Printre nenumăratele evenimente demne de interes organizate, în flux continuu, de Academia Națională de Muzică G. Dima din Cluj-Napoca, acum un an fu inaugurat Festivalul ENSEMBLE, purtând subtitlul Zilele muzicii camerale studențești. Conf. univ. dr. Marta Cîrlejan, inițiatoarea și coordonatoarea manifestării, și-a argumentat cu naturalețe demersul: e necesar ca studenților cu aptitudini speciale pentru genul cameral să li se ofere șansa de a se prezenta publicului într-un ambient cât mai stimulativ. În cazul de față, vorbim de ospitaliera Sală Studio a ANMGD. Într-adevăr, cele trei gale ne-au oferit un florilegiu de formații camerale, impresionante atât prin abundență (în program figurau 20 de formule de agregare – de la duo la cvintet), cât și prin remarcabila calitate a prestațiilor scenice.
De la prima vedere, frapează sofisticarea, diversitatea și discernământul repertoriului, totalmente … imun la concesii. De exemplu, în gala inaugurală au fost interpretate Sonata pentru vioară și clavecin în Fa minor de J.S. Bach, Cvartetul pentru două viori, violă și violoncel, op. 18, nr. 1 de Beethoven, Cvartetul pentru pian, vioară, violă și violoncel în Sol minor de Brahms, Dans macabre pentru două piane de Camille Saint-Saens, Cvartetul pentru două viori, violă și violoncel nr. 5 de Antonin Dvorak și cel pentru componență instrumentală identică datorat lui Maurice Ravel. Seara s-a încheiat cu o plăcută surpriză: un cvartet de saxofoane (prezență inedită la ANMGD, girată de junele profesor Aurelian Băcan, el însuși un briant clarinetist și compozitor), ce a interpretat Suita helenică a spaniolului Pedro Iturralde (1929-2020). Vorbim despre un muzician consacrat de jazzologia europeană drept părintele așa-numitului flamenco jazz, un stil ce avea să-și demonstreze fertilitatea în ultima jumătate de secol.
Gala a doua a furnizat noi oferte apetisante: Trio-ul op. 11 de Beethoven – interpretat de violonistul Sebastian Alexandru Erhan, violoncelista Sara Niculescu și pianista Estera Forogău, reprezentând clasa profesoarei de muzică de cameră Marta Cîrlejan; Trio elegiac de Serghei Rahmaninov, cu Bianca Stănescu/pian, Elisabeta Lita/vioară, Dorotheea Lita/violoncel, de la clasa conf. dr. Cipriana Gavrișiu; un cvartet alcătuit exclusiv din contrabasiști, de la clasa lect. univ. dr. Robert Gyorgy, grup în care l-am recunoscut pe diligentul student al cursurilor mele de Estetica Jazzului, Alexandru Țârc; incitantul cvartet de pecuție alcătuit din David Kaszta, Dan Flueraș, Zoltan Malnasi și recenta revelație a jazzului clujean, bateristul și vibrafonistul Marc Pocola – toți de la clasa lect. univ. dr. Emil Simion; Trio cu pian, op. 8 de Dmitri Șostakovici, cu Maria Bușecan/vioară, Naomi Cusursuz/violoncel, Daria Macarie, de la clasa prof. univ. dr. Vera Negreanu; Suvenir, suită de balet pentru pian la patru mâini de Samuel Barber, interpretată de Sânziana Țârc și Tim-Patrick Thieme; Passacaglia pentru vioară și violă de Johan Halvorsen, cu Antonie Malcoci și Călin Nistreanu, de la clasa excelentului violonist Francesco Ionașcu; în fine, un aranjament pentru cvintet de suflători, al Uverturii la opera Forța destinului de Verdi, reunindu-i pe studenții Iasmina Palage/flaut, Ioan Turc/oboi, Sergiu Rațiu/clarinet, Marian Forminte/corn și Fabian Dudaș/fagot, cu toții studenți ai aceluiași june maestru Aurelian Băcan.
Ioan Mihăilescu/pian
A treia gală s-a deschis cu un mini-recital al cvartetului de ghitare coordonat de Tudor Gliga, de la clasa profesorului Constantin Andrei. Dintre cele trei piese, cea mai prizată fu ultima – Oyun de Carlo Domeniconi – probabil și datorită unei dinamici mai apropiate de cutumele postmoderne. Adaug o mențiune specială pentru, să-l numim așa, prim-ghitaristul Mihai Onceanu. Lucrarea Rosamunde de Franz Schubert a beneficiat de interpretarea cvartetului alcătuit din Ahmad Shikh-Sleman/vioară, Oana Nedelea/vioară, Timeea Hăpăianu/violă, Adrian Lup/violoncel, evidențiind atmosfera bucolică, evocările peisagistice și decorativismul romantic, specifice muzicii central-europene din perioada scurtei vieți a compozitorului austriac. Încă o marcantă reușită a clasei conduse de Aurelian Băcan a fost Trio pentru clarinet, violă și pian al sclipitorului compozitor francez Jean Françaix (1912-1997), în interpretarea empatic-omogenă conferită de Cristian Ciolacu/clarinet, Laurenția Cocieru/violă și Ioan Mihăilescu/pian. O compoziție în care tonalitățile ludice, îmbibate de humor galic, parcurg subtile tranziții între stări de spirit contrastante, cu permanenta precauțiune de a nu-și ambeta publicul. Liniile mlădioase ale clarinetului se combină în delectabile unisoane timbrale cu viola și cu sprințarele intervenții contrapunctice ale pianului, într-o curgere firească, evitând elegant orice bruscări sau disonanțe inoportune. Binevenite fură apoi Introducere și Allegro pentru două piane de Maurice Ravel, abordate de Adrian Farcaș și Sofia Shikh-Sleman, mai ales că era vorba despre un compozitor pe care Jean Françaix și-l luase drept model încă din copilărie. Cei doi tineri pianiști ai clasei profesoarei Cipriana Gavrișiu au redat cu sensibilitate vaporoasele armonii ale atmosferei raveliene. Cătălin Sidorov, Oana Ardelean-Ineuan și Evelina Caterenciuc, studenți ai aceleiași clase Gavrișiu, ne-au condus în universul imprevizibil-idiosincrasic al compozitorului Bohuslav Martinů (1890-1959). Piesa acestuia, Sonată pentru două viori și pian, are aparența unei fugi, quasi-continue, în căutarea unui țel de neatins, amintind de agitata viață a compozitorului pendulând între Cehia natală, Europa, Statele Unite și retur.
Laurenția Cocieru, Maria Dumitru
Un veritabil grand finale ne-au oferit componentele Cvartetului de coarde format din Rubin Szabo, Silvana Ghermet, Laurenția Cocieru, Maria Dumitru, reprezentând clasa lect. univ. dr. Traian Boală, el însuși un violist de elită. Cele patru tinere instrumentiste și-au demonstrat deplinul profesionalism prin interpretarea conferită tulburătorului Cvartet pentru două viori, violă și violoncel nr. 8 de Dmitri Șostakovici. Compozitorul, îndeobște considerat a fi cel mai important simfonist al secolului XX, și-a exercitat și în această lucrare genialitatea (justificând astfel posibile comparații axiologice cu cvartetele de coarde ale lui Beethoven, raportate și la creațiile simfonice ale ambilor creatori). O muzică a cărei splendoare melodico-armonică izvorăște din tenebrele unei acute suferințe. Ființa umană, condamnată ireversibil la moarte și la vicisitudinile care o preced, își află într-o asemenea capodoperă reflectarea condensată a tragismului existențial și a luptei sale eroice de a-și autodepăși condiția. Caracterul autobiografic e subliniat și de faptul că prima dintre cele cinci mișcări se deschide cu motivul DSCH – monograma muzicală a lui Șostakovici –, reluată și în mișcările subsecvente. Compozitorul recurge la citate, modificări bruște ale climatului afectiv, ritmuri frânte, exploatarea ambitusului dinamic – o multitudine de elemente ce creează un dramatism împins la extrem. Către final, peste un sumbru sunet-pedală se suprapun la intervale regulate rafale de sunete la unison, ca un fel de ineluctabilă amenințare cu violența. Dintr-o mărturie a marelui violoncelist Mstislav Rostropovici aflăm că, după conceperea lucrării (în iulie 1960, la Dresda), Șostakovici i-a dat să asculte o înregistrare a repetițiilor la aceasta, interpretată de Cvartetul Beethoven. Cu lacrimi în ochi, compozitorul i s-a confesat: „În fine, am scris o operă ce aș dori să fie cântată la înmormântarea mea.”
Nivelul excepțional al profesorilor și studenților Academiei Naționale de Muzică din Cluj-Napoca și-a aflat o nouă atestare prin acest original festival, al cărui avânt merită să fie susținut și perpetuat pe mai departe, în pofida inerentelor adversități din lumea (deloc armonioasă) a timpurilor noastre.
