Despre Norman Manea

Am tot amânat sa scriu despre excelenta monografie dedicata de Claudiu Turcus lui Norman Manea („Estetica lui Norman Manea“, Editura Cartea Româneasca, 2012). Dar cum subiectul Manea pare la moda zilele acestea (vezi „scandalul“ cu virtuti comice Alex Stefanescu vs. „Observator cultural“), profit de prilej pentru a ma referi la un aspect discutabil din cartea lui Turcus.
E vorba de stabilirea unei corelatii intre identitatea de evreu a lui Manea si succesul sau international (un succes mai curând de critica decât de public – lucru firesc, data fiind dificultatea relativa a literaturii cu pricina). Iata felul in care expediaza Turcus chestiunea: „Legat de exilul american, s-a impus cliseul (neserios, dar popular) ca mecanismele imperialiste de promovare si interesele evreiesti i-au adus scriitorului consacrarea“ (op. cit., p. 29). Este, desigur, un rezumat corect al nu putinelor alegatii conspirationiste pronuntate pe seama subiectului: si fireste ca pe Dan Stanca, de orientare foarte la dreapta, e facil si chiar util sa-l iei in râs (remarca lui Stanca, citata de Turcus, cum ca Manea ar fi devenit „bine situat“ cu pretul executarii lui Mircea Eliade e un exemplu de prostie specifica; Turcus consuma o pagina pentru a o demonta).
Totusi, chestiunea are un aspect serios care ar merita câteva cuvinte in plus. Pe scurt, teza mea e ca, dimpotriva, din explicarea succesului lui Norman Manea in Germania, Franta, Italia, Statele Unite nu poate fi exclusa calitatea de evreu a lui Manea. Pentru a crede asta nu e nevoie, desigur, sa ai simpatii neolegionare si nici anxietati vizavi de conspiratia planetara a evreilor. De fapt, explicatia e mult mai simpla.
Conditia de evreu a jucat un rol relevant in afirmarea in Vest a lui Manea nu pentru ca aceasta evreitate ar fi pus in miscare oculte mecanisme iudeomasone ale caror fantasme ii mai sperie pe antisemitii din România (deloc putini, de altfel), ci pentru ca, spre deosebire de conditia doar româneasca, conditia de evreu semnifica in mod universal. Evident, nu sustin stupiditatea ca un american nu ar putea intelege ce e cu fonciirea lui Ilie Moromete; ci doar ca decodarea unor referinte – totusi – colonial-parohiale precum cele ale românilor verzi are parte de o viteza, de un interes si de o relevanta sensibil inferioare. A fi evreu – iata ceva care devine imediat inteligibil in orice context cultural occidental. In plus, faptul ca Manea a scris, chiar si in felul sau de multe ori eluziv, despre Holocaust – una dintre temele inconturnabile ale ultimilor decenii si, iarasi, inteligibila universal si din capul locului – si-a avut de asemenea rolul.
Altfel, a fi universal „traductibil“ nu echivaleaza cu a fi cu necesitate omologabil, iar meritul individual al lui Manea nu este prin aceasta mai mic.