Ex Regia: Theodor Cristian Popescu Teatrul Mic
Ea este medic, el este arhitect, au doi copii și o casă modernă. În miezul nopții, la ușă apare o fostă iubită. Impulsuri, decizii pripite, gânduri neîmpărtășite. O dramă psihologică despre fragilitatea sentimentelor umane.
Spectacol nominalizat de Cristina Rusiecki:
„Tema este general umană, disoluția lentă și ireversibilă a unui cuplu, a legăturilor pe care s-a fundamentat inițial. Plecând de la textul dens al lui Marius von Mayenburg, regizorul Theodor Cristian Popescu induce o tensiune pe care o tai cu cuțitul, demnă de filmele lui Bergman, pe care actorii o susțin prin partituri excelente.”
Premii și nominalizări În selecție la Premiul UNITER pentru Cea mai bună actriță în rol principal – Ana Bianca Popescu
Revista Cultura realizează un catalog anual al celor mai importante momente care definesc tendințele în arta și gândirea românească. Pentru acestă primă ediție, selecția s-a bazat pe nominalizări făcute de critici și jurnaliști culturali și pe opțiunile redacției.
Sursele imaginilor și fragmentelor de text folosite aparțin autorilor, organizatorilor și distribuitorilor.