Primarii Bucureștiului: istoria, profilul, miza, candidații

Perspectiva A: Antecameră pentru Cotroceni. Perspectiva B: Motorul dezvoltării României

Primăria Bucureștiului – a doua cea mai importantă funcție electorală

Trei din ultimii cinci președinți ai României democratice au trecut prin funcția de primar înainte de a ajunge la Cotroceni. Doi dintre ei au condus Bucureștiul, iar cel de-al treilea, Klaus Iohannis, a transformat Sibiul într-un model de administrație locală. (Datorită lui Iohannis, orașul transilvan a devenit Capitală culturală europeană).

Traiectoria de la primărie la cea mai înaltă funcție în stat nu mai este o coincidență, ci o confirmare a faptului că succesul în administrația locală a devenit o trambulină politică în România postdecembristă. Situația este favorizată de sistemul electoral cu liste de candidați fără conexiuni reale cu comunitățile pe care le reprezintă și pentru care primarii sunt ancora reală în alegeri. Totodată, dependența administrațiilor locale de alocări de la bugetul central favorizează efervescența politică a primarilor și le conferă acestora o dinamică politică ce depășește cu mult nivelul local. Concret, administrația locală a fost în ultimele decenii un furnizor constant pentru cele mai înalte funcții în stat: la președinție și în guvern. Cu atât mai mult, potențialul politic al Bucureștiului este important, prin dimensiunea electorală a orașului, dar și prin forța sa economică și politică.

Cu un bazin de 1,8 milioane de alegători (dintre care circa un milion participă efectiv la alegeri), funcția de primar al Capitalei conferă un capital politic major. Această poziție oferă nu doar vizibilitate națională constantă, ci și posibilitatea de a demonstra capacități manageriale concrete, de a implementa proiecte vizibile și de a gestiona bugetul celui mai mare municipiu din țară. Pentru un politician ambițios, succesul la conducerea Capitalei echivalează cu un certificat de competență administrativă recunoscut de întreaga țară.

Bucureștiul – o forță economică peste întreaga Bulgarie sau peste Serbia

Importanța politică a funcției de primar al Bucureștiului nu este doar o chestiune de vizibilitate mediatică sau de prestigiu simbolic. Ea derivă în mare măsură din greutatea economică colosală pe care o are Capitala în economia națională. România este o țară în care Capitala concentrează o pondere substanțială a activității economice, situație care amplifică semnificativ miza administrației locale bucureștene.

Regiunea București-Ilfov contribuie cu aproximativ 27-30% la Produsul Intern Brut al României, o concentrare economică remarcabilă pentru un singur municipiu și zona sa metropolitană. Această pondere s-a dublat în ultimele trei decenii – în 1993, regiunea contribuia cu doar 14% la PIB-ul național, dar creșterea constantă a dus la o adevărată concentrare economică în Capitală. În termeni absoluți, PIB-ul regiunii București-Ilfov depășește 100 de miliarde de euro, fiind mai mare decât întreaga economie a unor țări precum Bulgaria sau Serbia. La nivel de PIB pe cap de locuitor calculat la paritatea puterii de cumpărare, București-Ilfov ajunge la 164% din media Uniunii Europene, poziționându-se înaintea unor capitale precum Budapesta, Viena sau chiar Berlin.

Această performanță economică se reflectă direct în nivelul de trai al bucureștenilor. Capitala are cele mai mari salarii din România, cu o medie netă de peste 5.600-6.700 lei lunar în 2024-2025, substanțial peste media națională de aproximativ 5.600 lei și semnificativ mai mare decât în alte centre economice majore precum Cluj-Napoca, Timișoara sau Brașov. București concentrează cele mai multe sedii centrale ale companiilor multinaționale, cele mai bine plătite joburi din sectoare precum IT, consultanță și servicii financiare și cel mai mare fond de salarii din țară – peste 15 miliarde lei lunar. Numărul de angajatori din București depășește 109.000, fiind cel mai mare din România, iar numărul persoanelor asigurate se apropie de 1,6 milioane.

Cu toate acestea, această concentrare economică vine și cu o responsabilitate enormă. București ar trebui să fie motorul de dezvoltare și modernizare al întregii țări, un rol pe care nu întotdeauna și l-a onorat pe deplin. Problemele cronice ale Capitalei – infrastructură rutieră insuficientă, sistem de termoficare defectuos, poluare ridicată, spații verzi insuficiente, transport public subdimensionat, ruinarea cartierelor centrale – demonstrează că potențialul economic nu s-a transformat întotdeauna în calitate a vieții pentru cetățeni.

Chiar și așa, indicele dezvoltării urbane (alături de nivelul semnificativ al veniturilor) este mult peste media națională. Disparitățile regionale din România sunt, de altfel, cele mai pronunțate din Uniunea Europeană – PIB-ul pe cap de locuitor al celei mai sărace regiuni din România reprezintă doar 18% din cel al regiunii București-Ilfov, cea mai mare diferență din UE.

Această realitate economică amplifică miza politică a funcției de primar general. Cine conduce Bucureștiul nu administrează doar un oraș mare, ci pilonul central al economiei românești, cu o responsabilitate care depășește cu mult granițele administrative ale municipiului. Succesul sau eșecul primarului Capitalei are repercusiuni directe asupra percepției internaționale a României, asupra investițiilor străine și asupra performanței economice naționale. De aceea, administrația bucureșteană competentă nu este doar o problemă locală, ci una cu impact național major.

Istoria. Primarii care au transformat Bucureștiul: de la sat mare la metropolă

Pache Protopopescu – arhitectul Bucureștiului modern (1888-1891)

Istoria primarilor Bucureștiului începe cu figuri marcante încă din secolul al XIX-lea. Pache Protopopescu, avocat liberal care a condus Capitala între 1888 și 1891, poate fi considerat părintele Bucureștiului modern. Mandatul său, deși scurt, a avut un impact de durată asupra configurației urbane a orașului. Protopopescu a trasat cele mai importante bulevarde ale epocii: Ferdinand, Ștefan cel Mare și bulevardul care îi poartă astăzi numele. Aceste artere au devenit coloana vertebrală a circulației în Capitală, fiind încă în funcțiune peste un secol mai târziu.

Dincolo de marile lucrări de infrastructură, Pache Protopopescu a introdus tramvaiul electric în București, modernizând radical transportul public al orașului. De asemenea, a reorganizat și extins iluminatul public, transformând Capitala într-un oraș european în adevăratul sens al cuvântului. Protopopescu a fost mai mult decât un edil eficient – a fost vizionar, înțelegând că dezvoltarea urbană trebuie să anticipeze creșterea orașului, nu doar să o urmeze. După mandatul de primar, a continuat cariera politică ca deputat și senator liberal, demonstrând că funcția de edil al Capitalei era deja, la sfârșitul secolului XIX, un pas important în cariera politică națională.

Dem I. Dobrescu – „primarul-târnăcop”, creator al „Micului Paris” (1929-1934)

În perioada interbelică, o altă figură marcantă a administrației bucureștene a fost Dem I. Dobrescu, jurist de profesie, care a condus Capitala între 1929 și 1934. Supranumit „primarul-târnăcop” pentru amploarea lucrărilor edilitare pe care le-a inițiat, Dobrescu a transformat aspectul Bucureștiului prin pavarea sistematică a străzilor, extinderea rețelei de canalizare și lucrări masive de salubrizare. Sub conducerea sa, orașul a cunoscut o extindere semnificativă, cu dezvoltarea unor cartiere noi și modernizarea infrastructurii existente.

Mandatul lui Dobrescu a coincis cu perioada de maximă efervescență a Bucureștiului interbelic, când Capitala își câștiga reputația de „Micul Paris”. Viziunea sa asupra dezvoltării urbane a fost una modernă, integrată, acoperind atât aspectele tehnice ale infrastructurii, cât și pe cele estetice ale urbanismului. Demersurile sale au creat premisele pentru expansiunea urbană a deceniilor următoare.

Perioada comunistă – funcția golită de conținut (1945-1989)

În perioada comunistă, funcția de primar al Bucureștiului a suferit o transformare radicală, fiind golită de substanță (îndeosebi din anii 1970). Primarii numiți de Partidul Comunist Român erau în realitate executanți ai deciziilor luate la nivelul conducerii de partid. Marile proiecte urbane ale perioadei – construcția cartierelor Drumul Taberei, Titan-Balta Albă și Berceni în anii 1960-1970, inaugurarea primei linii de metrou în 1979, sau demolarea masivă a centrului istoric în anii 1980 – au fost decise și conduse direct de guvernul central. Începând cu anii 1970, șeful statului, Nicolae Ceaușescu a fost primarul de facto al Bucureștiului. Cei care au deținut această funcție (Cioară, Dincă, Pană, Olteanu) s-au mulțumit cu rolul de umbre ale șefului PCR. Generalul Olteanu, primar între 1985 și 1988, s-a străduit chiar să își accentueze asemănarea fizică cu Nicolae Ceaușescu, ajungând până la a fi o sosie pertinentă a acestuia.

Demolarea cartierului Uranus-Antim și construcția Casei Poporului în anii 1980 au reprezentat apogeul centralizării absolute a puterii. Totul a fost decis, în amănunt, de Nicolae Ceaușescu, iar criteriile au fost rareori motivate urbanistic. De fapt, orașul a început să-și cheltuiască resursele pe proiecte megalomaniacale, în dauna investițiilor productive și pragmatice. Sfârșitul anilor 1980 a adus o degradare majoră a urbanității, a forței economice și a calității vieții în Capitală. Primarii epocii, deși purtau titlul oficial, erau simple instrumente tehnocratice ale regimului. Funcția și-a pierdut complet prestigiul politic, transformându-se într-o poziție birocratică fără vizibilitate și fără putere reală. Cu toate acestea, deși rău direcționată, dezvoltarea nu a putut fi oprită. Această perioadă a lăsat moștenire proiecte de infrastructură majoră, precum rețeaua de metrou și marile cartiere de locuințe, care, dincolo de context, au răspuns unor nevoi reale ale populației în creștere a Capitalei.

Renașterea funcției după 1989. Plus: antecameră pentru Cotroceni

Victor Ciorbea – primul succes democratic (1996-1997)

După revoluția din 1989, funcția de primar general a Bucureștiului a început să își recâștige treptat importanța. Primii ani ai democrației au fost marcați de instabilitate administrativă și mandate scurte, până când Victor Ciorbea, jurist de profesie, a câștigat alegerile locale din 1996. Mandatul său a fost însă de scurtă durată – după doar un an petrecut la conducerea Capitalei, Ciorbea a fost numit prim-ministru în guvernul de coaliție CDR-USD-UDMR, demonstrând pentru prima dată în România postdecembristă că succesul la primăria Bucureștiului poate deschide rapid uși către cele mai înalte funcții în stat.

Traian Băsescu – de la demolarea dughenelor la cea mai înaltă funcție în stat (2000-2004)

Adevărata transformare a funcției de primar general în rampa de lansare către președinție a avut loc însă odată cu Traian Băsescu. Fost căpitan de navă și ministru al transporturilor, Băsescu a câștigat alegerile locale din 2000 din partea Partidului Democrat și a fost reales în 2004. Stilul său combativ, direct și extrem de vizibil mediatic l-a transformat rapid într-o figură politică de prim-plan la nivel național.

Mandatele lui Băsescu la primărie au fost marcate de decizii spectaculoase. Cea mai cunoscută măsură a sa a fost demolarea dughenelor din toate intersecțiile majore ale Bucureștiului, o acțiune care a reconstruit urbanitatea orașului și a deschis din nou spațiul public. Băsescu a reorganizat Regia Autonomă de Transport București și a inițiat numeroase proiecte de infrastructură rutieră. Conflictele sale constante cu PDSR, ulterior PSD, din Consiliul General al Capitalei i-au crescut notorietatea la nivel național, transformându-l într-un politician mediatizat zilnic.

În 2004, Băsescu a intrat în cursa pentru Președinția României și a reușit performanța de a câștiga alegerile prezidențiale, învingându-l pe Adrian Năstase în turul doi. A devenit astfel primul primar al Bucureștiului care a ajuns la Cotroceni, confirmând noua miză politică a funcției. Ca primar, a câștigat două mandate succesive (din al doilea a executat doar câteva luni, demisionând pentru a merge la Cotroceni). Ca președinte, Băsescu a fost primul care a câștigat două mandate succesive, păstrându-și popularitatea până aproape de final.

Sondaje realizate în 2024 arată că bucureștenii îl consideră pe Băsescu cel mai performant primar pe care l-au avut vreodată, cu o rată de apreciere de 27%, dovadă a impactului durabil al mandatului său.

Klaus Iohannis – venit din Capitala culturală (2000-2014)

Între timp, la Sibiu, un alt model de administrație locală de succes se dezvolta sub conducerea lui Klaus Iohannis. Profesor de fizică de profesie și membru al Forumului Democrat al Germanilor din România, Iohannis a fost ales primar în 2000 într-o surpriză electorală totală – în ciuda faptului că populația săsească a Sibiului scăzuse la doar 1,6%, el a câștigat cu 69% din voturi. Sibienii, indiferent de etnie, au văzut în el promisiunea unei administrații competente, transparente și orientate către dezvoltare.

Următoarele trei mandate au confirmat această așteptare – Iohannis a fost reales cu scoruri impresionante: 88,7% în 2004, 83,2% în 2008 și 77,9% în 2012. Sub conducerea sa, Sibiul a fost transformat din oraș industrial în declin într-una dintre cele mai atractive destinații turistice din România. Restaurarea centrului istoric, modernizarea infrastructurii și atragerea de investiții au culminat cu desemnarea Sibiului ca Capitală Culturală Europeană în 2007, alături de Luxemburg – primul oraș românesc care obținea această distincție. Evenimentul a atras peste un milion de turiști și a pus definitiv Sibiul pe harta europeană. Timp de 14 ani a fost primar al orașului.

Succesul lui Iohannis la Sibiu a devenit un model național de bună administrație. În 2009, patru grupuri parlamentare l-au propus pentru funcția de prim-ministru, deși președintele Traian Băsescu a refuzat să îl numească. În 2013, Iohannis s-a alăturat Partidului Național Liberal, devenind rapid prim-vicepreședinte și ulterior președinte al partidului. În 2014, a candidat la președinția României și a câștigat, învingându-l pe Victor Ponta în turul doi. A fost reales în 2019.

Perioada 2005-2020: primari cu destine diferite

Adriean Videanu, legatarul lui Băsescu (2005-2008)

După plecarea lui Băsescu la Cotroceni, Adriean Videanu, economist de profesie, a condus Primăria între 2005 și 2008. Tehnic, era o predare de ștafetă, întrucât Videanu era nu doar unul dintre vicepreședinții Partidului Democrat, ci și un apropiat al lui Traian Băsescu. În alegerea sa, a beneficiat din plin de această asociere.

Mandatul său (unic și incomplet) a fost marcat de lansarea și finalizarea Pasajului Basarab, una dintre cele mai importante lucrări de infrastructură rutieră din București. (Asta în contextul în care Bucureștiul evită constant șantierele edilitare ample). Videanu a continuat programele de modernizare a bulevardelor și arterelor principale, consolidând transformările începute de predecesor. După încheierea mandatului, nu a mai candidat pentru realegere, intrând în guvernul Boc ca ministru al Economiei în 2009. Referitor la mandatul său au fost formulate mai multe acuzații de corupție, care au dus la procese ce au durat până în 2024. Videanu a fost achitat în aceste dosare, dar urmărirea penală și procesele au dus la terminarea rapidă a carierei sale politice.

Sorin Oprescu – cel mai controversat mandat (2008-2015)

Sorin Oprescu, medic de profesie, a fost ales primar al Bucureștiului în 2008 ca independent, învingându-l pe candidatul PDL Vasile Blaga. Mandatul său a fost unul controversat – pe de o parte, a continuat proiecte de infrastructură precum finalizarea Pasajului Basarab și construcția Arenei Naționale, pe de altă parte, a fost marcat de stagnări administrative și, în cele din urmă, de scandal. În 2015, Oprescu a fost arestat pentru corupție, nefinalizându-și mandatul. Cu toate acestea, în 2016 a candidat la președinția României, obținând 3,18% din voturi, demonstrând că își păstrase o bază electorală cinici în condițiile scandalului judiciar. În 2022 a fost condamnat definitiv la 10 ani de închisoare pentru luare de mită. În prezent este în Grecia, sub control judiciar, pentru a se decide extrădarea sa în România.

Gabriela Firea – singura femeie care a condus Bucureștiul (2016-2020)

Gabriela Firea, jurnalistă și senator PSD, a devenit în 2016 prima femeie primar general al Bucureștiului, câștigând alegerile într-un context de prezență scăzută la vot, cu 246.000 de voturi. Ea urma unui șir de 80 de primari, inclusiv interimarii, toți bărbați. Mandatul său a fost criticat pentru lipsa unor investiții structurale majore, fiind concentrat mai degrabă pe proiecte sociale și culturale. A implementat, totuși, programe de protecție socială, extinderea programelor de reabilitare termică și diverse inițiative în domeniul cultural. Deși nu a reușit să rezolve problemele cronice ale Capitalei – termoficare, trafic, spații verzi, consolidarea clădirilor – Firea și-a consolidat profilul politic național, fiind ulterior pe lista scurtă a nominalizărilor la președinția României.

Sondajele din 2024 o plasau pe locul doi în preferințele bucureștenilor privind foștii primari, cu 25% apreciere, înaintea lui Nicușor Dan, dar după Traian Băsescu.

Nicușor Dan – de la activism civic la Palatul Cotroceni (2020-2025)

Nicușor Dan reprezintă un profil complet diferit în galeria primarilor Bucureștiului. Matematician de formație, absolvent al Universității București și doctor al prestigioasei École Normale Supérieure din Paris, Dan a câștigat două medalii de aur la Olimpiada Internațională de Matematică în anii 1980, confirmându-și statutul de matematician de elită. Însă cariera sa academică a fost abandonată în favoarea activismului civic – în 2005 a fondat Asociația „Salvați Bucureștiul”, dedicată protejării patrimoniului arhitectural al Capitalei.

În 2015 a fondat Uniunea Salvați Bucureștiul, iar în 2016 a co-fondat Uniunea Salvați România. În 2017 a părăsit USR din cauza dezacordurilor privind orientarea ideologică progresistă, preferând o abordare mai centristă. După ce a fost deputat, începând cu 2016, a candidat ca independent la primăria Bucureștiului în 2020 și a câștigat, devenind al doilea primar independent din istoria Capitalei. În 2024 a fost reales cu un scor impresionant de 48% din voturi, învingând-o pentru a doua oară pe Gabriela Firea. (Alegerile au fost într-o singură rundă).

Mandatele sale la primărie au fost marcate de accentul pe stabilizarea bugetului Capitalei și proiecte de infrastructură. A lăsat în urma sa reabilitarea rețelei de termoficare – care ajunsese într-o situație critică Bucureștiului – digitalizarea administrației și transparentizarea deciziilor instituției. A fost însă criticat pentru ritmul lent al investițiilor și pentru lipsa unei viziuni clare privind spațiile verzi ale Capitalei. Stilul său de comunicare, mai puțin public decât al lui Băsescu, dar mai transparent, a fost perceput de unii ca distanță, de alții ca profesionalism. Un moment decisiv al mandatului său a fost conflictul din octombrie 2024 cu primarii de sector în Piața Unirii, când a blocat fizic lucrări de consolidare inițiate fără autorizațiile necesare – episod care i-a crescut semnificativ popularitatea și l-a conturat ca un apărător al legalității.

Un alt succes important, cu posibile reverberații, a fost obținut prin referendumul care consolidează rolul Primăriei Capitalei în raport cu primăriile de sector. În prezent, o problemă gravă a orașului este divergența acțiunilor urbanistice dintre diferitele zone ale aglomerării urbane. Sectoarele sunt, din multe puncte de vedere, orașe independente, iar întârzierea reformei administrative prin care Bucureștiul ar putea să includă zona metropolitană frânează capacitatea de dezvoltare a orașului. Luând în calcul și localitățile adiacente, care economic și funcțional aparțin de Capitală, decizia administrativă încă este secționată în 10 administrații independente care se suprapun peste deciziile sau interesele Primăriei Capitalei. Extinderea orașului și consolidarea administrativă sunt elemente-cheie în perioada imediat următoare, indiferent cine va fi primar.

Vacantarea funcției. Drumul spre președinție: o campanie imposibilă (2024-2025)

Inițial, Nicușor Dan declarase că dorește să finalizeze cel puțin încă un mandat la primărie înainte de a lua în considerare o candidatură prezidențială. Însă anularea alegerilor prezidențiale din noiembrie 2024, din cauza interferențelor rusești care l-au favorizat pe Călin Georgescu în primul tur, a schimbat complet ecuația politică. Pe 16 decembrie 2024, Dan și-a anunțat candidatura pentru alegerile prezidențiale reprogramate din 2025, o decizie care a surprins pe mulți.

În primul tur din aprilie 2025, Dan a obținut 21% din voturi, clasându-se pe locul doi și intrând în turul decisiv împotriva lui George Simion, fondatorul Alianței pentru Unirea Românilor, partid așa-zis „suvernist”. În turul decisiv, extrem de polarizat, Dan a reușit cea mai mare remontadă din istoria alegerilor în două tururi la nivel mondial. În condițiile unui scrutin extrem de mobilizat, cu o prezență record de 64,72% și peste 1,6 milioane de voturi din diaspora, Dan a câștigat cu 53,6% din voturi, devenind primul președinte independent din istoria României postdecembriste. Bucureștiul a avut un rol major în alegerea sa.

Victoria sa a reprezentat nu doar o reușită personală, ci și confirmarea faptului că succesul în administrația locală a Bucureștiului este cel o trambulină către cea mai înaltă funcție în stat. Dan a devenit al treilea președinte al României care a fost anterior primar și al doilea care a condus Capitala imediat înainte de a ajunge la Cotroceni.

Sondajele din perioada mandatului său de primar îl plasau pe locul trei în preferințele bucureștenilor privind foștii edili, cu 21% apreciere, după Băsescu și Firea, dar victoria sa în alegerile din 2024 și 2025 demonstrează că popularitatea și votul nu sunt întotdeauna concordante.

Dinamica istorică a funcției de primar

Istoria primarilor Bucureștiului demonstrează o evoluție clară a funcției, de la rol tehnic-administrativ la cea mai importantă poziție politică după președinție. Primarii care au transformat Bucureștiul în perioada antebelică și interbelică – Pache Protopopescu, Dem I. Dobrescu – au fost figuri marcante ale epocii lor, dar rolul lor a rămas preponderent local. În perioada comunistă, funcția a fost golită de conținut, primarii devenind simple instrumente ale puterii de partid.

Adevărata transformare a avut loc după anul 2000. Traian Băsescu a demonstrat primul că primăria Capitalei poate fi o rampă de lansare directă către Cotroceni, urmând modelul său în patru ani și câștigând președinția. Klaus Iohannis a confirmat acest pattern din Sibiu, arătând că succesul remarcabil în administrația locală, indiferent de dimensiunea orașului, creează credibilitatea necesară pentru cea mai înaltă funcție. Nicușor Dan a completat tabloul, devenind al treilea președinte venit din primărie și consolidând definitiv această traiectorie politică.

Toate cele trei cazuri de succes au avut în comun câteva elemente esențiale: vizibilitate constantă, realizări concrete vizibile de cetățeni, capacitate managerială și o imagine de competență și integritate. Băsescu a salubrizat și a reorganizat orașul, creând bazele revenirii sale spre un urbanism modern. Iohannis a transformat Sibiul în Capitală Culturală Europeană. Dan a stabilizat bugetul și s-a confruntat cu corupția sistemică. Fiecare și-a construit capitalul politic național pe succese locale concrete și măsurabile.

Pentru viitorul primar al Bucureștiului, lecția este clară: funcția nu mai este doar despre administrație locală, ci despre construirea unei cariere politice naționale. Bucureștiul, ca cea mai mare concentrare de alegători dintr-un singur oraș și ca simbol al României în ochii lumii, oferă o platformă fără egal. Urmașul lui Nicușor Dan va prelua nu doar un oraș cu probleme complexe de rezolvat, ci și o funcție care, dacă este exercitată cu succes, poate deschide drumul către o carieră publică de lungă durată. Istoria ultimilor 25 de ani demonstrează că aceasta nu mai este o speculație, ci un pattern confirmat de trei președinți care au parcurs exact această traiectorie.

Alegerile din 2025: două perspective divergente și două profiluri de candidați

Candidații din 2025 reflectă această perspectivă duală, poate chiar divergentă. Pe de o parte, Capitala reprezintă polul de dezvoltare economică și modernizare al României, gestionând un buget de o anvergură națională, ceea ce face din funcția de primar o poziție cheie de management. Pe de altă parte, datorită vizibilității și puterii sale, funcția a confirmat un istoric de trambulină politică. Candidații din această cursă reflectă în mare măsură aceste opțiuni strategice: fie prioritizează administrația locală, fie sunt în căutarea unei anverguri politice naționale.

Experiența administrativă

Ciprian Ciucu

Ciprian Ciucu, Primarul Sectorului 6, intră în competiție cu un profil de administrator-reformist, poziționat, conform sondajelor, în fruntea preferințelor electorale. Experiența sa executivă în fruntea unui sector, completată de un background tehnic în reformarea administrației publice (fost președinte al Președinte al Agenției Naționale a Funcționarilor Publici), plasează candidatura sa printre cele în care accentul este pe managementul performant. Ciucu își susține candidatura prin rezultatele obținute în sector, unde a fost reconfirmat, în 2024, cu un scor substanțial (peste 70% din voturi).

Provocarea sa constă în a demonstra că modelul său de succes poate fi scalat la nivelul întregului oraș și, concomitent, în a gestiona tensiunile generate de necesitatea de a fi susținut de o alianță politică eterogenă, formată din PNL și REPER, pentru a-și maximiza șansele de victorie. Deși în campanie este una dintre țintele favorite ale atacurilor din partea USR, el are un background de element de legătură între PNL și USR (inclusiv PLUS și REPER).

În actualul context politic, o eventuală alegere a lui Ciucu nu ar avea urmări politice imediate la nivel național.

Daniel Băluță

În imediata apropiere, ca primar de sector cu rezultate notabile, se plasează Daniel Băluță. Primar al Sectorului 4, Băluță are cea mai mare experiență administrativă, cu trei mandate, precedate de funcția de viceprimar în echipa lui Popescu Piedone. De-a lungul mandatelor sale, sectorul a trecut printr-o transformare substanțială și o modernizare rapidă, inclusiv prin implementarea de proiecte de infrastructură majore. Băluță propune un profil al administratorului consacrat, iar validarea sa electorală repetată în sector demonstrează o puternică capacitate de mobilizare locală. Candidatura sa, susținută de PSD și PUSL, pune însă în balanță realizările administrative cu provocările generate de percepția publică asupra politicii de partid, cu care este strâns asociat. În cazul său, accentul cade în mod evident pe funcția de primar ca motor economic și administrativ, deși succesul său ar avea reverberații majore și la nivel politic național, consolidând poziția PSD.

Eventuala alegere a lui Băluță, în prezent vicepreședinte al PSD, ar avea un impact asupra reconstrucției partidului, în contextul în care baza electorală i-a fost puternic erodată în timpul președinției lui Liviu Dragnea și apoi a lui Marcel Ciolacu.

Ana Ciceală

Un profil de candidat similar, cu o experiență în administrația locală, este cel al Anei Ciceală. Candidata partidului SENS, vine cu o experiență de opt ani în cadrul Consiliului General al Municipiului București, oferind un c.v. civic și tehnic. Ea cunoaște dosarele Primărie, bugetul și mecanismele legislative, însă fără a fi exercitat vreo putere executivă. Ciceală și-a construit candidatura pe argumentul competenței și al transparenței, încercând să mute discuția de la miza politică la cea strict administrativă. Totuși, lipsa unei structuri de partid puternice reprezintă o provocare semnificativă în obținerea unui scor care să concureze cu mașinăriile de vot ale principalilor candidați. Deși ascendent în sondaje și popular printre tineri, SENS a ratat toate rundele de alegeri din 2024, situându-se sub praguri.

Printr-o eventuală victorie, Ana Ciceală ar da un nou sens politic acestui partid. Urmările ar fi complicarea și mai mare a segmentelor din zona partidelor pro-europene, dar și o ofertă mult mai realistă și consistentă pentru tinerii alegători, o alternativă la regruparea lor în sfera partidelor extremiste.

Ambiții naționale

Cătălin Drulă

Cătălin Drulă, candidatul USR, propune o abordare diferită, translatând experiența sa de la nivelul executivului central la cel local. Fost Ministru al Transporturilor și fost Președinte al USR, Drulă este un politician cu vizibilitate națională, activând pe tot parcursul carierei sale politice în funcții de anvergură. Absența unui istoric în administrația locală reprezintă o dificultate, însă profilul său este construit pe ideea de lider politic capabil să gestioneze portofolii complexe, folosind mandatul de la Transporturi ca dovadă a competenței manageriale. Prin această candidatură, USR subliniază puternic rolul Primăriei Generale ca trambulină politică, rezultatul lui Drulă fiind crucial pentru viitorul partidului în peisajul național. De notat și că pentru Cătălin Drulă este primul vot în care candidează în nume propriu, nu pe liste, fiind un mare test electoral.

Posibila sa victorie ar reașeza relațiile din partid (în condițiile în care USR a avut o dinamică bizară în alegerile prezidențiale din 2024 și 2025). Însă intransigența sa ar putea avea ca urmare și efectul de nedorit al unor și mai mari tensiuni în alianța de guvernare, care oricum nu este una foarte stabilă.

Anca Alexandrescu

Anca Alexandrescu intră în cursa pentru Primăria Generală cu un profil construit preponderent în sfera influenței politice și mediatice, fiind susținută de o alianță axată pe discursul suveranist. Deși nu a deținut funcții executive alese, ea aduce o vastă experiență din zona guvernamentală de staff și comunicare. Concret, Alexandrescu a activat ca și consilier și purtător de cuvânt pe lângă premieri asociați cu PSD, precum Adrian Năstase, Victor Ponta și Viorica Dăncilă, acumulând o cunoaștere intimă a mecanismelor de putere la nivel înalt. Dincolo de această experiență politică, Alexandrescu este la primul test electoral. Ea nu a fost în nicio altă rundă de alegeri, nici măcar pe liste.

Profilul său este construit pe accentul politic și ideologic al alegerilor, urmărind să canalizeze nemulțumirea publică mai mult decât să etaleze un plan administrativ detaliat.

Susținerea ei de către AUR, principalul partid din sondaje, dar care a evitat să aibă un candidat propriu, necesită o analiză separată. Pe de o parte, AUR a evitat, ca și în 2024, să aibă candidați cu șanse în administrația locală. Aceștia, prin inerentele controverse pe care administrația le generează, ar eroda capacitatea partidului de a se prezenta ca „virgin” politic și ca alternativă ex-machina. Pe de altă parte, AUR este o formațiune excesiv centralizată, în care singura voce este cea a președintelui partidului, George Simion. Un eventual primar al Capitalei provenit din acest partid ar eroda semnificativ forța liderului, constituind o alternativă consistentă la acesta.

Chiar și din poziția de candidat independent, o eventuală alegere a Ancăi Alexandrescu ar crea o problemă semnificativă pentru liderul AUR. Ca primar al Capitalei, ea ar deveni principala figură publică din zona așa-zis suveranistă. Asta cu atât mai mult cu cât ea are o competență politică net superioară celei a lui Simion (în condițiile în care totuși jalonul e foarte scăzut). Totodată, dată fiind lunga ei colaborare cu PSD, alegerea Ancăi Alexandrescu ar putea crea premise ale unei reconfigurări a eșichierului politic, generând noi tensiuni în politica națională.

Semnificațiile alegerilor din 7 decembrie

Runda alegerilor din 2025 pentru Primăria Capitalei depășește cu mult miza și semnificația unor alegeri locale. Pe de o parte, Bucureștiul are o forță economică și socială care depășește multe mari orașe europene sau chiar state întregi. Pe de altă parte, postura de cel mai popular ales public (după președinte) transformă Primarul Capitalei într-o figură politică majoră, cel puțin la nivel de percepție.

Asemenea considerente au dus la amânarea alegerilor până mult dincolo de termenul legal al unui interimat. (De altfel, „epidemia” de interimate în multe funcții publice, prelungite dincolo de litera legii, este o mare și acută problemă a vieții politice). Totodată, faptul că guvernul are trei candidați în aceste alegeri este o expresie clară a dificultății guvernamentale. Aceasta nu s-a diminuat, prin armonizarea colaborării, ci s-a intensificat, în condițiile unor măsuri dificile și divergenței crescute dintre diferitele electorate.

Din punctul de vedere al bucureștenilor, un primar este un primar. Orașul, dincolo de a fi capitala României, este o metropolă ascendentă la nivel european, dar cu probleme grave. Circulația, poluarea, parcările, crizele edilitare (centrul ruinat și vulnerabil seismic vs cartiere noi lipsite de un urbanism elementar), coerența arhitecturală, concurența între diversele administrații sunt probleme cronice. Dar la fel sunt și unele mai puțin evidente – inclusiv dezvoltarea precară a IMM-urilor și integrarea lor cu marile companii; subdezvoltarea multor segmente de servicii, proasta gestiune a patrimoniului, o viață culturală subdimensionată ș.a. Comparativ cu alte localități din țară, Bucureștiul are indicatori cel mai adesea superiori. Însă comparat cu alte orașe de aceeași talie și aceeași importanță din Europa, orașul încă are mult de recuperat.

Alegerea pe care bucureștenii o au la dispoziție este dacă vor miza în perioada următoare pe un primar care să fie un politician cu o mare vizibilitate națională sau dacă, dimpotrivă, vor alege un manager care să continue linia edilului cu rezultate notabile, inaugurată cu 140 de ani în urmă de Pache Protopopescu.