Sari la conținut
Prima pagină » Articole recente » Augustin Buzura, Jurnal – Inedit

Augustin Buzura, Jurnal – Inedit

La 10 iulie 2017 se stingea din viață scriitorul Augustin Buzura. În arhiva sa personală au rămas nenumărate pagini de jurnal și de corespondență, alături de o cantitate enormă de pagini de lucru, drafturi și variante ale scrierilor cunoscute. Toate acestea conturează contextul social, politic, dar și personal, în care a creat și a publicat.

Pagini inedite din Jurnalul lui Augustin Buzura din 1989

„21 martie 1989

Mă vizitează foasta mea colegă de clasă, D.G. Printre multe altele ajungem și la un subiect la modă: sistematizarea satelor. Cică secratarul cu propaganda de la județul lor, V.G., un om foarte blând și civilizat, pe care-l cunosc încă din tinerețe, a fost trimis să lămurească niște maramureșeni din Dragomirești sau Săcele de necesitatea acestor centre agro-industriale, de unirea comunelor etc. Bietul om a fost bătut cumplit de femeile din sat, bărbăția grav afectată, dus cu salvarea. Până la urmă a fost tot el sancționat că… n-a știut cum să pună problema! A trecut, în aceeași chestiune, șeful lui, exact la locul unde a fost maltratat V.G. Acesta însă și-a început cuvântarea cu: „Pe mine vă rog să mă lăsați în pace că-s bolnav, abia ieșit din spital etc.” Femeile au fost, cică, generoase!

Este cumplită scufundarea aceasta, cu fiecare zi mai mult, în noapte, în ignoranță. Am ieșit din Europa, ne-am pierdut pe undeva într-un feudalism cu nuanțe orientale. Foamea, spaima și incultura fac ravagii. În iarnă am auzit de oameni care au murit de foame. Acum aud de alții, tineri, distruși de stres. În lipsa unui sistem, cât de rudimentar, de informare înfloresc zvonurile. Se zice că… Am auzit că… Morți, schingiuiri. Nu ști ce să crezi. Sate distruse, oamenii care se sinucid. A trăi în interiorul unui coșmar căruia mă tem că n-am să-i supraviețuiesc. Altădată mă ținea voința, credeam cu tărie că voi trăi și în vremuri mai bune, că voi avea timp să scriu cum vreau, ce cărți vreau, măcar două-trei. Acum nu mai cred și nici nu mai am chef. Mi-a scăzut rezistența, voința. (…)

Orice s-ar spune, un singur om n-a putut face un asemenea dezastru dacă n-ar fi fost ajutat. Cei ce torturează, cei ce sperie, cei ce amenință sau urmăresc sunt tot români curați – ungurii, nemții, evreii au fost scoși din joc, doar românii fac ce fac –, cei ce caută să facă exact cum cred ei că i-ar plăcea Lui sunt de asemenea români, cei ce aplică orbește – la fel, ș.a.m.d. O elementară pregătire politică lipsește de jos și până sus. Cei ce luptă sunt imediat izolați, părăsiți. Ești încurajat doar când cel ce o face este sigur că n-a fost văzut de nimeni

15 aprilie 1989

Citesc ziarul și, din cea mai autorizată gură, mi-e dat să aflu că dispunem de tehnologie foarte avansată, că am putea fabrica, la o adică, bombe atomice (dacă spiritul nostru pacifist n-ar fi pe primul plan) etc. Nici nu știu dacă e de râs sau de plâns? Am putea face bombe atomice, dar nu găsești nicăieri o pastă de dinți sau, mai ales, o cremă de ras. Avem o tehnica avansată, dar nu poți face baie când dorești. O agricultură înfloritoare, dar pâinea este pe cartelă (300 grame de persoană). Vom trece la principiile comuniste de viață, dar râia, scorbutul, păduchii, malnutriția fac ravagii. Cine va ajunge pe acele culmi înalte ale progresului și bunăstării? Copiii noștri subnutriți care nu știu ce este un pahar de lapte băut la timp, o bucată de ciocolată, un suc natural, copiii noștri care, flămânzi, strâng recolta, adună cioburi, hârtie, etc? Să te mai întrebi de care parte a baricadei trebuie să fie scriitorul? Și totuși nu puțini confrați se mai întreabă, au mii de argumente aduse în slujba lașității lor. Cumplită este lipsa de pregătire politică, dar și mai cumplită mentalitatea balcanică, de a cere îndurare superiorului, în ierarhia administrativă, de a nu-l contesta, de a-i cere dreptate celui ce te asuprește cu bunăștiință, cu program.

30 aprilie 1989

Una din cele mai sigure metode de pierdere a demnității: foamea. Lipsa alimentelor te obligă la corupție. Odată corupt devii egalul celor ce aplică metoda. / pe plan moral/. Încetezi să mai fii om (în accepțiunea cuvântului), ci un animal care vrea să trăiască oricum, cu orice preț. Rațiunea cedează locul instinctului de conservare. (A se studia cărțile despre lagăre). Iată ??? Paștele, nimic în magazine, iar orașul arată ca după război, o lume care aleargă bezmetică, sperând că undeva se va găsi ceva. De fapt ziua de Paște a fost decretată zi de lucru.”

Fragment de jurnal, manuscris procesat digital și îngrijit de Mihai Adrian Buzura, parte a expoziției dedicată scriitorului aflată în pregătire la Muzeul Național al Literaturii Române și curatoriată de Ileana Marin.

Etichete:

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.