foto: Vlad Bâscă
Mi-am dat seama că adevăratul film se întâmplă în fața ochilor mei
Spuneai într-un interviu că filmele te ajută să trăiești în prezent. În ce măsură filmul Pentru mine tu ești Ceaușescu este despre trecut?
Eu am încercat să fac un film despre trecut, am venit cu documentele de acasă, m-am pregătit (ha ha ha!), dar ce să faci, în timpul filmării, mi-am dat seama că adevăratul film se întâmplă în fața ochilor mei, acolo, atunci și e filmul lor, al acestor tineri.
Pretextul filmului pare a fi devenirea lui Ceaușescu. Ai încercat să scoți acest personaj din aura lui uneori mitică, alteori caricaturală?
Într-adevăr acesta este pretextul acestui film, dar nu am încercat nimic. Mi-am propus doar să creez spațiul necesar pentru ca acești tineri să se desfășoare și în același timp să îi observ pe ei și să mă observ pe mine observându-i. Poate e și despre regizor ca personaj mitic pe platoul de filmare, caricatural, despre luatul în serios atunci când facem filme, care… oricum, să fim serioși, la o scară mai mare, sunt degeaba.
Măcar am încercat să facem acest drum împreună
Dar devenirea este de fapt a tinerilor, nu? De pildă, mi s-a părut excelentă scena în care tinerii se plâng de așchiile din palme sau de loviturile minore pe care le au la mâini după care filmează caraghios un episod de tortură din închisoare. Cât au înțeles ei istoria lui Nicolae?
Ei sunt pe rând actori, personaje și regizori, m-a fascinat această „devenire”, în capul meu existau tot felul de paralele, mă gândeam la motivațiile mele, de ce fac film, de ce acest film, ce fac în acel moment, ce voi face în viitor, de ce? Și încercam să găsesc niște răspunsuri observându-i pe ei.
Nu știu cât au înțeles ei istoria, nu știu cât am înțeles eu, dar măcar am încercat să facem acest drum împreună.
Citate din Dale Carnegie alături de cântece pionierești, Elena Ceaușescu în travesti, lupte între daci și romani… Până unde merge ironia în acest film și care este scopul ei?
Am încercat să folosesc la maximum mijloacele minimale pe care le-am avut, dispozitivul formal al unei audiții cu tineri actori neprofesioniști. Și dacă se mai întâmplă printre rânduri și niște interacțiuni amuzante, eu sunt fericit. Chiar nu îmi place pretențiozitatea și oricum… cum poți să vorbești despre un personaj ca Ceaușescu astăzi, în „epoca content-ului”, TikTok-ului?
Opui tinerele generații vechilor generații sau din contră, le asemeni pe unele cu altele?
Nu știu nici eu, eu doar mi-am dorit să le aduc împreună. Și apoi să observ ce se întâmplă. Ceea ce mă interesează cu adevărat este să găsesc distanța potrivită de la care să privesc, indiferent că e vorba despre distanța dintre cameră și subiect, sau dintre prezent și trecut. Să realizez un echilibru fin între foarte aproape și foarte îndepărtat.
Sunt interesat de amintirile, emoțiile și subiectivitățile care vor influența în mod direct reprezentarea filmică
De ce ai selectat actori profesioniști și neprofesioniști ca să joace împreună în același film? De ce nu ai optat doar pentru una dintre categorii?
Oricum din start sunt puțini actori în intervalul acela de vârstă, iar la un casting poate să vină oricine. Mă interesează adevărul pe care îl poartă în sine fiecare individ și din acest motiv îmi propun să folosesc cât mai mulți interpreți neprofesioniști. Sunt interesat în mod special de semnificațiile și repercusiunile dramatizării asupra lor. Și sunt interesat de amintirile, emoțiile și subiectivitățile care vor influența în mod direct reprezentarea filmică, dar care sunt și profund afectate de aceasta.
Cristi Puiu ți-a spus despre două tipuri de artiști, cei care îl pun pe Dumnezeu în fața și cei care îl pun în spatele camerei. Ai declarat că faci parte din prima categorie. Care e Dumnezeul din fața camerei în filmul tău?
În filmul ăsta, cred că e lumina naturală pe care am încercat să o păstrăm aproape în fiecare cadru, atât cât am putut noi. Măcar nu am pus-o noi cu mâna în cadru. Eu eram fascinat de razele de soare care intrau uneori în cadru într-un mod aleatoriu și căpătau tot felul de sensuri.
Filmul vorbește mai mult despre ei decât despre Ceaușescu
Din punct de vedere antropologic cum ai rezuma filmul „Pentru mine tu esti Ceaușescu”?
La noi camera nu s-a distanțat de evenimentele filmate, a fost o cameră participativă, a intervenit direct și cred că a reușit să surprindă niște imagini-document. Filmul are și dimensiunea asta observațională, cu un anumit caracter antropologic. Nu am venit cu lecția învățată de acasă și am încercat să îi las pe protagoniști să se desfășoare. Eu am fost fascinat de ei, de referințele lor filmice, de modul în care se exprimă, de modul în care se raportează la istorie, la trecut. Filmul vorbește mai mult despre ei decât despre Ceaușescu și e, poate, într-un final, chiar un autoportret al lor.
Sebastian Mihăilescu este scenarist și regizor de film. Scurtmetrajele sale au călătorit în întreaga lume la numeroase festivaluri internaționale. Au fost selectate la Festival del film Locarno sau prezentate la Museum of Modern Art (MoMA) și Film Lincoln Center din New York. Primul său lungmetraj documentar, Pentru mine tu ești Ceaușescu, a avut o dublă premieră mondială: la Festivalul de Film Documentar Ji.hlava, unde a primit Premiul pentru cel mai bun documentar din Europa Centrală și de Est și la Festivalul de film documentar Doclisboa, unde a fost distins cu premiul New Talent Award.
foto: Andrei Oană