| Un interviu realizat de Corina Taraș-Lungu |
„Am fost surprinsă nu doar de stereotipurile de gen găsite, dar și de caracterul arhaic, anacronic al multor conținuturi”
Studiul „Alice în țara manualelor” dezvăluia în 2015 o puternică stereotipizare în cărțile de studiu ale copiilor, prin urmare în întregul proces de învățare, care se ghidează după aceste instrumente. Astăzi care credeți că este situația stereotipurilor de gen în curricula școlară?
La vremea respectivă, când am lucrat la raport, am fost surprinsă nu doar de stereotipurile de gen găsite, dar și de caracterul arhaic, anacronic al multor conținuturi. Multe arhaisme și puține neologisme, adică o slabă racordare la lumea contemporană, foarte puține referiri la literatură contemporană în manuale, imagini cu fete și femei care udă flori, torc, țes sau fac de mâncare, foarte puțină relaționare de gen, subreprezentare a masculinului în sfera privată și a femininului în sfera publică. Culmea mi s-a părut coperta unui manual de educație financiară, unde era o poză cu un băiat care vindea ceva la o gheretă și cu o fată care… dă cu mopul. Ar trebui actualizate analizele și sper că acum autorii și ilustratorii au mai multă atenție. Știu edituri care au preocupări legate de discursul explicit sau implicit despre gen. Dacă mă gândesc, însă, la toată polemica legată de „diversitatea” în educație, contestată ca fiind necesară, sau la lipsa de educație sexuală, de educație pentru viața privată sau de istorie privată (nu doar publică), atunci este evident că e loc de mult mai bine. Eu mă bucur că există niște materiale făcute de specialiste în domeniu (Manual pentru introducerea dimensiunii de gen în școală, Ghid de împrietenire cu feminismul), care pot oferi sugestii cadrelor didactice interesate să abordeze la orele lor aspecte din zona de educație pentru egalitatea de gen. Dincolo de manuale, profesorul poate face minuni și cu un text conservator, prăfuit, dacă vrea. Eu merg prin școli cu ateliere de scriere creativă pentru copii și uneori folosesc acest prilej pentru a introduce niște teme din zona asta. De exemplu, una din poveștile mele din volumul „Nesupusele. 100 de femei pentru 100 de ani de Românie modernă” este despre casnice. O citim împreună, pe urmă facem exerciții simpatice legate de munca domestică. Copiii sunt deschiși, au spirit critic, discută.
Școala noastră este într-o reformă permanentă, este mult subfinanțată, respectul pentru instituția școlii și pentru profesori este în scădere. Un context nu tocmai bun pentru a pleda pentru nevoia unei reforme sensibile și la problematica de gen. Dar trebuie pledat pentru asta cu argumente diverse legate de calitatea educației, de excelența în educație, de valorificarea resurselor umane, de democrație substanțială și multe altele.
„Nu cred în cote pentru fete și femei în cărțile pentru copii. Copiii vor decide care sunt cărțile care le plac.”
În calitate de autoare a unor cărți dedicate copiilor, cum credeți că este imaginea fetelor/femeilor conturată în literatura pentru cei mici?
E multă dinamică aici. Există un test clasic, care se aplică filmelor (testul Bechdel) pentru a vedea dimensiunea lor de gen: dacă filmele au personaje femei, dacă acestea vorbesc între ele și dacă vorbesc și despre altceva decât despre sex și relații de cuplu. Poate ar fi necesar un astfel de instrument și pentru cărțile de copii. Dar se vede ușor o schimbare. Dacă ne gândim ce fel de personaje feminine sunt în poveștile și filmele clasice comparativ cu cele recente, se vede cu ochiul liber o diversificare de roluri și a relațiilor de gen. Întâlnim personaje femei mai puternice, mai active. De la prințesele frumoase care nu fac nimic și așteaptă să fie sărutate la prințese de toate rasele, slabe și plinuțe, deștepte, șirete, pricepute și la tehnică sau la tehnologii de comunicare. Aceiași dinamică se observă și pentru modelele de masculinitate. Eu încurajez, desigur, o abordare echilibrată, contemporană, dar nu la modul ideologizant, nu pentru că „așa trebuie”. Nu cred în cote pentru fete și femei în cărțile pentru copii. Copiii vor decide care sunt cărțile care le plac. Fiind copii ai secolului XXI este de așteptat ca ei să vrea povești cu personaje distincte, în care să se regăsească în toată diversitatea lor. Important este să avem povești cu sare și piper! Poveștile pot aborda și teme din zona egalității de gen, dar să o facă cu mijloacele specifice literaturii, nedidacticist, nemoralizator, adaptat la vârste.
„Egalitatea de gen nu se referă doar la numere, cote, paritate pe hârtie.”
Când deschid televizorul sau intru în supermarketuri, observ rapid că femeile sunt gospodine, dar bărbații sunt „chefi”. Rolul social al femeii s-a schimbat în conformitate cu eforturile occidentale egalitariste sau, în România, excelența aparține în continuare bărbaților?
Lucrurile sunt într-o permanentă schimbare. Barometrul de gen din 2018 pe care l-am coordonat (https://centrulfilia.ro/new/wp-content/uploads/2021/01/Barometru-de-gen-2018.-Centrul-FILIA.pdf) arată că din punctul de vedere al percepțiilor despre egalitatea de gen avem o Românie mult mai diversă decât acum 20 de ani. Avem încă o pătură conservatoare, dar sunt mulți care deja au atitudini ambigue față de egalitatea de gen. De exemplu, ei sunt de acord ca femeile să fie în funcții de conducere, chiar președinte de țară, dar în același timp consideră că femeile ar trebui să stea acasă să crească copiii. Mai întâlnim, însă, și o altă categorie de oameni care sunt deschiși și în favoarea egalității substanțiale, nu doar numerice, dintre femei și bărbați. Iar în ce privește generațiile tinere lucrurile s-au schimbat major. Tinerele sunt în mare parte emancipate, nu prea mai acceptă sexismele fie ele și implicite sau „tandre”, așa cum le numește o autoare. Au relații parteneriale, vor carieră și politici de echilibru cu privire la relația viață de familie-carieră. Desigur că încă mai persistă stereotipuri de gen privind rolurile de gen, privind profesiile mai potrivite pentru unii și alții. În ce privește masculinizarea elitei de bucătari este un fenomen mai larg. Pe de o parte de câte ori o profesie devine mai vizibilă, mai bănoasă bărbații devin tot mai interesați. Pe de altă parte , istoric vorbind, femeile au tot gătit și au făcut-o…excelent! Important este să se înțeleagă că egalitatea de gen nu se referă doar la numere, cote, paritate pe hârtie. Dacă gândim astfel, atunci educația stă grozav: majoritatea angajaților din sistem sunt femei și se accentuează și o feminizare la nivelul studenților, majoritatea celor cu studii superioare fiind fete. Dar este de fapt vorba de mai mult: de echitate, șanse egale în toate sferele de activitate pentru fete și băieți, femei și bărbați.
„Femeile nu prea au obținut nimic pașnic. A fost nevoie de valuri de feminism protestatar”
Dacă ne gândim la modul în care reușesc ele să mobilizeze comunitatea în jurul lor, grupările feministe sunt bine reprezentate în România?
Da, este un moment bun pentru feminismul activist din România. În ultima vreme s-a coagulat de exemplu o Coaliție pentru Egalitatea de gen din care fac parte o serie de ONGuri active și solide, cu preocupări diverse (Centrul Parteneriat pentru Egalitate -CPE, Asociația Front, Societatea Cultural Științifică de Analize Feministe AnA, Asociația Centrul de Acțiune pentru Egalitate și Drepturile Omului- ACTEDO, Asociația PLURAL și Asociația SEXUL versus BARZA). Împreună au aplicat cu mai mare succes la proiecte de anvergură și astfel rezultatele sunt mai vizibile. S-au realizat cercetări importante și necesare: Barometrul pe violența asupra femeilor (2022), Barometrul de gen. România, (2018), manualul util pentru introducerea dimensiunii de gen în educație – Egalitatea de gen. Predarea și integrarea în învățământul preuniversitar (2022), Kit-ul de împrietenire cu feminismul, dedicat elevilor (vezi ongen.ro/egalis/). De asemenea au avut loc o serie de activități de formare și de lobby pentru aspecte importante. În același timp, în ultima perioadă, reprezentantele ONG-urilor sunt mult mai des invitate ca experte la discuțiile cu reprezentanți guvernamentali, ai mediului politic sau de afaceri. Există, însă, și un puternic val de „gender backlash” în ultima vreme, o reticiență, o rezistență și chiar ostilitate față de politicile de egalitate de gen, poziție întreținută de zona ultra conservatoare a societății. Acest lucru este valabil nu doar pentru România.
Câteodată discursul feminist pare agresiv și parcă se confundă cu tendința de a nega tradiționalul în toate formele lui. Există pe undeva și o discriminare pozitivă în discuția egalității de gen?
Cum spuneam, există o ofertă foarte bogată de feminisme. Sunt și variante radicale, voci care discută despre femeile bune și bărbații răi, care consideră că valorile specific feminine sunt cele care ar aduce pacea pe pământ și mai multă grijă față de planetă. Există și activism feminist agresiv, care arată cu degetul către bărbați și nu către instituțiile și structurile sociale care ne-au modelat într-un anume fel. Pe de altă parte, femeile nu prea au obținut nimic pașnic. A fost nevoie de valuri de feminism protestatar ca să obțină dreptul să voteze, să meargă la școală, să muncească, etc.
Există categoric o frică de feminism, care se bazează pe idei preconcepute legate de feminismul asimilat cu o ideologie care vrea să distrugă familia tradițională, încurajează operațiile de schimbare de sex, încurajează femeile să nu își mai dorească să se epileze și să li se deschidă ușa din curtoazie. E greu de depășit aceste prejudecăți adânc înrădăcinate și care nu au legătură cu feminismul zilelor noastre. Este acum un puternic val de rezistență față de politicile de gen (gender-backlash), foarte bine documentat în literatura de specialitate și alimentat la nivel global de diverse regimuri. Poate feminismul este și victima propriilor succese, mulți considerând că astăzi avem egalitate de gen și nu își mai are rostul mișcarea femeilor, cu toate că datele statistice arată clar că nicio țară nu a ajuns la egalitatea de gen, că în multe domenii există încă segregări și discriminări (vezi, de exemplu, date de la EIGE, WEF, EU, UNESCO).
„Sunt bărbați tineri care fac activism feminist”
Când 55% dintre români consideră că violul poate fi justificat (Eurobarometru 2016) și când, în 2023, Ministrul Muncii și Solidarității Sociale este acuzat de două cazuri de hărțuire sexuală de către colegele de partid, cine păstrează pe ordinea de zi subiectul egalității de gen și reducerii violenței împotriva femeilor?
Tema violenței este prioritară pe agenda mișcării de femei. Cifrele nu arată deloc bine și ele dau doar imaginea vârfului de iceberg, pentru că multe cazuri de violență nu sunt raportate. S-au făcut, totuși, progrese mari în domeniu. Legislația a fost de mai multe ori revizuită. De exemplu avem acum ordinul de protecție. România a semnat Convenția de la Istanbul dedicată problemei violenței de gen, deci și-a asumat la nivel de țară angajamentul să facă ce trebuie în domeniu. Centrele de asistență pentru victimele violenței, puține la număr, funcționează mai bine. ANES-ul (Agenția Națională pentru Egalitatea dintre femei și bărbați) se ocupă prioritar de asta, a înființat și un număr de urgență (0800 500 333). De asemenea, încrederea în poliție, deci în autorități, a crescut, așa cum arată datele din Barometrul de gen. Există desigur încă multe stereotipuri și prejudecăți legate de cauzele violențelor asupra femeilor, blamarea victimelor, ideea că doar în familiile dezorganizate, fără educație sau cu probleme sau dependențe apar asemenea situații. Hărțuirea sexuală este și mai puțin acceptată ca formă de violență. Toleranța față de diverse forme de hărțuire sexuală pe stradă, la serviciu este mai mare la noi decât în alte țări. Este, de asemenea, un subiect tabu, despre care nu se prea discută. Pe de altă parte, deși avem legislație care definește și pedepsește hărțuirea sexuală, procedurile și mecanismele de raportare și rezolvare a cazurilor concrete sunt de multe ori neclare, nu inspiră încredere și nu protejează încă suficient victimele. Nu în ultimul rând, ar trebuie mult mai mult făcut și în zona de prevenție.
Cunoașteți bărbați feminiști în România? Probabil că nu mulți oameni știu că aceștia există.
Sigur că da. Sunt bărbați tineri care fac activism feminist. Sunt intelectuali bărbați care se declară feminiști. Sunt alții care poate nu își asumă eticheta, dar prin ceea ce fac sau scriu, susțin implicit și valorile feministe. Sunt contexte în care eu am simțit o reținere mai mare din partea femeilor decât a bărbaților în raport cu abordarea unor teme legate de egalitatea de gen și să nu uităm că sunt și femei nefeministe! Mă întreb ce te poate face să nu fi feminist/ă!? În primul rând sunt atât de multe variante de feminism, încât e greu să nu găsești una cu care să rezonezi. Pe urmă feminismul, fie el activist sau academic, nu este doar despre femei și pentru femei. În diversele lui variante, feminismul este o lectură critică a lumii în care trăiești, cu interes special în zona (in)egalităților dintre femei și bărbați, dintre femei, dintre bărbați.
Alte resurse: resurse: https://lauragrunberg.ro/
Laura Grünberg este prof. univ dr. în cadrul Facultății de Sociologie și Asistență Socială a Universității din Bucureşti. A publicat mult în țară și în străinătate în domeniul studiilor de gen, sociologiei educației, sociologiei corpului. A coordonat Barometrul de gen, România 2018. Face parte din Uniunea Scriitorilor din România și este membră a Asociației DeBasm și a Societății de Analize Feministe AnA. De asemenea, este redactor coordonator al Revista AnAlize-Journal for Gender and Feminist Studies. Ca autoare de literatură pentru copii, a publicat multe cărți și a contribuit la volume colective.