Anul Cultural România-Italia 2026. Interviu

Interviu cu Gabriela Dancău, Ambasador Extraordinar și Plenipotențiar al României în Republica Italiană

„Adevărata miză a proiectului – și, îndrăznesc să afirm, intenția care ne-a animat încă din clipa în care am imaginat acest An Cultural – este crearea unei infrastructuri durabile de cooperare culturală la nivel bilateral”

Care este viziunea strategică a Ambasadei României la Roma pentru Anul Cultural România–Italia 2026 și ce impact sperați să genereze asupra relațiilor bilaterale?

Această viziune a Ambasadei României la Roma pentru Anul Cultural România–Italia 2026 se fundamentează pe ideea conform căreia cultura nu trebuie percepută ca un simplu complement estetic al diplomației, ci ca un instrument de lucru de lungă durată, capabil să modeleze percepții și să construiască punți simbolice între popoare. Am imaginat acest proiect ca pe o arhitectură de sens, în cadrul căreia dialogul cultural poate depăși rolul ornamental și poate deveni o forță generatoare de relații, complicități creative și alianțe intelectuale între două spații care, în pofida familiarității lor istorice, nu și-au exploatat încă pe deplin potențialul.

Impactul pe care îl vizăm se situează dincolo de vizibilitatea punctuală a evenimentelor. Ne propunem crearea unui nou tip de relație bilaterală, în care contactul cultural permanent devine matricea unei colaborări stratificate – politică, diplomatică, academică și economică – transformând percepția despre România într-o prezență intelectuală legitimă, matură și indispensabilă pe scena culturală italiană. În acest sens, tind să cred că Anul Cultural poate deveni un laborator de viitor pentru relațiile româno-italiene, o infrastructură simbolică menită să dureze mult după încheierea sa formală.

Ce criterii au stat la baza selecției proiectelor culturale incluse în program și cum ați dorit să fie prezentată identitatea culturală românească publicului italian?

Selecția proiectelor a urmat un principiu dublu, pe care l-am susținut de la începutul conceperii acestui demers: reprezentativitate identitară și capacitate de dialog transnațional. Nu am dorit o simplă enumerare a performanțelor culturale românești, ci o serie de contexte, opere și personalități care generează convergențe profunde cu imaginarul cultural italian. Așa se explică prezența unor manifestări emblematice – de la concertele inaugurale ale Operei Naționale din București (la Opera din Roma sau la Opera La Scala din Milano), la expoziții de referință dedicate unor creatori sau mișcări estetice fundamentale – integrate într-un program coerent.

Identitatea românească este prezentată ca un organism viu, articulat între tradiție și modernitate, în care patrimoniul coexistă cu experimentul artistic. Am evitat reprezentările rigide, preferând o perspectivă care oferă publicului italian acces la o cultură permeabilă, conectată la circulația ideilor europene, fără a-și pierde însă specificitatea.

2026 este și anul dedicat lui Constantin Brâncuși. Cum se va reflecta acest moment în programul cultural și ce rol va juca Brâncuși în dialogul cultural româno-italian?

Împlinirea în 2026 a 150 de ani de la nașterea lui Constantin Brâncuși nu este tratată ca un simplu prilej comemorativ, ci reprezintă un pivot conceptual al întregului demers. Opera lui Brâncuși conține o sinteză unică între arhaicul românesc și întâlnirea cu sculptura antică romană, experiență pe care artistul a metabolizat-o într-un limbaj plastic fără precedent. Expoziția curatoriată de către domnul Erwin Kessler, directorul Muzeului Național de Artă al României, la Muzeul Mercati di Traiano din Roma va pune în lumină tocmai această genealogie artistică, reconstituind traseul prin care formele provenite din mitologiile locale se transformă în paradigme estetice universale.

Brâncuși devine, astfel, nu doar simbolul unui moment aniversar, ci și garantul unei continuități culturale între România și Italia. El validează ideea că spațiile culturale comunică prin valori comune, iar modernitatea poate apărea în locuri aparent neașteptate atunci când există forță creatoare autentică. De altfel, opera emblematică Poarta Sărutului a lui Brâncuși se regăsește inclusiv în logo-ul Anului Cultural, realizat de către Institutul Național al Patrimoniului din România.

Cum se coordonează colaborarea între instituțiile implicate – Ministerul Afacerilor Externe, Ministerul Culturii, Ambasada – și care sunt principalele provocări logistice ale unui astfel de proiect?

Acest program nu reprezintă rezultatul unei simple adunări instituționale, ci al unei sinergii conceptuale între Ministerul Culturii din România, Ministerul Afacerilor Externe, Ambasada României în Italia, instituțiile culturale românești și italiene, pe care am articulat-o în jurul unui vector central: Ambasada. Colaborarea presupune distribuirea clară a responsabilităților, fiecare entitate contribuind cu expertiza sa specifică, în timp ce ambasada are rolul de a garanta coerența, continuitatea și orientarea strategică a întregului proiect.

Provocările nu derivă doar din numărul mare de evenimente, ci și din complexitatea lor: transportul unor colecții de patrimoniu, gestionarea proiectelor culturale in spații muzeale italiene cu statut iconic, sincronizarea calendarelor internaționale, respectarea normelor de conservare și negocierea accesului în instituții de prestigiu italiene.

Care este rolul comunității românești din Italia în acest sezon cultural?

Comunitatea românească din Italia, cea mai numeroasă din Uniunea Europeană, reprezintă publicul natural și un actor activ în acest proces cultural. Prezența sa contribuie la validarea internă a proiectului, introducând un strat suplimentar de autentificare identitară. Am conceput evenimente care o implică direct, inclusiv întâlniri cu artiști și scriitori importanți, programe educative pentru copii, activități dedicate literaturii și participării multi-generaționale.

Comunitatea nu este un element adiacent; este o punte prin care sensurile culturale românești circulă și se integrează organic în realitatea italiană.

Ce orașe italiene vor fi centre importante ale programului și cum ați ales aceste locații?

Selecția orașelor reflectă o logică teritorială, culturală și simbolică. Roma, Milano, Palermo, Bari, Bologna, Florența, Torino, Napoli, Matera, Pompei, Cortina d’Ampezzo sau Ravello formează o rețea narativă prin care istoria, patrimoniul, contemporaneitatea artistică și audiențele locale se conectează într-un traseu coerent. Fiecare oraș activează o dimensiune specifică a culturii românești, permițându-ne să avem un public divers și să conturăm un portret plurifocal al României.

Una dintre temele declarate este promovarea creativității românești contemporane. Ne puteți oferi exemple?

Programul include creații care ilustrează forța expresivă a culturii române actuale: recitalul Brâncuși SING, concertele Romanian Chamber Orchestra, Zilele Filmului Românesc, expozițiile dedicate avangardei românești și proiectele performative teatrale reprezintă doar câteva repere ale unui ecosistem creator aflat într-o continuă redefinire.  Aceste manifestări nu confirmă doar vitalitatea scenei artistice, ci demonstrează capacitatea României de a produce opere, concepte și formule estetice compatibile cu discursurile culturale europene actuale.

Cum intenționați să măsurați succesul Anului Cultural? Există indicatori?

Indicatorii sunt multipli: participarea publicului, vizibilitatea mediatică, numărul instituțiilor implicate și, mai ales, continuitatea parteneriatelor generate. Totuși, cel mai profund indicator este transformarea percepției. Atunci când România devine un reper cultural natural în discursul italian, succesul depășește orice statistică.

Ce rol vedeți pentru cultură în diplomația secolului XXI?

Cultura a devenit un instrument esențial în arhitectura diplomației contemporane. Ea poate crea spații de întâlnire acolo unde discursurile oficiale întâmpină rezistență, poate produce empatie acolo unde limbajele politice pot uneori genera distanțe și poate institui un teren comun al sensurilor, accesibil tuturor actorilor sociali.

După încheierea programului în 2026, ce moștenire sperați să rămână?

Moștenirea nu va fi un calendar, ci, sper eu, o schimbare de paradigmă. Adevărata miză a proiectului – și, îndrăznesc să afirm, intenția care ne-a animat încă din clipa în care am imaginat acest An Cultural – este crearea unei infrastructuri durabile de cooperare culturală la nivel bilateral. Nu dorim să oferim Italiei o serie de evenimente, ci o relație durabilă. Dacă, după 2026, muzee, opere, teatre și instituții culturale, în general, vor spori proiectele de colaborare, dacă artiștii vor circula mai des între cele două spații, dacă numele culturale românești vor deveni referințe naturale în discursul cultural italian – atunci ne vom fi atins scopul.