Workshop-urile de mobilementary organizate în școli și licee din mediul rural s-au încheiat vineri, 25 noiembrie, cu proiecția colectivă de la Cinema Eforie și cu decernarea premiilor pentru cele mai bune exerciții de mini-film documentar. Proiectele individuale ale celor 30 de finaliști, desfășurate sub directoratul artistic al regizoarei Carmen Lidia Vidu, sunt exerciții de autoreprezentare a tinerilor în raport cu preocupările lor, cu mediul lor social și economic, cu specificul cultural al comunităților de apartenență. Juriul, alcătuit din specialiști în imagine, antropologie și comunicare, a acordat nouă premii, printre care și Marele Premiu România Mobilementary 2019.
„România Mobilementary” este un program de educație prin practici artistice desfășurat de Fundația Culturală Augustin Buzura. Proiectul este co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național, în cadrul ariei tematice „Educație prin Cultură”. Parteneri: Cinemateca Română – Arhiva Națională de Film, Facultatea de Psihologie și Științele Educației – Universitatea București, Facultatea de Litere – Universitatea București, Liceul „Ion Gh. Roșca” din Osica de Sus (Olt), Liceul „Simion Mehedinți” din Vidra (Vrancea), Școala Gimnazială din Bazna (Sibiu), Școala Gimanzială „Augustin Buzura” din Copalnic-Mănăștur (Maramureș).
Marele Premiu România Mobilementary 2019: „Sat”, un film de Iasmina Andreea Danțiș, Vidra. Motivația juriului: Este filmul care a întrunit cel mai mare punctaj. Juriul a apreciat autenticitatea filmului. Privirea sinceră și onestă asupra realității pe care el o propune. Faptul că acest exercițiu oferă posibilitatea de a cunoaște lumi și realități. Faptul că aduce imagini despre care e greu de spus că ne-ar fi familiare tuturor. A contat foarte mult abordarea personală a narațiunii. Este mult mai confortabil să faci un film despre cineva sau despre ceva. Și devine o mare provocare să faci un film despre tine. Pentru că te expui. Și pentru că ai nevoie de multă încredere în tine. Filmul acesta este un mare câștig și pentru autor și pentru public. Este o lecție despre asumare, despre ce vedem, cum înțelegm și cum spunem, mai departe, celorlalți.
Premiul pentru originalitatea propunerii: „Coasă”, un film de Dan Chira, Copalnic-Mănăștur. Motivația juriului: „Coasă” este un film în film. O poveste despre cum se raportează generația foarte tânără la vechile tradiții și la vechiul mod de viață. Este un performance în care Dan a ales să se joace de-a cositul, pentru a face cunoscută o practică veche și niște tradiții care se vor pierde în curând, pentru că în localitatea din care vine el cositul manual dispare încet-încet, o dată cu adoptarea tehnologiei.
Premiul pentru relevanța mesajului: „Fete, băieți, întrebări”, un film de Mihaela Matei, Osica de Sus. Motivația juriului: Este un film despre diferențele de gen așa cum sunt ele prezente în mentalul colectiv. Mesajul ar fi că nu e chiar inutil să păstrăm discuția vie. Mai ales că termenii ei nu sunt la fel peste tot. Lumea s-a obișnuit să discute despre diferențele de gen în termeni de salariu – mai mare, mai mic, egal –, doar că, în unele medii, lucrurile par să se complice. Un film despre cum se discută diferența de gen în raport cu domesticul specific zonelor rurale.
Premiul pentru expresivitatea comunicării: „Repetiție”, un film de Simona Gogoșanu, Osica de Sus. Motivația juriului: Filmul este o poveste caldă despre tineri care își doresc să participe la acte de cultură pe care le-am putea trece cu ușurință în categoria lucrurilor care nu-i prea interesează. După cum s-a văzut în film, chiar le place. Pentru că, duminica dimineața, în vacanțe, se urcă într-un microbuz să mergă în satul vecin pentru a participa la un club de dansuri tradiționale organizate în jurul practicilor de joc ale călușarilor.
Premiul special al juriului: „30 de kilometri navetă”, un film de Valentin Mareș, Vidra. Motivația juriului: Este un film care a avut o propunere foarte interesantă. Foarte potrivită în contextul social actual. O cercetare asupra condițiilor de transport ale elevilor din mediul rural. În cazul de față: un sfert de drum parcurs aproape pe noapte, pe jos sau cu skateboard-ul și alte trei sferturi într-un microbuz în care manelele din difuzoare par să nu se oprească niciodată.
Premiul pentru activism cultural: „Biblioteca din Băi”, un fim de Andrei Sasz, Bazna. Motivația juriului: Este un film care vorbește despre dragostea pentru literatură și atinge, în subsidiar, problema dispariției bibliotecilor în mediul rural. Deși nu este problematizată ca atare, tema filmului are legătură cu slaba infrastructură dedicată activităților culturale la nivelul României.
Premiul studenților de la Facultatea de Psihologie și Științele Educației; „Generații”, un film de Simona Trecere, Osica de Sus. Motivația juriului: Un film despre relația dintre generații, despre comunități și despre cum și de unde trebuie construită armonia socială atât de invocată în prezent. Filmul încearcă să fie o radiografie a unor trăiri, exact așa cum sunt ele la vârsta adolescenței: între ape, între toleranță și spirit rebel, între înțelegerea celuilalt și propriile aspirații.
Premiul redacției Revistei Cultura: „Istorie”, un film de Bogdan Nechita, Copalnic-Mănăștur. Motivația juriului: Este un film care vorbește despre pasiunea pentru istorie, dincolo de paginile de manual. Despre dorința de a cunoaște printr-o cunoaștere a oamenilor: cum trăiau, cum își pregăteu hrana, cum își fabricau armele. Filmul scoate istoria din cărți și o mută în lumea reală.
Premiul redacției Platforma B-Critic: „Prieteni”, un film de Teodor Potop, Vidra. Motivația juriului: Un film bine gândit și bine condus. Un film care explorează moduri de a comunica. Un film care ne arată o generație așa cum este ea, fără ipocrizie și fără cosmetizări. Unii vor spune că este un film curajos și îl vor aprecia. Alții vor spune că este prea curajos și că are multe stridențe și îl vor contesta. Alții vor spune că deși are câteva stridențe, vorbește despre realitate și despre lucruri seroase: valori, prejudecăți, stereotipuri. Din perspectiva celor care l-au nominalizat, filmul se remarcă tocmai prin faptul că poate determina acest tip de reacții. Că poate fi punct de plecare pentru dialog real și pentru dezbatere de idei. „Prieteni” a fost nominalizat și la categoria Marele Premiu.
Pentru vizionarea exercițiilor: România Mobilementary – Proiectele finale.
Din juriu au făcut parte: Mihai Adrian Buzura, Cătălin D. Constantin, Viorel Ageană, Nicu Ilie, Claudiu Sfirschi Lăudat, un grup de studenți de la Facultatea de Psihologie și Științele Educației, un grup de liceeni de la liceele Iulia Hasdeu, Elena Cuza și Octav Onicescu (toate din București).
- Dan Coman despre spectacolul „La câțiva oameni distanță…” - 27 decembrie 2024
- Colecția Pantazi. Noile voci ale literaturii - 17 decembrie 2024
- Povestea care unește istoria recentă a Germaniei cu istoria recentă a României - 16 decembrie 2024