„Sa vad totul, sa merg peste tot, sa stiu totul si sa spun totul“ scrie André Marie de Chénier in „L’Amérique“, punând astfel pe hârtie, intr-o forma ideala, dorinta cea mai adânca a fiintei omenesti: cunoasterea deplina. „Sa spun totul“ ar putea adauga insa numai un entuziast cercetator etnolog, inspirat probabil de modelul vechilor antropologi ai secolului al XIX-lea, atrasi de chemarea catre cunoastere si de „exotismul“ altor culturi, dispusi sa renunte la confortul traiului lor pentru experiente fabuloase si revelatoare „pe teren“.
Narcisa Stiuca publica volumul „Cercetarea etnologica de teren, astazi“, un raspuns la lipsa unei lucrari moderne, prin care isi propune sa prezinte sistematic cititorului o imagine de ansamblu a cercetarii de teren de la inceputuri pâna in prezent, sa fixeze repere esentiale si sa schiteze metode, principii si tehnici utile celor interesati de cercetarea faptelor culturale, nuantând partea tehnica prin adaugarea de frânturi din experienta proprie in domeniul cercetarii de teren din perioada 1987-2000.
Prima parte a cartii constituie nucleul teoretic al lucrarii, un cadru propice pentru discutii ulterioare, care defineste concepte de baza si prezinta succint domeniul cultural si contextul dezvoltarii stiintei etnologice in România, de la intemeierea „oficiala“ a catedrei de catre Ovid Densusianu la inceputul secolului XX, insotita de o critica a culegerilor nesistematice si a lipsei unei metode universale, pâna la studiul lui Mihai Pop, „Indreptarul pentru culegerea folclorului“, aparut in 1967.
Capitolul 2 („Cercetare, Cercetator, Teren“) este o expunere cronologica a fenomenului cercetarii etnologice si a ipostazelor cercetatorului in functie de gradul acestuia de implicare in activitatea de cercetare. Porneste de la marturiile si descrierile calatorilor si misionarilor de dinainte de 1800, interpretarea acestora de catre cercetatorii „de biblioteca“ sau „de cabinet“ (J.G. Frazer) si continua cu prezentarea urmatoarei etape: cercetarea mediata, care in România a permis conturarea unei opinii asupra potentialului cultural al zonelor respective, raspunsurile la chestionarele vehiculate de Nicolae Densusianu, Bogdan Petriceicu Hasdeu, Simeon Florea Marian, Theodor Sperantia si Ion Muslea fiind si astazi o baza importanta pentru intelegerea vietii in satele românesti. Avatarul modern al cercetatorului de cabinet ni se dezvaluie ca fiind cercetatorul internaut, renascut din propria-i cenusa datorita eficientei canalelor moderne de comunicare. La noi, culegerea directa, desi facuta cu entuziasm si interes real sub spectrul ideologiei de „salvare a tezaurului spiritual national“, a fost puternic marcata de limitarile tehnice si numarul crescut de diletanti care practicau o culegere superficiala si trunchiata a datelor etnografice. Se face apoi trecerea la o noua epoca: cea a cercetarii „solitare“, prin demers individual al cercetatorilor, pliata mai nou pe principiile metodologice si stiintifice ale institutiilor in cadrul carora activau, pentru ca locul lor sa fie luat, in final, de nuclee de lucru pluridisciplinare, echipe de cercetare „capabile sa cuprinda un fenomen cultural in complexitatea lui functionala, semantica si de limbaj“. Surprinzator, in subcapitolul dedicat terenului, anticipat inca de la enuntarea titlului, abunda speculatia, termenul fiind folosit totusi pentru o clasificare (teren „virgin“, teren „modern“, teren „de interferenta etnografica“). Cumulând datele oferite de Narcisa Stiuca putem spune ca terenul este „o realitate spatiala si culturala, definita de anumite valori (locul, tipul de practica si comportament, un obiect, un domeniu tematizat, o traditie stiintifica, chiar un ritual de intrare in profesie) si o realitate „paralela“ Aceasta ambiguizare a termenului lasa loc pentru nenumarate interpretari, terenul fiind, pâna la urma, o experienta personala.
Capitolele 3 („Cercetarea si Ancheta“) si 4 („Metode si Tehnici“), nucleul lucrarii, sunt introduse ludic sub egida „…teoria ca teoria, dar practica ne omoara!“. Dintre instrumentele de lucru recomandate (comunicarea orala, observatia, experimentele si inregistrarea imaginilor), niciuna nu este strict specifica domeniului etnologic. Totusi, in urma insusirii aptitudinilor necesare si aplicarea lor dincolo de „pragul cabinetului“, cercetatorul isi va dezvolta un stil propriu de culegere a datelor. Urmeaza o pledoarie pentru obiectivitate si respectarea autenticitatii, cât si observatii din diverse surse care deseneaza la superlativ portretul cercetatorului ideal: un carturar dedicat, maestru al artei observatiei, minutios pâna la cel mai neinsemnat detaliu in redactarea exhaustiva a notelor de teren si un psiholog, in mod paradoxal implicat afectiv.
A doua parte a capitolului 4 este dedicata prelucrarii rezultatelor cercetarii si expunerii lor intr-o comunicare stiintifica prin coroborarea materialului scris cu dovezi audio-vizuale, inregistrarea carora necesita familiarizarea cu unele instrumente de captura si insusirea unor aptitudini tehnice care sa permita „claritate tehnica si detaliu documentar-stiintific“. Stacheta este, din fericire, mult coborâta in epoca „high definition user-friendly“, demodând principiul „economisirii“ mijloacelor de stocare, o problema a carei solutionare s-a incercat intr-un numar insemnat de studii.
O anecdota inserata in partea de final a cartii ne arata ca cel mai scurt drum catre indeplinirea obiectivelor nu este intotdeauna si cel mai bun: un monografist incepator care voia sa cerceteze obiceiurile de la moarte intreaba un taran: „ – Ce-ai face d-ta daca ti-ar muri tatal?“. Raspunsul primit este „ – Tiu! Stuchi-te-ar mâtele! Piei de aici, cobe!“. Exemplul este de fapt recomandarea de a stabili contactul cu Celalalt mentinându-ne in anonimat pe cât posibil si facând uz de maxima discretie si tact in abordarea interlocutorului, improvizând si raportându-ne mereu la circumstante, mai ales la semnalele receptate din toate directiile.
In incheiere, autoarea priveste in ansamblu lucrarea, dând de inteles ca aceasta constituie un simplu compendiu de instrumente, un „ghid“ sau un nou „indrumar“, racordat la tendintele epocii si la un teren aflat in continua schimbare.
Autor: Alexandru TudoseApărut în nr. 319