Un top 3 al cărților apărute în 2024 pe care le-am citit.
Știți care e una dintre cele mai tari (adică inspirate) chestii pe care am citit-o în ultima perioadă? Tocmai asta: „Un Top 3 al cărților (apărute în 2024) pe care le-ați citit”, cu accent, aș zice eu, pe partea finală („pe care le-ați citit”). Deși poate părea o formulare oximoronică, nu e. În fond, un top trebuie să conțină date survenite în baza unei lecturi, unei documentări, unei analize sau a unei experiențe directe și active cu obiectul muncii. În cazul de față, a unor cărți (obligatoriu) citite.
Scuzați impertinența, dar – de-a lungul timpului – am observat că uneori se scrie și despre ce nu se citește, mai ales în vremea retrospectivelor. Așa se face că unele topuri (a)par ca niște simple rețetare, în care criticii influenceri (folosind sintagma foarte inspirată a Emanuelei Ilie) adună cu de-a valma numele autorilor și titlurile cărților. Cu ce ne ajută toate astea? Vă spun eu, cu nimic. Sigur, e greu de urmărit (de înțeles și de analizat) întregul fenomen literar, cu toate aparițiile sale, de la șterse până la memorabile, dar – în lipsa unei retrospective cu adevărat critice – mi se pare fair-play și de bun-simț să se distingă între cărțile citite (deși, poate, nu foarte multe) și cele necitite sau cele care urmează să fie citite.
Personal, anul 2024 a fost destul de productiv. Pe lângă faptul că m-am specializat la locul de muncă, cum ar zice Groșan, începând cu partea a doua a anului, am inițiat în revista Ficțiunea o rubrică de carte în care public – după puteri – o serie de recenzii: Lecturi contemporane. O listă inegală. Așa se face că unele cărți alese pentru astăzi apar și pe acea listă, invitându-vă pe această cale să aruncați o privire și acolo.
Nota bene: Fără scopul de a oferi o imagine generală sau aplicată asupra literaturii autohtone, deci fără a alcătui vreo listă exhaustivă cu pretenții de istorie literară, cred că îmi este îngăduit un top personal, fără ierarhii sau clasamente, al cărților (de proză) apărute și citite în 2024. Judecați-mă sau judecați cărțile (citite)!
Paul Goma, Catherine, Eikon, 2024
Anul trecut a apărut la Editura Eikon un roman inedit al lui Paul Goma (inedit pentru cititorii de limba română, existând și o ediție mai veche, în franceză). Surprinzător sau nu, Catherine nu s-a bucurat, din păcate, de atenția critică meritată.
Ceea ce caracterizează volumul dat, fără a face rabat de la scriitura anterioară a prozatorului, e predilecția pentru experiment. Altfel spus, Paul Goma pare că nu poate să scrie decât dacă inventează tot soiul de jocuri lingvistice, „luptându-se” cu fiecare cuvânt. Stilul (lui) Paul Goma e recognoscibil din primele rânduri, marcând o narațiune întreruptă de diverse inserții autobiografice, tratate – de cele mai multe ori – cu umor și (auto)ironie. Scris sub forma unui (fals) jurnal și acoperind trei luni din viața autorului (Octombrie, Noiembrie, Decembrie – așa se intitulează cele trei părți ale narațiunii), – volumul recuperează „la zi” tot felul de „aniversări” din viața scriitorului și disidentului Goma.
Nu astea vor da, însă, măsura lui Paul Goma, scriitor, ci confesiunea noir a protagonistului care e alimentată de un scenariu de thriller: la solicitarea misterioasă a acestei femei („Totul a început cu un telefon de la Catherine”), personajul-narator încearcă să rezolve enigmele unor crime în serie. „Scriind o carte nu neapărat polițistă”, în cuvintele prozatorului, romanul ține (mai tot timpul) cititorul cu sufletul la gură. (Revista Ficțiunea)
Doina Ruști, Zavaidoc în anul iubirii, Bookzone, 2024
După cele două volume de povestiri, Ciudățenii amoroase din Bucureștiul fanariot (2022) și Depravatul din Gorgani (2023), scriitoarea Doina Ruști revine – odată cu Zavaidoc în anul iubirii – la roman.
Personajul Doinei Ruști, diferit de imaginea firavă pe care i-a dat-o netul și memoria populară, apare aici în variate ipostaze, ca artist la Teatrul Liric, interpret de operete, dar și în ipostaza bine-cunoscută de cântăreț al grădinilor bucureștene. Cântă la inaugurarea Cercului Militar, devenind după aceea foarte popular, și impresionează prin capacitatea deosebită de a spune prin muzică povești și evenimente de interes ale vremii (vezi povestea Jeanei, fata de treisprezece ani, dispărută de lângă părinți). Zavaidoc apare însă și ca om măcinat de dorința de a scrie o carte prin care să lase din el ceva, să scoată din umbra care îl prinde din urmă măcar un strop din faptele sale artistice și/sau de viață. Este un personaj viu, plasat într-un an intens, cu efervescențe sociale, culturale – anul primului film românesc, al primei Constituții de după Unire etc., un an marcat de conflicte, între care criza studențească, atacurile cuziștilor, protestul lui Iorga etc. Totodată este și un personaj prins într-o poveste de dragoste, dar și un artist, iar dincolo de toate astea, un personaj tânăr: prin vârstă, în primul rând, face credibil trio-ul epic: Carol, Matilda, Zavaidoc. Nu întâmplător, la nivel compozițional, cartea conține trei părți, trei povestiri, care nu se completează în modul clasic. Poveștile nu sunt suprapuse, fiecare își are viziunea și diversitatea ei.
Primind numeroase reacții pozitive, cartea dă satisfacția unei lecturi de plăcere, greutatea ei estetică venind din forța scrisului și din imaginația debordantă a unei scriitoare originale. Inteligent construit, scris alert, romanul Zavaidoc în anul iubirii urmărește un epos legat de cel mai popular cântăreț al României interbelice, în imagini de forță cinematografică, dar și o epocă reconstituită convingător. (Revista Cultura)
Andrei Ungureanu, Gava nebunul, Cișmigiu Books, imprint al Editurii Universitare, 2024
Câștigător al celei de-a doua ediții a concursului „Primul roman”, organizat de Editura Litera, în 2022, Andrei Ungureanu obține doi ani mai târziu și Premiul I la Concursul „Împlinește un vis”, organizat de Editura Universitară, cu romanul Gava nebunul.
După un debut foarte bun, tânărul prozator revine în baza aceleiași „tradiții”: maturitate stilistică, densitate și forță epică. Păstrând un narator obiectiv, subtil în relatările sale, Andrei Ungureanu optează – de această dată – pentru o geografie (literară) românească, mizând pe o poveste cu elemente magice despre viață și moarte, despre nebunie și normalitate ș.a. Altfel spus, în centrul poveștii e acum Alexandru Gava, urmărit în baza evoluției sale: de la un copil sărac dintr-un orășel de provincie la intrarea sa în mit, în București.
Gava nebunul are un aspect evident de bildungsroman, pentru că așază în prim-plan povestea atipică a lui Alexandru Gava. Cu o acțiune plasată pe fundalul tranziției de după căderea comunismului românesc, cartea reflectă devenirea acestuia, între trei spații geografice: Câmpulung, satul bunicilor, și București.
Andrei Ungureanu e un foarte bun romancier, pentru că mizează nu doar pe emoție și pe poveste (sensibilă și tulburătoare, sondând – de această dată – superstițiile și neajunsurile societății românești), ci și pentru că oferă o atenție specială construcției epice de mari dimensiuni. (Revista Ficțiunea)
Un top 3 al cărților apărute în 2024 pe care nu le-am citit încă
Ca în fiecare an, există și o listă a lecturilor restante. Din varii motive (mai mult sau mai puțin subiective) nu reușesc să citesc toate cărțile pe care mi le propun la un moment dat. Așa s-a întâmplat, de pildă, și cu volumul de povestiri Ce văd păsările. Debutul Iuliei Gherasim a fost primit cu entuziasm atât în discursul critic, cât și în cel general. Fiind considerată – în materie de proză – un vârf al anului, prevăd că această carte va fi pe lista mai multor premii. În fine, o voi citi cu interes și atenție, asta pentru a descoperi elementele (poveste, mesaj, construcție, compoziție ș.a.) care au prins la public și care, iată, stau în spatele (deja) succesului autoarei.
Alte două restanțe rămase de anul trecut sunt Drumul spre Soare-Răsare de Ioana Nicolaie și Soarele negru de Bogdan-Alexandru Stănescu. Scriind aceste rânduri, observ referința comună din cele două titluri. Pe lângă descoperirea (sau nu) a unei posibile filiații, mă interesează, pe de o parte, din ce perspectivă tratează Ioana Nicolaie imaginarul religios (am aflat că protagonistul – în drumul său spre lumea cealaltă – trebuie să treacă prin cele 20 de vămi ale sufletului), deci relația viață – moarte, iar pe de altă parte, sunt curios de modul în care Bogdan-Alexandru Stănescu încheie această etapă a muncii sale care a căpătat involuntar aspectul unei trilogii (Copilăria lui Kaspar Hauser, Abraxas și Soarele negru), în cuvintele autorului.
Fără prea multe explicații, la acestea aș mai adăuga și volumul lui Marin-Mălaicu Hondari, Clandestin, în măsura în care a primit unele dintre cele mai antonimice reacții sau recenzii. De ce anume s-a întâmplat asta? Iată, o întrebare la care (doar) lectura cărții îmi va răspunde.
O activitate îmbucurătoare venită din partea editurilor mai mici
Nu știu dacă există ceva memorabil pentru anul 2024, dar definitoriu poate. Adică, am (cel puțin) o certitudine: editurile susțin și promovează (tot mai mult) literatura română contemporană. Să și explic puțin. Alături de cele (deja) consacrate – ca Polirom, Humanitas, Trei, Nemira sau Litera –, anul trecut am observat o activitate îmbucurătoare venită din partea editurilor mai mici și nu atât de vizibile, dar care au colecții dedicate literaturii române contemporane. Printre altele, aș aminti de colecția Violet, a Editurii Pentru Artă și Literatură, care, sub coordonarea Violetei Borzea, devine tot mai consistentă și mai vizibilă, promovând scriitorii români de toate calibrele.
Înființată în anul 2022 cu scopul de a publica în limba română unele dintre cele mai importante cărți de non-ficțiune ale momentului, Maga Books are – de la sfârșitul anului trecut – și o colecție dedicată literaturii române contemporane, numită Cortina. Aceasta s-a deschis cu ediția a doua a romanului Dezrădăcinare de Sașa Zare. Sper ca în continuare colecția să evolueze foarte bine.
Scriind despre cartea lui Andrei Ungureanu, am observat că și Editura Universitară, prin imprintul Cișmigiu Books, pare să contribuie (sub o formă sau alta) la susținerea scriitorilor români. Pe lângă faptul că organizează Concursul de manuscrise „Împlinește un vis”, ajuns anul trecut la ediția a IV-a, la finalul lui 2024 a publicat și o serie de cărți contemporane românești.
În fine, cred că o altă consolidare de „fenomen” în 2024 e cea a poziţiei de forţă a prozei scurte, promovate nu atât de edituri, cât (mai ales) de platformele online, care cultivă cu precădere acest gen, și de revistele culturale. Mă gândesc, de pildă, la Nesemnate, care propune săptămânal o variantă ludică de ghicire a autorului povestirii, sau la Cod de poveste, care organizează periodic concursuri, pornind de la o anumită temă. Dintre revistele culturale, aș aminti de cele care găzduiesc, în special, proză scurtă: Revista de povestiri și Familia.
Ca parte din redacția revistei Ficțiunea, pot să mărturisesc că anul 2024 a fost unul foarte productiv și intens din punctul de vedere al prozei scurte, publicându-se, în rubricile Noua literatură și Pagina de literatură, aproximativ 250 de texte. Pentru cei interesați, pot fi verificate și mai ales citite pe fictiunea.ro. Fără a fi o revistă de editură și fără a avea proiecte plătite, Ficțiunea oferă unele dintre cele mai diverse conținuturi și forme în materie de literatură contemporană, publicând de la scriitori consacrați și până la tineri studenți, interesați de actul creației. Important e să creadă în ceea ce scriu.
Iată, acestea mi se par pe scurt cele două tendințe ale anului 2024, derivate (poate) una din cealaltă: (1) editurile susțin literatura română contemporană; (2) accentuarea poziției de forță a prozei scurte. Sigur, ar mai fi altele, dar din diverse rațiuni mă opresc aici.