aducatoare de foloase, în Polonia lucrurile au stat cumva pe dos): Anna Walentynowicz si Ryszard Kaczorowski; „The Guardian“, prin vocile lui Michael Simmons si Michan Olizar, le dedica fiecaruia un necrolog, pios omagiu adus unor luptatori pe baricadele libertatii. Rândurile care urmeaza sunt o spicuire din amintitele necrologuri.
O fotografie a lui Jean Luis Atlan ne-o înfatiseaza pe Anna Walentynowicz în mijlocul muncitorilor protestatari de la santierele navale din Gdansk. Era primavara lui 1980, iar alaturi de Anna (ce se adresa multimii folosindu-se de o portavoce), stând cu mâinile în sold, se afla Lech Walesa. Nascuta la 13 august 1929, decedata în recentul accident aviatic, Anna a fost una dintre figurile luminoase al Solidaritatii poloneze. Recalcitranta si neobosita activista pentru cauza sindicalistilor (în tot rastimpul vietii s-a imaginat ca o sindicalista libera de orice constrângere), ramasa orfana din timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial, Anna a fost pentru un timp membra a partidului comunist (dupa ce s-a angajat la santierele navale de la Gdansk, imediat dupa sfârsitul razboiului). A fost un muncitor model si un comunist devotat cauzei, numai ca dupa un timp îndoielile si-au facut loc în convingerile ei comuniste.
Asa se face ca, în scurta vreme, deziluzionata si neîncrezatoare în retorica dictaturii comuniste, a început o activitate clandestina: distribuia ziarul reactionar „Robotnik Wybrzeza“. Dupa 1970 s-a alaturat sindicalistilor independenti, neascunzându-si opiniile politice. Autoritatile comuniste au trecut-o în categoria persoanelor care si-au pierdut mintile, Anna Walentynowicz fiind „smintita“ de serviciu din rândurile sindicalistilor. Imensul scandal stârnit odata cu decizia autoritatilor de a o exclude de la santierele navale, cu manifestatiile celebre, ce au cuprins întreaga zona portuara de la Marea Baltica în semn de solidaritate cu Anna (un milion de muncitori au protestat în august 1980 vizavi de eliminarea ei fortata), a însemnat începutul sfârsitului pentru comunismul polonez.
S-a pensionat în 1991, iar în 2000 a refuzat propunerea de a deveni cetatean de onoare al orasului Gdansk, nerefuzând în schimb, în 2005, la Washington, medalia oferita de Fundatia Memoriala a Victimelor Comunismului. Anna Walentynowicz a aparut într-o serie de documentare, jucând ea însasi în filmul din 1981 al lui Andrzej Wajda, „Omul de fier“.
Ultimul presedinte în exil
Un alt personaj exemplar, disparut în accidentul aviatic, e Ryszard Kaczorowski. Având venerabila vârsta de 90 de ani, acesta a fost ultimul presedinte în exil al Poloniei (în intervalul 1989-1990). Fiul unui lucrator la caile ferate, nascut în estul Poloniei, la Bialystok, a urmat cursurile unei scoli comerciale, lucrând apoi ca negustor de vinuri. Dupa pactul Ribbentrop-Molotov si apoi, dupa ocuparea orasului natal de catre trupele lui Stalin, a intrat în rândurile partizanilor, ca membru al unei grupari de rezistenta. Activitatea sa anti-sovietica i-a fost atent supravegheata, asa încât NKVD-ul i-a aplicat o sentinta pe masura activismului sau într-ale rezistentei: condamnarea la moarte.
Ulterior, sentinta s-a mai „îmblânzit“, doar 10 ani de munca grea la Kolîma în Siberia. Numai ca Ryszard nu a avut ghinionul sa guste din teribilul Gulag rusesc siberian. Dupa descoperirea, în 1943, de catre germani a miilor de ofiteri polonezi executati la Katyn, Ryszard Kaczorowski si guvernul în exil au cerut investigarea acestor crime macabre de catre Crucea Rosie.
Fidel guvernului în exil (sub comanda lui Wladyslaw Anders, trupele poloneze, aflate în subordinea celor britanice, s-au distins în luptele din campania italiana, insuficient însa pentru a fi invitate la parada militara din mai 1946 de la Londra), Kaczorowski a fost un simbol al rezistentei poloneze în fata sistemului comunist. S-a întors în Polonia în 1990, pe 22 decembrie, dupa 50 de ani petrecuti în Marea Britanie, în rastimpul celor 20 de ani scursi de atunci vizitând deseori patria mama. La aniversarea a 90 de ani de viata (în noiembrie 2009), presedintele Lech Kaczynski a spus despre acesta ca va ramâne în memoria colectiva ca un simbol al libertatii poloneze.
Viata acestor figuri exemplare ale istoriei recente poloneze s-a încheiat tragic în apropiere de Katyn, drama poloneza de acum 70 de ani repetându-se în zilele din urma.