Cine aude cuvântul western recunoaste imediat ca, în mare sau în detaliu, e vorba de o perioada legata de un moment fondator al Statelor Unite, perioada care, dupa Razboiul de Independenta, s-a numit Cucerirea Vestului – al acestui Wild West populat de „indieni rai“ si strabatut de nelegiuitii care fac necazuri „oamenilor cumsecade“ veniti sa-l colonizeze, dându-i la o parte pe indigeni (v. „Bend of the River“ – Anthony Mann).
E apoi vorba de acel Vest al întreprinzatorilor onesti sau corupti, al crescatorilor de animale cu interese divergente, apelând uneori la serviciile platite ale unor ucigasi pentru a-si impune legea bunului plac (v. „The Sheepman“ de George Marshall, „Open Range“ de Kevin Kostner, „Heaven’s Gate“ de Cimino); de acel Vest care atrage lacomia rechinilor economici si a oamenilor lor de încredere ori a aventurierilor însetati de aur (v. „The Far Country“ de Anthony Mann, „Ride the High Country“ de Sam Peckinpah, „Pale Rider“ de Clint Eastwood). De acel Vest care, la rândul sau, a sfârsit prin a deveni modern („Western Pacific“) si a sucomba în fata irezistibilei urbanizari, cu toata schimbarea de moravuri pe care aceasta o antreneaza („The Man who Shot Liberty Valance“ – John Ford). Un Vest ilustrând în acelasi timp iluzia averilor cladite în câtiva ani si mirajul unei libertati totale, speranta a Pamântului fagaduit, curatat de nedreptati sau, dupa doxa puritana, a unei tari în care munca cinstita e data oamenilor ascultatori de „Poruncile Domnului“ (1). Un Vest la care viseaza toti saracii Europei, preferând sa arunce în necunoscut, decât sa traiasca experienta lumpenizarii din marile orase ale Estului sau sa fuga, alungati de violenta de clasa din Sud (inclusiv hispanicii sau les noirs marrons), dar nu spre Nord, ci spre vastele câmpii de dincolo de Apalasi. Un Vest-Eldorado, care stârneste goana irezistibila – „on the trail“ – a emigrantilor, plecati din Est si ajunsi prin Kentucky, Oklahoma, Wyoming, Nevada, Arizona, Noul Mexic, Oregon, Dakota, California, Texas si mai târziu Alaska – caci goana spre Vest a fost de cele mai multe ori goana dupa aur (v. „Cimarron“, Anthony Mann). Westernul este înca o marca a acestui secol în decursul caruia s-au coagulat trasaturile politice, economice si sociale, dar si mentalitatile emigratilor care au format, încetul cu încetul, poporul american asa cum îl cunoastem astazi si pe care westernul îl ilustreaza în nenumarate ipostaze. Pe scurt, western-ul este o istorie a cinematografiei americane, de la începuturile sale cu „Tom Mix“ si „William S. Hart“ (1910), si, în acelasi timp, o istorie a fondarii Statelor Unite, care, de fapt, începe în zorii secolului al XVII-lea si se sfârseste apoteotic pe 29 decembrie 1890, prin masacrul de la Wounded Knee, unde 250 de civili, femei, copii si batrâni au fost executati ca niste câini, în frunte cu marea capetenie Big Foot (2)… Acestei epoci îi trebuie adaugate urmatoarele doua decenii, cu participarea oamenilor din Vest (westerners) la razboaiele revolutionare mexicane, unde se distinge, în realitatea si în imaginatia cinematografica, transformarea westernului în film de razboi. – Tot atâtea fragmente de viata ilustrata, în functie de epoca si de variatiile ideologice prevalente în mentalitatea producatorilor hollywoodieni. O epoca întinsa de la intensificarea colonizarii la Razboiul de Independenta, la razboaiele dintre francezi si englezi, la care au luat parte si indieni (v. „The Last Mohican“, cu multiplele sale versiuni), pentru a se continua cu cucerirea spatiului dintre Apalasi si Marile câmpii, a Floridei („Distant Drums“ – Raoul Walsh) si, dupa traversarea Muntilor Stâncosi, a Californiei, cu inexorabila deposedare a indienilor de pamânturile lor ancestrale.
Vine apoi Razboiul de Secesiune, inclusiv în raporturile sale cu marele Vest si cu soldatii negri („Sergeant Rutledge“ – John Ford) si, în fine ultimul razboi de frontiera si ultimele mari lupte în care au pierit Sitting Bull si capeteniile indienilor Cheyenne, dupa ultima lor mare victorie de la Little Big Horn („Little Big Man“ – Arthur Penn) si pâna la capitularea lui Geronimo si a consecintelor acesteia asupra indienilor Apache, care au refuzat-o (exista mai multe versiuni, dar „Broncho Apache“ a lui Robert Aldrich mi se pare cea mai buna). Totul e acolo: de la sirurile de carutasi roind spre poalele Muntilor Stâncosi, colonistii fiind adesea masacrati de indienii revoltati sau de hotii de drumul mare, pâna la copiii rapiti de indieni (v. „The Searchers“ – John Ford, poate cel mai bun film al sau), la glorioasele sarje ale US Cavalery („She wore a yellow Ribbon“ – John Ford; „A Distant Trumpet“ – Raoul Walsh)…
Exista apoi tabloul reglarilor de conturi între reprezentanti ai legii si banditi, cea mai celebra fiind cea de la OK Corral („My Darling Clementine“ – John Ford, si „Gunfight at OK Corral“ – John Sturges, acesta din urma articulat într-o temporalitate proprie tragediei clasice), lungile preumblari ale vânatorilor de recompense („True Grit“ – Henry Hathaway, apoi versiunea lui Joel si Ethan Coen), afacerile traficantilor de arme cu indienii („The Man from Laramie“ – Anthony Mann), conflictele dintre crescatorii de oi si crescatorii de vite, între marii fermieri si micii fermieri emigranti („Heaven’s Gate“ – Michael Cimino, cu siguranta cel mai important dintre westernurile tratând aceasta tema în termenii luptei de clasa, despre care voi vorbi mai jos). Trebuie pomenita si lupta nemiloasa dintre companiile capitaliste si cautatorii individuali de aur („Pale Rider“ – Clint Eastwood) sau cautarile cvasi-metafizice ale vânatorilor de blanuri rare prin pustietatile Muntilor Stâncosi, unde se descopera ca viata printre indieni sau haladuiala prin munti nu e o plimbare de placere ecologico-hippy, ci o proba de mare violenta fizica: da, si natura, si salbaticii erau cruzi (v. „Jeremiah Johnson“ – Sidney Pollack; „Black Robe“ – Bruce Beresford; „A Man Called Horse“ – Elliot Silverstein, si „The Return of a Man Called Horse“ – Irvin Kershner). Westernul ajunge si în epoca în care se instaleaza primele elemente ale unei justitii locale, cu nenumaratele sale aspecte violente, unde abuzurile si puterea banului îsi spun cuvântul, cu serifi curajosi si singuratici („Tin Star“ – Anthony Mann) sau razbunatori ori corupti pâna-n maduva (sunt zeci astfel de filme, între care se remarca exceptionalul „Unforgiven“ al lui Clint Eastwood), sau în care justitia federala e deseori primita cu ostilitate de colonisti, iar banditii apuca, unii dintre ei, pe lungul si spinosul drum al Mântuirii („Pat Garrett and Billy the Kid“ – Sam Peckinpah).
Westernul a tratat sub toate aspectele aceasta cucerire a Vestului, care trece si prin Razboiul Civil, cu nenumaratele sale masacre si carpetbaggers (yankei veniti în Sud) rapaci si cruzi („Gone with the Wind“ – Victor Fleming, si cel mai complex pe aceasta tema, caci abordeaza toate aspectele, „The Outlaw Josey Wales“ de Clint Eastwood). Sunt si momente de caire în ce priveste problema indienilor, carora fie le este laudat curajul si omenia („The Big Sky“ – Howard Hawks; „A Man Called Horse“ – Elliot Silverstein), fie se descrie grozavia masacrelor comise de US Cavalery („Soldier Blue“ – Ralph Nelson; „Little Big Man“ – Arthur Penn) ori relatiile complicate si ambigue de atractie-repulsie fata de „salbatici“ („Broken Arrow“ – Delmer Dave, si îndeosebi una dintre capodoperele lui John Ford, cel mai reusit film al sau în acest gen: „The Searchers“), fie sunt înfatisate îndelungile patimiri ale deportarii lor în conditii înfioratoare („Cheyenne Autumn“ – John Ford). Se vor ivi la urma si zori mai fericite, când, dupa Razboiul Civil, unii dintre confederatii învinsi, de multe ori chiar ofiteri, în cârdasie cu proscrisii (outlaws), îsi vor oferi serviciile fortelor franceze, federatiilor mexicane sau combatantilor revolutionari aflati în lupta cu francezii („Vera Cruz“ – Robert Aldrich), contra federalilor („The Wild Bunch“ – Sam Peckinpah) sau împotriva unor briganzi locali („The Magnificent Seven“, John Sturges). În sfârsit, last but not least, exista westernuri a caror tema principala vizeaza sfârsitul epocii de cucerire, sosirea într-un loc în care frontiera se termina: la capatul unui spatiu si al unei societati care rezervau celor ce se avântau în inima lor aventuri si primejdii nemaivazute (indieni, frig, foame, jefuitori de caravane), o natura inospitaliera, cu câmpii nesfârsite („The Big Country“ – William Wyler), paduri, deserturi, râuri („The Big Sky“ – Howard Hawks) si munti („The Naked Spur“ – Anthony Mann), cazna crunta a lungilor transhumante („Red River“, Howard Hawks), barbaria, mizeria fizica si morala din noile orase ridicate de cautatorii de aur („McCabe and Mrs Miller“ – Robert Altman) – încercari ce puteau aduce si glorie, si bogatie, dar care, ca un revers al medaliei, se sfârseau cel mai adesea în mizerie, în decadere alcoolica si o moarte fara pic de glorie, într-un colt de desert sau pe o carare laturalnica de munte, cu un glont în spate. Or, daca mitul dainuie (cf. reluarea de catre presedintele Kennedy a temei ultimei frontiere – „The Last Frontier“ (3), ca simbol în lupta pentru progresul social si împotriva saraciei), nimeni nu va scapa totusi de iruperea hiperviolenta a modernitatii: construirea de cai ferate transcontinentale, exploatarea zonelor petrolifere, descinderea în masa a emigrantilor mizeri adunati din toate colturile Europei, din China sau din Japonia, disparitia oraselor de pionieri si de cautatori de aur („Man of West“ – Anthony Mann) si, în acelasi timp, industrializarea, urbanizarea si noua forma de sclavie reprezentata de exploatarea copiilor în uzinele de textile si în minele de carbune; sau nasterea tot atât de violente a primelor sindicate muncitoresti (1 mai 1886) etc. În curând diligentele vor fi dosite în hambare vechi, se va pune punct si serviciului de posta calare – Poney express –, caci trenul si telegraful sunt cele care aduc acum stiri din cele patru zari. Suntem în primul deceniu al secolului al XX-lea, si primele automobile încep sa-si faca aparitia: unul va fi tocmai simbolul acestui sfârsit de epoca, strivind ultimul reprezentant al unei Legi salbatice autoinstalate („The Ballade of Cable Hogue“ – Sam Peckinpah)… În acest moment al istoriei se încadreaza cumva westernul pe care-l numesc „western terminal“ si care a dat, în opinia mea, operele cele mai complexe ale genului western. Într-adevar, westernul clasic de calitate, de multe ori de o frumusete hieratica, se muleaza pe structura dramatica a teatrului clasic francez definit de Boileau: „En un lieu, en un temps, une action accomplie doit tenir deux heures le théâtre rempli“. Sa ne gândim de pilda la capodopere ca „River of No Return“ (Otto Preminger) „High Noon“ (Fred Zinnemann), „Rio Bravo“ (Howard Hawks), „Rancho Notorius“ (Fritz Lang), „Johnny Guitare“ (Nicholas Ray).
Westernul terminal (dar putem vorbi de o agonie a genului? Am putea, daca ne-am gândi la acea monstruozitate, la acea parodie a parodiei, culme a kitsch-ului si a vidului semantic reusit de Quentin Tarantino în „Django Unchained“!) evita trama clasicismului dramatic (care trebuie sa convearga prea adesea în happy end, conform obligatiilor cenzorilor hollywoodieni), în favoarea epicului, a tragicului („Cheyenne Autumn“ – John Ford; „Major Dundee“ si „The Wild Bunch“ – Sam Peckinpah; „Heaven’s Gate“ – Cimino) sau a picarescului („Butch Cassidy and the Sundance Kid“ – George Roy Hill, sau „The Good, the Bad and the Ugly“ – Sergio Leone, pe fondul Razboiului de Secesiune si a masacrelor de masa). Sigur, calea fusese deschisa de unele productii anterioare – un film ca „The Searchers“ al lui John Ford continând deja toate premisele si ingredientele acestuia; dar e si epoca în care acelasi autor producea si drama clasica („Stagecoach“ sau „Sergeant Rutledge“), livrând o poveste cu scopul de a-i administra spectatorului o lectie morala catharctica.
Tinta westernului terminal este însa cu totul alta; el se înscrie mai degraba în tipologia vastului roman realist sau naturalist, decât în cea a unui teatru riguros si edificator. Westernul terminal încearca o reconstructie sintetica a unui moment complex din realitatea cuceririi Vestului, umblând dupa esente. Acest tip de western nu pleaca în cautarea unui adevar etic fondat pe o ideologie maniheista si/ sau irenica, ci a unui adevar istoric, politic, social si intercultural mai labil, contradictoriu si fondat uneori pe aporie, caci deseori bunii nu sunt, de fapt, atât de buni, nici raii atât de rai pe cât par. Un adevar pe care acesti autori încearca sa-l evidentieze multiplicând temele si deseori încarcând decorul cu detalii (în acest sens, filmul lui Clint Eastwood „The Outlaw Josey Wales“ si „The Wild Bunch“ al lui Sam Peckinpach îmi par modelele genului). De acum, nu realitatea este cea care depaseste fictiunea, ci – asa cum se întâmpla în marele roman realist drag lui Lukács – fictiunea este aceea care depaseste realitatea. Filmele importante ale westernului terminal povestesc deci chiar sfârsitul Vestului Salbatic; s-ar putea spune ca dau seama despre începuturile normalizarii unei natiuni în plin proces de devenire hipermoderna. Era aventurilor s-a sfârsit, marile spatii nu mai sunt un pamânt de cucerit si de luat în posesie, ci o suprafata si un subsol de exploatat, de rentabilizat, chiar cu pretul eliminarii tuturor celor ce se opun acestei realitati („There Will Be Blood“ – Paul Thomas Anderson). De acum încolo, The Wild West se deplaseaza si se instaleaza în jungla oraselor, iar imaginatia narativa hollywoodiana transforma diversele figuri de westernes în tipologia variata a gangsterilor, a traficantilor de tot soiul, a politistilor cinstiti sau corupti, a detectivilor împusca-francul, a spionilor verosi, a odraslelor de milionari cochetând cu escrocii, a fetelor ambitioase si cu vino-ncoace afisându-se prin night-clubs patronate de sefi mafioti. Sigur, înaintea retelelor complexe ale Cosa Nostra, a existat o vreme a jefuitorilor de banci – dar astia nu erau decât niste spirite retardatare, care credeau ca pentru a câstiga si a supravietui nu trebuie decât sa schimbi mijlocul de locomotie si armamentul, adica sa pui mâna pe niscai automobile puternice si pe niste puscoace ultimul racnet, pe revolvere mai tepene si pe mitraliere. Cam astea sunt aventurile – la urma urmei destul de mediocre si derizorii (chiar daca au hranit filme foarte bune!) – lui Dillinger, Bonnie si Clyde sau ale lui Baby Face Nelson: niste banditi de duzina, niste amatori, fireste, destul de – si poate chiar foarte – primejdiosi, criminali fara îndoiala, deseori psihopati, si totusi nu mai mult decât niste amatori. În versiunea hollywoodiana, lumea aventurierilor din cucerirea Vestului Salbatic a trecut de la arhaic la modern. În prezent, adevarata modernitate aventuroasa a societatii americane, cu feluritele sale figuri pozitive si negative, s-a deplasat spre relatia dintre politie si mafiile tuturor minoritatilor etnice, cu multiplele lor retele de control al tuturor formelor de trafic pe care le poate inventa, în raport cu legea, societatea urbana, acea concentratie umana gigantica din orase ca New York, Chicago ori San Francisco. Din punct de vedere cinematografic, se trece de la „Scarface“ (Howard Hawks), mai apropiat de tragedia clasica, la picarescul „Bonnie si Clyde“ (Arthur Penn, realizator si al unui western terminal extrem de complex, ca „Left Handed Gun“) si la epopeea mafiei, de la cele trei parti ale „Godfather“ al lui Francis Ford Coppola, la „King of New York“ de Abel Ferrrara, la „Year of the Dragon“ de Michael Cimino si la „Intouchables“ al lui Brian de Palma – episoade ale unei saga urbane similare westernului prin tematicile complexe si personajele cu un caracter de multe ori ambiguu. Si într-adevar, aici rezida singularitatea culturala americana, poate cea mai autentica, fiindca nu se întâlneste decât în cinematografia americana (mai mult chiar decât comedia muzicala, care si-a avut clipele sale de glorie si în Marea Britanie): o singularitate marcata de acest raport cultural intim exprimat în doua temporalitati ce topesc în acelasi destin si realul, si narativul, si fictivul: adica westernul si thrillerul.
Traducere din franceza de
Teodora Dumitru