| Un material realizat de Cristina Rusiecki & Carmen Corbu | | Participă: Radu Apostol, Doru Taloș, Leta Popescu, Elena Morar, Carmen Lidia Vidu |
Subiectul teatrului documentar produce o oarecare scindare. Pentru spectatorul care sunt, un text fără personaje, care colează oarecum la prima mână diferite texte din Știri sau din interviuri, cu lipsa de sistematizare antrenată de metoda devised, unul care nu are nicio pretenție de generalitate, ci se rezumă la cazuri decupate strâns, nu atinge gradul necesar de relevanță. Îmi dau seama cam din primele propoziții încotro se duce spectacolul și, odată ce am aflat care este problema, în 99,99% dintre cazuri sunt deja convinsă de justețea ei. Personaje nu sunt, actorii vorbesc alb, pentru ca discursul să nu fie distorsionat de înflorituri dramatice, nimic nu-mi pune în mișcare cugetarea și sensibilitatea. Pentru ce să mă mai convingă cu un mesaj pe care îl știu din capul locului? (Cristina Rusiecki)
Doru Taloș – Pentru a sensibiliza sau pentru a revolta, pentru a atrage atenția sau pentru a înțelege, pur și simplu
Radu Apostol – Gândirea artistică e în strânsă legătură cu publicul, cu istoria recentă, cu istoria ignorată, nescrisă, cu realitatea imediată
Leta Popescu – Dezbaterea e lungă, subiectul e important
Elena Morar – Există, cred, prejudecata că teatrul documentar e sărăcăcios estetic
Carmen Lidia Vidu – Nu există „predispoziție” către un gen de artă. Există educație și atât. E decizia fiecăruia dacă preferă magia albă sau dialogul cultural
CITEȘTE ÎN FORMATELE ACTIVE DE MAI JOS