Ține de educație și de înțelegerea fenomenelor și a modului în care informația circulă sau cum este produsă ea în mediul digital. Nu strică deloc să înțelegem chiar și mecanismele de afaceri, de business, din spatele acestor informații.
|Interviu realizat de Corina Taraș-Lungu|
Crezi că există deja o industrie a dezinformării online?
Există chiar două industrii ale dezinformării. Una este susținută direct sau indirect, mai vizibil sau mai puțin vizibil, de toate guvernele importante ale lumii. Ele folosesc orice mijloc de comunicare on- sau offline ca să își ducă la îndeplinire misiunea sau să își propage viziunea către zonele strategice. Cealaltă industrie nu are nicio agendă ascunsă, niciun alt motiv de a face asta în afară de motivul financiar. Este o îndeletnicire care, din cauza unui setup greșit, din punctul meu de vedere, al ecosistemului de publicitate digitală la nivel global, a ajuns la producerea de audiențe plătite la kilogram, la cantitate și atât. Între un material adevărat, care e poate pe alocuri plictisitor sau care necesită o atenție mărită, și altul care implică o fotografie decoltată, fabricată sau o poveste inventată, evident că cel din urmă va avea mai mult succes. Adevărul este plictisitor adesea și nu este rentabil din punct de vedere comercial, în publicitatea online. De multe ori nu este rentabil nici în business-ul offline, pentru că prea multă sinceritate uneori strică.
Cine sunt furnizorii și cine sunt distribuitorii de fake news? Ai putea descrie puțin care sunt obiectivele lor principale sau motivele pentru care apelează ei la astfel de tehnici?
Furnizorii de fake news sunt cei care au orice fel de interes în a propaga acele informații – fie financiar, fie strategic sau de altă factură. Iar distribuitorii, grație platformelor globale de tip social media, suntem noi toți; sunt și brand-urile importante din România și din întreaga lume care finanțează din greu aceste platforme, pentru că 85-90% din banii de publicitate online se duc în aceste platforme, nu în jurnalismul de calitate și responsabil, nu în site-urile locale, chiar și cele mai puțin responsabile. Iar, în egală măsură, distribuitori de fake news suntem și noi, pentru că toate tehnicile acestea exploatează slăbiciuni umane, genetice, ne place mai mult ficțiunea decât adevărul, de aceea ne petrecem o bună parte din viață uitându-ne la filme sau citind cărți de ficțiune. E în ADN-ul nostru să trăim sau să creăm lumi paralele și să ne bucurăm de asta. Efectele sunt negative adesea, dar nu doar negative. În cazul fake news, cred că e clar că odată ce trolli din digital au ajuns să invadeze clădirea Capitoliului, atunci nu mai e chiar atât de virtuală viața din zona de digital.
Se câștigă online din fake news? Și dacă da, cum?
În online, din fake news, se câștigă prin relația cantitativă: trafic = bani. Bani pe care cei care reușesc să adune acest trafic îi obțin ușor, fără alte criterii și fără alt efort, de la felurite platforme care încurajează această formă de tranzacționare, neasistată uman, asistată doar de capacitatea de a crea un cont de publicitate și de a deține un card de credit care are și bani pe el, iar restul e făcut de mașinărie, de robot, de software. Software-ul nu se uită la implicațiile etice sau la implicațiile sociale ale unei bucăți de conținut. Se uită doar la trafic și la câți oameni consumă acel conținut.
Întotdeauna când se vorbește de mijloacele media se pune problema relației cu publicul. Care crezi că sunt efectele propagării fake news în online? Există instrumente digitale de cuantificare a impactului lor?
Există efecte vizibile – extremele acced la putere, discursul are succes cu cât e mai populist, fantezist și nerealist, iar atât timp cât democrația va funcționa pe baza votului cantitativ popular, vom avea un rezultat cât se poate de direct asupra calității celor care decid pentru viețile noastre, asupra calității și onestității celor care ne conduc. Mai mult de atât nu e necesar, e suficient de mult rău în faptul că oamenii votează în necunoștință de cauză sau că nu votează deloc.
Se vorbește din ce în ce mai mult despre modul în care fake news afectează incluziunea digitală. Este hate speech-ul un rezultat al dezinformării online?
Da, este o consecință a dezinformării online, dar nu acesta este principalul motiv. Noi, ca ființe umane, suntem clădiți imperfect, suntem bârfitori, suntem uneori răi, ne place să ne criticăm vecinii, să ne criticăm rudele, partenerii de viață. E o altă trăsătură umană perfectibilă, iar instrumentele online, tehnologia nu fac decât să accelereze și să accentueze atât calitățile umane, cât și defectele umane.
Cum stăm cu reglementările în sfera digitalului? Oare ar trebui formațiunile statale sau suprastatale să aplice filtre mai drastice în ceea ce privește propagarea informațiilor online?
Reglementările în sfera digitalului sunt la fel ca digitalul, și anume în adolescența timpurie. Să nu uităm că e o industrie relativ tânără, vorbim de 20 și ceva de ani de activitate susținută și continuă, prin urmare eu zic că e prea devreme să lansăm concluzii. Statele învață din lucrurile bune și mai puțin bune care sunt provocate de zona digitală, se adaptează și evoluează legislativ în timp. Evident că există o distanță, un gap, între ceea ce înseamnă dezvoltarea companiilor de tehnologie și reglementările statului, inclusiv în ceea ce privește relația cu fiscalitatea locală (un subiect foarte delicat). Întotdeauna aceste companii sunt în avans față de viteza cu care rigorile birocratice ale unui stat democratic se modifică. De exemplu, dacă Uber sau Bolt sau orice alt actor din această zonă lansează un serviciu care afectează direct piața de taximetrie doar pretinzând că nu fac taximetrie, pentru că au găsit o portiță legislativă să profite de această chestiune, până când statul va reacționa, taximetriștii vor protesta, legile se vor procesa și se vor promulga va rămâne o fereastră de oportunitate pe care acești jucători o exploatează. Mergând la o scară mai mare, Google sau Facebook sau giganții de acest tip profită de lipsa unor reglementări. Pe de altă parte, avem și exemple mai puțin fericite, cum ar fi GDPR, care demonstrează că nu întotdeauna o intenție bună duce la un cadru legislativ benefic. De altfel, mă tem și de intervenția politicului – dacă lucrurile nu se vor autoreglementa mai rapid, mă tem că această intervenție va fi inevitabilă.
Cum se poate feri internautul de informațiile contrafăcute?
Ne ferim de informațiile contrafăcute la fel cum ne ferim și de tren, tramvai sau mașini, în centrul orașului. Nu ne lăsăm loviți de ele pentru că am învățat, subliniez cuvântul „învățat”, să ne protejăm și să nu să ne coste viața. Ține de educație și de înțelegerea fenomenelor și a modului în care informația circulă sau cum este produsă ea în mediul digital. Nu strică deloc să înțelegem chiar și mecanismele de afaceri, de business, din spatele acestor informații, deoarece atunci putem să interpretăm ceea ce consumăm online printr-o cheie mult mai evoluată. Dincolo de asta, evident că sunt câteva lucruri simple pe care le putem face. În primul rând, să verificăm care este sursa informației, dacă este o sursă a unei instituții media legitimă, despre care am auzit și știm anumite lucruri, poate fi o informație de încredere. În al doilea rând, dacă sună prea bine pentru a fi adevărat, cel mai probabil nu e adevărat. Dacă sună prea spectaculos sau prea interesant, la fel. Nu putem să învingem această etapă rătăcită a vieții noastre digitale fără a înțelege despre ce e vorba și fără educație. Repet, așa cum am învățat să conviețuim în spațiul social fizic, chiar dacă nu toți dintre noi, ce-i drept, la fel trebuie să învățăm să evoluăm și să ne respectăm și în spațiul digital.
Dragoș Stanca este expert media și investitor în digital și tehnologie.
Este fondatorul platformei de conținut, networking și evenimente
dedicate transformării digitale UPGRADE 100.
Este acționar majoritar al Thinkdigital, partener în companiile Project Agora,
Tailwind, Oveit | Streams.Live, Douleutaras și investitor în alte startup-uri tech.