Despre Grand Strategy. O conversație între George Maior și Edward Luttwak

George Maior: În „Marea Strategie a Imperiului Bizantin” oferiți o definiție excelentă a marii strategii, poate cea mai potrivită zilelor noastre: „Toate statele au o mare strategie, fie că sunt conștiente de asta sau nu. Este inevitabil, pentru că marea strategie nu e altceva decât locul în care cunoașterea și persuasiunea sau, în termeni moderni, intelligen­ce-ul și diplomația, interacționează cu puterea militară pentru a produce efecte, într-o lume populată de alte state, fiecare cu propria mare strategie”.
Pe de altă parte, sunteți adeptul perspectivei lui Clausewitz, potrivit căreia strategia are propria sa autonomie, independentă de valori. Având în vedere definiția de mai sus, care include elemente cărora li se atașează inerent un set de valori, cum poate fi reconciliat acest paradox? Cum influențează acest lucru modul în care concepem marea strategie, astăzi și în viitor?

Edward Luttwak: De fapt, pentru mine, strategia e guvernată de o logică proprie – o logică paradoxală în care totul se transformă în opusul său, dacă va continua neschimbat. Este o concepție care nu depinde de un anumit set de valori. Însă folosim același cuvânt, „strategie”, pentru a desemna și politicile urmate de anumite state – strategia romană, strategia bizantină, strategia sovietică – ori ele nu pot fi golite de valori, dimpotrivă, sunt o manifestare a valorilor acestora.

George Maior: Cucerirea Daciei de către romani a fost și ea, așa cum spuneți în „Marea Strategie a Imperiului Roman”, un paradox. Dacia a trebuit să fie anexată, chiar dacă Imperiul devenise deja vizibil mai puțin expansionist și mai rezervat în a face noi cuceriri. Vorbind despre logica paradoxală a strategiei, afirmați: „În rândul protagoniștilor cunoscători, fiecare act de forță este perceput ca un simptom al slăbiciunii generale, pentru că altfel nu ar fi fost necesar.” Puteți să detaliați de ce anume Dacia a trebuit să fie cucerită și de ce a fost acest lucru important pentru marea strategie a Imperiului Roman?

Edward Luttwak: Frontierele romane, fiind foarte lungi, nu puteau fi cartiruite cu forțe puternice de luptă în fiecare sector, de la coasta Atlanticului până în Mesopotamia. Prin urmare, vecinii imperiului trebuia să rămână slabi, prin încurajarea diviziunilor interne și prin incursiuni ofensive ocazionale. Dacia a rezistat subversiunilor și era prea puternică pentru ca descinderile ofensive să fie eficiente – efortul militar al cuceririi a fost necesar pentru a câștiga o perioadă lungă de liniște.

George Maior: Credeți că poziția României este la fel de importantă astăzi pentru Occident, precum era Dacia odinioară, ca „scut strategic pentru regiune în ansamblu”?

Edward Luttwak: Cu siguranță da, mai ales acum, când Turcia nu mai funcționează ca un aliat al Vestului. Acest lucru s-ar putea schimba, dacă actuala conducere neo-otomană / islamistă va fi înlocuită de lideri modernizatori cu înclinații occidentale. Dar Rusia nu se va schimba, ori România stă în calea proiecției de putere rusești către – și prin – Sud-Estul Europei.

George Maior: Deși toate statele au mari strategii, atrageți atenția, în „Marea Strategie a Imperiului Bizantin”, că nu toate strategiile au aceeași valoare. Dimpotrivă, ele diferă semnificativ din punct de vedere al coeziunii și eficacității. Cum ați descrie marea strategie a României și evoluția sa de-a lungul timpului și ce sugestie aveți pentru a o îmbunătăți?

Edward Luttwak: Puterea oricărui stat este produsul dintre Masa sa (puterea economică, toate celelalte tipuri de putere) și gradul de Coeziune. Prin cultivarea unității naționale se poate crește Coeziunea, la fel cum politicile eficiente pot crește capitalul uman, cel mai important element constitutiv al Masei.

George Maior: Spuneați că statutul coloniilor sau al statelor clientelare ale Romei a scăzut treptat și chiar ați menționat la un moment dat că „influența culturală și economică a Romei asupra vieții vecinilor săi a creat ea însăși baza culturală și politică pentru acțiunea comună împotriva sa. Oameni care nu aveau nimic în comun au ajuns să deprindă elemente ale unei culturi împărtășite de toți, dar care nu aparținea nimănui.” Vedeți o asemănare cu ce se întâmplă astăzi în lumea democratică?

Edward Luttwak: Există un proces de omogenizare în întreg spațiul euro-atlantic, din România până în California (care combină de-creștinarea, de-sexualizarea, o percepție negativă asupra Homo Sapiens din cauza cultului naturii, egalizare universală etc.). Omogenizării i se opune rezistență în anumite locuri, de către anumite grupuri sociale conduse de figuri cvasi-eroice care înoată împotriva curentului promovat de media, Trump, Johnson, Salvini etc. Poate că, în realitate, majorități din întreg spațiul ar fi dispuse să opună rezistență, dar nu și elitele…

George Maior: Citind „Marea Strategie a Imperiului Roman”, am observat lipsa accentului pus pe oameni, ca autori ai marilor strategii. Desigur, numele împăraților există, dar sunt menționate în general pentru a delimita perioadele de timp. Cât de importanți credeți că sunt marii oameni de stat pentru marea strategie?

Edward Luttwak: Prezența unei culturi strategice puternice este caracterizată de absența „marilor oameni” (fie ei bărbați sau femei). Armata Romană a fost deosebit de eficace timp de secole, motiv pentru care până și specialiștii nu pot identifica decât o mână de „mari generali” dincolo de Iulius Caesar, faimos din alte motive. Succesul Armatei Romane a depins de evoluția metodelor, nu de talent întâmplător. La fel e și în cazul statelor extrem de eficace.

George Maior: Ce părere aveți despre modul în care social media, cyber, noile tehnologii afectează puterea și comportamentul statal în sens strategic? De asemenea, unul dintre prerogativele oamenilor de stat de-a lungul istoriei a fost de a lua decizii dificile, nepopulare, dar necesare pentru țările lor. Cum vedeți modul în care rețelele sociale și internetul afectează astăzi abilitatea de a lua astfel de decizii?

Edward Luttwak: Autoritatea executivă este amplificată de creșterea uriașă a masei totale de informație, incluzând aici date „granulare” despre nenumărați indivizi, fapt care permite formularea de politici țintite. În același timp, abundența de informație crește vizibilitatea acțiunilor guvernelor, până la cele mai mici detalii, permițând formarea de grupuri „anti”, care se opun oricărei decizii.
Orice decizie „nepopulară” nu este dorită de majoritate. Dacă decizia este nepopulară doar în rândul unei minorități, atunci executivul poate folosi media să aducă majoritatea de partea sa. În ce privește „marii lideri”… ei nu există.

George Maior: În „Marea Strategie a Imperiului Roman” și în mai mică măsură în cea a Imperiului Bizantin, am observat că uneori atribuiți mai multă raționalitate unor perioade lungi, frecvent haotice, decât a fost probabil cazul în realitate. Credeți că va veni o vreme când intelectualii viitorului vor privi strategiile din prezent și le vor găsi raționale și bine gândite, mai degrabă decât lipsite de coerență?

Edward Luttwak: Ce am observat la Roma și Bizanț este persistența doctrinelor strategice și a instituțiilor eficace. Chiar și atunci când conducătorii individuali erau nesăbuiți, metoda Armatei Romane de a converti recruții nepregătiți în soldați apți și tenace continua să funcționeze foarte bine, ca și abilitatea Bizanțului de a educa diplomați de succes.

George Maior: Care credeți că este cea mai importantă lecție de învățat din strategia Imperiului Bizantin?

Edward Luttwak: Nu ataca acele culturi și națiuni războinice care se vor coaliza pentru a lupta împotriva atacatorilor, dar care sunt paralizate de conflicte interne dacă ar fi lăsate în pace. Așa a supraviețuit Imperiul Bizantin expansiunii lumii arabe / musulmane, pe care treptat a și contracarat-o, precum și invaziilor turcice dinspre Anatolia (până când au fost slăbite decisiv de atacurile latinilor) – deja spre secolul al XII-lea, suniții și șiiții se războiau unii cu ceilalți.

George Maior: O critică frecventă la adresa „Marii Strategii a Imperiului Roman” ține de accentul pus preponderent pe operațiunile defensive, în detrimentul celor ofensive. Sunteți de acord cu acest lucru și, dacă da, de ce ați optat pentru asta?

Edward Luttwak: Romanii nu au mai făcut noi cucerii dinaintea morții lui Traian, în anul 117, dar imperiul a continuat să existe încă trei secole și jumătate în Occident și peste nouă secole în Răsărit – aflându-se majoritatea timpului în defensivă strategică. Pentru ei, ca și pentru majoritatea civilizațiilor, operațiunile defensive sunt mult mai importante. Câte națiuni au atacat Imperiul Roman de la început până la sfârșit? Peste cincizeci, inclusiv câteva de care ne amintim și astăzi, precum hunii. Toate au fost înfrânte prin operațiuni defensive.

George Maior: Cum ar arăta o definiție actuală a „coup d’etat”? Cartea a fost scrisă inițial cu cinci decenii în urmă, apoi revizuită în 2016. Care sunt cele mai importante aspecte care au trebuit aduse la zi?

Edward Luttwak: Statele s-au descentralizat, iar acțiunile individuale în noapte nu mai sunt suficiente.

George Maior: Cărțile dumneavoastră, deși abordează subiecte dificile, sunt foarte ușor de citit chiar și de cineva fără pregătire anterioară în domeniu. Ce sfat le puteți oferi tinerilor care iau în calcul să vă calce pe urme, cum să scrie despre strategie și cum să evite șabloanele culturale în cercetare?

Edward Luttwak: Totul trebuie să plece de la studiul riguros al „bazei de date”: istoria – care e cel mai bine studiată citind documente, mai degrabă decât opiniile istoricilor celebri.

Ultimele postari ale lui George Maior (vezi toate)

Lasă un răspuns