Vremea dezamăgirilor

Un articol de AUGUSTIN BUZURA

La noi, nicio minune nu mai tine, ca odinioara, trei zile. Mai mult, pentru a acoperi ceea ce trebuie acoperit: mizeriile,  hotiile si vanitatile puterii etc., ar fi necesare chiar mai multe minuni intr-o zi, caci imaginatia specialistilor in diversiuni pare sa aiba totusi limite.  S-a vazut ca pâna si marile dezvaluiri de colaborationisti si de asa-zisi turnatori nu mai au niciun ecou, ba chiar si anticomunistii au dat faliment. Deocamdata, cam multe catuse si prea numeroase sentinte date la televizor de catre cei ce nu au niciun drept si nici o calificare pentru a face acest lucru. Ne-am obisnuit cu un zbor foarte jos si cu o orbecaiala spirituala din care nimeni nu intelege nimic. Intre catuse si divorturi ce ar fi de ales?

 

Cu aproape un veac si jumatate in urma, Ioan Slavici era convins ca soarele românilor la Bucuresti rasare si, cum se stie, marele scriitor nu si-a schimbat parerea nici dupa ce „regatenii“ lui l-au tinut in inchisoare pentru faptul ca era consecvent cu sine. Atât de consecvent incât a cerut aprobare sa ramâna in continuare in celula sa si dupa ce ii expirase condamnarea, dat fiindca trebuia  sa-si termine o nuvela. Dar nimic nu mai e cum a fost, nici oamenii, nici inchisorile si nici justitia! Acum, daca am fi obligati sa spunem adevarului pe nume, mult mai corect ar fi sa sustinem ca astrul pomenit apune tot la Bucuresti! Si-apoi, indiferent daca ne convine sau nu, in absenta marelui Licurici, lumina vine deseori  dinspre Covasna. Din apropierea polului frigului românesc, din când in când, presedintele ne aduce la cunostinta observatiile sale gândite la rece, asupra poporului român care, din nefericire, pe zi ce trece, il dezamageste tot mai mult. Caci, trebuie sa fie foarte trist sa te afli in fruntea unui popor cu „performante limitate“, un popor betiv si lenes care, la urma urmei, nu te merita! Câti pot intelege insa profunzimea si dimensiunile unei asemenea drame: ca niste conducatori performanti sa fie pusi in situatia de a conduce o multime oarecare prostita de alcool si de lene?  Câta nedreptate! In primii ani postrevolutionari, oamenii, intelegând imediat in ce directie o luase tara si faptul ca la Revolutie atâtia si-au sacrificat viata in zadar, si-au sintetizat filozofia in câteva cuvinte: „Decât sa ne vânda altii tara, mai bine o bem noi!“ Pâna la urma, in competitia dintre vânzatori si betivi au câstigat, cum era de asteptat, cei dintâi. Ceilalti, carora nu li se rezervase decât sansa de a practica acest vechi obicei stramosesc ori de „a iesi din sistem“, au luat calea bejeniei. Acum, câteva milioane de români ajuta la ridicarea nivelului de trai al unor  popoare europene, iar altii se pregatesc pentru acelasi drum. Sigur, nimic nu e nou sub soare, toate institutiile de care am avea nevoie exista de zeci sau chiar sute de ani, prin urmare se poate invata usor din experienta altora, dar noi nu facem decât sa tinem la experienta noastra si sa repetam cu indârjire propriile esecuri. Raposatul de la Târgoviste, de exemplu, avea tot cam aceleasi nemultumiri: se simtea prea mare pentru un popor atât de mic si, in plus, foarte nerecunoscator. Pentru ca tatal sau sa nu se rataceasca prin cârciumile din imprejurimi, le-a desfiintat pur si simplu. Exemplul acesta poate fi urmat si de Cel Mereu Nemultumit, caci la comanda Ordonantelor de urgenta se afla un conational harnic si foarte ascultator care pâna acum a dovedit ca stie mai bine cum se mânuieste coasa decât cartea, securea decât bisturiul mintii. Sigur, orice regula are si exceptii: se pot pastra doua, trei cârciumi pentru ca poporul sa stie cum au fost si sa nu le confunde cu biserica sau cu scoala care, s-a spus doar, produce tâmpiti.
Democratia noastra a ajuns la o asemenea perfectiune incât incepând cu Constitutia, orice se poate infiinta sau desfiinta la un simplu gest. Mai ales acum când suntem la ora modernizarii si a reformelor, adevar pe care nu numai  betivii si lenesii pomeniti nu au reusit sa-l inteleaga, ci chiar si cei mai iuti de minte care nu si-au batut joc de carte, ba dimpotriva, si-au dobândit o solida experienta  pe la marile universitati ale lumii. Dar, cum spunea Oscar Wilde, „un gentleman nu se amesteca in propriile sale afaceri“. Cu alte cuvinte, nu este treaba specialistilor sa-si spuna parerea asupra domeniului lor de competenta in care au obtinut rezultate  deosebite. Sau pot sa vorbeasca, dar nu-i asculta nimeni deoarece in clipa in care opiniile acestora ar avea greutatea necesara,  activistii diletanti sau, mai exact, smecherii care ne conduc de aproape sapte decenii, si-ar pierde rostul, ar deveni ridicoli si inutili. De aceea, nimic nu trebuie lasat in seama competentilor, nicio reforma, nicio lege, pentru ca nu cumva sa ne reuseasca ceva! Pâna acum, reformatorii n-au intâmpinat vreun obstacol. In ciuda brutalitatii lor, reactiile cobailor nu au reusit pâna in momentul de fata sa-i deranjeze: oamenii suporta taierile, reducerile si umilintele cele mai dure. Dupa doua decenii de libertate, demnitatea este un cuvânt nefolosit, absent din vocabularul oamenilor, iar cozile la pomeni  nu sunt cu nimic mai prejos decât cele din „epoca de aur“, dimpotriva! Cât despre intelectuali, majoritatea dintre ei au devenit propagandisti ai unei  capetenii politice sau ai câtorva partide cu putere economica ori s-au specializat in denigrarea celor foarte putini care au realizat ceva.Tara pare a se afla in asteptarea unei catastrofe:  cei ce n-au vârsta sau curajul sa plece in lume, asa cum sunt indemnati,  se tem sa nu-si piarda locul de munca in conditiile in care guvernul este incapabil sa ofere altceva in afara de taxe, reduceri, impozite, amenintari si proiecte nerealiste. Vechea obsesie a reformarii clasei politice a dus la aparitia unor mutanti, incât vazându-i ramâi uimit ca unii au glas articulat si ca au reusit sa se indeparteze de copacii din care par abia coborâti. Pentru ca, in realitate, reformatorii nu au dorit in diverse functii  tineri inteligenti, in pas cu vremea, cu scoli adevarate, ci fiinte care sa compromita ideea de om politic, de parlamentar si de partid. Ca dovada, zeci sau chiar sute de tineri trimisi la studii in strainatate de catre statul român someaza, in vreme ce talk-show-urile sunt populate prin hotarârea partidului-stat cu niste creaturi bizare,  demne de epoca de piatra a politicii. Scolile  mutilate, prostia ridicata pe piedestalele care odinioara apartinusera culturii si educatiei, impreuna cu saracia mai brutala decât in cele mai negre zile ale Raposatului te obliga sa te intrebi daca toate acestea se fac tocmai la intâmplare. Distrugi totul fara sa pui ceva in loc?! Recenta reforma a Sanatatii, facuta si ea pe coltul mesei, si ajunsa doar la primul capitol, va contribui cel mult la dezvoltarea turismului intern. Oamenii de la tara, mai legati de casa lor, vor trebui sa strabata zeci sau chiar sute de kilometri cu elicopterul, iar in caz ca vor supravietui, vor descoperi ca pe masura ce o privesti de la inaltime, lumea devine tot mai frumoasa. Si la fel de frumoasa poate parea si din goana salvarilor. Dar pâna când salvarile performante si elicopterele vor fi cumparate, bolnavii ramân in grija Celui de Sus caci, din celebrul trio satesc – preot, dascal si doctor – , datorita reformei pomenite, preotul va fi, fara indoiala, cel mai ocupat. De altfel, la noi, de când ne stim, Cel de Sus se ocupa nu numai de sanatate, ci si de agricultura, de inundatii, de drumuri si de ce a mai ramas din ceea ce altadata se numea tara. Iar Cei de Jos reformeaza mereu si rezultatele lor imi amintesc de demonstratiile de ergoterapie pe care, demult de tot, in indepartata-mi studentie, un laborant de la Catedra de Psihiatrie tinea sa ni le exemplifice in felul sau. Doi bolnavi psihic incarcau intr-un camion o gramada mare de nisip in vreme ce alti doi, in acelasi timp, il descarcau. Laborantul, multumit de deruta care ni se citea pe fete,  se grabea sa ne explice: „Ce va mirati? Important e ca merge treaba!“Nu este vina mea ca mi-am amintit fara sa vreau de aceasta demonstratie si mai ales de replica laborantului. Mi-e tot mai limpede ca, dupa ce vor rezolva si  Constitutia, va veni, in buna traditie, reforma reformelor. Nu stiu ce se va intâmpla cu betivii si cu lenesii. Indemnul dinspre Covasna suna foarte limpede: „Trebuie sa ne hotarâm sa fim performanti!“ Absolut adevarat, dar oare vor putea betivii si lenesii sa ia o asemenea hotarâre?

Comentariile sunt inchise.

epaper Legenda comenzi: instructiuni_epaper