Preocuparea pentru imaginarul etnic, în istoriografia româneasca postdecembrista, a devenit deja traditionala, mai ales în mediile academice din Transilvania. Experienta multiculturala a Transilvaniei a facut ca, nu întâmplator, cele mai consistente si constante demersuri stiintifice specifice domeniului imaginarului etnic sa provina din acest spatiu geo-cultural. Pot afirma chiar ca, în ultimii ani, în aceasta problematica s-au impus câtiva cercetatori proveniti (îndeosebi) din mediul academic clujean, multi tineri grabiti sa-si publice tezele de doctorat – lucrari care încearca sa fructifice metodologii moderne afirmate de investigatiile problematicii imaginarului etnic, abordari interdisciplinare occidentale si românesti. Cei mai multi dintre acesti tineri doctori în istorie au reusit sa aplice metode si discursuri stiintifice moderne, ce-i drept uneori doar la nivel declarativ, unor spatii de istorie necercetate, sau insuficient studiate.
În categoria tinerilor afirmati în ultimii ani se situeaza si Elena Andreea Boia. Lucrarea, publicata sub o denumire care îmi aminteste de enunturile ce reproduc, de câtiva ani si cu o anumita cumintenie, titlul exegezei antropologice si imagologice a lui Andrei Oisteanu (vezi „Imaginea evreului în cultura româna“), mentine structura clasica a unei teze de doctorat, si astfel – cenzura si autocenzura, împreuna cu o anumita sterilitate stilistica a discursului stiintific. Studiul a fost concentrat în trei sectiuni ample, cu numeroase subtitluri; conform standardelor unui astfel de demers, lucrarea mai presupune o introducere cu multiple consideratii preliminarii, o bibliografie, concluziile si anexele care pledeaza vizavi de efortul depus. În textul editat, lucrarea debuteaza cu un scurt „Cuvânt înainte“ scris de Sorin Mitu; este firesc ca o astfel de prefatare sa fie realizata de fostul coordonator al tezei de doctorat.
Conform asertiunilor autoarei, în prima parte a lucrarii – „Imaginea Statelor Unite în Europa“ – este analizat modul în care experienta americana a fost receptata în rândul intelectualilor, dar si la nivelul milioanelor de emigranti; Elena Andreea Boia a tratat mitologia subiectului, „reflexul imagologic“ al iluziilor si deziluziilor. În cea de a doua sectiune – „Imaginea Statelor Unite ale Americii în Transilvania“ – autoarea a examinat reprezentarile SUA în mentalitatea colectiva a românilor ardeleni, în timp ce în ultima parte a abordat pozitivist, factologic, aspectele legate de fenomenul emigratiei românilor ardeleni în America – vezi „Prezente românesti în Statele Unite ale Americii“.
Într-un capitol introductiv, Elena Andreea Boia acrediteaza ideea ca tema de referinta este abordata în cercetarea contemporana din mai multe perspective si enumera, pentru edificare, printre cercetatorii temei „comparatisti literari, istorici, etnopsihologi, politologi, specialisti în relatiile internationale“, specialisti care „au manifestat interes pentru analiza felului în care au evoluat reprezentarile strainului sau ale strainatatii în perioade si în arii culturale dintre cele mai diverse“. Dar, în practica, studiul ignora abordarile sociologice si antropologice, precum si lucrarile de istorie culturala, referinte considerate clasice în domeniul fenomenologiei strainului si resentimentului (1). Andreea Boia rezuma câteva dintre abordarile românesti ale domeniului:
Alexandru Dutu, Dumitru Hâncu, Dan Horea Mazilu, Daniel Vighi, Melinda Mitu, Mihaela Grancea, Sorin Mitu, Andrei Oisteanu, Simona Corlan Ioan, Gheorghe Lascu, ignorând însa preocuparile istoricului britanic Alex Francis-Drace. Trebuie apreciat, totusi, recursul la informatia unui numar apreciabil de lucrari românesti de specialitate produse în timpul epocii comuniste.
Andreea Boia urmareste, programatic, „evidentierea reprezentarilor pe care Statele Unite ale Americii si locuitorii lor le-au avut în cultura româneasca ardeleana de pâna la izbucnirea Primului Razboi Mondial“, motivându-si metodologic, si din perspectiva volumului impresionat de surse, insistenta pe imaginarul ardelean. Ar fi fost de preferat ca Andreea Boia sa insiste, pe parcursul lucrarii, si asupra specificitatii geoculturale si geopolitice a Transilvaniei, asupra statutului de „dubla periferie“ europeana, de provincie central-europeana si sa nu defineasca Transilvania doar printr-o delimitare geografica a „spatiului de analiza“; ori, Transilvania, prin institutii socio-economice, religioase, culturale, pozitionare geografica, prin habitudini, se diferentiaza preganat de celelalte teritorii locuite de români; o astfel de realitate istorica moderna – cu toate paradoxurile si contradictiile ei -, prin comparatie cu societatile din principatele autonome ale Valahiei si Moldovei, apoi din regatul României, sau din Rusia autocrata, a facut ca populatia româneasca din Transilvania sa coparticipe la un alt mod de viata si de percepere a lumii Celuilalt, în secolele XVIII-XIX.
O abordare utilitarista, din perspectiva metodologica îndeosebi, este acea realizata cu referire la circulatia imaginilor „americane“. Andreea Boia a pornit de la premisa ca „informatia“ imagologica a fost/este, mai degraba, una care se desfasoara pe orizontala; studiul insista si asupra faptului ca formularea, circulatia si asumarea culturala a imaginilor era determinata de statutul social si cultural al „calatorilor“, emigrantilor si receptorilor ardeleni. Andreea Boia considera ca în Europa se distingeau trei tipuri de discursuri cu privire la Statele Unite ale Americii: unul care evalua pozitiv realizarile politice si prosperitatea americana, un altul care semnala manifestarea unor aspecte „neprogresite“ ale societatii americane (sclavia, ignoranta culturala, politica de cuceriri) si un discurs al „caii de mijloc“, discurs de provenienta literara; cu referire la ultima perspectiva, autoarea ofera un studiu de caz: Jules Verne (1828-1905), si referiri consistente la opera lui Charles Dickens.
Consider ca, în acest punct, ar fi fost oportuna o analiza a elementelor culturale care acrediteaza ideea ca nivele de circulatie imagologica interfereaza si nasc, la rândul lor, discursuri secundare si diferentiate. Eu cred ca experienta franceza, experienta asumata si de spatiile francofone, era înca influentata de trecutul istoric, dar si de relatiile culturale si politice recente (vezi, în special, schimbarile de regim politic petrecute în secolul al XIX-lea în Franta si reflectia asupra lor, alaturi de raportarea intelectualitatii franceze la experienta democratica americana); francezii, în secolul al XIX-lea, studiaza democratia americana ca pe un model, dar si ca pe un efect al implicarii franceze din timpul Razboiului de Independenta prin care americanii pun capat administratiei britanice. Englezii trateaza statul federal cu deferenta specifica metropolei, considerând ca, desi americanii au o structura statala proprie, nu s-au emancipat înca de sub tutela culturala a Regatului Marii Britanii si Irlandei de Nord (ma refer la perceptia specifica secolului al XIX-lea); englezii se considerau înca activi în postura de centru al spatiului anglofon (vezi, în acest sens, natura si frecventa turneelor de lectura publica pe care Charles Dickens le-a realizat in SUA).
Partea a doua a studiului – „Imaginea Statelor Unite ale Americii în Transilvania“ – propune o „analiza descriptiva a formarii acestui imaginar cu zonele sale de influenta, în epoca si provincia mentionate“. Andreea Boia considera ca imageria ardeleana despre America „este punctata de câteva teme universal raspândite în Europa“, teme precum: America – „tara libertatilor“, America – „tara a unui avânt economic fara precedent“, America – „pamânt al bunastarii materiale“ sau America – „tara a progresului stiintific si tehnologic“. Andreea Boia surprinde însa si nuantele, chiar dezacordurile existente între imaginarul colectiv/comun european si imaginile particulare datorate experientei românilor ardeleni în Statele Unite. În maniera coerenta si respectând criteriul cronologiei, Andreea Boia evalueaza, mai întâi, „mijloacele de informare ale ardelenilor cu privire la America“ pentru secolele XVI-XVIII, si apoi sursele, pentru secolul al XIX-lea si începutul celui urmator; ea descopera, astfel, în strânsa relatie cu cresterea volumului de informatie, cum imageria colectiva devine mai terna, caci stimularea imaginatiei nu era favorizata de cresterea, în volum si în detalieri, a relatarilor din America. O astfel de constatare este exploatata si prezentata de Andreea Boia în concluziile inserate în cea de-a treia parte a studiului, precum si în sectiunea dedicata concluziilor finale.
Contactul nemijlocit al ardelenilor cu realitatile de dincolo de ocean, contact frecvent în secolul al XIX-lea, a avut un rol semnificativ în receptarea republicii americane în Transilvania (dar si în mediile românesti din spatiul extracarpatic, în contextul în care între români, în epoca, legaturile culturale si economice erau aproape curente). Prezentele directe au contribuit nu doar la completarea cunostintelor românilor ardeleni despre Statele Unite ale Americii, ci si la modificarea imaginii traditionale pe care acestia au avut-o în premodernitate – aceasta era, în primul rând, rod al izolarii regionale. Andreea Lucia Boia analizeaza acest fenomen complex, sustinând ca observatia empirica a întregit cunoasterea prealabila si, totodata, a determinat aparitia unor reactii contradictorii, generate de orizontul de asteptare al fiecaruia. Autoarea surprinde, în maniera meritorie, circulatia cliseelor si stereotipurilor specifice, clivajul acestora, dar si felul în care, gradual, imaginile exotice „pierd teren“, în a doua jumatate a secolului al XIX-lea, în favoarea celor ce releva pragmatismul exemplar al yankeilor, imaginea Statelor Unite ca tara a progresului, a inovatiei si a prosperitatii. E, de asemenea, de remarcat felul în care Andreea Boia surprinde maniera în care imaginarul si panamericanismul se manifesta într-o conexiune aproape dialectica.
A treia parte a car?ii dezvolta, spuneam, un subiect de istorie factologica – „Prezente românesti în Statele Unite ale Americii“; aici, Andreea Boia inventariaza cauzele care i-au determinat pe ardelenii de etnie româna sa emigreze în Statele Unite. Remarc faptul ca Andreea Boia urmareste fluxurile fenomenului european si, evident, în mod special, dimensiunile si consecintele emigratiei românesti, manifestata precum „o adevarata febra colectiva“ si realizata, dupa estimarile istoriografiei românesti, în doua etape. De asemenea, apreciez si înregistrarea debutului organizarii institutionale a asistentei religioase, culturale si sociale a emigratiei românesti (parohii ortodoxe si greco-catolice, societati fraternale cu semnificatie în refacerea unor solidaritati specifice). Andreea Lucia Boia considera ca imageria ardeleana asupra Statelor Unite este concentrata pe doua imagini aflate în contrabalans : America – „pamânt al fagaduintei“ si America – o „teara rea“; consider ca, cel putin la acest capitol, autoarea exceleaza prin naratiune analitica.
Impresionanta prin sursele istorice investigate, deseori agreabila prin narare, cartea Andreei Boia este totusi o lucrare de tinerete. Cantitatea informatiei covârseste metoda si discursul, prezentarea interactionarilor expresiilor culturale, fenomene pe care autoarea le descopera si le expune interesant, fiind însa afectata de didacticism. Metoda traditionalista pare ca învinge interpretarea imagologica. Aceste limitari nu afecteaza însa meritele incontestabile ale demersului stiintific oferit de Andreea Boia, demers greu de egalat în ceea ce priveste analiza si raportarea critica la un volum impresionant de izvoare narative. Apreciez aceasta aparitie editoriala care anunta începutul afirmarii unui cercetator care se va dedica, cu certitudine, investigarii imagologiei etnice.
Autor: MIHAELA GRANCEAApărut în nr. 331