Ma intrebam, inca de la inceputul Festivalului International al Filmului Francofon (Belgia, 27 septembrie – 4 octombrie 2013), daca Ursul de Aur berlinez va face pereche cu Bayardul de Aur namurez. Si iata ca asa s-au si desfasurut lucrurile. Sa nu uitam ca in Walonia cinematografia româneasca si-a gasit mai mereu un loc de frunte in palmares. Luminita Gheorghiu, de pilda, fusese declarata cea mai buna actrita inca de pe vremea filmului lui Cristi Puiu „Moartea domnului Lazarescu“. Dar nu numai marea noastra actrita de cinema si de teatru, desigur – pe care, cu siguranta, multi o cunosc, recunoscându-i stilul, inca din aparitiile de pe scena Teatrului Tineretului de la Piatra Neamt –, a fost recompensata aici, ci si o serie de regizori de referinta. De aceasta data, „Pozitia copilului“ pare construit pe sau pentru talentul acestei extraordinare artiste. Personajul este plin de substanta, iar actrita aproape ca nu paraseste ecranul timp de doua ore. Setata pe a controla totul in jurul ei, fiecare gând, fiecare gest, fiecare actiune, tot ce face este numai pentru a invada existenta copilului-barbat, pentru ca barbatul-copil fusese deja neutralizat si trecut in decor. O dai afara pe usa, intra pe fereastra. Nimic nu sta in calea curiozitatii ei bolnavicioase. Nefericita pentru ca asa vrea ea, blonda sexagenara, infasurata in blanuri si plimbata in masini de lux, a fost considerata de unii comentatori drept „portretul unei generatii de imbogatiti ai României, o clasa inalta in care coruptia si traficul de influenta“ fac parte din familie. Aici, toate acestea par menite sa netezeasca drumul in viata al „beizadelei“ oscilante intre a profita la maximum de pozitia sociala si a evada dintr-un mediu sufocant care, din pacate, si-a pus deja amprenta asupra psihicului lui.
Altminteri, mama-Cornelia este o prezenta plata, lipsita de orice emotie, dar, sa nu uitam, putinele momente in care privirea ii straluceste si zâmbetul ii destinde fata sunt de-a dreptul diabolice: absoarbe cu nesat toate amanuntele despre viata sexuala a fiului ei oferite neasteptat de Carmen (mai mult decât excelenta Ilinca Goia), prietena lui Barbu (Bogdan Dumnitrache), intr-un bizar moment de sinceritate fata de soacra imposibila. Atitudinea de maxima deviere comportamentala a acestei caracatite materne este cea in care ii maseaza spatele baiatului-barbat, ranit in accidentul de el provocat. Moment relevant, prin care ar putea fi interpretat intregul film. Privirea si satisfactia ei creeaza o secventa antologica. Iti vine, pur si simplu, sa o iei tu, spectator, la fuga… Asemenea portretizari in construirea unui personaj sunt, desigur, apanajul marilor actori.
Alaturi de Luminita Gheorghiu contribuie la definirea pozitiei copilului si Florin Zamfirescu-tatal, si Natasa Raab-matusa, si Vlad Ivanov-martorul, si Adrian Titieni-tatal baietelului ucis pe trecerea de pietoni. Ilinca Goia 0u stralucitoare, realizeaza, cum aratam, cel mai bun rol al ei pe marele ecran. Actrita exprima, ca un pandant, cu o anumita disperare feminina, dorinta unei tinere femei de a avea un copil de la barbatul (Barbu) care-i refuza metodic o asemenea bucurie.
Spalarea dosarului penal al acestuia pare a fi, totusi, ultimul gest acceptat de Barbu de la parintii sai. Pentru a se salva din climatul mocirlos, se decide sa iasa din captivitate. Se desprinde din placenta materna, se rupe din pânza de paianjen tesuta in jurul lui, se desparte si de Carmen, pentru a incepe o viata departe de acest puzzle innebunitor.
E de remarcat ca, de fapt, plânsul Corneliei din final nu este provocat de durerea celor ce trebuie sa-si ingroape baiatul de paisprezece ani. Este mai degraba imaginea de neputinta simtita in momentul când realizeaza ca a pierdut controlul asupra existentei fiului ei, intelegând ca l-a pierdut. Ipoteza ca va putea fi cândva iertata nu o multumeste. Ar putea fi prea târziu: „… Am saizeci de ani!“ Si, desigur, nimic nu-l mai poate intoarce pe Barbu din drum.
Ar fi de staruit mai mult asupra mijloacelor actoricesti de extrema finete cu care opereaza actrita premiata la Namur intr-unul dintre cele mai bune filme românesti ale perioadei postdecembriste. Juriul a inteles sa acorde doua premii, filmului si interpretei rolului principal feminin, ceea ce situeaza, si sub acest aspect, „Pozitia copilului“ detasat in fruntea unui palmares pe a carui lista aflam in continuare regizori dintre cei mai buni din Franta, Elvetia, Quebec, Belgia, Algeria.
Crema cremelor la doua editii consecutive
In festival, cum deja se stie, au participat inca doua lungmetraje românesti: „Domestic“ de Adrian Sitaru (competitia oficiala) si „Lupu“ de Bogdan Mustata (in sectiunea, de asemenea competitiva, destinata debuturilor in lungmetraj), alaturi de câteva scurtmetraje incluse in diverse alte compartimente ale programului namurez. Printre acestea si „O umbra de nor“ de Radu Jude, câstigatorul Bayardului de Aur pentru cel mai bun film al editiei precedente („Toata lumea din familia noastra“), prilej cu care lui Serban Pavlu i s-a acordat Bayardul pentru cea mai buna interpretare masculina. O traditie a continuitatii si, lucru mai rar la marile festivaluri, crema cremelor unui palmares la doua editii consecutive.
Premiul inseamna cumularea mai multor sume, in euro, atribuite pentru drepturile de televiziune, ca si pentru distribuirea productiei respective in Belgia, dar si in alte teritorii francofone. Evenimentul trebuie considerat si in contextul promovarii filmului in perspectiva editiei de anul viitor a Oscarurilor, caci „Pozitia copilului“ reprezinta propunerea româneasca destinata aprecierii membrilor Academiei Americane de Film.
Autor: ADRIANA DUMITRASCUApărut în nr. 442