Razboiul din Mali si episodul sângeros din Algeria in care teroristii au ucis bestial 48 de ostatici – printre care se aflau si doi români – arata ca arhanghelii mortii au impânzit lumea. Pentru ei, luarea de ostatici a devenit o afacere profitabila. Captureaza, santajeaza si, in unele cazuri, obtin bani pe care ii investesc apoi in arme. Captureaza din nou, santajeaza si, daca nu obtin bani, ucid bestial. In cartea ,,Aqmi, industria luarii de ostatici“ publicata in 2012, publicistul francez Serge Daniel mentioneaza pâna si sumele pe care au trebuit sa le plateasca Italia, Spania, Austria, Elvetia, Franta negustorilor de vieti omenesti pentru a-si salva concetatenii. Dezvaluirile sunt cutremuratoare.
Ceva mai mult despre episodul sângeros din Algeria
Toata lumea stie acum ca, la 15 ianuarie, un comando format din cca. 40 de djihadisti recrutati din Algeria, Egipt, Niger, Mauritania, Mali si Canada, au luat 792 de ostatici, 685 dintre acestia fiind algerieni si 107, straini, intre care se aflau si sase ingineri români. Desi nu se recunoaste, intre actiunea criminala din Algeria si razboiul din Mali exista o legatura. In schimbul eliberarii ostaticilor luati in complexul de exploatare a gazelor de la In Amenas, seful comandoului terorist, Mokhtar Belmokhtar, pretindea Parisului sa negocieze oprirea razboiului dus de Franta in Mali, iar Washington-ului, eliberarea a doi teroristi detinuti in Statele Unite. Manevra cusuta cu ata alba pentru ca Franta intrase in razboi de numai trei zile, iar organizarea asaltului lor dovedea o pregatire minutioasa, de mult pusa la cale. Târgul a fost refuzat. Fortele armate algeriene au intervenit imediat, din pacate fara sa consulte statele care aveau concetateni in câmpul industrial de la In Amenas. Eroare capitala. De acum, intervin complicatiile in evaluarea acestui nou episod de razboi modern. Anglia si Japonia, care aveau la In Amenas specialisti, au acuzat imediat si public autoritatile algeriene ca nu le-au consultat in privinta interventiei impotriva teroristilor. Criticile sunt justificate si trebuie intelese. In ce ne priveste, Bucurestiul a intervenit pe toate canalele, a cerut ca operatiunile sa aiba in vedere in primul rând salvarea vietilor oamenilor si a preferat secretizarea legaturilor si informatiilor pâna la salvarea ultimului român. Si aceasta maniera de actiune trebuie inteleasa. Parisul nu a avut de facut obiectii privind modul de actiune al autoritatilor algeriene. Explicatia pare logica, dar nu si cea mai potrivita. ,,Noi nu avem inca toate elementele (de evaluare)“, a afirmat presedintele Hollande imediat dupa incheierea sângerosului episod. „Dar când avem de-a face cu o rapire de ostatici de o asemenea anvergura si cu teroristi atât de reci in calculele lor, pregatiti sa asasineze ostaticii, ceea ce au si facut, o tara ca Algeria are raspunsurile ei, care mi s-au parut cele mai adaptate, pentru ca in astfel de cazuri nu pot avea loc negocieri“. Nu pretinde nimeni sa se negocieze cu teroristii, desi lucrurile nu au stat intotdeauna asa. Nu am evocat cartea lui Serge Daniel intâmplator. Da, desi se neaga vehement, mai ales public, ca nu se negociaza cu rapitorii, practica exista. Fie pentru a câstiga timp pâna la punerea la punct a unei interventii salvatoare, fie chiar, in ultima instanta, pentru rascumpararea vietilor. Serge Daniel da chiar si unele sume care au fost platite pentru salvarea unor ostatici. Omeneste, cine este indreptatit sa condamne gestul ultim posibil la care este dator un stat sau o persoana pentru salvarea unei vieti? Felul in care au gasit de cuviinta autoritatile algeriene sa actioneze ramâne discutabil, chiar daca li se poate acorda o (slaba) circumstanta atenuanta. Anume ca, intr-un lung razboi civil cu terorismul, acestea si-au pierdut cultura negocierilor; ca in Algeria, ca de altfel in toata lumea, porozitatea data de componentele religioasa si laica face posibile infiltrarile fundamentalistilor. Dar asta nu exonereaza Algerul de vina de a nu fi evaluat lucid consecintele recursului la un gest punitiv precipitat. Nimeni nu are dreptul sa actioneze fara consultarea partilor implicate. Experienta unora sau profesionalismul altora puteau sa faca posibila o alta solutie mai buna decât asaltul in forta la care au recurs algerienii.
Razboiul din Mali
Sunt multe de spus pentru intelegerea conflictului din Mali. Intr-un fel, dar nu si in cel mai important in ordinea cauzelor, conflictul este o consecinta directa a ofensivei islamismului politic in Nordul Africii. Ofensiva favorizata de revolutiile arabe. Dar tocmai aici sunt unele lucruri care deruteaza. Revoltele din lumea araba par sa fi avut o paradigma calculata. Cu toate acestea, rezultatele nu sunt cele scontate. Daca s-a vrut instalarea unor regimuri democratice, atunci trebuie sa se accepte ca scopul nu a fost atins. Deocamdata regimurile islamice câstiga teren, dictaturile laice sunt inlocuite cu dictaturi religioase. Asta s-a vrut? Cine a avut interesul sa stârneasca aceasta lume are ce sa regrete acum. In vremea globalizarii, directiile politicii mari, bine calculate, nu pot fi si bine stapânite. Lectia Afganistanului nu a fost nici incheiata, nici inteleasa. Terorismul se muta din Asia in Africa. Evolutia conflictului din Mali o confirma. Cum acest razboi este la inceput, sa incercam sa-i intelegem ratiunea. Daca un razboi are cu adevarat o ratiune. Djihadistii rebeli urmaresc sa creeze in nordul statului Mali un fel de republica islamica. Vor sa fie singuri stapâni si sa controleze regiunea in care se face un intens trafic de droguri, dinspre Orient spre Occident, si de arme, in sens invers. Mai vor, in perspectiva, sa puna mâna pe resursele energetice din Sahara care au intrat deja intr-un proces intens de exploatare. Djihadistii s-au revoltat, au cotropit, au alungat populatia din localitatile pe care le cucereau, au ucis. Apoi au cerut sa discute pentru a gasi o solutie definitiva a conflictului prin crearea statului Azawad, in nordul Mali. Nu au obtinut satisfactie si au continuat teroarea si ofensiva spre Bamako, capitala Mali. Implicarea retelei Al Qaeda si complicitatea Islamului la violenta, crima si razboi sunt dovedite in acest nou conflict din Africa. Bogatiile africanilor, inclusiv cele din desertul Sahara, au devenit cauze de razboi.
Atât ONU, cât si Parisul au cerut Organizatiei Africane sa intervina si sa puna capat conflictului care risca sa devina periculos pentru intreaga regiune. Consiliul de Securitate a adoptat rezolutii care deschideau calea pacii. Cum are interese in fosta ei colonie, Franta a promis ca va interveni logistic pentru oprirea ofensivei rebelilor djihadisti. Escaladarea violentelor devenind periculoasa, la 11 ianuarie presedintele Hollande s-a vazut nevoit sa autorizeze interventia militara franceza in Mali. Iata motivele si conditiile acestei interventii expuse chiar de presedintele Frantei. „La cererea presedintelui statului Mali si cu respectarea Cartei Natiunilor Unite, Franta s-a angajat sa sprijine armata maliana in confruntarea ei cu teroristii care ameninta intreaga Africa de Vest. Deja, gratie curajului soldatilor nostri, a fost data o lovitura prin care au fost provocate mari pierderi adversarilor nostri. Misiunea noastra nu este incheiata. Amintesc ca aceasta misiune consista in pregatirea desfasurarii unei forte africane de interventie pentru a se permite statului Mali sa-si recâstige integritatea teritoriala, in conformitate cu rezolutiile Consiliului de Securitate. Chiar si astazi am dat toate instructiunile pentru ca mijloacele utilizate de Franta sa fie strict limitate la acest obiectiv. De asemenea, am cerut intarirea dispozitivului militar francez la Bamako pentru a fi protejati cetatenii francezi… Tin sa reamintesc ca Franta, in aceasta operatiune, nu urmareste nici un interes particular altul decât salvarea unei tari prietene si nu are alt scop decât lupta impotriva terorismului“. Dupa puseul belicos din Libia de acum doi ani, motivat de fostul presedinte Sarkozy cu necesitatea inlaturarii lui Gaddafi, Franta se afla din nou in prima linie a unei interventii militare cu implicatii internationale.
O observatie marginala, pe care mi-o ingadui intr-o cronica diplomatica. Spre deosebire de strategia reusita a Washington-ului de a constitui o coalitie pentru a intra in razboiul din Afganistan, Franta s-a trezit singura in conflictul militar din Mali. Sprijinul logistic promis (cu oarecare intârziere si acesta) de partenerii din Uniunea Europeana este de folos, desigur, dar situatia arata ca dimensiunea politicii de aparare a Uniunii Europene nu este functionala. As fi bucuros ca, pâna la aparitia acestui comentariu, situatia sa se schimbe.
Autor: GEORGE APOSTOIUApărut în nr. 407