„Adam si Eva“ la Nationalul timisorean

Literatura româna a pierdut mult ignorând primul si înca aproape singurul roman international scris de catre un român, si anume „Adam si Eva“, de Liviu Rebreanu (1925). Caci traducerea acestuia în limbi straine, chiar în anii ’20-’30, dar chiar si mai târziu, l-ar fi facut compatibil si competitiv pe plan mondial. Iar asta, cu mult mai multe sanse de accept si asimilare decât orice alt roman national, nu doar al lui Rebreanu, dar si al altor scriitori români (mult prea concentrati pe un nationalism izolationist, fie comun, fie indiferent altor natii). Paguba zace irecuperabila de decenii bune, iar faptul ca Alexander Hausvater a creat acestui „marunt“/uitat roman universal si exotic o varianta teatrala este de o valoare si favoare inestimabile. As vrea mult ca toti iubitorii de teatru sa faca drum pâna în Timisoara, la „Sala 2“ a Teatrului National local, unde piesa se va juca în mod curent.
Prezent la premiera de pe 28 noiembrie, am aflat scenarizarea ireprosabila, admirabila. Fara nicio rezerva, am resimtit-o si perceput-o drept capodopera, iata de ce recomandarea mea este – ca în cazuri rarissime (precum al unei „Trilogii antice“ la Bucuresti sau al unui „Faust“ sibian) – calda la superlativ.
Textul selectat/ retinut/ adaptat de catre Hausvater din Rebreanu este foarte bun. Romanul este respectat în totalitate. Doar ca fundalul muzical constant (semnat de Adrian Enescu), pantomima si dansul, iarasi constante, miscarea scenica si jocul actoricesc sunt de o densitate extraordinara, baroca, de darnicie sau dezlantuire constant surprinzatoare, fara a deveni excesive si stresante. Spectacolul este unul total. Inclusiv utilizarea proiectiei video, chiar daca este kitch-oasa, este aici perfect adecvata, bine integrata (cum rareori se mai poate vedea pe scenele românesti, unde prea adesea video-ul apare ca un accesoriu amatorist, dinspre dispensabil spre futil).
Cele sapte avataruri si povestile metempsihozei cuplului patronim sunt de un teatralism extrem, caci Hausvater nu doar schimba – si o face fara zgârcenie! – costumatia actorilor, dar stilizeaza postúri, atitudini si dansuri sau stilistici comportamentale tipice fiecarei culturi. Si face lucrul acesta deloc tembel-mimetic, deloc jignind stiinta cunoscatorilor, ci cu o creativitate care onoreaza pe absolut oricine.
„Adam si Eva“ este primul si ultimul roman românesc dedicat metempsihozei si speculatiilor spiritualiste care se suprapun, fictional, peste o realitate istorica. Iar aceasta esenta a coincidentei dintre banalul mediatic sau statistic este urmarita constant de catre regizor si prin întrepatrunderea planurilor, adica a scenelor, tablourilor si actiunilor (an)istorice cu elemente de nebunie, spital, presa si flirt dintr-o Românie sau Europa foarte clar interbelica. Asa ca fiecare cultura veche (babiloniana, indiana, egipteana, romana, medievala, iacobina) nu doar alterneaza epic, dar este legata ori petrecuta de carnavalul firului rosu al unui Toma tocmai-împuscat si a basarabencei sale exaltat-flirtuale.
Sigur ca Toma (Ionut Caras), Ileana (Ramona Dumitrean) si Poplinski (Victor Manovici) fac un joc foarte bun, chiar daca în rolurile lor, relativ uniforme, mai degraba schimba costume în fiecare dintre cele sapte istorii ilustrate. Onorabil joaca si constantii/platii Aleman, Inspector, Doctor, Jurnalist (Ion Rizea, Colin Buzoianu, Claudiu Dogaru, Matei Chioariu). Dar tot restul actorilor-lume (Ana Maria Cojocaru, Mara Opris, Laura Avarvari, Alina Ilea, Andreea Breabanu, Isa Berger, Flavius Retea, Ionut Iova) fac o treaba de admirat. Iar modern-„balerina“ Femeie în Negru (Mara Opris) ar merita un premiu mare pentru constanta, filmica sa „figuratie“.
Montarea este, asadar, de un teatralism exemplar. Joc foarte intens de partea actorilor; scene de multime-grup si de figuratie duse pâna la cele mai dure si transpirante plurispecializari scenice. Adica, sclipire regizorala constanta, creativitate inepuizabila, fara rupturi, pauza sau revenire dupa suspensii – toate astea de partea regizorului, peste sudoarea nedramuita a celor Saisprezece actori. Dintre care, daca sunt câtiva care vorbesc mai putin, fac în chip supracompensator o reintrare în mereu alt rol, joc, caracter, costum si miscare coregrafica de virtuozitate.
Pe scurt, „Adam si Eva“ pusa în scena de Hausvater este una de „jos palaria!“ în nu putine sensuri, din nu putine puncte de vedere.