Buzunarul cu licente
A fi profesor e un privilegiu. Chiar si în aceasta perioada de criza financiara, în care profesorii ies în strada pentru a-si cere drepturile si în care salariile lor de bugetari scad sub limita bunului simt, tot cred în adevarul asertiunii de mai sus. E privilegiul celui care se întâlneste an de an cu mirarile studentilor si cu felul în care încearca, timid sau revoltat, sa-si raspunda la ele. Al celui care deschide un text pus în pagina de un student cu emotia cautatorului de comori: poate, de data aceasta, va descoperi o idee, o scriitura, o poveste. Al celui care are sansa de a se reinventa pentru fiecare generatie alaturi de care paseste. Ca un joc de puzzle cu nenumarate variante, profesorul devine altcineva în functie de asteptarile celor carora încearca sa le ofere o busola, un reper prin hatisurile de gând ale disciplinelor predate.
Anul acesta am coordonat 36 de lucrari de licenta în domeniul antropologiei culturale si al istoriei mentalitatilor. Studentii de la departamentul de Comunicare si Relatii Publice al Facultatii de Litere (Universitatea din Bucuresti) m-au invitat sa calatoresc prin cele mai variate lumi de idei. (…)
A trecut o luna de la sustinerea examenului de licenta. Agitatia si emotiile s-au estompat. Noptile nedormite au ramas în urma, consumul de cafea a reintrat în cote firesti. Undeva însa, într-o cuta de gând, pâlpâia înca dorinta de a reciti detasat, post factum, paginile care m-au facut sa zâmbesc cu speranta si sa-mi amintesc ca a fi profesor e un privilegiu. Si-am ales sa va fac partasi acestui privilegiu, deschizând pentru câteva momente, în plina vacanta estivala,
buzunarul cu licente. (CRISTINA BOGDAN)
Descoperindu-l pe homo viator
Doua ore din viata i se scurg, aproape în fiecare zi, în mijloacele de transport în comun de la suprafata, 10 ore pe saptamâna, 480 pe an. Trei ani din viata, în medie, îi petrece într-un spatiu straniu pe care îl considera dezagreabil si care îi stârneste, cel mai adesea, emotii negative. Un spatiu public care, prin închiderea usilor, se metamorfozeaza într-un spatiu al interactiunii sociale. Aglomeratia caracteristica acestuia îl face sa fie circumspect fata de „Celalalt“, strainul prin excelenta.
Totusi, faptul ca circula zilnic cu RATB-ul a devenit o rutina si, de aceea, considera ca nimic nu l-ar mai putea impresiona. Se declara în sinea sa indiferent fata de ceea ce se întâmpla în jur si priveste plictisit pe geam. Deodata, intensificarea volumului vocii unui partener de calatorie, care tocmai a initiat o convorbire telefonica, îi atrage atentia si îl determina sa-si „ciuleasca“ urechile. Desi simuleaza „neatentia civila“ fata de ceea ce se discuta în preajma sa, pe masura ce conversatia avanseaza, el începe sa-si tradeze interesul prin câteva indicii non-verbale: îsi arcuieste sprâncenele când e uimit, clatina din cap aprobator si aproape imperceptibil atunci când e de acord cu ceea ce aude, zâmbeste amuzat sau ironic, încrunta usor sprâncenele, atunci când are un alt punct de vedere fata de cel al vorbitorului. Tonalitatea din ce în ce mai înalta a vocii actorului care performeaza „spectacolul“, ce încalca normele de conduita acceptate în spatiul public, îi provoaca o stare de iritare si îl determina sa actioneze în consecinta. Fie îi adreseaza sursei perturbatoare priviri sau miscari ale capului dezaprobatoare, fie se îndeparteaza de ea. Un stimul olfactiv neplacut îl impulsioneaza, în aceeasi masura, sa extinda distanta dintre el si locul cu pricina sau sa îsi plimbe mâinile pe lânga fata, în speranta ca miasma ar putea fi astfel blocata.
Iritarea sa sporeste pe masura ce aglomeratia din interior creste. Treptat, zona personala e invadata, spatiul intim se comprima, iar reactiile emotionale devin evidente. Îsi contracta muschii fetei în mod expresiv, reflectând disconfortul resimtit, îsi încrunta sprâncenele si trage zgomotos aer printre dinti, misca din coate si brate, interpune între sine si ceilalti obiecte „tampon“ (geanta, plasa, rucsac, servieta). Atingerile de „control“ ale oricarui semen devin insuportabile si sunt sanctionate atât prin gesturi si mimica, cât si la nivel verbal, printr-un ton si debit extrem de sugestive.
În încercarea de a se sustrage realitatii ce îl înconjoara, îsi îndeasa castile MP3-ului în urechi, citeste o carte, ziarul propriu sau pe al vecinului. În momentul în care e surprins de proprietarul jurnalului, recurge cu dibacie la privirea „laterala“.
Obsesia teritoriala sau
teama de „Celalalt“?
Si, pentru ca începe sa se simta epuizat, îsi aduce aminte de beneficiile „luptei“ teritoriale. Recurge la un întreg arsenal proxemic pentru a obtine întâietatea de a se aseza pe un scaun care pare a se elibera în orice moment. Se apropie putin mai mult de locul tintit, îsi întinde o mâna pe spatarul scaunului si îsi foloseste unul dintre picioare pe post de bariera, semnalând în acest fel celorlalti pozitia sa de „cuceritor“. În cazul în care locul disponibil este blocat fie de o persoana care nu doreste sa se aseze, fie de un individ care ocupa deja scaunul din margine, calatorul nostru va apela la privire pentru a-si face cunoscuta intentia de a sta jos.
Se bucura în timp ce se asaza si se uita, din nou, nepasator pe geam. Conversatia unui grup galagios din spatele RATB-ului îl sustrage din universul propriu si îl enerveaza, opiniile si afinitatile politice ale unui alt calator îl intriga, conceptiile despre viata ale altcuiva îl uimesc, iar necazurile strainului care îsi istoriseste viata îl determina sa resimta, uneori, empatie.
Curiozitatea deghizata
si privitul minimal
Surprinde, din întâmplare, o privire intensa care poposeste asupra sa. Desi initial nu îi provoaca decât o simpla curiozitate, acel „l’œil haptique“ 2 al strainului îi accentueaza nesiguranta, îi induce o stare de disconfort, îi cauzeaza indignare, pentru ca în final, sa-i induca o puternica senzatie de iritare. Decide sa îsi exprime enervarea prin semnale non-verbale în detrimentul comunicarii verbale.
Ivirea unor persoane ce apartin comunitatii rrome sau lumii umile a cersetorilor îi abate atentia de la problematica proxemicii vizuale si îi impune un anume tip de vigilenta. Desi se considera o persoana ocolita, în mod fericit, de preconceptii si convingeri rasiste, resimte neîncredere si nesiguranta atunci când unul dintre calatorii de etnie rroma se asaza pe scaunul de lânga el. Si pentru ca, prin excelenta, se încadreaza într-o cultura a „privitului minimal“ (Peter Collett), îl va studia si monitoriza pe acesta cu „coada ochiului“. În situatia în care nou-venitii nu se supun codului comportamental instituit si respectat de toti ceilalti indivizi, ei vor fi „amendati“ nu numai de calatorul nostru, ci si de alti parteneri de traseu.
Si, pentru ca a reusit sa evite pe tot parcursul calatoriei o interactiune verbala, facând uz de gesturi, expresii faciale, privire, e dispus, în urma solicitarii, sa ofere câteva informatii utile cu privire la traseul mijlocului de transport în comun.
În sfârsit, se întrevede la orizont si statia la care trebuie sa coboare. Deplasându-se în interiorul autobuzului, îsi semnalizeaza prin intermediul privirii intentia de a înainta spre iesire si, cu parere de rau ca nu a avut sansa de a-si ocupa locul favorit – scaunul „fara pereche“ –, descinde din „caruselul emotiilor“.
E chiar homo viator al autobuzelor, troleibuzelor sau tramvaielor bucurestene.
Personaje de poveste… în RATB
Pentru a evidentia si mai bine tipurile de comportamente care se manifesta în mijloacele de transport în comun si emotiile pe care le provoaca, am apelat la o clasificare3 realizata de un blogger a calatorilor RATB-isti. Acesta a identificat zece categorii, denumite în mod sugestiv Cerberul, Moralista, Ghidul, Misionarul, Manechinul, Demolatorul, Hibernatus, Mântuitorii, Mesterul Manole si Casanova. Vom prezenta succint câteva dintre aceste tipologii.
Cerberul, de pilda, este întruchiparea individului care se pozitioneaza la mijlocul autobuzului sau troleibuzului, în fata usii. Se comporta ca un adevarat stapân al mijlocului de locomotie, foloseste gesturi care îi tradeaza nerabdarea de a ajunge la destinatie – batai din picior, miscari ritmice ale degetelor cu care bate în bara – si este de neclintit. Adesea blocheaza spatiul din dreapta si din stânga sa cu sacose, plase, bagaje, iar nedumerirea sau invectivele celor care doresc sa urce în masina nu îl determina sa îsi regândeasca strategia de ocupare a spatiului.
Moralista – deoarece se întâlneste cu preponderenta în varianta feminina – este o maestra a reprosului gratuit. Nu îsi doreste neaparat sa se deplaseze spre locurile libere din spatele autobuzului, ci aspira, mai degraba, la oferirea unui loc de catre un tânar. Strategia sa consta în invadarea spatiului intim al celui aflat pe scaun. În cazul în care demersul de intimidare nu este fructuos, initiaza cu dibacie o discutie cu un alt individ care îi împartaseste conceptiile despre degradarea morala a tineretului contemporan.
Manechinul ocupa de obicei zona rezervata persoanelor cu dizabilitati (însa nu din considerente utilitare) si nu doar o mica regiune. Se sprijina cu spatele de bara de sustinere, întinde mâinile într-o parte si într-alta si încruciseaza picioarele în zona gleznelor, reflectând o atitudine mult prea relaxata pentru spatiul social. Atunci când nu priveste cu superioritate înspre ceilalti calatori, vorbeste la telefon, nebagând în seama aglomeratia din ce în ce mai mare din autobuz.
Demolatorul e un tip de persoana care se agita constant, în speranta ca prinde un loc pe scaun pâna în momentul în care va trebui sa coboare. Reuseste, prin performanta sa de a atinge cât mai multi indivizi care îi stau în drum (de multe ori nu sunt contacte cutanate involuntare, ci atingeri de „control“ prin care încerca sa îsi croiasca un culoar), sa provoace o stare de iritare în rândul cât mai multor calatori.
Casanova este prototipul îndragostitului care nu se poate abtine de la a-si afisa ostentativ iubirea nemarginita. Alaturi de aleasa inimii, performeaza – ca într-un adevarat spectacol – o atingere prelungita prin care îsi transmite emotiile pozitive: sarutul. Gestul suscita atentia Moralistei si este sanctionat de public prin strâmbarea gurii în forma literei „U“ inversate.
Marturiile internautilor
O alta metoda de cercetare a afectelor cotidiene care se manifesta în mijloacele de calatorie în comun de la suprafata este reprezentata de sondarea retelelor sociale virtuale si a blog-urilor si selectarea informatiilor utile pentru studiul de fata.
Ratiunea în analizarea acestor platforme electronice este motivata de onestitatea utilizatorilor web-ului 2.0, sinceritate favorizata de anonimatul implicit. Mai mult, aceasta exprimare autentica si neîncorsetata de anumite conventii sociale, datorata identitatii virtuale, poate oferi o perspectiva mai apropiata de realitate decât raspunsurile acordate de indivizi în timpul aplicarii unui chestionar.
Interactiunile sociale din cadrul RATB-ului reflecta emotii dintre cele mai variate. Ne punem, totusi, întrebarea daca aceste trairi afective reprezinta raspunsuri stereotipice, standardizate – în functie de statutul social, etnie, grup de apartenenta, profesie – îndreptate spre un altul atipic. Fie ca este vizat „marginalul“ – persoane de alta etnie, în special cei care apartin comunitatii rrome sau cersetorii, fie ca ne referim la indivizii care îsi asociaza în mod formal însemne ale autoritatii – controlorii de bilete, toti acestia, în mod particular, stârnesc cu preponderenta emotii sablonarde.
Observatiile bloggerilor cu privire la comunicarea sociala din interiorul mijloacelor de transport publice sunt mai mult decât relevante. Astfel, emotii precum dezgustul si indignarea se exteriorizeaza adesea prin indici non-verbali, atunci „când se urca „coloratii“, pardon minoritatile, în spatele vehicului si scuipa în nestire coji de „bomboane agricole“„.4 Aceasta agresivitate a oamenilor fata de indivizii atipici, prin raportare la ceea ce Alin Gavreliuc descria în articolul Spatiul proxemic la români, este, în mare parte, generata de teama si nesiguranta resimtite în prezenta lor si poate conditiona manifestarile bizare ale acestora. Mai mult, agresivitatea naste ostilitate: „La un moment dat se urca niste adolescenti rromi. Unul dintre ei asculta manele la maxim la telefonul mobil. Când calatorii au început sa obiecteze, acestia le-au replicat ca nu au decât sa îsi puna dopuri în urechi, daca nu le convine.“5
Indignarea, iritarea sau dezgustul vizeaza si o alta categorie de „marginali“: cersetorii. Gradul de iritare al utilizatorilor autobuzelor/troleibuzelor/tramvaielor, dar si neîncrederea în onestitatea cauzei sustinute de aceasta categorie de oameni sunt conditionate de frecventa cu care calatorul RATB-ist utilizeaza mijloacele de transport în comun si, deci, de ciocnirile destul de dese cu cei care îsi câstiga existenta prin astfel de practici, prin care se încearca stimularea sentimentul de mila. „Alta faza: cersetorii. Pe unii îi stiu foarte bine, i-am vazut de zeci de ori. Aceleasi texte, de fiecare data. Cum ar fi cei de pe 41 din Bucuresti… toti 30 zic la fel: „Suntem 6 frati, tata ne-a parasit, ne creste bunica bolnava cu o pensie de 3.600.000“. Mai sa fie…“6 Trairile emotionale ale calatorilor ce asista la „spectacolul“ pus în scena de acesti indivizi variaza de la distantarea de ei, încretirea dispretuitoare a nasului, orientarea privirii într-o alta directie, pâna la impasibilitatea dictata de principiul „neatentiei civile“.
Pretul biletului se regaseste în calitatea serviciului
Controlorii de bilete suscita, de asemenea, reactii emotionale puternice: „Ce am vazut eu pe tramvaiul 32 când vine vreun control întrece orice imaginatie. Oameni isterici care tipau de parca erau omorâti pentru ca cineva a îndraznit sa le ceara biletul.“ sau „Mereu ma port ok cu… controlorii si platesc amenda când ma prind, iar ei se poarta oribil cu mine.“7 Indivizii trasi la raspundere de catre controlori pentru neperforarea biletului sau nevalidarea portofelului electronic trec progresiv de la o stare afectiva la alta – de la iritare la enervare, culminând cu accese de furie. Reactia este una intentionat exagerata, cu scopul de a intimida autoritatea constrângatoare. Precum agama gulerata – o specie de sopârla – al carei „guler“ de piele sustinut de cartilagii se extinde atunci când se simte amenintata, tot astfel contravenientul apeleaza la elemente de vocalica – ton ridicat, ritm alert al vorbirii si la o paleta bogata de gesturi (unele cu o tenta violenta) pentru a scapa de amenda.
Manifestarile emotionale, cel mai adesea, sunt provocate de factori proxemici, haptici auditivi, olfactivi si vizuali. Lipsa locurilor pe scaune, aglomeratia din interiorul autobuzelor, dar si din trafic constituie cauza majora a nemultumirii, iritarii, indignarii si furiei calatorilor: „Gândeste-te ca eram calcat în picioare, mai aveam putin si ma aruncau aia pe geam, asta dupa ce asteptasem 2 ore autobuzul. Si nu eram destul de nervos, ca a trebuit sa mai ascult si porcaria aia: «Pretul biletului se regaseste în calitatea serviciului». Unele chestii sunt strigatoare la cer.“8
Efecte emotionale la fel de puternice sunt generate si prin stimuli auditivi. Prin urmare, discutiile dintre cunoscuti cu un volum al vocii neadecvat, muzica ascultata la maxim sau masticatia zgomotoasa a gumei îi incomodeaza pe cei care asista la reprezentatie. Un caz aparte este cel al convorbirilor telefonice care pot stârni atât emotii negative, cât si pozitive: „Conversatiile private transpuse public în mijloacele de transport sunt asemenea unei reviste mondene pe care o citesti însa gratis, pâna la urmatoarea statie si pe care, cu regret, trebuie sa o închizi, întrebându-te cum arata continuarea.“9 Desi o astfel de conversatie debuteaza cu avertismentul „Alo, sunt în autobuz/tramvai…“, încet-încet, vorbitorul se transpune într-un spatiu privat imaginar si utilizeaza elemente de vocalica prin care atrage atentia celor din jurul sau. Auditoriul reactioneaza la toti stimulii verbali si non-verbali prin miscari aprobatoare ale capului, în cazul în care subiectul îsi exprima puncte de vedere la care publicul adera, si prin priviri în lateral, în momentul în care actorul ridica usor vocea.
La nivel olfactiv, miasmele raspândite de anumiti calatori determina exteriorizarea dezgustului prin încretirea nasului, acoperirea acestuia cu ajutorul mâinilor, distantarea de sursa urât mirositoare.
Comentariul unui internaut în legatura cu RATB-ul reflecta experienta tipica traita de fiecare utilizator al serviciilor de transport public si constituie parerea la care adera majoritatea calatorilor: „sa circuli cu RATB-ul înseamna un veritabil plonjon în miezul dur al societatii. Cetateanul comun din mijlocul de transport în comun miroase autentic, se poarta fara menajamente si vorbeste pe sleau.“10 Aceasta asertiune confirma rezultatul chestionarului aplicat unui numar de 60 de respondenti: cea mai puternica emotie resimtita în timpul calatoriilor cu RATB-ul este dezgustul. Motivatiile aparitiei lui sunt diverse: aglomeratia excesiva, mirosurile neplacute, conditiile precare de calatorie (nerespectarea programului de circulatie, numarul redus de vehicule la orele de vârf, locurile relativ putine pe scaune, absenta unui sistem de aer conditionat performant), nerabdarea oamenilor si nerespectarea normelor minime de politete. În conditiile mentionate, e greu sa-i poti dori unui prieten (si sa speri ca urarea ta se va si împlini), la despartirea într-o statie de autobuz, sa calatoreasca bine.
Note:
1.Textul reprezinta un colaj de fragmente din lucrarea de licenta a Alexandrei Tudoran, intitulata „Calatoresc emotiile cu RATB-ul? O antropologie a manifestarilor emotionale prin practici non-verbale”, coordonata de lector dr. Cristina Bogdan si sustinuta in sesiunea iunie 2010, in cadrul examenului de licenta al Departamentului de Comunicare si Relatii Publice al Facultatii de Litere, Universitatea din Bucuresti.2.David Le Breton diferentiaza, in lucrarea sa consacrata antropologiei simturilor (La Saveur du Monde. Une anthropologie des sens, Paris, Métaillé, 2006) intre privirea dinamica, ce nu zaboveste asupra obiectului observat („l’œil optique”) si privirea care „atinge”, „ia in posesie”, instituind o apropiere considerabila, in ciuda distantei fizice mari („l’œil haptique”).
3.Denumirile categoriilor au fost preluate de pe site-ul
http://www.krossfire.ro/scurt-ghid-de-pozitii-in-ratb/.4.http://tramclub.org/viewtopic.php?t=315.
5.Ibidem.
6.Ibidem.
7.http://www.zoso.ro/75-dintre-calatori-fara-bilet-pe-ratb.
8.Ibidem.
9 http://comunicare.bloguri.myjob.ro/2009/06/23/etnometodologia-telefonului-mobil/.
10 www.hrmanageronline.ro/echipa.