Fake-it-till-you-make-it

Ce este „fake news”?

Pentru a putea defini conceptual noțiunea de „fals”, e necesar mai întâi să definim noțiunea de „cunoaștere” sau, mai precis, de „recunoaștere a adevărului”.
Atunci când dezbatem despre noțiunea de fake, discernem între ceea ce este (faptele concrete) și interpretările, de multe ori eronate, ale unui subiect. Diferența în unele cazuri o fac interpretările dirijate, care nu sunt născute în mod accidental, ci în mod intențional.
Falsul nu este o invenție a erei digitale, el există în diferite forme din timpuri străvechi. Îl regăsim astăzi cu ajutorul noilor media în diferite stadii. Pot exista, conform distincției realizate de Asociația Europeană a Intereselor Spectatorilor, zece categorii distincte de fake news: propaganda, clickbait, conținut sponsorizat, satira sau înșelăciunea, eroarea, partizanat, teoria conspirației, pseudoștiința, dezinformarea, falsul.
Distingem, deci, în funcție de scop, categorii care folosesc conținutul fals (clickbait) – cu scop în mare parte comercial, contextul fals sau conținutul manipulat – cu scopul de a amplifica mesajele și de a sensibiliza excesiv publicul cu privire la un subiect, și conținut inventat – fabricat în totalitate, cu scop implicit de manipulare sau propagandă, dar și cu scopul major de anihilare a adevărului și a gândirii critice.
Probabil că cea mai nocivă formă de falsificare este cea integrală, care coincide în mare parte cu finalitatea propagandei. Diferit de termenul propagandă, cu care are legături tangențiale puternice, conceptul de fake news devine o problemă începând cu apariția presei scrise inventată de Gutenberg în 1439, când veridicitatea știrilor era extrem de greu de verificat.
Termenul de fake news apare pentru prima dată în presa americană a sfârșitului de secol XIX. În ianuarie 1897, după evoluția termenilor „jurnalismul nud” și „noul jurnalism”, este folosită pentru prima dată, în New York Press, sintagma „jurnalismul galben”, o presă bazată pe exagerarea unor fapte reale pentru a atrage cât mai mulți cititori. Presa „galbenă”, remarcându-se prin senzaționalism, a evoluat neașteptat de repede pe parcursul secolului al XX-lea și s-a metamorfozat în presa online de astăzi, bazată pe clickbait, adică pe accesarea unor pagini cu un conținut îndoielnic și care au finalități economice.
Chiar dacă aceste practici nu sunt deloc de ordin recent, ele s-au bucurat de ample dezbateri odată cu alegerile americane din noiembrie 2016, când Donald Trump avea să câștige cursa pentru Casa Albă în fața contracandidatei sale, Hillary Clinton. Subiectul a generat un real scandal după ce Facebook a dezvăluit faptul că cca. 150 milioane de cetățeni americani au fost expuși dezinformării pe parcursul campaniei electorale din 2016.
Mai mult decât atât, voci avizate atrag atenția asupra faptului că însăși decizia Marii Britanii de a se despărți de Uniunea Europeană ar fi consecința unei campanii asidue de dezinformare și propagandă. De exemplu, știri precum pierderea dreptului de veto la nivel de Uniune începând cu anul 2020, federalizarea ei sau adoptarea monedei euro ca monedă națională în toate țările membre începând cu 2022 conform Tratatului de la Lisabona din 2009 au fost invenții care au alarmat populația engleză și care, chiar dacă nu au niciun temei legislativ, adâncesc atmosfera incertă care domină viața politică, socială și economică a Marii Britanii de astăzi.
Fenomentul fake news aproape că se confundă cu așa-zisa eră a post-adevărului, așa cum este el definit în Cambridge Dictionary: „o situație în care oamenii sunt predispuși să accepte un argument bazat pe emoțiile și credințele lor, mai mult decât bazat pe fapte reale” . În această epocă, care nu poate fi neapărat încadrabilă în timp, difuzia adevărului fabricat face loc germinației și răspândirii știrilor false, modificând, astfel, realitatea însăși: „fake-it-till-you-make-it”.
Dincolo de sfera politică, întreaga criză sanitară cauzată de răspândirea SARS COV-2 este dublată la nivel internațional, dar, mai cu seamă în România, de un val de informații eronate, care se rostogolesc pe principiul bulgărelui de zăpadă și care destabilizează societatea în ansamblul ei.

Cine câștigă din propagarea știrilor false?

Oricine, de la agenți comerciali minori până la mari structuri economice globale, de la trusturi media de sufragerie până la blocuri politice dominante într-un stat.

Cum reacționează publicul la știrile fake?

Este alarmant modul în care dinamica publicului se transformă. Conform procesului de comunicare tradițional, din punct de vedere antropologic, clasa socială și ocupația erau indicatorii principali pentru modul în care cineva receptează un mesaj și acționează ca atare. În cazul noilor media, condiționările demografice au fost înlocuite de cele psihografice. Mai exact, un conținut media poate coagula în jurul său categorii diferite de oameni, atât timp cât acest conținut este manipulat în funcție de caracteristicile psihologice ale grupului. Platformele online au acces la aceste caracteristici prin colectarea datelor cu caracter personal și pot configura profile umane gestionând aceste informații. Cel mai pertinent exemplu în acest sens este scandalul Cambridge Analytica Files care a implicat recoltarea a peste 50 milioane de profile Facebook cu scopul de a analiza viața virtuală a utilizatorilor pentru a le influența deciziile comerciale, dar și politice.
Este dovedit faptul că știrile false amplifică atitudinile negative ale oamenilor, care se pot transforma, de asemenea, în comportamente. Ineditul în ceea ce privește fake news este faptul că ele acționează într-un ecosistem informațional care permite răspândirea imediată pe scară largă, greu de controlat, a unor informații care pot produce panică, neîncredere, pot instiga la ură sau pot conduce la ostilitate socială, civică și politică.

Cum se poate remedia situația?

Această chestiune este în mari dezbateri la ora actuală. Se vorbește din ce în ce mai mult de alfabetizarea media ca o soluție pentru dezinformare. Dar aplicarea ei ar depinde în lanț de autorități locale – naționale – regionale – internaționale, ceea ce s-a dovedit în timp o relație greu de armonizat. Toate societățile sunt de acord că educarea publicului cu privire la identificarea falsului și la dezvoltarea spiritului critic este cel mai bun mod de prevenire și combatere a dezinformării pe termen lung. Pe termen scurt, însă, se discută tot soiul de colaborări mai mult sau mai puțin reușite între presă și politic, sunt dezbătute reglementări la nivel european și transatlantic, tot mai multe fonduri UE sunt alocate proiectelor de prezervare a democrației în statele europene. Cu toate astea, tendințele dezinformării sunt în plină ascensiune, iar viitorul digital implică multe interese și multe necunoscute.
Pentru o înțelegere mai bună a subiectului, am discutat cu invitații din acest dosar al Revistei Cultura despre profilul producătorilor, dar și despre cel al consumatorilor de fake news, despre implicațiile media, politice și civice pe care le presupune subiectul la nivel internațional și pe plan local, în România. Vă invităm, deci, să lecturați interviurile următoare, unde puteți afla atât cum pot fi identificate știrile false, cât și idei despre cum pot fi ele combătute.