Expoziția personală a lui Mircea Roman de la IOMO Gallery, deschisă pe 11 septembrie și vizibilă până la 11 octombrie 2025, marchează o nouă etapă în evoluția unui dintre cei mai importanți sculptori contemporani români. Curatoriată de Horațiu Lipot, această prezentare explorează teritorii inedite ale vocabularului plastic al artistului, propunând o dublă dimensiune a „carnalității” lemnului în sculptura contemporană.
Descompunerea figurativului în abstracțiuni pseudo-carnale
Dacă siluetele vag umanoide din sculpturile precedente, iconice, ale lui Mircea Roman erau imediat recognoscibile printr-un hibrid arhaic-modern ce nu necesita explicitare, în această expoziție ele sunt înlocuite cu piese gigantice, nearticulate, care par să fie membre ale operelor precedente sau gross-planuri ale unor forme familiare. Această transformare constituie o primă direcție a explorării „carnalității” din opera sa: descompunerea figurativului într-o serie de abstracțiuni pseudo-carnale, care pot fi elemente, detalii, motive – hiperbolizate – ale unor opere precedente.
Eseul curatorial explică o parte dintre alegeri: „Sculptura în lemn, despre care putem argumenta că reprezintă metabolismul sculpturii românești după perioada postbelică, se configurează, în linii mari, prin două modalități de abordare: arhaica cioplire și modernistul asamblaj. În relația cu obiectul sculptural, Mircea Roman utilizează lemnul într-o manieră ce se situează mai aproape de asamblaj decât de tradiționala cioplire. Artistul fragmentează volume provenite din bucăți masive de lemn, pe care le scobește și le modelează, pentru ca ulterior să le reasambleze prin prinderi mecanice vizibile – cuie, scoabe, capse, clei –, adesea în zona încheieturilor. Roman denumește această metodă «tehnica aceasta cu bucăți». Volumele nu derivă dintr-un bloc compact, ci se constituie prin juxtapunerea și articularea unor segmente distincte.”
Însă, dincolo de elementele de continuitate, vizitatorul are parte de o adevărată redescoperire a lui Mircea Roman. Folosind aceleași tehnici, totuși rezultatul vizual diferă radical. În loc de figuri recognoscibile, autoexplicate, observăm forme care par să aparțină unei anatomii misterioase, fragmentate și amplificate.
Exhibiționismul materialului brut
O altă dimensiune a carnalității constă în expunerea – aproape exhibiționistă pentru un sculptor în lemn – a trunchiului de copac, a rădăcinii nefinisate, a cercurilor de îmbătrânire, a defectelor și adâncimilor lemnului brut. Curatorul indică aici un mesaj ecologic evident, o reacție contra situației alarmante și accelerate a defrișărilor, în spiritul versurilor lui Ștefan Ivas care au inspirat titlul: „tăiatul e-o treabă de adult / pentru că mila schimbă gustul cărnii”.
Însă vizitatorul expoziției poate la fel de bine să interpreteze această integrare a lemnului brut și ca pe o descompunere a conceptualizării, implicite în operele anterioare, până la nivelul structurii sale esențiale, materiale – „carnalitatea” lemnului pur, textura, mirosul, tactilul. Este o coborâre din conceptual/hieratic în organic, în înțelegerea strict senzorială a lumii, i-mediată.
Totuși, suprafața operelor din expoziție, lemnul pavoazat cu fâșii colorate, păstrează operele recente în lunga galerie Roman, dominată de un limbaj vizual puternic particularizat și imediat recognoscibil. În acest context, cele două opere figurative din expoziție – în primul rând „Lupta lui Iacob cu îngerul” – par distincte de corpul expoziției: adăugate, exterioare discursului principal. Totuși, ele aduc cea mai puternică punte cu expozițiile precedente. Gigantismul lor le încadrează vizual în prezenta expoziție, în timp ce tema și volumetria complexă le face tributare ansamblului operei lui Roman.
„Lupta cu îngerul“ – o sculptură-reper
La rândul ei, lucrarea „Lupta cu îngerul“, piesa de rezistență a expoziției, merită propria prezentare. Volumetria lucrării obligă privitorul să o privească la 360 de grade, să o înconjoare pentru a o percepe în deplinătatea ei. Îngerul și Iacov își împart, la o primă privire, fețele lucrării, ca un avers și un revers al unei medalii. Însă, chiar și dincolo de această privire atotcuprinzătoare, unghiurile și distanțele la care se poate plasa privitorul pot, la rândul lor, să deschidă noi perspective. Astfel, într-o lucrare cu linii atât de fluide, perspectiva poate schimba însăși semantica. Ochiul recunoaște treptat forme care amintesc de o inimă, de oamenii-coșciug din alte opere Roman sau chiar de Pieta lui Da Vinci și Kim Ki-duk.
Născut în 1958 în Băiuț, Maramureș, Mircea Roman a absolvit Institutul de Arte Plastice „Ion Andreescu” din Cluj-Napoca în 1984 și s-a impus rapid pe scena artistică internațională, câștigând Marele Premiu la Trienala de Sculptură de la Osaka în 1992. A expus la Bienala de la Veneția în 1995 și lucrările sale fac parte din colecții publice importante, inclusiv Muzeul Național de Artă Contemporană din București.
Expoziția poate fi vizitată la IOMO Gallery (Combinatul Fondului Plastic, strada Băiculești 29, București) până la 11 octombrie 2025, joi-sâmbătă, între orele 11:00-18:00.
Horațiu Lipot (n. 1989, Alba Iulia) este curator și jurnalist cultural. Din 2021 este curator independent și colaborează cu galerii și spații alternative din București, Cluj, Timișoara și Iași. Din 2023 gestionează proiectul OFF-space, CONECTOR, împreună cu Radu Comșa, în Cluj-Napoca. Anterior, între 2019 și 2021, a fost director artistic al Atelier 35, iar în 2021 al galeriei IOMO, din București.
Imagini: IOMO Gallery și Nicu Ilie
- Instituțiile de cultură comasate de Primăria București + observații + concluzii - 2 aprilie 2026
- Despre digitalizarea prost făcută - 16 martie 2026
- Schimbare și schimbare - 2 martie 2026