Săptămânal citesc articole de opinie, semnate de autori considerați relevanți în spațiul public românesc, în care anul politic 2024 este prezentat în culori dramatice. Nuanțele nu prea există, fiind ecranate de contrast: de la „blatul politic PSD-PNL”, care va „înăbuși exercițiul democratic românesc”, la „lupta acerbă pentru putere”, care va izbucni chiar din sânul actualei majorități politice și care va remodela raporturile de putere de la București. Evident, aceste extreme sunt asezonate cu termeni pe măsură: „trădări”, „conflicte”, „mazilire”, „ruperea coaliției”, „anticipate”, „comasate”, „vechiul PDL (din interiorul PNL) se revoltă”, „greii partidului acuză”, „gruparea X, din Ilfov, pregătește atacul final”, „președintele partidului nu va supraviețui politic după rotativă”, „Buldogul a început iar să muște”, „atacul decisiv, după europarlamentare” sau „vechiul grup de la … Vest face (iar) cărțile”.
În paralel, avem din ce în ce mai multe „opinii” despre actualul președinte al României, la concurență cu alte „relatări de presă”, care încearcă să decripteze portretul viitorului președinte. Din prima categorie de articole aflăm, „pe surse”, unde pleacă sau unde nu pleacă Președintele Klaus Iohannis – NATO, UE, ONU, UNESCO, OIF etc. –, în timp ce din a doua categorie avem zilnic informații despre nume noi care ar dori să se lanseze sau relatări despre acțiunile celor considerați deja „lansați”. „Discursurile universitare” sunt cel mai bine cotate, probabil ca răspuns la discuția despre „intelectualul independent”, dar nici teoriile conspirației nu lipsesc: candidatul va veni „în plic”, de la (un) „Licurici”.
Aproape toate aceste opinii neglijează sau pur și simplu nu menționează o serie de aspecte absolut fundamentale:
- Viitoarele alegeri parlamentare și prezidențiale vor avea loc peste aproximativ un an și jumătate, timp în care România TREBUIE guvernată, nu aruncată în crize politice, așa cum vedem prin jurul nostru.
- În sensul clasic al cuvântului, esența politicii este compromisul, adică procesul continuu de negociere și cedări reciproce, în vederea obținerii binelui comun. Prin urmare, nu este nimic nedemocratic ca trei partide (în cazul de față PSD, PNL și UDMR, la care se adaugă grupul minorităților naționale), care împreună dețin mult peste 50% din mandatele parlamentare, să colaboreze, iar, printr-un proces de negociere continuă, mai mult sau mai puțin facil, să asigure guvernarea și echilibrul politic al țării.
- Contextul geopolitic regional și global ar trebui să întărească relațiile de colaborare dintre politicienii români, indiferent de culoarea politică a acestora, nu să-i predispună la confruntări sterile și pretenții nerealiste. Dialogul putere – opoziție poate și trebuie să contribuie la identificarea celor mai bune soluții, sub rezerva situațiilor în care scopul nu este binele comun, ci multiplicarea unor teme false, copiate sau dictate din Est sau din alte zone geografice. Din fericire, toate sondajele de opinie din ultimii doi ani ne arată că cetățenii români sunt foarte atenți la manipulări și exigenți cu politicienii care lansează teme care nu ne aparțin, străine de agenda zilnică a societății.
- În condițiile în care anul 2024 va aduce foarte multe schimbări politice firești, la nivel european și național (Parlamentul European, Comisia Europeană, aleșii locali, Parlamentul României, Guvernul României, Președintele României, iar lista mai poate fi completată), preocuparea noastră ar trebui să fie cum să facem ca toate aceste tranziții să aibă loc cât mai natural, fără perturbări majore în mersul firesc al treburilor statului. În acest context, important ar fi ca încă de pe acum să ne gândim la acele măsuri care ar putea asigura un echilibru al instituțiilor și o continuitate a politicilor publice. De exemplu, poate o rocadă guvernamentală mai mică, în luna mai sau iunie, ar fi o opțiune de luat în calcul. Este absolut logic să nu schimbi miniștrii de la Transporturi, Fonduri Europene, Dezvoltare Regională, Finanțe, în plin proces de implementare a proiectelor mari de infrastructură, finanțate cu bani europeni, să asiguri continuitate la Externe și Apărare – în plină criză de securitate regională, să finalizezi discuțiile pe educație, din Parlament, cu actualul ministru al Educației, cel care a adus cele două legi la forma susținută de toate partidele din coaliție. Argumente întemeiate, în sensul continuității, se găsesc și pentru Sănătate, Cultură sau Justiție.
- Discuțiile de azi despre alegerile prezidențiale nu au consistența necesară pentru a le lua prea mult în serios. Un candidat, fie el „independent” sau „politic”, figură publică „mai veche” sau „mai nouă”, „intelectual” sau „educat la școala vieții”, se califică sau nu pentru o bătălie electorală într-un context politic cât se poate de concret, respectiv cel al anului politic 2024. Unii pretind că sunt capabili să vadă acest context încă de pe acum. Istoria electorală recentă, de la noi sau din alte țări învecinate, ne îndeamnă la prudență.
Evident, nu există partide perfecte așa cum nu există guvernări fără cusur, iar în democrație puterea este – și trebuie să fie – criticată. Eu personal am criticat – și voi continua să fac acest lucru – de fiecare dată când am considerat că se fac greșeli, care nu pot fi incluse în categoria „opțiuni politice”, sau când anumite instrumente de putere sunt utilizate în exces. Democrația, însă, înseamnă nu numai să critici, mai înseamnă și să fii responsabil. Pare că cei care conduc astăzi această coaliție politică de la București sunt foarte atenți la acest concept, mai ales pe fondul crizelor suprapuse și a războiului hibrid alimentat zilnic de Kremlin, atât pe frontul din Ucraina, dar și acolo unde se poate semăna o sămânță de instabilitate socială, politică sau economică. Săptămânile care vor urma ne vor da proba maturității politice a actualilor lideri, în special în contextul „rocadei” guvernamentale. Mesajele de echilibru transmise pe toate canalele de Marcel Ciolacu, Nicolae Ciucă și Kelemen Hunor alimentează perspectiva optimistă privind stabilitatea politică până la finele lui 2024, cu scenarii de colaborare și după acest an electoral.
* * *
Cât privește tema „Ce va face Iohannis după 2024?”, această întrebare are valoare numai dacă o așezăm într-o altă paradigmă, care ar putea să prezinte interes pentru noi toți: „Ce ar trebui să facem ca România să fie mai bine reprezentată la Bruxelles sau oriunde în lume (New York, Viena, Paris, Geneva, Luxemburg, Tokyo etc.), respectiv în acele organizații regionale / internaționale în care putem avea un cuvânt de spus?”. De altfel, acesta este modul în care gândesc toate statele care doresc să-și păstreze relevanța regională / internațională.
Istoria, mai îndepărtată sau mai recentă, ne arată că țara noastră a avut întotdeauna de câștigat când un om politic / diplomat / expert român a ocupat o funcție internațională importantă. Nume precum Liviu Aurelian Bota (ONU, Geneva, New York), Sorin Dumitrescu (UNESCO, Paris), Sorin Ducaru (NATO, Bruxelles; Centrul Satelitar al Uniunii Europene – Sat Cen, Madrid), Petru Dumitriu (Consiliul Europei, Geneva; ONU, Geneva), Viorel Isticioaia Budura (SEAE, Asia Pacific, UE, Bruxelles, Tokyo), Madlen Șerban (European Training Foundation, Torino), Simona Miculescu (ONU, Belgrad), Cornel Feruță (Agenția Internațională a Energiei Atomice – IAEA, Viena), Lazăr Comănescu (Organizația de Cooperare Economică la Marea Neagră – OCEMN, Istanbul), Ligia Deca (European Students’ Union, Bruxelles) – iar lista, evident, este mult mai lungă – au avut, de-a lungul deceniilor, și au și azi, relevanța lor, mai mult sau mai puțin cunoscută marelui public, în consolidarea profilului României de actor regional, european sau internațional. Miniștrii noștri de externe, inclusiv Bogdan Aurescu, respectiv ambasadorii României din capitalele cheie, la momentele respective, au jucat un rol activ, dar discret, în negocierea acestor poziții, așa cum, de altfel, se face peste tot în lumea diplomatică. Astăzi, această contribuție a diplomației românești este mult mai vizibilă în cazul a doi români, care ocupă două poziții de mare semnificație publică națională și europeană / euro-atlantică: Laura Codruța Koveși (EPPO, Luxemburg) și Mircea Geoană (NATO, Bruxelles). În obținerea acestor poziții, negocierile s-au purtat de la nivel de președinți / șefi de guverne, până la ambasadorii (inclusiv români) din Washington D.C., Bruxelles, Londra, Paris, Berlin, Madrid, Roma, Luxemburg, Viena etc. Bătălia s-a dat pentru doi români, chiar dacă, în țară, nu toți au susținut acest demers. Tind să cred că cel puțin unii dintre cei care s-au opus, la vremea respectivă, acceptă astăzi că este important ca în fruntea acestor două instituții europene / euro-atlantice să se afle acum acești doi români.
Prin urmare, citită în acest context, întrebarea „Ce va face Iohannis după 2024?” are, cu siguranță, mai multă greutate, iar posibilele răspunsuri depind de o serie de variabile, inclusiv de disponibilitatea domniei sale de a-și continua cariera într-un spațiu politic euro-atlantic și/sau internațional. Perspectivele, și aici, sunt optimiste.
Între timp, la București, vedem că domnul Klaus Iohannis este determinat să fie Președintele României, până în ultima zi de mandat, respectiv 21 decembrie 2024.
Foto: Participare la ceremonia acordării titlului de Doctor Honoris Causa al Academiei de Studii Economice din Bucureşti fostului preşedinte al Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, presidency.ro
- Poema română: Immersive Experience. Proiect pilot pentru o nouă componentă a Festivalului Enescu - 22 august 2024
- Exportul și importul de bunuri culturale în România - 11 august 2024
- Concursul Enescu se va deschide cu o premieră mondială - 30 iulie 2024