Gala Liceului de Coregrafie „Floria Capsali“, desi e un obisnuit spectacol scolar de sfârsit de an, da pulsul baletului românesc de mâine, acesta fiind principala pepiniera de noi talente în domeniul interpretarii coregrafice. Spun asta cu gândul la copiii de exceptie produsi si de celelalte licee de arta din tara si, în ultimii ani, de câteva scoli particulare de balet, dar si la faptul ca n-am mai vazut de ceva vreme creatii personale ale viitorilor dansatori profesionisti. (Lipsa lor nu poate fi atribuita programului încarcat, care nu este o noutate, ci mai degraba necultivarii creativitatii elevilor si raritatii „genei coregrafice“ în rândul populatiei scolare).
Sfârsit de mai, în sala Operei bucurestene, mai luminoasa si mai aerisita decât pâna nu demult. Spectacolul e cursiv, proiectiile pe fundal ale Adrianei Urmuzescu îmbraca în culoare scena goala, galeria celor mici parca e mai putin zgomotoasa ca altadata, desi pustimea tot se entuziasmeaza nediscriminat, ceea ce uneori ne pune pe gânduri (oare chiar le-a placut ceva mai putin reusit?).
Problemele cu care se confrunta Liceul de Coregrafie de aproape un sfert de veac (în primul rând, lipsa conditiilor de spatiu necesar studiului de specialitate) fac ca eforturile profesorilor si ale micilor aspiranti sa fie de-a dreptul eroice si orice reusita sa para un mic miracol – ceea ce n-ar trebui totusi sa ne faca mai îngaduitori atunci când telul este performanta.
Daca în zona clasica am urmarit în general variatiile si pas-de-deux-urile standard (cu exceptia unei versiuni mai „îmbârligate“ a celui din „Spargatorul de nuci“), în registrul contemporan ne-am bucurat de aerul proaspat adus de piesa Corinei Dumitrescu sau de cea a lui Nicolae Vieru si ne-am dorit sa se recurga mai des la adaptari dupa creatiile unor coregrafi de renume – idee salvatoare pentru un prim contact cu opera acestora si pentru asigurarea unui nivel de excelenta a pieselor abordate.
Am resimtit lipsa din program a dansurilor de caracter si a celor populare românesti, desi am apreciat efortul de a le înlocui cu prelucrari mai mult sau mai putin contemporane, în coregrafii semnate de Rosemarie Both Stocec, totodata regizoare a spectacolului, sau Mihaela Tiganus Vasilovici.
Dintre bobocii de lebada as mentiona, printre altii, pe Amira Badro si Maria Tudorache (cl. a VII-a), Francesca Velicu, Diana Cristescu, Francesca Baciu (cl. a IX-a), Teodora Karpatti (cl. a X-a), Diana Gal, Greta Nita (cl. a XI-a), Chirita Elena (cl.a XII-a) si… Cosmin Marinescu (cl. a V-a).
Momentul de vârf al serii a fost „Flash.Stop“, piesa creata de Bogdan Nicula, care evolueaza în Germania în calitate de solist al companiei Ballett am Rhein din Düsseldorf, dar a pastrat în amintire nealterata imaginea maestrei sale, Mihaela Santo, una dintre cele mai iubite profesoare din scoala, plecata nedrept de timpuriu dintre elevii ei. Gestul lui este de doua ori admirabil, prin tributul de recunostinta fata de un dascal care i-a marcat formarea si prin generozitatea de a-si rupe din timp pentru a oferi dansatorilor în devenire o piesa de dimensiuni relativ mari, cu care se pot prezenta oricând într-un spectacol profesionist.
Construind un curcubeu de imagini dinamice pe muzica minimalista a lui Arvo Pärt si Phillip Glass care îi marcheaza structura binara si trecând succesiv printr-o varietate de procedee ce confera piesei un aspect baroc, Bogdan Nicula a sustinut totodata un atelier de dans contemporan în decursul montarii, receptat cu ochii mari si sufletul deschis de catre elevii claselor VIII-XII.
Mai este Liceul de Coregrafie o scoala de export în zilele noastre? Desigur, cu deosebirea ca pentru generatiile mai noi exportul începe mai devreme, odata cu câstigarea unor burse de studiu la scoli de prestigiu din strainatate, de regula ca urmare a participarii la concursuri internationale; dupa care urmeaza, în mod firesc, angajarea în companiile de care tin acele scoli.
De ce continua sa-si dedice toata energia, de zeci de ani, unei munci extrem de solicitante si prost platite, profesori precum Marialis Karda, Anca Mândrescu, Ana Caraianopol, Adriana Martis, Diana Mateescu sau Gabriela Dumitrescu? Fiindca cred în ceea ce fac, fiindca baletul da o „dependenta pozitiva“ si e cel mai frumos lucru din lume. Poate, peste ani, o ratusca de azi va repeta gestul lui Bogdan Nicula, în amintirea altui maestru…
Autor: VIVIA SANDULESCUApărut în nr. 431