Mi-a cazut in mâna, printr-un noroc, o carte de Aurel Sasu, tiparita la sfârsitul lui 2012 si intitulata „Mihail Sebastian. Dincoace de bine si de rau“. Zic „noroc“ pentru ca pe Google volumul nu are nici o ocurenta, deci presupun ca nici cu difuzarea nu sta prea grozav. Zic „carte“, desi e mai mult o brosura: 96 de pagini mici culese cu corp mare, dintre care mai putin de 30 au fost scrise de dl Sasu – restul constând in doua texte scrise de Sebastian in 1944 („Manifestul Blocului National-Democratic“ si „Armata Rosie vine“), reproduse cu maxima generozitate, adica fiecare de câte doua ori; „carte“, deci, desi contributia originala a dlui Sasu in propria-i „carte“ se reduce cam la tot atâta text cât intra pe un prospect de aspirina.
Dar sa trec la partea care ma intereseaza. Iata ce scrie Aurel Sasu in introducere:
„In 2009, incepeam cercetarile documentare la Directia Arhivelor Nationale (Arhiva Comitetului Central al Partidului Comunist Român), cautându-l, dintr-un instinct de imaginatie critica, pe Mihail Sebastian (…) La «Manifestul Blocului National-Democratic» («România libera», nr. 13, 27 august 1944, p. 1) si la inceputul de indoctrinare comunista am ajuns relativ usor, citindu-i, pur si simplu, «Jurnalul». Intâlnirea cu brosura «Armata Rosie vine» a fost, in schimb, o surpriza. Chiar daca marturia aventurii exista (Bellu Zilber, D.I. Suchianu, Al. Rosetti, Vicu Mindra s.a.). (…) La sfârsitul lui 2011, am strâns intr-un volum eseurile despre Mihail Sebastian publicate intre timp in revista «Tribuna» (incepând cu luna octombrie s2011t. (…) Cartea a fost amânata, apoi refuzata de câteva edituri, de teama tragerii in jos (subiect tabu!). Intre timp, Mihai Iovanel publica in volumul, initial teza de doctorat, «Evreul improbabil. Mihail Sebastian: o monografie ideologica» (2012), brosura «Armata Rosie vine», cu gresita convingere ca primatul recuperarii ii apartine. Or, adevarul documentar este altul. Textul aparuse deja in «Tribuna» (nr. 221, 16-30 noiembrie 2011, p. 18-19, respectiv 222, 1-15 decembrie 2011, p. 26-27, cu indicarea tuturor datelor de identificare a fondului cercetat (o greseala?!). Nu insinuez nimic. Fac doar o necesara corectie de istorie literara si o precizare utila in ce priveste prioritatea abordarii «regimului de posibilitate» a vietii si operei lui Mihail Sebastian. In rest, se putea intâmpla orice: lacuna de informatie sau eroare de comunicare, intr-o literatura tot mai mult traind din izolare si din nestiinta dialogului.“
Pe scurt: Aurel Sasu ma acuza ca intr-o carte din 2012 as fi beneficiat de importantele descoperiri publicate de d-sa, in urma unui „instinct de imaginatie critica“, inca din 2011, fara a fi avut eleganta de a-l cita. Marinimos, dl Sasu imi acorda circumstanta ca as fi „gresit“ – fie din ignoranta („lacuna de informatie“), fie din „nestiinta dialogului“.
E nevoie, deci, sa enunt câteva fapte care se pare ca i-au scapat dlui Sasu.
In septembrie 2010, asadar cu mai bine de un an inainte ca dl Sasu sa-si ofere „Tribunei“ revelatiile documentare, am publicat in revista „Cultura“ (nr. 37 (292), 23 septembrie 2010, pp. 17-19) articolul „Mihail Sebastian la 23 August“. Aici, printre altele, documentam sistematic, pentru intâia data, ipoteza ca brosura „Armata Rosie vine“ i-ar apartine lui Sebastian: punând-o in context istoric; legând-o de experienta lui Sebastian la „România libera“ si aratând ca fragmente din brosura fusesera publicate in acel prim numar din „România libera“ la care lucrase si Sebastian; legând-o si de celalalt document politic scris de Sebastian, tot ca ghostwriter, in preajma datei de 23 August – „Manifestul Blocului National-Democratic“; citând mai multe surse din epoca; facând unele distinctii intre statutul de autor si cel de scrib (ultimul presupunând un concept mai slab de autor-itate asupra unui text); s.a.m.d. Nu in ultimul rând, reproduceam integral „Manifestul Blocului National-Democratic“ si citam copios din „Armata Rosie vine“ – cum se vede, descurcându-ma si fara cota de identificare pe care dl Sasu avea sa o puna, gentil, peste un an si doua luni, la dispozitia cititorilor „Tribunei“.
Pe cale de consecinta, nu eu trebuia sa il citez pe Aurel Sasu, ci viceversa. Dar n-are a face: sunt convins ca, la a doua editie a distinsei brosuri, dl Sasu isi va repara si greseala, si lacuna de informatie, si eroarea de comunicare, facând inca o „necesara corectie de istorie literara“ si spunând, hélas, adevarul.