Cel mai sexy

La ancheta „Cel mai sexy personaj masculin din literatura româna“, realizata de Marius Chivu in numarul pe iunie din „Dilemateca“, raspund sapte doamne. De ce nici un domn? A afirma despre cineva ca este sexy nu presupune neaparat dorinta unei acuplari iminente – poate fi realizata de pe baze obiective, nesexuale. Asadar, ar fi fost interesante si opiniile unor barbati, gay sau straight, despre acest subiect. Parerile doamnelor, altfel, sunt cam lineare, in sensul in care Camil Petrescu câstiga de departe, fiind nominalizati atât Fred Vasilescu si Stefan Gheorghidiu, cât si Camil insusi. Ma rog, gusturile nu se discuta. Dar sa vedem raspunsurile: Laviniei Balulescu i-a picat cu tronc Pacala, Ruxandra Cesereanu voteaza Ragaiac, Rita Chirian, care se compara cu lady Chatterly, nu se decide intre „mateinul Pantazi“, Fred Vasilescu, Kostas Venetis si Lica Samadaul, Ioana Pârvulescu obtine un portret ideal mixându-i pe Fred Vasilescu, Andronic, Kesarion Breb si pe „sarmanul“ Dionis, Corina Sabau il alege pe I.L. Caragiale, Simona Sora pe Stefan Gheorghidiu, iar Cecilia Stefanescu, tot pe Fred Vasilescu.
Inexplicabil, lipsesc Luceafarul, Ionica cel prost („Scoas-o vâna cât o mâna“), Popa Tanda (bun familist, bun gospodar), Petre Petre (a carui nominalizare, totusi, n-ar fi dat bine), Anton Lupan, Ionut Jder, Danut, Aprodul Purice, Zmeul, Ivan Turbinca, Zdreanta (ce daca e câine?), precum si acele adevarate personaje care sunt prepozitiile lui Noica – prepozitia „intru“ si mai ales prepozitia „in“; lipsesc de asemenea cei câtiva dracusori/diavoli mai notorii care si-au vârât codita prin literatura noastra – de la Chirica din „Stan Patitul“ pâna la has-Satan din „Cei sapte regi ai orasului Bucuresti“.
Intr-o alta literatura decât a noastra, la loc de cinste ar fi stat detectivii particulari – Sherlock, Marlowe, mai stiu eu cine. Cum insa in loc de policier avem – am avut – mai curând militier, oferta nu-i atât de bogata. Dar profit totusi de ocazie pentru a ma revizui intr-o privinta. Acum câtiva ani, scriind despre romanul politist autohton, afirmam ca militianul, ca personaj literar, nu prea avea voie sa aiba vicii (de pilda, sa bea in exces) – caci o alegatie contrara l-ar fi supus pe autorul acelui ipotetic personaj banuielii ca vorbeste de rau realitatile din patrie si, pe cale de consecinta, l-ar fi expus oprobriului organelor competente. Totusi, citind de curând romanele lui Nicolae Margeanu, am putut constata ca, in „Reversul medaliei“ (1979), ofiterul de militie Mircea Vigu consuma LA O SINGURA MASA rom cubanez si mai multe sticle de bere si de vin, incheind cu coniac „Doina“ – dupa care se suie la volan! Dar, ce-i drept, intr-o nota introductiva autorul cere iertare adevaratilor politisti din România comunista pentru a le fi denaturat in fictiunea sa autentica etica.