„Don Giovanni“ de criza

Numesc astfel noua productie cu opera mozartiana pe prima scena lirica a tarii, un proiect care dateaza de la inceputul stagiunii si nu apartine actualei conduceri a teatrului. Criza, pentru ca decorurile sunt de o simplitate copilareasca, schematice si inexpresive. Criza, pentru discrepanta dintre frumoasele si bogatele costume ale cântaretelor si balerinelor si cele ale baietilor, limitate la camasi si tunici usoare. S-au terminat banii? Criza, daca ar fi sa citim in asemenea termeni penuria (pentru anumite tipuri de roluri) de glasuri experimentate cu care se confrunta Opera Nationala Bucuresti, fiind nevoita sa recurga la tineri si talentati debutanti. Pe undeva, nu-i rau. Numai ca „Don Giovanni“, opera operelor, prin profunzimea psihologica a fiecarui personaj, prin proba la anduranta impusa de un spectacol lung si complicat, cere o maturizare profesionala solida. Vocala si mentala. Altfel, totul ramâne la nivelul unei productii de studio, a unei cercetari in domeniu.
La recenta premiera, de multe ori am incercat aceasta senzatie. S-a recurs la tineri bine pregatiti muzical, dar fara anvergura sonora si forta introspectiva. De multe ori s-a cântat cameral. S-a recurs la solutii regizorale improvizate, precum cântul unor arii la fata de cortineta („In quali eccessi… Mi tradì quell’alma ingrata“ – Donna Elvira si „Crudele!… Non mi dir“ – Donna Anna) sau precum migrarile prin sala ale unor artisti… vezi Comandorul care apare fie printre rândurile de spectatori, fie intr-o loja laterala in scena din cimitir, respectiv a mortii lui Don Giovanni, vezi cei sase eroi care parcurg trasee total ilogice la final. Pe un platou aproape gol, se puteau gasi spatiile integratoare potrivite.
Decorurile, atâtea câte au fost, au cuprins o ingenioasa garderoba a lui Don Giovanni, permanent impinsa de servitorul Leporello, tronul (!!!) de extrema vulgaritate, absolut scabros, al eroului titular, câteva statui miscatoare in cimitir si masa ultimului ospat. Totul inconjurat de mari panouri albe, anodine. Au ajutat atmosfera si cadrajul, proiectiile pe fundal, in genul efectelor vizuale din Windows Media Player, simbolice si binevenite, doar ca abstractul lor a fost contrazis la final de imagini concrete de salon de secol XVIII. Nu mai vorbesc ca, pentru buna… intelegere, faimoasa arie a lui Leporello a fost insotita de proiectii de nuduri. Tot de… epoca!
De la uvertura, de la aceasta pagina atât de incarcata filosofic si cu atâtea puteri sintetizatoare ale „drammei giocoso“, atentia ne-a fost distrasa de o sceneta cu un Alter ego al eroului principal (interpret, balerinul Mugur Valsami) si trei dansatoare exotice, Megumi Koshi, Miki Iwafuchi, Shino Ota. Era oare nevoie? Axiomatic, nu se cunoaste ca muzica lui Mozart, a marilor maestri, se exprima singura? Nu credeti, doamnelor si domnilor regizori? Retorica intrebare tinteste departe.
Miscarea scenica a fost unul dintre punctele forte ale spectacolului. S-a jucat intens si dedicat, cu pasiune si daruire, tineretea fiind si de aceasta data cheia de bolta. Agitatii Don Giovanni si Leporello, deliciosii Zerlina si Masetto s-au aflat in frunte. Nu uit satenii de la nunta Zerlinei, toti imbracati in alb, mobili si plini de antren.
Vorbeam mai inainte de anvergura sonora. Cel mai afectat de lipsa ei a fost interpretul rolului titular, foarte tânarul bariton Daniel Pop. Cu asta am spus tot. Pentru ca fiind foarte tânar, vocea va creste in consistenta pe masura avansarii in cariera si tinând cont ca este un cântaret inteligent, cu simt artistic si timbru frumos, la orizont se poate intrezari performanta. Inclusiv cea caracterologica. Daniel Pop poseda subtilitati de expresie si, iata, este chiar seducator vocal in duettino cu Zerlina „Là ci darem la mano“, ariei sampaniei ii restituie verva, iar in serenada cânta nuantat, cu potrivite inflexiuni. Si emotia debutului timpuriu la Opera Nationala intr-un rol de asemenea complexitate trebuie avuta in vedere.
Pe aceeasi linie s-a situat si alt tânar, Catalin Toropoc (Leporello), bariton cu placuta timbralitate. Experienta si studiul ii vor aduce disecarea analitica a desenului melodic, eliminarea unor sunete mai deschise din registrul cvasi-inalt (aria „Madamina“) iar prin controlul presiunii frazei va evita intonatii peste tonul corect (sextetul din actul al II-lea). Având deja câteva importante roluri la activ, Augustin Hotea (Don Ottavio) si-a expus in siguranta stiinta cântului elegant, a frazarii fluide si lungi, cu legato exemplar, sustinut de o optima respiratie. Finalul ariei „Il mio tesoro“ (actul secund) l-a prins fie usor obosit, fie neconcentrat in atacul unei note de Sol acut. Nici abordarile tânarului tenor nu epateaza prin volum sonor, dupa cum nici cele ale tânarului bas Iustinian Zetea, care insa a fost un Masetto perfect construit caracterial, bonom, muzical, una peste alta, absolut remarcabil. A facut un cuplu minunat cu experimentata mezzosoprana Maria Jinga (Zerlina), artista cu voce frumoasa si stralucitoare, prin care a adus, ca intotdeauna, autenticitatea stilistica si un look plin de prospetime.
Culoarea timbrala luxoasa a glasului sopranei Iulia Isaev a iesit in evidenta in insotirea unui cânt plin de nuante si cu potrivita evolutie graduala in constructia succesiunii de stari ale Donnei Anna. Si Iulia Isaev a obosit intrucâtva la finalul ariei „Non mi dir“ din actul secund. In rolul Donna Elvira, o alta apreciata solista a teatrului de pe Splai, soprana Crina Zancu, care s-a integrat bine ansamblului. Emotiile nu s-au facut simtite decât sporadic.
Foarte bun a fost basul Horia Sandu, care i-a conferit Comandorului justitiar glasul sau taios. La pupitru, Vlad Conta a condus Orchestra Operei Nationale, aflata in forma „de premiera“. Spectacolul a curs fluent si poate o sporire pe alocuri a alertetei tempilor s-ar fi identificat mai mult cu dinamica platoului, cu impactul recitativelor. Surprinderea mea a venit la unele nepotriviri ritmice intre fosa si scena, ce-i drept netransformate in decalaje majore, dar neasteptate, presupunând ca s-a repetat indelung, pe parcursul a multor saptamâni.
Dirijorul Stelian Olariu si-a demonstrat din nou maiestria in pregatirea corului.
Notez si realizatorii productiei: Anda Tabacaru Hogea (regia), Anca Albani (scenografia si efectele video), Malina Andrei (coregrafia), Catalin Voineag (asistent de regie), Rodica Fiastru (asistent de coregrafie), Gabriel Kosuth (video si lighting design), Ionut Marin (artist vizual si sculptor in metal).