Faptul că putem amâna satisfacerea unei nevoi pe o perioadă foarte, foarte lungă e tipic omenesc, afirmă Sapolsky cu aplomb. Iar el nu prea are aplomb în nimic, pentru că biologia e un domeniu al probabilităților și mediei, și atunci nu prea poți face afirmații decisive. „Niciun porc spinos nu amână satisfacerea necesarului caloric pentru că vrea să arate bine la vară în costum de baie”, scrie autorul, demonstrând fără drept de apel faptul că dieta de slăbit pe bază de ciorbă de varză e semn de profundă umanitate.
Oare ce ne face cu adevărat umani? Să fie faptul că avem un creier dezvoltat și capabil de empatie? Multe specii de maimuțe antropoide arată semne de empatie și de suferință reală atunci când un seamăn este supus caznelor (de obicei, e chinuit de niște cercetători nu neapărat sadici – căci există reglementări etice cu privire la cantitatea de suferință la care pot fi supuși chiar și niște bieți șoareci de laborator –, dar destul de inventivi în a inventa situații de stres pentru animale).
Să fie faptul că râdem profund uman? Dar destule specii de primate par să aibă vocalizări de „veselie”. Limbajul articulat și atât de complex? Fără îndoială… Că avem un sistem moral sofisticat? Dar și animalele au comportamente ce pot fi clasificate drept „reparatorii” (dacă au fost păgubite), chiar reparatorii pentru alți indivizi (să zicem că posedă un fel de sistem legal primitiv, în care, de exemplu, o maimuță bonobo pedepsește altă maimuță care a furat mâncarea celei de a treia).
Robert Sapolsky este profesor la Stanford și studiază neuroendocrinologia, biologia și neuroștiințele, precum și comportamentul în diverse condiții de mediu și cu anumiți parametri endocrini. O problemă pe care cercetările sale o abordează: testosteronul crescut predispune la agresivitate? Da și nu, spune Sapolsky, totul depinde de context. Un individ cu testosteron mărit în sânge va fi agresiv numai dacă a fost socializat (învățat) să se comporte agresiv. Și, de obicei, va fi agresiv cu un alt individ mai slab decât el însuși. Cu alte cuvinte, când un babuin (sau un muncitor cu ziua) este agresat de superior, de cele mai multe ori se va comporta mizerabil cu cel mai mic în ierarhie decât el, nu cu agresorul. Testosteronul a evoluat să dea comportamente de apărare a statului social atunci când acesta este amenințat.
Liber arbitru? Aiurea…
Biologia este determinantă și covârșitoare în acțiunile noastre. Robert Sapolsky merge până la a sugera că nu prea avem liber arbitru în acțiunile de zi cu zi. Deciziile noastre morale depind de câtă glucoză avem în sânge, de exemplu. Sună bizar, dar este observat și demonstrat iar și iar în diverse contexte. De pildă, dacă tocmai au luat masa, judecătorii israelieni care au avut (ne)norocul să fie observați de către specialiștii în neuroștiințe, au fost mai indulgenți în acordarea eliberării condiționate. Așadar, cei închiși cărora li s-a evaluat dosarul de bună purtare după masa de prânz a judecătorilor au avut baftă. Cei de dinainte de masă, ghinion. Judecătorii erau ferm convinși de obiectivitatea lor, dar pattern-ul „flămând și drastic” versus „sătul și indulgent” era mult prea evident statistic încât să nu fie real.
Da, exact, unele dintre deciziile noastre „morale” (sau care au legătură cu valorile noastre înalte și inviolabile) depind în mare măsură de stimuli inconștienți și adesea absolut irelevanți. Nu ne explicăm de ce ne simțim mai triști în anumite zile, dar poate că tocmai am fost „amorsați” – termen din psihologia cognitivă ce înseamnă că am fost expuși unor stimuli de un anumit tip – de o știre negativă de pe Facebook de dimineață. Și uite că privim printr-o lentilă gri și angosantă tot ce vine pe tot parcursul zilei, fără să realizăm că de acolo ni se trage…
Comportamentele noastre și influențele de tot felul
Adesea, ceea ce credem că ne aparține este rezultanta unor influențe ce merg peste mii de kilometri sau peste generații. Faptul că ai crescut într-o anumită cultură și un anumit climat religios (monoteist sau politeist) prezice ce atitudine vei avea într-o situație anume. Culturile deșertului sunt înclinate spre religii monoteiste; cei din pădurile tropicale, spre politeism. Păstorii nomazi sunt mai agresivi decât agricultorii.
Dacă ai crescut într-o cultură individualistă (culturile occidentale) versus una colectivistă (cele orientale), se poate prezice cu destulă exactitate ce vei vedea într-un tablou. Deci cultura influențează percepția (chinezii și japonezii văd „holistic”, contextul, occidentalii văd detaliile individuale).
Oxitocina – hormon de cooperare și atașament – în prezența celor din grupul din care provii sau cu care te identifici (tribul tău din Sahara sau clubul sportiv din Giulești) este alt predictor al unui tip de comportament. E destul de clar ce vor face membrii unui club sportiv, partid, clan, popor, etc., atunci când sunt confruntați cu elemente alogene: vor fi sceptici și chiar agresivi. „Noi versus Ei” este un bias foarte puternic. Presiunea ecologică e alt parametru al conduitelor noastre (ce efecte va avea încălzirea globală asupra oamenilor?)
Iată doar o parte din ceea ce definește umanitatea colo și colo, geografic. Iar geografia, la intersecție cu biologia dă comportamentul. Recunoașteți că e fascinant…
De ce să citești „Behave”?
Pentru că este o încercare destul de reușită de a explica cât mai corect și mai actual comportamentul uman. Și pentru că a cunoaște mecanismele de adâncime ale gesturilor umane este o formă de putere. Dacă știi că dosarul tău ar trebui evaluat după masa de prânz, când „tropăie” glucoza în sângele evaluatorului, atunci ai deja un atu în fața altora. Să știi biologie și psihologie în sens larg e adaptativ în cel mai înalt grad. Poți supraviețui onorabil dacă nu mai știi ecuațiile de gradul doi sau formula chimică a apei, dar vei avea o viață mult mai grea dacă nu știi că stresul influențează major deciziile (pe ale tale și pe ale altora) sau nu știi că aria corticală frontală se dezvoltă până la 25 de ani și până atunci faci greșeli care îi perturbă dezvoltarea (adesea, cu consecințe pe viață).
…ah, desigur, și pentru că „Behave” e o carte presărată de un umor negru excelent.
- Emoțiile și banii. Dan Ariely, Dolari și rațiune - 6 septembrie 2019
- Când copacii vorbesc. Peter Wohlleben, Viața secretă a copacilor - 6 septembrie 2019
- Literatura anti-tabu. Édouard Louis, O istorie a violenței - 6 septembrie 2019