Pentru prima parte a dosarului vezi: Piratarea cuvintelor sau Cum să-ți construiești un discurs extremist
Globalizarea antiglobalismului
„Teoria genului” – de la keyword research la deturnare semantică
Un exemplu elocvent al modului în care tehnicile SEO amplifică piratarea conceptuală este evoluția termenului „teoria genului” (gender theory) în discursul public european. Inițial, un termen academic care descria un cadru teoretic pentru înțelegerea constructelor sociale de gen, termenul a fost sistematic piratat și redefinit ca reprezentând o „ideologie” care „amenință copiii și familia tradițională”.
Cercetătoarea Eszter Kováts, în „The Emergence of Powerful Anti-Gender Movements in Europe” (2021), documentează cum această deturnare semantică a fost facilitată prin extrapolarea tehnicilor SEO. Kováts notează că „strategiile digitale au jucat un rol crucial în accelerarea și amplificarea acestei deturnări semantice”, transformând în scurt timp un termen academic relativ obscur într-un concept polarizant central în dezbaterile politice din numeroase țări europene.
Piratarea termenului „fake news”
Inițial utilizat pentru a descrie dezinformarea deliberată, termenul a fost preluat și redefinit ca armă retorică pentru a delegitima jurnalismul critic. De pe poziții de stânga, Jayson Harsin, în studiul „Post-Truth and Critical Communication Studies” (2018), documentează această transformare semantică și impactul ei asupra discursului public. Autorul trasează istoria termenului, începând cu anii 1990 când denota emisiuni parodice. „După 2015, s-a globalizat, iar conotațiile sale au fost răsturnate prin asociere cu post-adevărul, amestecate împreună cu propaganda geopolitică și inteligența artificială sau «boți». Într-un trend și mai recent, fake news a devenit popular ca atac la persoană pentru discreditarea oricărei relatări nefavorabile sau critice”.
Confiscarea discursului despre „libertatea de exprimare”
Anumite grupări extremiste au reușit să încadreze dezbaterea despre libertatea de exprimare exclusiv în termeni de protecție a discursului controversat sau ofensator, ignorând dimensiunile complexe ale acestui concept. Studiul „Free Speech and Dangerous Ideas” (2021) realizat de Jacob T. Levy analizează această reorientare a discursului.
Piratarea conceptului de „globalism”
Termenul a fost deturnat din sfera analizei economice obiective și transformat într-un termen încărcat cu conotații conspirative. Cercetătorul Mark Blyth, în „Global Trumpism” (2016), explorează această deturnare semantică și implicațiile ei asupra discursului politic.
„Operațiune specială”
Regimurile comuniste au avut o lungă practică a pirateriei semantice și a confiscării discursului. Apariția noilor instrumente digitale nu face decât să dezvolte și să optimizeze practici bine consolidate în acest spațiu.
Țările ex-sovietice, Rusia în mod special, forțează până dincolo de limitele ostentației utilizarea unor tehnici de acest fel. Culmea absolută este prezentarea invaziei din Ucraina nu ca pe un „război”, termen cu implicații juridice și de legitimitate bine stabilite, ci ca pe o „operațiune specială”, termen care nu spune nimic și are rolul de a minimaliza agresiunea și pierderile de vieți omenești.
În paralel, discursul Moscovei face eforturi deosebite pentru a manipula discursul și chiar semantica unor termeni preciși. Încercarea de a obține hegemonia asupra discursului este eficientă în plan intern, unde este parte a unui sistem represiv. Totuși, nici la scară internațională piratarea semantică nu este lipsită de efecte. Crearea unei aparențe a legitimității invaziei în Ucraina a permis unor terțe state – China, India etc.– să continue relațiile economice și politice cu Rusia, din moment ce aceasta nu a fost etichetată ca un stat agresor și care tulbură ordinea internațională.
În discursul politic din România
Războiul pe semnificația cuvântului „justiție”
În contextul dezbaterilor despre reforma justiției, termenul a fost redefinit de diferite tabere pentru a servi intereselor politice specifice. Simptomatic pentru evoluția recentă a țării, conceptul de justiție a reunit cele mai controversate teme din agenda publică.
Semantica „justiției” este astăzi intens polarizantă. Cuvântul (și spectrul său semantic) devine un indicator de identitate politică. Astfel, a susține „justiția” nu mai înseamnă a susține respectarea legii, ci a susține o tabără sau o narațiune. De partea cealaltă, a critica „justiția” nu mai înseamnă a critica o decizie eronată, ci a respinge un întreg sistem de valori asociate.
Mecanismul de monitorizare MCV, care a forțat un număr de reforme, dar și conceptul de „stat de drept” sau „independența justiției”, esențiale pentru sănătatea socială, au fost contrabalansate prin etichetări de tipul „statul paralel”, care conturează justiția ca parte a unei conspirații pentru deturnarea nelegitimă a afacerilor publice.
În mod tehnic, parte dintre disfuncțiile statului de drept se datorează, de asemenea, unor hiatusuri semantice. Astfel, textele juridice sunt slab conturate și adesea lipsite de proprietatea sau claritatea necesare. În aceste condiții, în contextul în care pe durata unei legislaturi parlamentare sunt adoptate circa 11.000 de texte juridice, ideea de „justiție” este subminată de tehnica juridică și de practica judiciară. Lipsa de claritate facilitează abuzul și alimentează nemulțumirile, atât pe cele legate de injustiția din practicile sociale, cât și pe cele legate de funcționarea intrinsecă a justiției.
Confiscarea discursului despre „suveranitatea națională”
Anumite grupări politice au încadrat dezbaterile despre integrarea europeană exclusiv în termeni de „pierdere a suveranității”, limitând astfel spațiul pentru o discuție nuanțată despre beneficiile și provocările integrării.
Demonizarea Uniunii Europene
Încrederea în Uniunea Europeană este subminată prin manipularea contextului și a referințelor. Astfel, un număr de comunicatori din politică și publicistică au avut o acțiune concentrată pentru scăderea încrederii în construcția europeană. Astfel, inclusiv guvernul și-a explicat adesea deciziile impopulare ca fiind „impuse de la Bruxelles” sau ca fiind condiționate de instituțiile europene. Necesitatea intrinsecă și logica socială sau economică a acelor măsuri au fost ocultate. În schimb, s-a creat impresia că organismele europene impun abuziv normative și reglementări. În fapt, România este reprezentată în Parlamentul European și în Comisie, iar deciziile se iau cu participarea reprezentanților României, inclusiv a celor proveniți din partidele care constituie guvernele de la București.
Aceeași demonizare a Uniunii Europene este prezentă și în publicații extrem de diverse și care susțin un discurs izolaționist. Multe dintre titluri sunt construite pe structura „Ce ne mai impune Uniunea Europeană”, fiind prezentate astfel inclusiv reglementări larg susținute de publicul din România. Totuși, repetarea unor mesaje de acest gen conturează impresia că lucrurile ne sunt impuse discreționar, iar cetățenii români nu au niciun cuvânt de spus.
Piratarea conceptului de „valori ale familiei tradiționale”
Termenul a fost deturnat din sfera analizei sociale și transformat într-un instrument retoric pentru a se opune anumitor reforme sociale. Conceptul de „familie tradițională” este adesea invocat pentru a justifica sau promova anumite politici publice. Acestea pot include politici fiscale care favorizează cuplurile căsătorite, restricții privind drepturile cuplurilor de același sex, politici educaționale care promovează anumite valori morale sau restricții privind avortul. În acest caz, „familia tradițională” devine un argument normativ pentru o anumită viziune asupra societății și a rolului statului în protejarea acesteia.
La origine, în sociologie „familia tradițională” este adesea sinonim cu „familia extinsă”, multigenerațională și care are împarte spațiile pentru locuire și resursele. Astfel, deși aparent discursul pentru „familia tradițională” este îndreptat împotriva unor comunități LGBT, utilizarea acestui termen și nu a altuia aduce un întreg spectru al discursului antimodernist. Astfel, propaganda pentru „familia tradițională” este subtil îndreptată și împotriva familiei moderne, nucleare, și împotriva mobilității sociale sau împotriva unor tehnici educaționale. Discursul despre „valorile familiei” conotează un larg spectru de opinii ultraconservatoare și antimoderniste.