Sari la conținut
Prima pagină » Articole recente » Cristina Rusiecki, nominalizările pentru „Tendințe în arta și gândirea românească. Best-off 2023”

Cristina Rusiecki, nominalizările pentru „Tendințe în arta și gândirea românească. Best-off 2023”

Revista Cultura a încercat să afle de la criticii și jurnaliștii conectați cu diferitele arii de expresie artistică și culturală care au fost cele mai importante momente ale anului 2023 și ce tendințe înregistrează creația autohtonă. Mulțumim celor care au răspuns întrebărilor noastre.



Cristina Rusiecki
https://www.b-critic.ro/

 Opțiunile mele se îndreaptă către spectacole cu un text consistent, care le asigură substanța necesară. Am ținut să precizez acest fapt pentru că în ultimii ani am avut tot mai des impresia că artiștii sunt mai interesați de mijloacele teatrale decât de ceea ce vor să exprime. Mai interesați de modalitățile prin care pot comunica publicului, antrena emoții și reține atenția decât de ceea ce intenționează să transmită prin intermediul acestor emoții. Personal, fac parte dintr-un public curios mai întâi de ceea ce spectacolul are de spus, și de abia apoi de arătat. Nu e neapărat o regulă exclusivă.
Recomandările de mai jos nu reprezintă un top, ordinea lor este aleatorie.

Ex de Marius von Mayenburg, regia Theodor Cristian Popescu, Teatrul Mic
Tema este general umană, disoluția lentă și ireversibilă a unui cuplu, a legăturilor pe care s-a fundamentat inițial. Plecând de la textul dens al lui Marius von Mayenburg, regizorul Theodor Cristian Popescu induce o tensiune pe care o tai cu cuțitul, demnă de filmele lui Bergman, pe care actorii o susțin prin partituri excelente.

Lapte de Ross Dunsmore, regia Horia Suru, Teatrul „Toma Caragiu”, Ploiești
Pentru mesajul său umanist, de o căldură cum puține spectacole contemporane transmit. Absolut emoționant! Pornind de la hrana originară a vieții, laptele, pe scenă își desfășoară relațiile trei cupluri care nu se cunosc.

Conferința iraniană de Ivan Vîrîpaev, regia Bocsárdi László, Teatrul „Tamási Áron”, Sfântu Gheorghe
Un text excepțional, catalog al perspectivelor contemporane asupra spiritualității. Fiecare participant la conferință are punctele lui pertinente de vedere pe care următorul vorbitor le va contrazice, măcar parțial, cu argumente la fel de juste. Îl asculți pe fiecare cu mintea trează și cu sufletul la gură. Primul impuls este să-i dai dreptate, cel puțin până când următorul participant îi va demonta afirmațiile. Textul inventariază toate abordările importante din zilele noastre cu privire la spiritualitate. Bocsárdi László, regizor al profunzimilor, are meritul de a fi sprijinit sensurile intelectuale prin claritate și coerență. O misiune dificilă într-un spectacol de idei! Iar principala performanță este că toată această pleiadă de poziții teoretice trezește la final o emoție intelectuală, densă, veritabilă și de lungă durată.

La Ronde de Yann Verburgh, Teatrul „Andrei Mureșanu”, Sfântu Gheorghe
Senzația pe care o lasă este de noutate absolută (motiv, pesemne, pentru care o parte din breasla critică îl respinge), o senzație care intrigă cam în același fel ca filmul Adrianei Pintilie, „Touch Me Not”, câștigător al Ursului de aur de la Berlin. „ La Ronde” propune un catalog al erotismului. Și ce te poate ține mai captiv senzorial-emoțional decât frumusețea corpurilor și splendorile erotismului, când nici umorul nu lipsește?

Oedip de Robert Icke, regia Andrei Șerban, Teatrul „L.S. Bulandra”
Ce rol mai are adevărul în epoca post-adevărului, în care suntem expuși bombardamentului de fake-news? În care fiecare are adevărul lui individual, subiectiv, eventual compatibil cu convingerile unui grup micuț. Și, totuși, nevoia de Adevăr – unul ireconciliabil, de nenegociat – pare să se fi agățat de subconștientul speciei. Într-o campanie politică în care, prin definiție, defilează toate manipulările, unde realitatea nu are importanță dacă nu corespunde intereselor de moment, Oedip, candidat la prezidențiale, se încăpățânează să deslușească și, mai ales, să facă public adevărul.

Solaris de David Greig, regia Bobi Pricop, Teatrul Excelsior
Un spectacol cu o formulă originală și cu atmosferă care te absoarbe. Confruntarea cu reziduurile emoționale din propria minte, neputința de a discerne criteriile de funcționare dintr-o conștiință construită după un format cu totul diferit de cel uman asigură seducția intelectuală a spectacolului. Situațiile țin publicul captiv, nimeni din sală nu se mișcă, nu tușește, nu zice nici pâs.  Conceptul scenografic al Oanei Micu este singular între toate decorurile văzute în ultimul an iar interpretarea fiecărui actor reprezintă o performanță în sine.

1978 de Simona Semenič, regia Tomi Janežič, Teatrul Maghiar de Stat „Csiky Gergely”, Timișoara
Este ceea ce se cheamă un spectacol de anvergură, și ca durată (cinci ore), și ca spațiu (se desfășoară în trei spații distincte) în site-specific, și ca epocă investigată. Personajele își spun poveștile transgeneraționale, care acoperă un secol, interacționând natural cu o voce din off, într-un text complex. Montarea face parte dintr-o serie de douăsprezece spectacole, care va reuni teatre din mai multe țări, într-un proiect creat pentru Capitala Culturii din 2025 de la Nova Goriza, locul de naștere al regizorului.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.