Grație exemplarei dedicațiuni față de jazz a profesorului Stefan Vannai, big band-ul pe care îl înființase în 1982 sub numele de Gaio a continuat să funcționeze – după eliberarea din 1989 – ca ansamblu al modulului Opțional Jazz de la Academia Națională de Muzică G. Dima din Cluj. Orchestra își adaptează componența la fiecare nouă generație de studenți ai Academiei și continuă să fie, până în acest final de prim sfert al secolului XXI, o redutabilă pepinieră de talente, într-un domeniu pe cât de sensibil, pe atât de important al muzicii contemporane.
În unul dintre avatarurile modificate de la o promoție la alta ale big band-ului Gaio, am detectat-o acum câțiva ani pe Patricia Marchiș, integrată secțiunii de instrumente cu ancie. Pe atunci era studentă în anul întâi la proaspăt înființata clasă de saxofon a ANMGD, condusă de apreciatul reedsman Zoltán Réman – ex-component al orchestrei Gaio. La ediția autumnală 2024 a Festivalului-concurs Jazz Napocensis (organizat de trei decenii de același indestructibil Vannai), juna muziciană a reapărut pe scenă în postura de lideră a grupului Marquis Collective. Titulatura acoperă diverse formule de agregare sonoră, corespunzând unei muzici eclectice, exuberante – în ton cu vitalitatea Patriciei și a anturajului tânăr cu care conlucrează, căruia știe să-i imprime o viziune surprinzător de ferm structurată. În respectivul recital succesul fu asigurat de un cvartet alcătuit din lideră la sax alto, Cristina Lazariuc/ ghitară-bas (de asemenea, bravă absolventă Opțional Jazz), Alexandra Sariu/ pian și Sebastian Arvai/ baterie. În intervalul scurs de atunci, cvartetul a reușit să finiseze înregistrările de studio pentru albumul Metamorphosis – fructificând astfel bursa ieșeană Classix in Art, obținută prin diligențele saxofonistei. Pentru acest disc postura pianistică i-a revenit lui Marius Roje.
Dar asemenea reușite sunt doar vârful aisbergului. Termenul pare adecvat, având în vedere tenacitatea oțelită cu care Patricia Marchiș (născută și crescută la Cluj) își urmărește scopurile artistic-profesionale. Asta ne permite să întrevedem un spirit lucid, capabil să-și asume travaliul autoperfecționării și inerentele sacrificii implicate de calea aleasă. Împreună cu formația sa, tânăra muziciană a participat deja la festivaluri precum cele de la Gărâna, Timișoara, Brăila, Târgu Mureș, Jazz in the Park-ul clujean; la competiția internațională a acestuia din urmă a fost distinsă cu titlul „Muzician remarcabil”; în 2021 fu cooptată în Ansamblul de Saxofoane HEAR, condus de Philippe Geiss pentru Concertul de muzică letonă din festivalul Cité de la Musique et de la Danse, Strasbourg; are colaborări cu saxofonistul avangardist francez Samy Thiébault, cu Ansamblul de Saxofoane ANMGD al lui Zoltán Réman, iar din 2024 este membră a remarcabilei Transylvania Jazz Orchestra, fondată de Dima Belinski (eficientul coordonator al secțiunii de jazz a ANMGD). În 2024 Patricia și-a înscris în palmares premiul I la Grand Prize Virtuoso Competition din Barcelona. Nu poate fi neglijată activitatea sa în planul muzicii erudite: concerte simfonice cu Filarmonica Transilvania din Cluj (dirijată de Tiberiu Soare), Orchestra Filarmonică Târgu Mureș (dirijor Anton Shaburov), orchestra semi-simfonică condusă de Grigore Ciobanu etc. În prezent e doctorandă la ANMGD, după ce și-a demonstrat asiduitatea intelectuală absolvind cu succes două facultăți: saxofon clasic la numita instituție și engleză-franceză la UBB Cluj.
Un atu înnăscut al Patriciei Marchiș este însăși prezența sa fizică aparte, ceea ce „dă bine” în epoca actuală, aservită mai mult ca oricând suprematismului vizual. O frumusețe evocatoare de ecouri botticelliene – ochi cu irizații verzui, șevelură ondulată în tonuri ocru-roșcat, siluetă efilată; feminitate încununată de un surâs tulburător prin franchețe… Și încă un ingredient esențial: vestimentația quasi-provocatoare, ce s-ar putea înscrie (fără a cădea în vreo imitație facilă) pe linia unor vedete ce știu să-și implice imaginea personală în (auto)afirmarea jazzistică – cum ar fi Diana Krall, Maria João, Connie Han. Treptat, pe măsură ce-și perfecționa tehnica instrumentală pe saxofonul alto și cel sopran, juna noastră muziciană începu să-și valorifice nu doar apetența ludică sau dozele latente de excentricitate, ci și capacitățile de exprimare în artele spectacolului. Sincretismul de tip Marquis a generat câteva videoclip-uri (vizionabile pe canalul de YouTube @marquiscollective), a căror coloană sonoră e concepută și interpretată de însăși protagonista lor, pe baza unor creații cu care s-a întâlnit în expedițiile sale muzicale internaționale: Into the Woods, pornind de la Sonata pentru sax alto și pian a celebrului altoist Phil Woods, Sonata for Tomorrow de Chris Evan Hass, Suite Hellenique a lui Pedro Iturralde (unul dintre principalii artizani ai jazzului de expresie iberică), Zerbace de Philippe Geiss etc., toate purtând pe generic mențiunea Musical Concept & Adaptation by Patricia Marchiș. În cazul piesei Impromptu Dance, bazată pe compoziția lui Eugène Bozza, muzica interpretată de saxofonistă e coroborată cu propriile-i intervenții coregrafico-actoricești (în 2023, Dansul impromptu fusese inclus în spectacolul Ultima iubire a lui Cezar de Horia Gârbea, pus în scenă de Tudor Antofie la Teatrul Național din Cluj). Tot în colaborare cu actori ai aceluiași teatru, Patricia a antamat așa-numitele Marquis Poetry Sessions, din care am vizionat o reușită interpretare dată de actorul Ioan Isaiu creației lui Nichita Stănescu (poet pe care îl inclusesem în 1985 în capitolul Jazz poetic, poesie jazzificată al volumului meu de Eseuri despre jazz din perspectiva culturii actuale, apărut la editura bucureșteană Albatros). O altă ipostază relevantă a Patriciei Marchiș este participarea sa la tablourile vivante realizate de fotograful Claudiu Guraliuc. Sunt preluări din teme ale picturii maeștrilor clasici (cu preferință specială pentru expresionismul de tip baroc), reinventate din perspectivele insolit-inchietante ale lumii noastre contemporane.
După cum atestă concisul text de mai sus, ne putem aștepta în continuare la noi și epatante surprize din partea acestei deschizătoare de drumuri întru afirmarea feminității sub auspiciile școlii transilvane de jazz.
