JumătaTESZT a fost sloganul sub care a funcționat Festivalul Euroregional de Teatru TESZT de anul acesta, organizat de Teatrul Maghiar de Stat „Csiky Gergely” din Timișoara. Asta după ce, cu o săptămână înainte de începerea celei de a douăsprezecea ediții, echipa a aflat de la ordonatorul de credite, respectiv Primăria, că bugetul este ZERO. Din spectacolele antamate cu mult timp înainte organizatorii s-au încumetat să păstreze mai puțin de jumătate. Le-a fost prea greu să renunțe la o construcție de doisprezece ani când, brusc, oficialitățile decid să taie drastic fondurile de la cultură. Și asta cu un an înainte ca Timișoara să fie capitală culturală europeană. Greu de înțeles decizia guvernanților și modalitatea în care aleg să distribuie banii! Din nefericire, TESZT nu este singurul eveniment teatral care a funcționat pe avarie anul acesta. Destule festivaluri bucureștene au fost anulate, în timp ce teatrele din toată țara au renunțat să-și scoată noile producții din același motiv – nu sunt bani. Deși zi de zi aflăm cum duduie economia!
Cu toții știm că organizarea unui festival nu se face de azi pe mâine, că oamenii trag pentru el un an întreg. Iar munca aceasta titanică… în zadar nu poate să aducă decât amărăciune atât celor care s-au zdrobit să construiască un festival de calitate cât și publicului, mai ales când și celelalte două festivaluri ale orașului, organizate de Teatrul Național și Teatrul German de Stat se află în aceeași situație. Cu atât mai lăudabilă este încrâncenarea echipei de la Teatrul Maghiar de Stat „Csiky Gergely” din Timișoara care și-a dorit să ducă la bun sfârșit ediția din anul acesta a „celui mai curajos festival internațional de teatru din regiune”, după cum singură îl numește. Un demers prometeic. Nu întâmplător, tema Festivalului din 2019 a fost Eroism / Antieroism.
În picioare, aflat la coadă la mall, o doamnă se așază în fața lui. O admonestează iritat: „Nu m-ați văzut?”. Constată că situația se repetă și la spital, și la angajări, și în tot felul de alte împrejurări. Așa sună povestea care, după propria mărturisire, l-a inspirat pe coregraful Bouba Landrille Tchouda să facă spectacolul de dans „Têtes d’Affiche”, prezentat în cadrul Sezonului Cultural România-Franța 2019 de Compania de Dans Cie Malka. O producție plină de vitalitate, cu multe accente teatrale în ceea ce privește costumele, situațiile, relațiile, atitudinile, chiar și râsetele, „Têtes d’Affiche” vorbește despre individualismul din societatea contemporană și despre confruntarea personajelor care vor să ajungă pe primul loc. Atitudinile robotizate și indiferența completă față de orice Celălalt reprezintă dominantele comportamentale ale fiecăruia dintre cele șase personaje. Pe muzică electronică, cu accente repetitive, cu un leitmotiv care coagulează momentele disparate, personajele, cel mai adesea așezate unul după altul dansează pe diagonalele ce taie scena. Energiile se schimbă, pașii diferă, dar situațiile se repetă: deși împreună, în același spațiu, fiecare dansează singur. Întâlnirile sunt intense, însă se consumă rapid, pentru ca imediat să se revină la solitudine. În diferite forme, pe diferite ritmuri, spectacolul reproduce dorința de afirmare a individului modern, de a fi primul, de a-și elimina competitorii, indiferent dacă prin cruzime sau prin curtoazie perversă.
De la eroism la egocentrism și cinism a fost traseul prezentat în spectacolul „Sociopath/ Hamlet” de la Teatrul Dramatic de Stat „Stary Dom” din Novosibirsk, Rusia, în regia lui Andrei Prikotenko. Considerând că „«A fi sau a nu fi» nu mai sună relevant astăzi”, acesta a ales să prezinte, după spusele lui, tipul cel mai comun al zilelor noastre: sociopatul. În viziunea lui, Hamlet „a rămas interesant numai pentru sine, în interiorul propriei lumi și complet insensibil la lumea din jurul său”. „Sociopath/ Hamlet” a fost o propunere valoroasă, cu concept, energie și mijloace adecvate mesajului.
Textul scris curge peste tot, de pe pereții cuștii transparente în care evoluează personajele până pe podea. Când Hamlet e furios, textul țâșnește invadând întregul spațiu. Când nu-și rostește febril șiroaiele de cuvinte, rămâne captiv în bula propriilor device-uri. Indiferent față de tot ce e în jur, citește de pe telefon, tastează, își face selfie, apoi trece în live streaming „ca să nu mai fie singur”. Temele sale de reflecție sunt libertatea și limitele ei – printre care se numără și Ofelia –, experiența, conștiința… De fapt, absența celei din urmă, câtă vreme nu există oameni față de care Hamlet să se simtă responsabil. Centrat complet asupra sinelui, indiferent la lumea din jur, inteligentul Hamlet încearcă să se definească, punându-și toate forțele în slujba autoanalizei: „Mă interesează dacă sunt profund și înțelept. Sunt inteligent, am un intelect senzorial. Nu am putut înțelege dacă lupt pentru adevăr sau ca să-mi satisfac ego-ul”, va mărturisi el la un moment dat.
În jur, ticăloșia general-valabilă din lumea lui Shakespeare atinge o nouă treaptă a venalității, în care singurul motor este, asumat și declarat, interesul personal. Pe el se bazează „dragostea” dintre Gertrude și Claudius, tot pe el și sfatul pe care regina, o Cruella modernă, cu bustieră și pene negre, i-l dă Ofeliei: „Iubește-mi fiul mai mult decât pe tine!”, pentru ca mai târziu să formuleze explicit: „Nu există cei ce au dreptate. Toți luptă pentru sine”.
În lumea aceasta haotică, unde muzica țipă și fiecare pare să vorbească la pereți, echilibrul pare un deziderat de neatins. Regizorul îl traduce fizic în mișcarea continuă a lui Gertrude care se plimbă de la soț la fiu pe roți sau în balansul Ofeliei, fata lipsită de control și manipulată de oricine îi iese în cale. Soluțiile năstrușnice ale lui Andrei Prikotenko (de exemplu, Hamlet îl omoară pe Polonius trimițându-i o minge în cap cu racheta de tenis), atmosfera fierbinte, ritmul intens, pașii zgomotoși în cușca cu pereți pixelați ca de plasă, pumnii pe care îi cară Claudius lui Laertes pentru că nu se dovedește destul de performant în a-l ucide mai repede pe Hamlet, genul de teatru full-contact, cu un consum fizic remarcabil și, nu în ultimul rând, implicarea totală a actorilor au ca rezultat un spectacol puternic, a cărui stranietate ține publicul curios din prima până în ultima clipă.
- LINOTIP. Artă și antreprenoriat cultural - 4 decembrie 2022
- Teatrul și războiul din Ucraina - 21 noiembrie 2022
- „Trei surori” în plină „operaţiune militară specială” - 2 noiembrie 2022