Sari la conținut

Fenomenul „Game of Thrones”. Noi și dragonii interiorizați

 „Game of Thrones” a aprins imaginația multora dintre noi, punându-ne pe jar cu privire la soarta eroilor săi, stârnind aprige discuții și adunând fel de fel de comentarii, ba chiar și petiții. Oare să ne proiectăm într-atât în acele timpuri și spații fantastice?

Deși am fost reticent la început, odată ce am văzut primul episod din „Game of Thrones”, morbul serialului mi s-a insinuat perfid în imaginație și așa am ajuns… până la final, așteptând alături de milioane de fani sau mai puțin fani să văd cum se încheie această spectaculoasă punere în poveste. Căci, înainte de toate, GOT este o poveste și vorbește unui inconștient colectiv și unei imaginații care au produs toate poveștile lumii, ca expresie a culturii și civilizației umane. Așa cum aminteam și în articolul despre ultimul film al lui Terry Gilliam, care îl are în centrul său pe fascinantul personaj Don Quijote, avem nevoie de povestași pentru a ne duce mai departe valorile, visurile și obsesiile. De aici, poate, și atașamentul atâtor oameni față de povestea (poveștile) din acest serial. Ca în orice poveste, ne atașăm de personaje, ne transpunem în pielea lor, devenim un mediu prin care ele se exprimă – sau poate invers, ele ne locuiesc și trăiesc prin noi? Oricum ar fi, poveștile atrag întotdeauna, mai ales cele care își aleg spații atemporale și timpuri utopice.

Dar GOT este mai mult decât atât. În ciuda plasării sale undeva, cândva – „mai exact”, într-o lume fantastică în care totul e posibil: vrăjitorii, dragoni ce scuipă foc și câte și mai câte –, eroii serialului împart cu noi, cei de aici și de acum, sentimente comune: și ei iubesc, și ei urăsc, și ei sunt conduși de ranchiuni și dorințe, la fel ca și noi. De fapt, ei nu sunt doar ca noi, ci sunt noi înșine aruncați undeva, cândva, într-o poveste care este despre noi. Teme care sunt la ordinea zilei astăzi – naționalisme, diferențe/ divergențe și unificări, despotisme – străbat serialul aluziv, în timp ce personajele parcă ne fac mereu cu ochiul, aducându-ne mai aproape de ele și, totodată, locuindu-ne lumea, rezultatul fiind un univers unitar, în care atât ei, cât și noi comunicăm într-un limbaj comun al eternelor miraje și slăbiciuni umane.

Dincolo de poveste, GOT este un comentariu al realității noastre de fiecare zi, în care dragonii au fost interiorizați, scuipând foc doar prin armele pe care ni le-am construit pentru a face o lume mai bună. Cum arată această lume mai bună și cine are dreptul să o definească astfel, iată o întrebare tocmai bună pentru a încheia un serial ce ne-a bântuit câțiva ani de zile.

sursa foto: www.facebook.com/GameOfThrones

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.