Spectacolul propune adulților grăbiți ai epocii noastre, cărora ritmul sufocant al existenței le-a retezat răbdarea și timpul pentru acumulările necesare unei relații armonioase, o pledoarie pentru întoarcerea la atenția acordată familiei.
Marele Premiu de la Bacău Fest Monodrame, organizat de Teatrul Municipal „Bacovia”, singurul festival destinat competiției dintre actori, i-a revenit la ediția aceasta actriței Dana Voicu, pentru partitura din spectacolul „Îngerul pantofilor” de Giovanna Zoboli, producție independentă, regia Ștefania Maftei, scenografia Daniel Divrician. Un spectacol sensibil, cald, plăcut, care merge drept la inimă. Conceput ca un one woman show pentru sală studio, cu un umor blând, „Îngerul pantofilor” mizează pe mijloace minimale, colorate doar de câteva accente video. Absența decorurilor și a efectelor spectaculoase, cu excepția minutului de teatru de umbre, ajută publicul să-și concentreze toată atenția pe virtuozitatea Danei Voicu, pe talentul său ajuns acum la deplină maturitate. La nici un metru de spectatori, actrița construiește cu o exemplară economie de mijloace, folosindu-se de accente fine: șoaptă, ton delicat și mai ales expresivitatea privirii. Știe bine că o simplă clipire, strecurată într-un anumit moment, se dovedește mai eficientă în a sugera sensuri decât un potop de cuvinte.
Un copil dintr-un mediu bogat, fiul „regelui pantofilor”, este surprins când vede pe balcon un înger. Unul desculț, spre disperarea tatălui său pragmatic, prea puțin dispus să creadă în experiențe extrasenzoriale. Emoționant este contrastul dintre percepția celor două personaje asupra apariției de pe balcon – pentru copilul care vede îngerul, una plină de puritate, pentru tatăl care vede doar „un domn fără pantofi”, una plină de realism mercantil. Spectacolul Danei Voicu pune în opoziție discretă inocența copilului ascultător și timid („Tati, tati, un domn strălucitor pe balcon!”) și abordarea tatălui, ba suspectând îngerul că face spionaj pentru concurență, ba înfricoșat că apariția desculță ar putea lansa vreo modă care să-i pericliteze afacerea. Ca oricărui rege, și tatălui său, al cărui dicton este „Nu-i timp de vorbe, ci de fapte”, îi lipsesc timpul, răbdarea, disponibilitatea afectivă și calitățile pentru viața de părinte. Ca oricărui copil al unui părinte ocupat, nu jucăriile sau ce poate fi cumpărat cu bani îi lipsesc, ci prezența tatălui. Singurătatea este problema principală a fiului care se bucură atât de mult de prezența îngerului cu pene moi și strălucitoare pe balconul lor, „unde nici măcar porumbeii nu veneau, fie doar ca să facă murdărie și apoi să plece”.
Actrița Dana Voicu ține în palmă un întreg mănunchi de mijloace minimale cu care sensibilizează publicul. Trece de la replicile copilului la ale tatălui, prin ruperi fine de registru, pentru a reveni la povestea la persoana a treia, oferind verbal și non-verbal informații despre copil și despre parcursul său afectiv la întâlnirea cu ființa supranaturală. Poate că cel mai greu aspect la un astfel de rol este să lucrezi exclusiv pe sensibilitate, să dozezi pe un teren atât de impalpabil, fără obișnuitele și ofertantele contrapuncte păstoase. Știința de a construi a Danei Voicu și mai ales finețea accentelor sale îndepărtează riscul monotoniei, garantând un spectacol înduioșător din care întreaga familie are ceva de învățat.
- LINOTIP. Artă și antreprenoriat cultural - 4 decembrie 2022
- Teatrul și războiul din Ucraina - 21 noiembrie 2022
- „Trei surori” în plină „operaţiune militară specială” - 2 noiembrie 2022