„Mulți din diaspora trăiesc un etern provizorat”

Despre vot și mentalități în diaspora cu jurnalistul Elena Stancu, realizator al proiectului Teleleu

„Diaspora nu este un tot unitar – experiențele migratorii diferă radical”

În ciclul electoral, plin de emoție și tensiuni, care tocmai s-a încheiat s-a discutat mult despre votanții români din străinătate. Te-aș întreba, pentru început, la cine ne referim de fapt când vorbim despre diaspora?

Felul în care se discută despre diaspora este greșit pentru că se vorbește despre ea ca despre un tot unitar. E ca și cum am spune: „românii sunt…”, „românii cred…”, „românii fac…” Diaspora nu este un tot unitar. Nu știm nici măcar câți români sunt în străinătate, pentru că nimeni nu i-a numărat pe bune. Mai apare din când în când câte un politician care speculează câte un număr bazat pe nimic, dar, în fapt, modul în care sunt numărați românii din diaspora este complet nerealist.

Ni s-a întâmplat de multe ori să intrăm în contact cu ambasadele, să le cerem statistici despre românii care trăiesc în țara respectivă, iar, la o verificare cu institutele de statistică internaționale, să observăm că am primit date greșite sau neactualizate de la ambasade. Dacă dai search în presă, vei citi despre milionul de români din Spania. În Spania nu mai trăiesc un milion de români de prin 2015. România nu a fost capabilă să urmărească dinamica asta a migrației. Și migrația, bineînțeles, nu e permanentă.

Să spunem că numărul românilor din diaspora este undeva între 5 și 7 milioane. Unii dintre ei sunt muncitori sezonieri care vin și pleacă, unii lucrează câteva luni în Spania, în agricultură, apoi lucrează câteva luni în Germania și așa mai departe. Mulți sunt într-un du-te-vino permanent. Dar sunt și români care au plecat având o oportunitate profesională, cunoscând deja limba țării respective, având deja un job asigurat, o locuință, cum este cazul multor medici din Franța, de exemplu.

„Sunt convinsă că discriminarea asta împotriva românilor e mai degrabă o discriminare de clasă”

Cum se raportează aceste categorii la experiența lor migratorie?

Personal, sunt convinsă că discriminarea asta împotriva românilor e mai degrabă o discriminare de clasă decât o discriminare bazată pe naționalitate. În cazul medicilor, experiența lor migratorie a fost una pozitivă, integrarea a funcționat foarte ușor. Doctorii nu sunt discriminați, nici dacă sunt români, nici dacă sunt italieni sau au alte naționalități. Dar sunt români care s-au dus să facă joburi grele, în construcții, în curățenie, de îngrijire bătrâni sau în agricultură, pentru care experiența migratorie a fost total diferită de cea a IT-știlor, a corporatiștilor sau a muzicienilor.

Articolele noastre documentează astfel de povești. Ei nu vorbesc limba și se află într-o vulnerabilitate foarte mare. De exemplu, am avut cazul unui român care s-a simțit discriminat în Anglia, pentru că avusese multe experiențe negative. Altcineva a comentat că și el stă în Anglia de 10 ani și nu a avut nicio experiență discriminatorie. Îi cred pe amândoi în egală măsură, pentru că au adevăruri diferite. 

„Starea de provizorat poate dura și 10 ani”

Nu putem spune ce fac sau ce gândesc la modul general milioane de români. Dar, din experiențele voastre, cum ți se pare că se raportează românii din diaspora la cei rămași acasă?

Au o raportare diferită. Sunt două categorii de migranți: românii care au plecat pentru că au fost nevoiți, care și-au găsit un loc de muncă la 2 000 km de țară și care plănuiesc să se întoarcă și sunt cei care au ales să plece și care se integrează ușor, cu intenții pe termen lung.

Mulți români trăiesc în provizorat. Noi, de exemplu, în primele șase luni din 2024, am documentat o echipă de 50 muncitori în construcții din Bruxelles, care au ajuns în străinătate cu un contract de muncă, locuiau în cazări pentru muncitori, lucrau numai cu români. Nici nu se punea problema să învețe franceza. Am văzut mult blaming în social media cum că românii din diaspora nu vor să se integreze, dar ei nici nu ar avea timp, lucrează 11 ore pe zi. Să învețe limba sau să meargă la cursuri ar fi un privilegiu. În plus, ei nici nu își doresc să fie acolo, nu-și doresc să trăiască în țara respectivă, ci vor să strângă bani ca să se întoarcă acasă, la familie.

Numai că, în situația asta, starea de provizorat poate dura și 10 ani. Toți muncitorii spuneau an de an că se întorc acasă, dar mereu șederea se prelungea. Cum să se întoarcă când au nevoi permanente? Patronul firmei, care era și el român, ne spunea că acest gând al reîntoarcerii e un mod de a supraviețui. Când făceam interviuri cu ei, pe mine m-au șocat bărbații aceștia, care lucrează în construcții la minus 8 grade pe acoperișuri, în niște condiții foarte grele și care, după a doua întrebare despre soție și copii, începeau să plângă un hohote pentru că ei sunt absenți permanent din viețile lor. E foarte greu să trăiești cu chestia asta. Mai ales că nu suntem o țară care știe să-și gestioneze emoțiile, nu știe să vorbească despre ele și despre suferințe.

Criza identitară există și în România, nu doar în diaspora

În starea asta liminală, identifici o criză identitară la românii din diaspora?

E vorba permanent de o criză identitară. Noi am documentat migrația în Europa, unde identitatea națională, limba, cultura sunt niște elemente foarte importante.

Pe mine mă surprinde cumva această reacție aproape alergică a prietenilor noștri și a bulei față de simboluri naționale, față de ii, steaguri și așa mai departe. Înțeleg perfect de ce s-a întâmplat asta, pentru că Șoșoacă și partidele extremiste și-au apropiat aceste simboluri, le-au folosit, și le-au însușit, ceea ce nu e ok. Dar este și o oarecare ipocrizie, pentru că noi trăim cu foarte multă rușine, rușinea de a fi român în România. Tot timpul ne-am simțit inferiori țărilor din Europa. Atunci oricum plecăm din start cu o criză identitară, pentru că ne e foarte greu să ne împăcăm cu identitatea noastră românească, cu tot ce presupune ea: violență, sărăcie, traumele comunismului etc.

Ne-am dat seama că bula tratează diferit simbolurile naționale românești față de cele străine: italienii sunt drăguți când își pun steaguri peste tot, ne plac mâncarea și cântecele lor, spaniolii sunt drăguți cu acel flamenco. Românii ni se par penibili când vorbesc despre daci, dar scandinavii sunt simpatici când fac reenactment-uri cu vikingi. Avem o dublă măsură în tot. Noi nu ne rezolvăm problemele acestea identitare nici măcar în România, darămite în cazul migrației, unde lucrurile devin mai complicate.

Nu e o problemă românească, ci, la nivel european avem dificultăți cu modul în care folosim simbolurile naționale. În toată Europa există un discurs despre naționalitatea care te face mai bun. Cred că ar trebui să discutăm întâi despre cum integrăm naționalitatea în identitatea noastră la nivel european, pentru a evita fracturile sociale, complexele de inferioritate sau, din contră, orgoliile naționale, pe baza cărora construiesc sârguincios partidele extremiste.

„Simion nu însemna o ideologie, ci o expresie”

Cât de suprapune votul așa-zis suvernist peste această criză identitară pe care o traversează românii din diaspora?

S-au suprapus bine, pentru că românii care fac joburi precare se simt de foarte multe ori umiliți și neîndreptățiți. Nu vorbesc neapărat despre cazurile urâte de exploatare pe care noi le-am documentat, ci, mai des, despre mici atitudini: superioritatea șefului de șantier, momente de discriminare socială în viața de zi cu zi. Și, atunci, când apare cineva ca Simion sau Călin Georgescu, care încep să vorbească despre mândria de a fi român, e normal ca oamenilor să li se pară mai bine să fie mândri că sunt români decât să le fie rușine.

Dar să nu uităm că nici măcar nu știm cine e diaspora care a ieșit să voteze. Pentru că îi avem și pe ceilalți români care migrează dintr-o poziție privilegiată și care, de multe ori ne-au spus în interviuri, că, de când au plecat, încearcă să nu aibă de-a face cu românii și nu trăiesc în comunități românești. Aceștia au o mentalitate de genul: eu sunt român, dar sunt mai bun decât ceilalți, așa că trebuie să mă delimitez de ei. În turul doi am avut 1,6 milioane voturi în diaspora, cu circa 700 000 voturi mai mult ca în primul tur. Această prezență a contracarat votul celor care au votat din furie, care au ieșit să voteze antisistem pentru că, pentru ei, Simion nu însemna o ideologie, ci o expresie.

Cunosc o familie din Hanovra care locuiește de 20 ani în Germania, care are cetățenie și care a decis, din punct de vedere etic, să nu mai voteze de 20 ani pentru România, o țară în care au decis să nu mai trăiască. Anul acesta au votat pentru prima data pentru că li s-a părut un pericol prea mare pentru a mai fi neutri. Ca ei sunt mai mulți, nu putem să pretindem că știm cine este diaspora atât timp cât ea are dimensiunile unei țări ca Danemarca și noi nu alocăm resurse să o studiem suficient.

Despre „votul vindicativ”

Înainte de al doilea tur, a apărut pe rețelele sociale și un punct de vedere al unei persoane publice, care afirma că românii din diaspora ar vota pro George Simion din dorința de răzbunare. Ai auzit măcar o declarație de acest gen în anii voștri de documentare a românilor plecați în străinătate?

Nu. Acest punct de vedere mi se pare aberant. După lunile acestea atât de tensionate, mai ales dacă ești persoană publică, cred că trebuie să fii foarte responsabilă de ceea ce faci și de ceea ce spui în spațiul public. Să faci o asemenea speculație mi se pare complet iresponsabil.

Noi pregătim o expoziție mare despre migranții români, care va putea fi vizitată la Muzeul de Artă din Cluj și care este inclusă în programul TIFF, între 13 și 22 iunie. Cosmin Bumbuț pregătește una dintre instalațiile de acolo, vor fi niște panouri cu toți românii pe care i-am cunoscut, fotografiat și intervievat în cei șase ani și jumătate. Am pregătit 730 de portrete. Printre acești 730 oameni, noi nu am auzit pe nimeni care să spună că votează contra României. Bineînțeles că toată lumea votează cu gândul că face bine. Toți au aceleași motivații, chiar dacă ei cred în niște promisiuni nerealiste.

Biserică și Tik-Tok

Ce influență ți se pare că are Biserica în comunitățile românilor din diaspora?

Sunt unele comunități foarte religioase, unde cu siguranță că votul poate să fie influențat. Mai sunt și altele care nu merg neapărat la biserică. De exemplu, muncitorii în agricultură sau în construcții au o singură zi liberă, duminica, când își fac cumpărăturile, își spală hainele. Și ei sunt ortodocși, au anumite prejudecăți, dar nu sunt neapărat practicanți. Badantele sunt în aceeași situație sau chiar mai rău, ele îngrijesc bătrânii în continuu. Dar nu aș putea face o generalizare și să spun că Biserica are o influență negativă. Trebuie să fim foarte responsabili și foarte atenți la declarațiile pe care le facem, mai ales când tensiunea din societatea românească a ajuns la cotele la care a ajuns, pentru că putem crea foarte multă ranchiună socială.

Noi, de exemplu, am cunoscut un preot foarte fain în Forlì, în Italia, care era complet neimplicat politic. Enoriașii se duceau să-l întrebe direct cu cine să voteze, iar el spunea: „nu știu, e treaba voastră”. Și în Offenbach am Main am cunoscut un preot foarte liberal. Pe de altă parte, avem și cazul bisericilor penticostale, care, deși nu am informația cum că preotul le-a spus enoriașilor să voteze un partid extremist, în acel mediu religios există constant un anumit tip de discurs: împotriva LGBT, antieuropean, care a ajuns la oameni nu doar prin biserică, ci prin social media, TikTok etc.

Dar, când vorbim despre biserici în străinătate, ar trebui să mai discutăm despre ceva foarte important. În Italia, fiind una dintre cele mai vechi comunități de migranți români, noi avem acum deja second generation. La Forlì, am urmărit un grup de tineri care aveau între 20 și 30 de ani și am mers cu ei la colindat. Tinerii aceștia erau super simpatici, pentru că nu știau să vorbească bine românește, dar colindau în română. Ei se confruntau cu crize identitare și încercau să înțeleagă mai bine cine sunt.

Numai că, deși diaspora a fost ani de zile cel mai mare investitor străin în economia României, statul român nu a făcut centre culturale pentru ei. Sunt foarte puține școli unde se învață limba română, iar ele nu acoperă nevoile reale, rețeaua consulară este subdimensionată încât abia reușește să facă față problemelor birocratice. Nici nu se pune problema ca statul să facă centre culturale în străinătate. Atunci, în absența lor, tinerii se strâng în jurul bisericilor, fiind nu neapărat motivați religios, cât motivați cultural.

Sigur că bisericile ar trebui reglementate, ar trebui să răspundă legal atunci când încalcă niște reguli, cum ar fi să se implice politic, dar ele nu trebuie stigmatizate.

Cum folosesc românii din străinătate rețelele sociale?

În pauzele de muncă, muncitorii de pe șantiere mănâncă repede și, pe urmă, stau pe TikTok. Unii dintre ei fac și video-uri. Toți sunt pe TikTok. Și social media trebuie reglementată, clar. Nu poți să ai atât de multă dezinformare și propagandă, lucruri care sfidează logica și bunul simț și să le lași pe toate să circule libere.

Apoi sunt tot felul de site-uri făcute pe genunchi de diverși oameni, fie din comunitate, fie din afara comunității și pe care cei din diaspora le accesează. Ele nu au nicio valoare reală de news. E nevoie de presă pentru diaspora, alta decât Radio România Internațional, care e foarte bine că există, dar nu poate să răspundă tuturor nevoilor. Când ai o comunitate de 1,2 milioane, cât e cea din Italia, să ai o televiziune, un ziar și un radio mi s-ar părea de bun simț. Oamenii au nevoie de informații utile, care să le facă viața de zi cu zi mai simplă. Sunt convinsă că s-ar găsi un mecanism de finanțare de stat, fără să vină un om de afaceri să le facă profitabile.

„Despre Departamentului pentru Românii de Pretutindeni nu am auzit decât la televizor”

Un studiu din 2023 al Departamentului pentru Românii de Pretutindeni susține că, pentru diaspora, „o integrare completă este imposibilă” și că românii plecați în străinătate vor să se întoarcă definitiv acasă în proporție de 62%. Tu ce părere ai despre aceste rezultate?

Eu nu am auzit de acest departament decât la televizor. În comunitățile pe care le-am documentat în proiectul nostru de long form journalism care durează deja de 6 ani și jumătate, nu am auzit de activitatea lui în teren. Ce mi se pare incredibil e discursul acesta despre faptul că îi chemăm pe români să vină înapoi. Noi știm care sunt motivele pentru migrație. În loc să lucreze la problemele sociale care cauzează migrația, să asigure infrastructura necesară, instituțiile au discursuri despre cum să îi aducem pe români în țară. Discuția asta mă lasă interzisă. Eu sper să se responsabilizeze clasa politică, în frunte cu noul președinte, și ea să îi reprezinte pe toți români, conform intereselor lor. Abia atunci putem spera ca cei din diaspora nu doar să își dorească, ci să ia în considerare serios întoarcerea în țară.