Kate Williams, Placerile barbatilor, Traducere din limba engleza de Miruna Voiculescu, Polirom, 2012, 424 p.
Daca acest titlu – „Placerile barbatilor“ – va incita gândurile sa zboare catre o poveste erotica, ei bine, trebuie sa vi le luati înapoi. Caci, desi nu lipseste confruntarea plina de pasiune devoratoare dintre barbati si femei, este vorba de un roman istoric, gotic ce reînvie atmosfera apasatoare, dominata de mister si groaza a suburbiilor londoneze din anii 1840-1850. Autoarea, tânara Kate Williams, este un expert în istoria Angliei si o frenetica militanta pentru repunerea femeilor la locul lor în istorie, acesta fiind primul sau roman, publicat în 2011. Cu plusul de informatie asigurat de un doctorat la Oxford, Kate Williams reviziteaza culoarele întunecate ale trecutului cultural si istoric nu doar în cartile sale de istorie sau în fictiune (apropo, pentru doua carti a câstigat un milion de lire sterline!), ci si în emisiunile pe care le are la BBC si Channel 4. Multi dintre comentatori o vad deja intrata în galeria celebrelor autoare de proza istorica, alaturi de Sarah Waters, Tracy Chevalier, Phillippa Gregory etc., în timp ce alte voci o acuza, si nu degeaba, de feminism ostentativ.
În cazul în care sunteti un fan al romanelor istorice ori cu intriga detectivista sau daca doriti o alternativa cu ceva mai multa adrenalina decât obisnuitele pagini profunde, subtil-metafizice, „Placerile barbatilor“ ar putea fi o lectura placuta. Expert în epoca victoriana, Kate Williams pleaca de la detaliile concrete ale realitatii istorice si, mergând pe firul fictiunii, propune în acest roman un thriller captivant, bine scris, plasat în primii ani de domnie ai reginei Victoria, când criza bântuia pe strazile Londrei si nastea fel si fel de monstri. E o poveste întunecata ce se desfasoara, la un prim nivel, pe doua planuri strâns legate între ele. Pe de o parte, avem lupta cu demonii interiori ai unei tinere de nouasprezece ani, Catherine Sorgeiul, iar pe de alta parte, povestea unui misterios criminal în serie care face victime în rândul tinerelor fete din preajma Catherinei, accentuându-i acesteia senzatia înnebunitoare de amenintare.
Ca roman gotic, efectul de teroare îsi are o dubla origine: atmosfera si personajele demonice. Cât priveste atmosfera sufocanta vie, Kate Williams reuseste s-o transforme într-un suprapersonaj al romanului. Si cel mai bine realizat. Între umbra înalta a Turnului Londrei si adâncimea tulbure a Tamisei, personajele ratacesc într-o temnita a ororilor umane, incipitul amintind de „Parfumul“ lui Süskind: strazile întunecate colcaie de prostituate si hoti ce se strecoara printre resturi putrezinde. Miasmele prind viata cu fiecare pas. Copii, batrâni, betivi, nebuni îsi cauta, rând pe rând, hrana subzistentei în mormanele de scursori. În acest decor repugnant apare si prima victima a criminalului în serie, numit mai târziu „barbatul-corb“, din cauza obiceiului de a cresta stele în dreptul inimilor fetelor înjungiate cu zeci de lovituri de cutit. De la acest spatiu terifiant cu strazi întunecate acoperite de balti mizerabile, spectacole de magie care se sfârsesc cu crime, pasaje în negura carora ochiul nu poate patrunde, linsari publice, bordeluri, muncitori slinosi, se trece rapid la un alt spatiu al claustrarii care provoaca spaime: tenebrele casei vechi, pline de mucegai, decorate cu masti mortuare, în care locuieste ciudata Catherine, un personaj izolat de lume, împreuna cu nu mai putin misteriosul sau unchi. Mintea ei tulbure închide, de asemenea, tot felul de fantasme negre.
Kate Williams mentine si dozeaza inteligent suspansul, caci trecutul traumatizant al tinerei orfane de nouasprezece ani este doar sugerat prin trimiteri care mentin treaza curiozitatea pâna la ultima pagina, unele dintre presupunerile de plecare fiind confirmate prin ajustari aditive, iar altele fiind rasturnate. În mintea tinerei, crimele prezentului continua un lant al unei posibile crime din trecut. Din cauza unor vise sângeroase pe care le avea în legatura cu parintii si fratele sau, este învinuita de toti ca si-a omorât fratele si aceasta vina este întretinuta permanent de catre cei din jur, desi în amintirile sale se închega imaginea a doi barbati care îi rapisera fratele. Tragediile se tin lant, întretinând latura senzationalului tragic al romanului. Dupa disparitia fratelui, mama se spânzura, tatal pleaca pe mare, de unde nu se mai întoarce, iar fetita de unsprezece ani ramâne în grija unei matusi de la care ajunge la un centru de boli mintale, iar apoi la unchiul sau. Alternând spaimele prezentului cu flash-urile de memorie ce resusciteaza fragmente disparate din trecut, Kate Williams realizeaza un continuum al terorii si al misterului. Preocupata sa joace în fata celorlalti comedia normalitatii, desi inadaptarea sa în societatea în care ar fi trebuit sa se integreze este evidenta pentru toti, si convinsa fiind ca poarta în ea un suflu malefic, tânara este sigura ca-l poate recunoaste pe criminal, ca-i poate ghici motivatiile si îi poate intui miscarile, plecând în cautarea acestuia pe strazile lugubre.
Îndeaproape urmarita de unchiul sau care îi limiteaza mereu libertatea si vrea sa stie tot ce gândeste, Catherine îsi descopera pasiunea pentru scris (desi nimic din constructia trecutului sau nu anunta aceast dar) si asterne pe hârtie povestea imaginara a crimelor al caror cerc pare a se strânge în jurul ei. I se substituie astfel, imaginar, criminalului si plasmuieste povestea crimelor, poveste care se dovedeste partial adevarata, pe placul Barbatului-Corb ce traia în preajma sa si care se strecura pe furis si-i citea paginile, sperând la o eliberare, la o vindecare prin intermediul acestora. Vesnica speranta a mântuirii prin scris… Când tânara îsi întrerupe scrisul, iluziile acestuia în puterea paginilor scrise de a-l salva se spulbera si, aducând-o pe Catherine în casa sa, încearca s-o oblige sa scrie în continuare, dezvaluindu-i o trauma emotionala a trecutului sau de pictor si de pasionat al pasarilor împaiate (una inconsistenta însa, prea putin justificabila) care îl determina sa rapeasca viata tinerelor. Finalul romanului reitereaza tehnica romanelor gotice prin restabilirea ordinii, asezând personajul pozitiv la locul sau în lume, cu toate misterele dezlegate si împacat oarecum cu sine însusi.
Dincolo de firul narativ prin care se leaga acele „semne“ ale producerii personajelor si ale realitatii social-istorice, exista în roman si un alt nivel de semne care pare a le subordona pe cele precedente: cele prin care autoarea valorizeaza lumea prezentata, din care se naste latura pronuntat feminista a romanului, mult mai evidenta în partea finala. De fapt, miza acestei carti nu este evocarea istorica si recrearea atmosferei Epocii Victoriene, ci felul în care o femeie poate iesi la lumina din întunecata lume controlata de barbati. Aici se înscrie si misterul în care se scalda unchiul fetei si prietenul acestuia care, împreuna cu alti barbati, formase o societate secreta prin care urmareau influentarea evolutiei speciei umane prin obtinerea unor indivizi mult mai puternici, ca urmare a casatoriei unor fiinte înrudite, asa cum se întâmpla si în familia regala. Acesta era de fapt si planul unchiului cu nepoata sa, plan ce motiva si disparitia fratelui ei, femeile fara aparare fiind cele preferate de mintile malefice ale temutilor barbati misogini care viseaza sa devina demiurgi ai speciei. Criminalul este barbat, femeile sunt tinute departe de toate chestiunile importante ale vietii sociale, sunt închise, cu sau fara motiv, în aziluri de boli mintale. Si tot femeile au puterea scrisului, deci a sensibilitatii, a viziunii lucide si critice…
Daca lumea barbatilor este stapânita de placerea distructiva a controlului, nu lipsesc din roman nici placerile femeilor. Placeri care îi exclud pe barbati… Astfel, multe pagini sunt condimentate cu scene care surprind – subtil, senzual –, placerile iubirii lesbiene dintre fetele bogate si slujnicele acestora. Voluptati si cruzimi feline, dorinte, rivalitati pline de nabadai si de santaje recompun o lume centripeta a femeilor voluntare, deloc inocente, care cauta femei, împingându-i pe barbati la margine si harazindu-le roluri nefaste. Chiar si reprezentarea lumii prin scris este apanajul lor, Kate Williams spargând tiparele romanului gotic traditional, nu doar prin naratiunea la persoana întâi a personajului feminin, ci si prin feminitatea narativa multidimensionala, naratiunea fiind fragmentata în capitole scrise de victimele „barbatului-corb“, ceea ce-i confera romanului si o usoara nota suprarealista care întrerupe fluxul narativ si provoaca confuzie. Aparenta nebunie a personajului feminin principal se doveste în finalul romanului doar o consecinta a societatii controlate de barbati. Impresia înspaimântatoare pe care o lasase aceasta asupra celor din jurul sau se spulbera. Demonicul feminin este negat. Ramâne cel masculin…
„Placerile barbatilor“ se dovedeste un roman hibrid, pastisa a romanului gotic, în care dimensiunea istorica si povestea întunecata a unor crime si obsesii reprezinta doar fundalul pe care se desfasoara psihodrama unei femei prizoniere în întunecata lume a barbatilor. Kate Williams mai degraba se joaca cu conventile romanului cu radacini în secolul al XVIII-lea, intentia esentiala fiind aceea de a sustine fictional o pozitie ideologica.