„În curând va fi publicat eseul personal la care am lucrat toată vara.”

Dariana, ești absolventă a Colegiului Național „Iulia Hasdeu”, studentă a Universității din București la Facultatea de Geografie, îți place să faci drumeții alpine, colaborezi cu Biblioteca Metropolitană și cu GEN, revista, o publicație tânără, scrii, citești, dai examene, lucrezi. Cum te împarți între atâtea activități și pasiuni? Care sunt favoritele?

Toate!!! Nu, glumesc. Cel mai mult îmi place să scriu. De când mă știu. Că nu găsesc determinare tot timpul, asta e altă poveste. Dar încerc să-mi fac timp pentru tot, deși de multe ori eșuez în prioritizarea timpului și activităților. Am perioade când citesc mult, apoi realizez că aveam o temă de seminar restantă. Vara trecută, împreună cu colegii de la facultate, ne-am plimbat pe munți, până pe vârful Omu, rămăsesem în urmă cu draft-urile pentru eseul pe care îl pregăteam la revistă. În timpul orelor de mentorat de la GEN, mentora mea mi-a spus, râzând, să nu-i urmez exemplul. Adică să nu mă implic în mai multe proiecte deodată. Dar… era deja prea târziu când am primit acest sfat!
Toate aceste activități sunt preferatele mele, nu pot alege. Mă bucur foarte mult că, la finalul zilei, găsesc pasiune în ceea ce fac: pot colabora cu Biblioteca Metropolitană București în anumite proiecte, îmi ador facultatea și sunt atât de recunoscătoare că în curând va fi publicat eseul personal la care am lucrat toată vara și care îmi este atât de drag. Este un eseu despre mama mea, despre cum a supraviețuit violenței domestice, despre relația mea cu ea și despre cum povestea asta s-a încheiat cu un final fericit.

Cum ți-ai descoperit pasiunea pentru scris?

Am avut mereu încurajări. Sau norocul de a fi încurajată. Mai întâi de mama, iar apoi de profesoara de română din școala generală – ea m-a încurajat să particip la primele concursuri de creație literară (Tinere Condeie, dar și altele). Am început să scriu tot felul de compuneri, îmi plăcea să scriu, să-mi imaginez, pentru că toate scrierile mele de atunci erau ficțiune. În liceu am avut iar parte de încurajări. Am participat la mai multe concursuri. La Festivalul de proză Augustin Buzura, unde m-am înscris cu o proză constituită din fragmente de jurnal, am primit Premiul pentru Originalitate. Tot în liceu am debutat în volumul „Curse pentru vise”, o antologie de texte scrise de tineri, publicată la editura Eikon și realizată în cadrul proiectului-concurs „Proza scurtă merită mai mult”. Deci pasiunea pentru scris am descoperit-o în timp. Cu cât scriam mai mult, cu atât mai mult începea să-mi placă. Totuși, acum îmi place mai mult să scriu în domeniul non-ficțiunii și mi-ar plăcea să încep să documentez probleme din societatea actuală, prin scris.

La ce e bună arta?

La tot și la orice. Arta e peste tot cu noi, zi de zi. Muzica pe care o ascultăm, fotografia artistică și enigmatică de pe Instagram căreia tocmai i-am dat o inimioară, cărțile pe care le citim, clădirea aceea în stil neo-românesc din Centrul Vechi care ne place foarte mult, filmele pe care le vedem, totul înseamnă artă și face parte din viața noastră de zi cu zi. Cred că acum, de când cu pandemia, mai multă lume a început să aprecieze altfel arta. Cu toții am stat închiși în case. Dacă nu ar fi existat filmele și serialele de la Netflix sau biblioteca plină de cărți a mamei, eu sincer nu știu ce m-aș fi făcut.

„Ne pasă și vrem să scriem și să citim despre tot felul de probleme punctuale”

Cum ai defini generația ta? Există o altă sensibilitate?

Sincer, cred că da. Am observat, cu ajutorul colegilor din redacție, că ne pasă și că vrem să scriem și să citim despre tot felul de probleme punctuale sau la scară mai mare, care ne afectează. Scriem și citim despre tulburări alimentare, mental health, despre relația noastră cu părinții, cu bunicii, ne punem întrebări, le punem lor întrebări, vorbim despre educație sexuală, accesul gratuit la produse menstruale în școli, climate change.
Când vorbim de beletristică însă, am observat că foarte mulți tineri citesc fantasy (deși eu nu sunt mare fană a acestui gen), dar se citesc și biografii, memorii, multe romane istorice și mai ales poezie contemporană (poezia e chiar în vogă!).

Cum vezi tu șansele de afirmare ale tinerilor?

În ceea ce privește șansele de afirmare ale tinerilor, mă bucur că există proiecte în care ne putem implica și în care ne putem dezvolta. În cadrul acestor proiecte, jurnaliști și scriitori autohtoni se strâng laolaltă cu tinerii și încep să discute, să dezbată probleme, să împărtășească. Deci medii de dezvoltare există, mai avem și internetul, dar acesta are un caracter ambivalent. Îl putem privi atât ca pe un avantaj, cât și ca pe un dezavantaj. E un loc pentru fiecare pe internet. Acum totul este atât de simplu, oricine își poate crea o platformă ori un blog pe care să-și publice scrierile. E mai simplu ca niciodată să-ți publici o parte din lucrări pe internet and to reach out to people. Totuși, există și reversul medaliei. Internetul în general, Instagramul, Facebook-ul, sunt toate saturate de atâta informație, de atâta content. Uneori internetul poate fi de partea noastră, alteori, cel puțin dacă vorbim de social-media, devine puțin mai greu să avem vizibilitatea pe care probabil ne-am dori-o.

„O altă problemă care este foarte aproape de mine și despre care am și scris un articol, este cea legată de introducerea educației sexuale în școli”

Care sunt, din punctul tău de vedere, cele mai importante probleme și provocări ale societății de azi, din România și nu doar?

Cred că una dintre problemele cu care se confruntă societatea actuală, de pretutindeni, are legătură cu schimbările climatice. Toată lumea vorbește despre asta, scrie pe baza acestui subiect, atât din punct de vedere științific (și aici vorbim despre studii științifice bazate pe sea level rise, dar și despre factori de natură astronomică cum ar fi inversarea polilor geomagnetici ai Pământului, lucruri care de asemenea au legătură cu schimbările climatice pe care planeta le resimte în acest moment), cât și din punct de vedere socio-economic (vorbim aici despre impactul pe care aceste schimbări climatice le va avea asupra societății umane, pe termen scurt și mediu).
O altă provocare a societății de astăzi este cea legată de drepturile omului. Mai mult decât atât, o tematică importantă este cea care a apărut pe scena discuțiilor internaționale la finalul secolului al XIX-lea, odată cu primul val feminist: egalitatea de gen, drepturile femeilor, egalitatea de șanse etc. În prezent, în mai multe țări de pe glob, încă se luptă pentru toate aceste lucruri. De asemenea, încă ne confruntăm cu probleme date de discriminarea rasială și discriminarea pe criterii de gen, orientare sexuală, religie. Bineînțeles că mai sunt și alte probleme.
În ceea ce privește România, cred că nu mai este o surpriză pentru nimeni faptul că ne confruntăm cu problema corupției și a sărăciei, dar o altă problemă care este foarte aproape de mine și despre care am și scris un articol, este cea legată de introducerea educației sexuale în școli. Acest subiect este unul destul de sensibil încă pentru multă lume, deși nu ar trebui să fie așa, este ceva normal. Ar fi mai mult decât firesc, adolescenții au nevoie de ea: să știe ce înseamnă consimțământul, lucruri legate de protecție, de contracepție etc.

Unde ar putea fi soluțiile?

E greu de spus. Însă oamenilor le pasă. Au arătat asta în nenumărate ocazii când au organizat marșuri pentru mediu, s-au implicat în acțiuni de strângere a deșeurilor, de plantări de copaci, atât în România, cât și peste tot pe mapamond. Și cred că e important ca fiecare dintre noi să se implice, cred că acțiunile individuale contează foarte mult. Mai vorbim aici și despre adaptare. La un moment dat, în timp, societatea umană se va adapta cumva la aceste schimbări climatice pe care le traversăm acum. Dar nu înseamnă că trebuie să renunțăm la acțiune.
O altă soluție este empatia și vine tot la nivel individual. Fiecare dintre noi poate să se educe în anumite direcții, să citească mai mult. Avem nevoie să înțelegem, ca societate, că nu trebuie să-l privim pe cel de lângă noi diferit, doar pentru că nouă ni se pare că este diferit. Asta e și ideea până la urmă! Suntem diferiți. Dar nu trebuie să privim asta ca pe o problemă.
Tot la nivel individual, putem să susținem asociații de mediu, cele pentru drepturile femeilor și egalitatea de șanse, egalitatea de gen, putem semna petițiile pe care acestea le inițiază, putem vorbi despre toate aceste lucruri cu familia, cu prietenii, putem crea awareness în comunitatea din care facem parte. Dar bineînțeles că de la un nivel încolo, depinde foarte mult și de mediul politic (am văzut chiar la noi, în România, că oricâte inițiative și petiții pentru introducerea educației sexuale în școli au fost aduse pe masa parlamentarilor, acestea au fost respinse, amânate, ori li s-a schimbat conținutul, de fiecare dată). Deci presupun că într-un fel trebuie să ne așteptăm și la eșecuri, din păcate. Dar nu înseamnă că trebuie să ne oprim aici.

„Am început să susțin jurnalismul autohton, urmăresc reviste și redacții”

Susții în mod special o cauză?

Probabil v-ați dat seama până acum care sunt subiectele apropiate de mine și care mă interesează. De ceva timp, am început să susțin jurnalismul autohton, urmăresc reviste și redacții de actualitate; chiar acum vreo două săptămâni am cumpărat noul număr al revistei DoR, apărut acum, în toamnă și pe care îl recomand cu mult drag.
De asemenea, le susțin pe fetele de la Asociația Iele-Sânziene, inițiatoarele petiției pentru accesul gratuit la produse menstruale în școli. Tot pe această temă, am făcut și un interviu cu ele anul acesta, care a fost publicat la Exercițiul 18. Este o inițiativă importantă, una care ar ajuta atâtea adolescente, mai ales din mediul rural, pentru care menstruația și procurarea materialelor sanitare necesare pentru gestionarea corectă a aceasteia devin o povară.

Ce crezi că vei face peste 10 ani?

Sper doar să rămân sănătoasă și fericită, așa cum sunt acum. Bineînțeles, îmi doresc să evoluez pe plan profesional, chiar dacă în acest moment nu știu exact încotro mă voi îndrepta, după licență. Aș vrea să mai fac o facultate, poate antropologia sau chiar jurnalismul. Și îmi doresc să scriu, mi-ar plăcea mult să public o carte, dar simt că este doar așa, un vis îndepărtat. Însă sunt fericită să păstrez visul ăsta cu mine. Și mi-aș dori ca, la 30 de ani, să fi călătorit puțin prin lumea asta, pe oriunde. Cel mai mult mi-aș dori să ajung în Africa.

Dariana Cîrjan

Un interviu de Dorica Boltașu

 

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.