De muzica te apropii înca din copilarie. Daca ai noroc de o mama cu voce buna, se poate spune ca muzica îti este aproape chiar din frageda pruncie. În orice caz, din clipa în care copiii merg la gradinita, muzica începe sa ocupe un loc important în sufletelul lor. Nu cred ca exista serbare fara cântece. Dar oare ce fac parintii pentru a le mentine copiilor lor atractia catre muzica? Si ce fac pedagogii pentru a-i obisnui pe copii sa asculte muzica sau chiar sa o interpreteze? În Germania, spre exemplu, familia reprezinta pricipalul mediu în care copiii iau contact cu muzica clasica. Cred ca nu exista neamt care sa nu fi beneficiat, macar în copilarie, de o minima educatie muzicala. În general, la sfârsit de saptamâna, în foarte multe familii se cânta la diferite instrumente, alcatuindu-se chiar formatii de câte trei, patru sau cinci interpreti, între care, bineînteles, sunt si copii. Sigur ca odata deprinsi cu mestesugul cântului, copiii îsi vor mentine apetitul muzical si mai târziu. La vârsta scolara, pedagogii sunt foarte importanti în ceea ce priveste crearea unei atmosfere propice pentru muzica. La noi însa, nu numai ca nu exista o impulsionare din partea familiei (educatia muzicala lipseste chiar si din familiile cu un ridicat potential cultural; pentru marea masa, muzica, îndeosebi cea clasica, pare o activitate neimportanta, nedemna de luat în seama), dar nici scoala, care ar trebui sa joace un rol esential în cultivarea sensibilitatii copiilor si adolescentilor, nu are câtusi de putin vreo preocupare în acest sens. Poate si pentru ca multi dintre profesori nu au beneficiat nici ei, la vremea lor, macar de o elementara educatie muzicala. Asadar, ne învârtim în jurul cozii: neexistând un interes pentru muzica clasica în perioada în care acumulam informatie generala, nu exista implicit nici dascali care sa-i îndrume pe tineri spre salile de concert sau acestia sunt extrem de rari. În plus, programa scolara este în asa fel alcatuita, încât orele de muzica sunt un fel de cenusareasa, fiind de multe ori chiar înlocuite cu buna stiinta de catre profesori cu alte activitati, mai ales cu fotbalul! Suntem o tara de fotbalisti, trebuie s-o recunoastem. O solutie ar exista: disciplina Muzica ar trebui sa ocupe în programa scolara o pondere, daca nu chiar egala cu chimia, fizica, matematica etc., în orice caz, una mult mai mare si, mai ales, ar trebui sa fie tratata cu atentia cuvenita. Caci copiii nostri trebuie pregatiti sa recepteze si sa asimileze cât mai multe lucruri frumoase, care sa le bucure si sa le modeleze sufletele. Arta este cea care se ocupa de „frumos“, iar muzica o face într-un mod de-a dreptul sublim. Dupa parerea mea, cine nu are acces la muzica clasica este vaduvit de o considerabila doza de „frumos“, fiind mult mai sarac, spiritualmente vorbind, decât norocosul caruia i-au fost deschise aceste cai. Eu, spre exemplu, am avut grija sa-mi îndrum fetita, dupa primii patru ani de viata, spre mai multe zone artistice (pictura, pian, chitara), convins fiind ca, mai târziu, chiar daca va fi purtata de destin spre alte domenii de activitate, îsi va pastra dorinta, nevoia permanenta de frumos, fiind în stare sa experimenteze emotie autentica într-o sala de concert, de teatru sau într-o expozitie, dobândind un bun gust si criterii de valoare care sa-i permita judecarea corecta a anumitor atitudini artistice, asortarea îmbracamintii nu doar în functie de moda, ci si de coordonatele estetice proprii si categoric va privi dintr-o alta perspectiva relatiile cu semenii sai, adica va fi mai întelegatoare, mai buna, iar mediile pe care va alege sa le frecventeze vor fi unele elevate.
As mai spune un lucru foarte important, pentru aceia care, poate, ar dori sa se apropie de muzica, dar nu au suficient curaj sa o faca, închipuindu-si ca este un domeniu destinat doar unei categorii umane privilegiate. Muzica nu trebuie privita ca pe ceva ce se cere neaparat înteles. Muzica stârneste emotii; trebuie ascultata cu sufletul, nu este nimic de explicat, ea este, pur si simplu, stare. Daca e însotita si de cuvinte sau a fost creata dupa un subiect anume (muzica programatica), desigur este bine ca acesta sa fie cunoscut, pentru a deslusi mai usor limbajul sunetelor. Un motiv în plus, pentru pasionatii de muzica, de a-si însusi marile limbi culturale ale lumii: germana, italiana, franceza, engleza si, nu în ultimul rând, latina; asta daca doresc sa aiba acces la variantele originale, ceea ce nu este, în fond, necesar, pentru ca întotdeauna exista si variantele traduse.
Muzica clasica poate aduce satisfactie tuturor categoriilor umane: celor înclinati spre domeniile exacte, celor visatori, romantici, celor sofisticati, extravaganti, introvertiti sau exuberanti. Vreti exemple? Sunt pretutindeni; desigur, mai ales în salile de concert, dar si în holurile hotelurilor, în autobuze (mai ales în strainatate, la noi doar manele), în birourile în care lucram. Avem, din fericire, si un post de radio, „România muzical“, care difuzeaza, timp de 24 de ore, muzica eminamente clasica. Ati încercat vreodata sa lucrati opt ore pastrând un fundal continuu cu muzica rock? În scurta vreme veti deveni irascibili, poate chiar violenti si, în orice caz, va veti simti extrem de obositi. În schimb, o muzica din perioada baroca, clasica sau romatica (Vivaldi, Bach, Scarlatti, Mozart, Haydn, Beethoven, Brahms, Schubert, Schumann, Chopin) v-ar crea un abient extrem de odihnitor, de prietenos. E doar o problema de schimbare treptata a mentalitatii. Nu spune nimeni ca trebuie ascultata numai muzica clasica pentru a fi un om educat, dar e bine sa existe si aceasta componenta culturala în sfera preocuparilor noastre. Mai mult decât atât, în clipa în care aveti repere în ceea ce priveste muzica clasica, veti descoperi, cu mare satisfactie, ca multe dintre melodiile formatiilor preferate îsi au sorgintea în temele (melodiile) marilor compozitori clasici. Iar daca aceasta muzica clasica n-ar avea impactul scontat într-o societate atât de pragmatica si de agitata ca a noastra, cum sa ne explicam multitudinea soneriilor de telefon mobil inspirate din marea muzica clasica? Si oare de ce florile vibreaza si înfloresc la muzica lui Mozart? De ce unui bolnav aflat în coma profunda i se administreaza muzica clasica pentru a-i controla reactiile si nu-i sunt aplicate terapii cu „heavy metal“? Pentru ca ar exista pericolul ca pacientul sa nu se mai trezeasca!
Daca ma întrebati despre muzica culta a vremurilor noastre (muzica contemporana), va pot spune ca se întâlnesc adesea piese spectaculoase, pline de forta, de emotie, capabile de mare impact. Cu siguranta, multe dintre operele compuse la sfârsitul secolului al XX-lea si începutul mileniului al treilea vor deveni, peste timp, clasice. Celor care considera de neînteles si mai ales de neascultat acest tip de muzica (foarte multi melomani sau chiar muzicieni gândesc astfel) le pot spune, fara urma de malitiozitate, ca nivelul perceptiei lor artistice pare sa fi ramas la stadiul la care se aflau citind „Contele de Monte Cristo“ sau „Cei trei muschetari“, carti mari ale literaturii universale care, desigur, citite la vârsta potrivita, reprezentau un act de cultura, mai târziu însa…
Asadar, toate la timpul lor! Odata sarite anumite etape în educatia noastra, e foarte greu ca mai târziu sa acoperim golurile. Singura salvare pentru cei deja formati, cu vârste între douazeci si treizeci Si cinci de ani, ramâne curiozitatea. Intrati macar o data în splendida sala a Ateneului Român (simpla vizitare a salii reprezinta un act de cultura) si ascultati un concert de muzica clasica. Va asigur ca nu veti uita usor acest eveniment din viata dumneavoastra.
Autor: ION BOGDAN STEFANESCUApărut în nr. 401