Primul tur al alegerile prezidentiale din 22 noiembrie s-a incheiat, discutiile si pasiunile dezlantuite continua fara incetare, recentele evenimente având darul de a inflama si mai mult taberele aflate in disputa ce uneori ia dimensiunile unei abordari irationale. Ce se evidentiaza dupa acest prim turnir electoral?
Harta electorala –
Ardealul si Vechiul Regat
In primul rând, iese in relief falierea politica româneasca ce se profileaza de 20 de ani incoace. Regiunile istorice Transilvania (cu exceptiile devenite clasice, judetul Hunedoara si bineinteles cele cu profil etnic maghiar Harghita si Covasna), Banatul, Crisana si Maramuresul reprezinta bazine electorale ale partidelor cu programe politice de centru-dreapta (cu PDL-ul câstigator incontestabil). Daca privim harta electorala a Valahiei (Oltenia si Muntenia), a Dobrogei si a Moldovei, adica România Vechiului Regat, vom observa cum aici situatia este complet rasturnata. Exceptiile sunt date in zonele respective de acele judete in care PDL-ul a câstigat, intrucât optiunea alegatorilor pare de nezdruncinat: PSD-ul este partidul care nu poate pierde in nici o situatie. Bucuresti, Ilfov, Prahova, Constanta, Tulcea si Bacau sunt spatiile de maxima intensitate electorala pentru PDL, in rest o mare rosie, perpetuata dupa 1989 incoace.
Este incontestabil faptul ca daca România s-ar fi redus la acel teritoriu suprapus pe Vechiul Regat alternanta la putere ar fi ramas un vis in spatiul românesc, aici PSD-ul putând guverna de unul singur indiferent la care tip de alegere ne-am opri. Cetatenii din regiunile estice si sudice ale României nu sunt atenti la discursul anticomunist, nu sunt speriati de perspectiva intoarcerii la momentul 1989, ei merg constiinciosi la vot si isi fac cetateneste treaba: voteaza majoritar cu stânga de la primele alegeri din 1990 incoace. Este o realitate care trebuie luata in seama. Nu toti cetatenii tarii asteia sunt ancorati intr-o realitate liberala, de centru-dreapta. Ei sunt facuti din alt aluat. A nu tine cont de aceste fapte banale inseamna a trece cu vederea peste optiunile a milioane de votanti.
Dispretul pentru clasa politica
Cauzele care au dus la aceasta situatie electorala vin din istorie si nu este spatiul aici pentru o incursiune in epocile ce s-au petrecut pe aceste meleaguri. Nu este cazul sa discutam tehnic despre paradigma clivajelor teoretizata de sociologul norvegian Stein Rokkan si despre aplicabilitatea acestei paradigme in spatiul autohton. Dar nici nu putem fi naivi, asa incât sa putem scrie ilizibil si arogant despre votantii din aceasta tara, impartindu-i in destepti si prosti, in functie de felul in care ne imaginam noi linia politica corecta, cum fac fara jena multi intelectuali vizibili din spatiul carpato-danubiano-pontic.
In al doilea rând, românii si-au exprimat fara nici un fel de tagada dispretul pentru clasa politica, pentru modul cum s-a facut politica in cei 20 de ani de democratie, votul masiv oferit pentru micsorarea numarului de parlamentari si a trecerii la un parlament unicameral fiind elocvent in acest sens. Era evident faptul ca se va vota asa, toate sondajele de opinie facute in anii din urma au reliefat o atare situatie. Probabil ca daca referendumul ar fi chemat cetatenii sa se exprime pentru reducerea numarului de parlamentari la 20, sa zicem, ar fi avut aceleasi sanse de succes. Nu este de mirare ca presedintele Traian Basescu a initiat o astfel de procedura. In felul acesta, spera domnia sa, isi putea crea un avans electoral si o dimensiune de reformator. Ca nu a fost cum si-a planificat este o alta poveste. Multi români au votat pentru un parlament cu mai putini parlamentari, dar au fost infinit mai putini cei care i-au acordat si votul pentru un nou mandat de presedinte. Ramâne in schimb lectia acestui referendum, iar daca stim sa citim ceva din aceasta poveste ea ar prinde bine evolutiei democratice viitoare.
In al treilea rând, se poate observa ce inseamna sa fii disperat si incoerent ca discurs politic atunci când te vezi izolat de propriile greseli, in parte facute de Traian Basescu, in parte de un aparat de partid obedient si fara urma de spirit critic la adresa presedintelui (ma refer aici desigur la prestanta si modul catastrofal de a se raporta la actul politic al celor din partidul ce-si zice reformator, in cazul de fata PDL). Sa incerci sa faci apel la poporul român, sa invoci jalnica lozinca cu vin comunistii (sau varianta ei cu intoarcerea in trecutul cenusiu), sa te inconjori de oameni lamentabili, aroganti si sfidatori si apoi sa ceri votul pe considerentul ca reforma este apanajul unui singur om si al unui singur partid, ei bine, iata o lectie exemplara oferita de ultimele alegeri si de varianta ei finala cu un presedinte ce pare, dupa toate probabilitatile, invins, ingenuncheat definitiv, dar nu de structuri, de moguli, ci de propriul delir de putere, de propriul partid ce si-a copiat liderul pâna la caricatura.
Cartile perdante
O alta realitate sesizabila de orice cetatean din aceasta tara. Partidele politice din România nu sunt populate de sfinti. A veni si a vorbi despre gunoaiele politice din partidul advers suna caraghios, atâta vreme cât in propriul partid se simt bine oameni care numai de lucruri morale nu se preocupa. Si exemplele pot fi date cu foarte mare larghete. Cei din PDL vorbesc despre nulitatile politice din PSD si PNL (normal). Se aduc in discutie oameni ca Marian Vanghelie, Dinu Patriciu, Relu Fenechiu, Viorel Hrebenciuc, Radu Mazare, Ion Iliescu si lista poate continua. Dar daca suntem corecti politic trebuie sa facem aceeasi contabilitate si cu cei aciuati in PDL. Oare cât de reformatori si ahtiati dupa masuri liberale sunt urmatorii pedelisti: Gigi Netoiu, Antonie Solomon, Elena Udrea, Monica-Iacob Ridzi, Adriean Videanu, Dorin Cocos, Costel Casuneanu, Costel Iancu (pe numele lui de mafiot Don Costel), Doru Petrescu (alias Doru Magaru)? Mai are sens sa raspundem la aceasta intrebare?
Traian Basescu a ajuns, se pare, la capatul drumului sau politic de presedinte al României (cel putin pentru urmatorii 5 ani, daca nu si definitiv). Coalitia ce s-a format, blamata de Traian Basescu – desi noi stim ca asa stau lucrurile in politica, asa s-a intâmplat in 1996, dar si in 2004 (politica este arta negocierii si a compromisului), la fel s-a intâmplat si in 2008 (incerca Raluca Turcan sa explice cum s-au unit ei cu PSD-ul doar pentru scopul nobil al scoaterii tarii din criza) – il va face pe actualul presedinte un simplu cetatean. Cu exceptia celor orbiti de asa-zisa dimensiune de reformator a lui Traian Basescu, plecarea acestuia de la Cotroceni nu va stârni multe regrete. Dimpotriva, va aduce usurare. Asa ca, fara ura si fara regrete, adio, domnule Traian Basescu!