De ce tip este și ce intensitate înregistrează relația românilor cu națiunea pe care ei o formează? Părerile sunt împărțite și asta conduce la un conflict pe axa stimei de sine a comunității. Stresul și confuzia conduc la raționalitate excesivă și la individualism. Echipa de cercetare de la Institutul Național de Cercetare și Formare Culturală notează că, în timp ce în alte părți ale lumii există o participare semnificativă la astfel de manifestări cu caracter sărbătoresc, românii nu manifestă un interes similar pentru ele. În continuarea concluziilor, ei aduc în discuție îngrijorarea cu privire la „identitatea temporală a românilor, la capacitatea lor de a se simți actori ai unei narațiuni care vine din trecut și care trebuie să se prelungească în viitor”.
În sens larg, în afara paradigmei care operează cu conceptul de grupuri (grupuri sub-naționale, naționale și supra-naționale), auto-identificarea națională pare să fi rămas o dimensiune încă deschisă discuției. Probabil, cea mai simplă întrebare de la care se poate porni pentru a contura, totuși, o imagine, ar putea fi: care este setul de atitudini și de sentimente pe care românii le au față de România? Ce aleg să declare, ce acțiuni fac în mod manifest, ce intenții dezvoltă, ce aprecieri construiesc, ce asocieri realizează ca răspuns la diferite chestionări?
Autor: Carmen CorbuApărut în nr. 586