Grupul Vocal Acapella participă, alături de grupuri din Franţa, Finlanda şi Germania, la Festivalul Internaţional de Muzică şi Dans din Granada, desfăşurat între 20 iunie şi 15 iulie 2014. Vocea, prin muzica redată de extraordinarul instrument uman, este principala protagonistă a ediţiei 63 a Festivalului din cunoscutul oraş andaluz, care adună în fiecare an mai mult de 30.000 de persoane, fiind unul dintre cele mai prestigioase evenimente de acest gen din Europa. Sub titlul Joy of Music, Acapella va prezenta cântece din repertoriul internaţional, dar şi piese din folclorul românesc. Prezenţa românească la festivalul andaluz are loc cu sprijinul Institutului Cultural Român de la Madrid. Festivalul este una dintre întâlnirile culturale cele mai atractive şi importante din Spania, fiind cunoscut în lume şi pentru spaţiile emblematice în care se desfăşoară, precum Alhambra, complex care aparţine patrimoniului UNESCO, şi grădinilor acestuia, biserici, monumente, teatre şi săli de concerte din diferite clădiri istorice din provincia Granada.