Antuza Genescu (editor), Calatorii in timp, Editura Nemira, 2013, 368 pagini
În SF-ul românesc traim, s-ar zice, în zodia antologiilor. Un rol extrem de important l-a avut aici Millennium Books, care în ultimii ani a scos câteva titluri de referinta: „Zombii: cartea mortilor vii“ (editor Mircea Pricajan), „Cele 1001 de scorneli ale Mosului Sf“ (editor Stefan Ghidoveanu), „Dincolo de noapte. 12 fete ale goticului“ (editor Oliviu Crâznic), „Steampunk: a doua revolutie“ (editor Adrian Craciun). De asemenea, Societatea Româna de Science Fiction si Fantasy a ajuns, prin „Calatorii în timp“, la cel de al patrulea titlu; anterior aparusera antologiile „Alte tarmuri“, „Pangaia“ si „Venus“.
„Calatorii în timp“, excelent editata de Antuza Genescu, are în raport cu cele trei antologii SRSFF care au precedat-o avantajul de a aparea la o editura foarte vizibila pe piata. Sper ca buna colaborare dintre SRSFF si Nemira va continua, creându-se astfel o concurenta ce nu poate fi decât pozitiva cu polul Millennium.
Dupa cum arata si titlul, „Calatorii în timp“ are ca tema voiajul temporal. Nu insist asupra definitiilor si clasificarilor: cine doreste sa se documenteze o poate face parcurgând temeinicul volum „Paradoxurile timpului“ de Cornel Robu (2006) sau trecerea în revista realizata de Cristian Tamas în numarul 5 din CPSF („Gradina potecilor temporare“). E suficient sa spun ca mi se pare unul dintre cele mai dificile subgenuri SF: atât pentru ca nu a ajuns niciodata sa-si depaseasca textul fondator („Masina timpului“ de H.G. Wells), desi a ivit nu putine capodopere, cât si pentru ca o anumita recuzita superficiala a temei a fost uzata de tot felul de seriale SF. Or, daca unui serial nu i se cere prea multa teorie în jurul conceptului, în literatura – fie si în textele scurte – lucrurile stau altfel, fiind nevoie de o elaborare mai adânca si mai critica.
De-a lungul timpului, SF-ul românesc a dat câteva texte memorabile pe aceasta tema. Îi amintesc pe Camil Baciu („Gradina zeilor“), Vladimir Colin („Divertisment pentru vrajitoare“) si pe Sebastian A. Corn („Skipper de Interzona“). Apropo de Corn, regret absenta lui din antologie, dupa cum le regret pe acelea ale lui Danut Ungureanu, Costi Gurgu (daca va mai fi scriind în româna), Radu Pavel Gheo (daca va mai fi scriind SF), Michael Haulica s.a.
O observatie critica: toate textele din antologia editata de Antuza Genescu iau în serios ideea de calatorie în timp, literal si în toate sensurile. N-ar fi stricat poate prezenta unui text a la Fredric Brown/ Robert Sheckley, în care toata afacerea sa fie luata în tarbaca, sau a unuia în care posibilitatea voiajului temporal sa fie desfiintata – asa cum a facut Lem cu contactul extraterestru în „Glasul Domnului“ sau cu romanul politist în „Investigatia“ si „Catarul“. De asemenea, coordonatele lumilor fictionale sunt preponderent anglo-saxone. Cu exceptia lui Cristian-Mihail Teodorescu si într-o oarecare a masura a lui Daniel Haiduc, autorii din antologie evita decorurile românesti. Probabil ca o fac si din teama de a nu cadea peste chestiuni rizibile precum mult ridiculizatul cosmodrom din Slobozia; dar nu trebuie totusi neglijat filonul autohton, la rigoare în cheie magica – la urma urmei, „Tinerete fara batrânete si viata fara de moarte“ ramâne o capodopera si ar putea fi o sursa pentru rescrieri.
În continuare, un top personal al povestirilor din „Calatorii în timp“.
10. Sergiu Somesan, „Ultimul reportaj“: textul cel mai scurt din antologie si cel mai banal. Conceptului (calatorii în timp produse cu ajutorul unui drog extraterestru) i se ataseaza o poveste frugala – mai mult o anecdota.
9. George Lazar, „Cronogeneza“: partea de speculatie este foarte OK, paradoxurile functioneaza, remixul mitologic apare bine integrat – dar toate acestea nu m-au consolat pentru lipsa povestii propriu-zise.
8. Liviu Radu, „Între cer si pamânt“: Liviu Radu este cel mai bun autor prezent în volum (în opinia mea, l-a depasit de mult si cu mult pe legendarul Vladimir Colin), dar povestirea, dincolo de atmosfera bine desenata în ceata victoriana, nu-i mare lucru. Conceptul si sfârsitul par executate în graba.
7. Aurel Carasel, „Factorul Omega“: desi teoria e cam încâlcita, mi-a placut atmosfera melancolic-depresiva. Aduce vag cu o povestire pe care am citit-o în culegerea „Povestiri ciberrobotice“ – „Septembrie avea treizeci de zile“ de R.F. Young. Asemanarea nu este de altfel întâmplatoare, pentru ca „Factorul Omega“ face trimitere la un personaj din nuvela lui Young. Domnisoara Jones – cine ar putea sa o uite?
6. Mircea Liviu Goga, „Poporul pierdut“: text agreabil, mix de conspirationism si mumbo-jumbo sapiential asiatic. Are suspans, dar în acelasi timp evolueaza un pic prea previzibil.
5. Ioana Visan, „Punct de rendez-vous la +3000“: alaturi de „Paris, 1941“, este povestirea cea mai entertaining. Unele lucruri puteau fi evitate/ editate: de pilda, e greu de crezut ca voiajul temporal ar putea fi folosit vreodata pentru ca o bunica sa fie avertizata sa nu arda placinta. Pur si simplu nu ar fi o afacere eficienta în niciuna dintre lumile posibile.
4. Silviu Genescu, „Incidentul zero“: poveste cu spioni high-tech, excelent condusa & scrisa. Genescu este unul dintre scriitorii mei preferati; din pacate, publica atât de putin…
3. Daniel Haiduc, „Dimineata cu interferente“: surpriza volumului – un debutant absolut. Povestea e mai mult despre lumile alternative ale multiversului decât despre calatorii în timp. Mi-au placut stilul si atmosfera. Anunta un scriitor – sper sa confirme.
2. Cristian-Mihail Teodorescu, „Transparenti si semiconductori“: o povestire textualista produsa prin asamblarea unei autofictiuni avându-l ca personaj pe „Cristian-Mihail Teodorescu“ si a unei povesti sucite despre dragostea dintre un pitic si o uriasa. Ambele secvente mi-au placut; desi coagularea lor lasa cumva de dorit, pâna la urma lucrurile se leaga elegant si satisfacator într-o cheie metafictionala.
1. Stefana Cristina Czeller, „Paris, 1941“: conceptul e simplut (calatorii de documentare în trecut), dar povestea (ucronie cu nazisti ocultisti si membri ai Rezistentei), de la personaje pâna la atmosfera, este de neratat. Nu mai citisem nimic de autoare, dar acum sigur am sa caut tot ce a publicat – în primul rând romanul „Cerneala si sânge“, editat de Millennium Books.
În fine, sper ca editorii români vor continua sa produca antologii tematice cu autori români. Pe lânga considerentele economice (o astfel de antologie costa mai putin decât traducerea anuarelor Dozois, de pilda) sau valorice (SF-ul românesc traverseaza probabil momentul sau cel mai fast: niciodata în totusi scurta lui istorie nu a aliniat autori de valoarea celor care au scos carti în ultimii 10-15 ani), se poate observa ca volumele colective creeaza emulatie, obliga scriitorii sa iasa din rutina sau din temele preferate pentru a se adapta unei comenzi externe, îi antreneaza pe autori în ritualurile reci-profesioniste ale pietei de carte. Nu în ultimul rând, antologiile amplifica sentimentul de comunitate literara. De asemenea, dirijeaza si focalizeaza tendintele (asa cum a facut-o, la vremea lui, celebrul volum „Motocentauri pe Acoperisul Lumii“), accelerând procese si tragând viitorul mai aproape: e si asta o forma de calatorie în timp.
Textul a fost publicat si pe platforma www.srsff.ro, în numarul 6 al
„Revistei Societatii Române de Science Fiction si Fantasy“