Am intrat de câteva zile în sezonul ploilor. Şi la noi, în sud, ele sunt năpraznice. Însoţite de spectaculoase descarcări electrice şi furtuni. De când e Grecia Grecie, în acest sezon oamenii stau atârnaţi de buletinele meteorologice. „Cu ochii la bophor”. De ieri plouă cu găleata. Marea e în furtună. Vântul face ravagii. Nu ştii unde să te mai ascunzi de vitregia vremii. De ieri, puţine sunt ambarcaţiunile primitive cu care vin emigranţii, care să reuşească să mai ajungă la ţărm. Şi puţini sunt cei deja ajunşi la mal, care au deasupra capului un acoperiş. Ei au venit pe căldură. În şorturi. În maieuri. În şlapi. Şi de ieri s-a lăsat frigul. Pe străzile Atenei. Şi prin pieţele ei.
În Platia Victoria se aciuaseră vreo patru-cinci sute de persoane. Dormeau de vreo săptămână prin iarbă. Oamenii le-au adus câte un cearceaf. Câte-o pătură. Câte-o sticlă de apă. Copiii n-au hrană suficientă. Plâng. Sau stau deznădăjduiţi, moţăind.
Cât a fost cald afară, a mai fost cum a fost. Dar aseară au început ploile. În Platia Victoria nu sunt mulţi copaci. Câţiva refugiaţi, mai iuţi de picior, s-au adăpostit la tulpina copacilor. Grupurile au prins volum. Oamenii se lipeau de coaja pomilor ca nişte insecte uriaşe. Dar frunzele s-au îngreunat de apă. Şi ploaia i-a răzbit şi pe fericiţii care credeau că au prins un loc bun. Cei mai mulţi însă n-au reuşit să se cuibărească pe lângă copaci, claie peste grămadă. Cei mai mulţi au rămas neadăpostiţi, cu apa şiroindu-le pe feţe, pe trupuri. Cu copiii în braţe, înveliţi în nişte pungi de plastic, scoase de pe la coşurile de gunoi.
Aşa, uzi leoarcă, i-a prins noaptea. Şi frigul. Temperatura a coborât brusc. Cei cinci sute de oameni n-au mai putut rezista. Aşa că au intrat în gurile de metru.
Metroul din Atena este relativ nou. Şi este unul dintre puţinele locuri care mai păstrează ceva din fastul lumii noastre, mediteraneene. Şi din fastul bizantin, care altădată îşi pusese aprenta pe viaţa noastră şi rezistase peste o mie de ani. Metroul din Atena este gândit cu spaţii intermediare extinse, generoase. Pardosite cu marmoră albă, podoabă de care ţara nu duce lipsă. Până mai ieri era mândria oraşului. Străinii îl comparau cu vechile metrouri din Europa. Şi rămâneau muţi de eleganţa lui. S-a construit greu. Lucrările au durat ani. Fiindcă oriunde se săpa, ieşeau la suprafaţă aşezările vechi, ale clasicei Elade.
Discuţiile contradictorii între edili şi arheologi au durat fără limită. Nu se puteau pune şinele peste o atât de preţioasă istorie. Şi până la urmă s-a ajuns la o soluţie de compromis. Fiecare staţie a metroului din Atena este de fapt un muzeu. Ceea ce s-a scos din pământ pe acel loc, este expus în staţii. Sub pereţi de sticlă. Cu indicaţii arheologice exacte. Obiectul. Datând din anul. Aşa este în Platia Syntagma, la intrarea în staţia de metrou, expus într-o lacră, scheletul unui om care a trăit acum mai bine de vreo trei mii de ani. Noi îi spunem Vassilis. Trecem pe lângă el de câteva ori pe zi: Iassou, Vassilis! La staţia de la Akropolis sunt expuse fresce căzute probabil de pe Panthenon. Prin alte staţii conducte ale vechilor apeducte, vase din lut, bijuterii, mozaicuri. Metroul din Atena are o valoare inestimabilă. De când s-a dat în folosinţă, oamenii îl păstrează cu un sentiment de sfinţenie. E cel mai curat loc al capitalei. Strălucitor de atâta marmoră albă. Impunător. Şi securizat.
În Platia Victoria s-au adăpostit în holurile metroului noaptea trecută câteva sute de oameni. Şi-au întins pe marmora albă cartoane. Şi-au scos copiii cu frunţile arzând de febră din pungile de plastic în care-i apăraseră de ploaia torenţială. I-au învelit în broboade. Şi-au scos pantofii mustind de apă. În câteva secunde întreaga eleganţă a lumii elene a devenit o futilitate. Cei care, dintre sutele pătrunse pe holurile metroului, au reuşit să pună mâna pe o bucată de pâine de pomană, au împărţit-o cu fraţii de suferinţă. De boarfe şi de hârtii, staţia s-a transformat în câteva ore într-un morman de gunoi. În care respirau copiii uzi leoarcă, femeile dârdâind de frig, bărbaţii răzbiţi de neputiinţă.
Spre dimineaţă s-au prins autorităţile de dezastru. Circulaţia s-a oprit pe câteva artere. Oraşul a paralizat. Localitatea a cărei populaţie în mai puţin de o sută de ani a crescut de la 50.000 de locuitori la aproape 6 milioane, fusese în ultima vreme salvată prin construirea metroului. Oprirea circulaţiei pe o linie duce la haos. Aşa că, forţaţi, refugiaţii au fost obligaţi să-şi părăsească adăpostul din timpul nopţii. Au ieşit iar la suprafaţă, fără a avea deasupra capului un acoperiş. Noroc că se mai oprise vântul. Şi ploaia. Din curelele de la pantaloni, din cordoanele de la fuste, şi-au improvizat nişte sfori. Le-au legat între doi copaci. Şi şi-au pus rufele la uscat. În câteva ore toată Platia Victoria dobândise o imagine de neînchipuit. Cârpe, cearceafuri, fuste, cămăşi bărbăteşti, pantaloni. De toate mărimile. De toate culorile. Şi printre ele, bântuind, oameni goi. Cu ochii la cerul care, din nou, devenise de smoală.
Fiindcă am intrat în sezonul ploilor. Şi la noi, în sud, ele sunt năprasnice.
Astăzi, în Europa, se adună toţi miniştrii de externe ai ţărilor ameninţate de valul de emigranţi. Mâine începe marea lor consfătuire. În problema refugiaţilor. Cine, ce aşteaptă oare, de la domniile lor? Ce ştiu dânşii despre cei pentru soarta cărora vor să găsească soluţii? Poate că aş fi avut cât de cât încredere în marile lor decizii, dacă ar fi venit să-şi petreacă noaptea dinaintea conferinţei în Platia Victoria din Atena. Cu torentele de ploaie şiroindu-le pe faţă, cu copiii febrili, udaţi până la piele plângându-le în braţe, cu poliţia scoţându-i dimineaţa din gurile de metrou, cu pantalonii puşi la uscat pe sforile dintre pomi. Şi cu ochii la cer, urmărind norii care cresc ameninţător de la o clipă la alta, aducând din nou ploaie, vânt şi furtuni.