| Un interviu realizat de Corina Taraș-Lungu |
Intro-ul este simplu. Ce te face să călătorești atât de mult? Ce nevoi îți sunt satisfăcute prin obiceiul de a fi turist pentru perioade mari de timp?
Curiozitatea. Observarea diversității lumii. Călătoriile sunt experiențe care te dezvoltă și te îmbogățesc cultural. Și îți relevă cât de mare și de diversă este, de fapt, lumea. Din călătorii, am dezvoltat o pasiune către memetică, iar acum îmi place să mă consider un antropolog diletant.
Prima nevoie este, indubitabil, nevoia de libertate. Nevoia de a pleca, de a schimba, de a innoi. Iar nevoile astea se suprapun fericit pe o curiozitate si pe o disponibilitate de cunoaștere și de îmbogățire culturală. În ultima vreme, a apărut și puțin orgoliu de colecționar și anume de a ajunge peste tot, cel puțin prin locurile foarte populare.
Când călătorești perioade lungi de timp, să zicem de la o lună în sus, într-o cultură nouă, ajungi să te aclimatizezi cu cultura locală. Începi să trăiești ca localnicii, să mănânci ce manâncă ei, să te obișnuiești în clima lor și să le consumi cultura. După o lună, chiar și nevoile ți se aclimatizează la cultura locală.
Și reversul intră vreodată în discuție? Sunt nevoi neîndeplinite, pe care le descoperi în timpul sau după ce te-ai întors din călătorii lungi?
Sunt, desigur. Opusul libertății de a călători este stabilitatea, adică nevoia unui cămin confortabil, iar oamenii au nevoie de amândouă, doar măsura diferă. Nevoia de stabilitate, de ancore solide, apare inevitabil și se amplifică atunci când călătorești mult, când schimbi locațiile des sau când ajungi să mai dormi prin aeroporturi. Pe mine, nevoia de revenire la un mediu stabil, începe să mă apese după circa două luni de călătorie. E greu, atunci când călătorești circa 3-4 luni pe an, ca mine, să conservi relații stabile acasă. Parentingul, prieteniile sau relațiile sentimentale, toate se complică, atunci când călătorești mult.
Călătoriile lungi și solitare au un singur mare handicap important. Sharingul de emoții. Media socială rezolvă, parțial, această problemă. Personal, folosesc facebook pentru a-mi descărca o parte dintre emoții, atunci când călătoresc singur.
Atunci când călătorești în cuplu, acest lucru este ameliorat, iar nevoia de revenire la stabilitate nu mai este la fel de apăsătoare. Însă, parteneri pentru călătorii atât de lungi și temerare, chiar sunt greu de găsit. Pentru a călători în cuplu sau în grup, trebuie să coincidă multe. Timingul, rutele, experiențele locale urmărite și bugetele. Cel mai eficient este să călătorești în doi, iar cel mai simplu este să călătorești singur.
O destinație poate să fie în același timp comercială și bogată în stratul cultural sau în cadrul natural? Ce se pierde și ce se păstrează odată cu expunerea turistică a unui loc?
Turismul schimbă categoric culturile, le diluează autenticitatea și le mercantizează. Le invadează și le împânzește cu kitschuri. Iar monumentele naturale se degradează, atunci când sunt asaltate de turiști. Flora și fauna au de suferit. Turiștii distrug natura și produc deșeuri. În multe zone foarte populare, turismul a ajuns să fie limitat. Totuși, în majoritatea covârșitoare a cazurilor, de dragul valurilor de turiști, care aduc cu ei mormane de dolari, culturile locale se adaptează, iar, uneori, autoritățile ajung să modifice legi seculare, doar pentru a facilita turismul. Banii rezultați din turism sunt importanți și par ușor de obținut. Iar banii care nu sunt sifonați prin corupție, de către autorități, contribuie la dezvoltarea educației locale sau a infrastructurii.
Cum ar trebui geopolitica să influențeze călătoriile? Te întrebai într-o postare dacă este etic să vizitezi o țară sub dictatură. Ai găsit un răspuns între timp?
Nu ar trebui să le influențeze. Personal, nu cred în țări, sunt anarhist aici, adică cred că împărțirea teritoriului lumii în circa 200 de state este o absurditate. Simpla existență a pașapoartelor și a vizelor complică călătoriile. În plus, din motive politice, anumite țări sunt aproape imposibil de vizitat. Mă refer la Afganistan, Siria, Iraq, Yemen, Coreea de Nord sau chiar Rusia, zilele astea. Din perspectiva unui turist pacifist, imposibilitatea de a vizita o țară, din motive politice, este o aberație. Iar, paradoxul este, că unele rute turistice sau comerciale au existat cu mult înaintea frontierelor politice, care acum le obstrucționează.
Nu am găsit încă un răspuns, dacă este etic sau nu să vizitezi o dictatură. În principiu, nu cred că este etic, pentru că mergând și cheltuind bani, hrănești caracatița de la putere, de acolo. Totuși, un turist solitar nu poate conta, din acest punct de vedere. Ba el chiar devine util, dacă reletează obiectiv despre situația din țară, pentru că aproape nimeni altcineva nu o face. Eu am fost recent in Burma, deși am evitat să merg până acum acolo, tocmai din motive politice. După 13 ani de așteptare, am mers și am observat dezastrul de acolo. Nu cred că am încălcat vreo regulă etică făcând asta.
Etica în turism este un subiect care mă preocupă, dar tema este dificilă pentru că până și valorile etice sunt diferite de la o cutumă locală la alta.
Ai călătorit în peste 100 țări. Ce locuri mai puțin cunoscute ai vizitat și ți-au plăcut atât de mult încât ai vrea să le recomanzi cuiva?
Salar de Uyuni, în Bolivia. Cel mai spectaculos loc din lume. Railay Beach, în Thailanda. Cel mai cool loc din lume.
Scrii un jurnal de călătorie?
Am scris și publicat o carte cu povești din călătorii, în 2017. Se numește Lumea în Buzunar. Însă nu am veleități de scriitor. Prefer să postez pe facebook impresii din călătorii, în timpi reali și mă simt mult mai bine așa. Când am fost pe Camino de Santiago, acum 4 ani, am ținut un jurnal de călătorie zilnic, timp de 30 de zile, pe care l-am postat pe Facebook. Iarna asta, în călătoria de 3 luni în Thailanda, am scris și publicat aproape zilnic. Postez fotografii și filme, dar mă străduiesc să scriu texte în care să evidențiez diferențele culturale pe care le observ. Iar, de multe ori, mă apucă filozofia, mai ales când sunt singur și nevorbit.
Nu am ambiția de a fi popular, nu m-am promovat niciodată în calitate de călător, însă îmi place să scriu atunci când călătoresc și am engagement foarte bun la posturile mele.
Călătorind peste tot în lumea asta, ce ai descoperit despre părerile pe care le au străinii despre țara noastră sau despre români?
Cea mai firească asociere pe care străinii mai cultivați o fac cu România este Dracula. Ceilalți, nu știu nici măcar atât. România devine o țară irelevantă, pe măsură ce te îndepărtezi de ea. În Europa avem renumele de a fi mai-mereu ultimii sau penultimii pe orice listă, iar pe alte continente, nu prea se știe cam nimic despre România. Americanii nu sunt siguri dacă suntem în Europa sau sub influența Rusiei. În Asia, dacă ești european, nici nu mai contează de unde ești exact. Iar sud-americanii ne mai țin minte doar după echipa de fotbal de pe vremuri. E adevărat, până acum vreo 15 ani, era un cuvânt celebru, care urma după dezvăluirea faptului că ești român: „Hagi”. Până şi copiii cerşetori de la Angkor Wat auziseră de el. În ultima vreme, generaţiile s-au schimbat şi Hagi a cam fost uitat. Pe la începutul anilor 2010, oamenii ştiau de Mutu, însă numele lui era însoţit de o bătaie cu degetul pe o nara, viciul lui Adrian fiind la fel de celebru ca şi numele lui. Podiumul celebrităţilor româneşti este completat, alături de Dracula şi Hagi, și de Ceauşescu. Iar, în rarele cazuri, când cineva pomeneşte de Nadia Comăneci, câştigă instantaneu simpatia mea. Budapesta este prima variantă a celor care îşi etalează cunoştinţele geografice încercând să numească orașul-capitală al ţării noastre. Fete frumoase peste tot, îţi vor zice cei care au fost pe aici. Ţigani cerşetori, îţi vor spune europenii care nu au fost.
Și România pentru tine ce este, țara-tranzit sau țara-acasă?
România este țara unde m-am născut, unde am locuit tot timpul și de care aparțin în cea mai mare măsură. Este acasă, din motive obiective. Copiii mei cresc aici. Nu-mi place în mod deosebit România, mi se pare o țară banală din punct de vedere turistic, cu o administrație coruptă, care face totul complicat și cu oameni triști, apăsați de griji și parcă educați să fie nefericiți. Nu peste tot în lume e la fel, sunt doar culturi diferite.
Și în România am făcut turism, practic, peste tot. Recomandarea mea detașată pentru turism în România este Camino Litoral, o plimbare superbă, pe plaja Mării Negre, de la Sulina până la Vama Veche sau invers. Locul meu preferat din România este Sfântu Gheorghe, satul din Deltă.
În multe dintre țările europene, dar și la nivel mondial tot mai des, circurile nu mai folosesc în spectacolele lor animalele. Prin lege, ele sunt considerate imorale și inumane. Turiști din aceste state merg, însă, în Thailanda, să zicem, pentru a se poza pe spatele unui elefant sau pentru a mângâia un tigru sedat. Cum îți explici că oameni din culturi și civilizații avansate, care legiferează la ei acasă împotriva exploatării animalelor, uită de această moralitate atunci când devin turiști?
Moralitatea este și ea tot o cutumă locală. Ea depinde de unde ești, de codul moral local. Conceptul de moralitate în sine, ca valoare universală, devine ambiguu, atunci când călătorești mult. Ceea ce este absolut firesc undeva, poate fi considerat revoltător altundeva. Sclavia copiilor, persecutarea necredincioșilor, lapidarea sau vânzarea fetelor pentru prostituție nu sunt considerate acțiuni imorale peste tot în lume. În unele provincii din India rurală, codul moral respectat este ritualul sati. Astfel, se consideră o probă de maximă moralitate ca soția să se arunce în flăcări, pe rugul soțului decedat.
Probabil că îndepărtarea de casă și renunțarea asumată la valorile culturale proprii, îi determină pe turiști să încurajeze exploatarea animalelor, atunci când călătoresc peste hotare. Pozele cu feline sedate sau reptile captive sunt foarte populare in media socială, la fel și cele care îi ilustrează pe turiști înotând cu delfinii sau călărind elefanți și cămile. Ineditul situației fotografiate le diluează relevanța principiului moral, mai ales dacă acțiunea este permisă și încurajată.
Totuși, deși sunt un mare iubitor de animale, cred că problemele oamenilor sunt prioritare, iar problemele a miliarde de oameni sunt încă foarte departe de a fi rezolvate.
Probabil că multor oameni, care merg într-un concediu prelungit o dată pe an, turismul ca hobby li se pare o speță de lux. Ești de acord cu acest punct de vedere sau e doar o perspectivă?
Turismul este asociat cu cheltuieli mari, însă nu este neapărat așa. În fond, se formează un echilibru între disponibilitatea de timp și buget. Nu costă chiar atât de mult să călătorești. Când ai timp, costurile se optimizează. Iar unele destinații, din Asia, Africa sau America de Sud costurile vieții sunt mai mici decât în România.
De când cu munca remote, unele destinații turistice au devenit semi-permanente pentru unii turiști. Ei se numesc digital nomads și sunt tineri care lucrează remote și pot locui oriunde în lume. Am cunoscut o grămadă, chiar și români. Insula Ko Pangan din Thailanda, de exemplu, a devenit în ultimii ani unul dintre cele mai populare astfel de locuri. Zeci de mii de tineri, din toată lumea, aleg să trăiască temporar pe această insulă exotică, ca într-o mare comunitate de expați. Se organizează între ei pe domenii de interes, pe business, yoga, meditație sau petreceri. Viața lor pare o îmbinare armonioasă între responsabilitatea jobului și atmosfera de vacanță.
Așadar lipsa timpului, a curajului sau a curiozității sunt bariere mai importante în turism, decât lipsa banilor. Însă resursa esențială este timpul. Luxul nu este să cheltuiești mult, pe perioade scurte, ci să-ți permiți să călătorești mult, având suficient timp la dispoziție.
Bilanțul călătoriilor intervievatului arată cam așa: 108 țări vizitate, din 195 țări suverane. Peste 300 de zboruri realizate. Peste 400 de muzee și circa 500 de temple sau obiective religioase vizitate. Înconjurul Pământului către Est, timp de 3 luni, în 2015. A trăit ziua de 22 noiembrie 2015 de două ori. Prima oară în Auckland, a doua oară în Honolulu, după ce a traversat International Date Time.
Cristian Lică are experiență de peste 20 ani în domeniul advertising-ului în multinațională sau ca antreprenor, este curator și proprietar la Romanian Kitsch Museum, cel mai popular obiectiv din București în 2018 și 2019 (conform Tripadvisor) și călător în peste 100 țări. În 2017 a publicat o carte cu povești din călătorii, numită Lumea în Buzunar. Cristian este foarte activ în mediul online, având jurnale de călătorie pe Facebook și sute de articole publicate pe republica.ro și pe alte platforme. De asemenea, activează în domeniul crypto din 2018. În prezent face Decentralized finance (DeFi), fiind Liquidity Provider în câteva blockchains.