Sari la conținut
Autor: VALENTIN PROTOPOPESCU
Apărut în nr. 464

Vitas, cel mai frumos dintre cei morţi

    Patrick Proisy este un scriitor cu memorie bună. Mai cu seamă, el nu uită vorbele de duh, având un autentic cult al acestora. Spre pildă, în excelenta lui carte, Destinele de necrezut ale eroilor tenisului, francezul îşi deschide capitolul închinat lui Vitas Gerulaitis, flamboaiantul campion al anilor ’70-’80, cu o maximă multiubită de legendarul actor american James Dean. Cuvintele celui care nu a turnat decât cinci filme pentru a intra în mit ca prototip al geniului tânăr şi tragic sunt următoarele: „Să trăieşti în viteză, să mori tânăr, să fii un mort frumos!“.  Ideale în cazul artistului, aceste cuvinte de spirit i se potrivesc precum o mănuşă şi destinului trist al vedetei din Queen’s, New York.
    Cine a fost Gerulaitis? Ca de obicei, puţină istorie nu strică. Provenind dintr-o familie de emigranţi lituanieni, Vitas Kevin Gerulaitis s-a născut la 26 iulie 1954, în Brooklyn, New York. Tatăl său, fost component al echipei Lituaniei de Cupa Davis, îşi câştiga paralele pentru a întreţine familia muncind ca hamal în timpul zilei şi ca şofer de camion la vreme de noapte. Viaţa grea şi lipsa de perspectivă nu l-au îngenunchiat pe fostul sportiv de performanţă. Nu se plângea, căci avea convingerea că fiul său îi va călca pe urme, depăşindu-i performanţele. Norocul micului Vitas s-a numit, ca prin magie, Harry Hopman. „Magul“ de la Antipozi, cel care a condus Australia către adjudecarea a şaisprezece trofee în Cupa Davis, care a câştigat, alături de elevii săi, indiferent că se numeau Lew Hoad, Rod Laver, Roy Emerson, Tony Roche, Fred Stolle, Ken Rosewall şi John Newcombe, zeci de titluri de Grand Slam, a devenit cetăţean american în 1969. Mister Harry a deschis o academie de tenis la Port Washington, Long Island, în New York. Cu banii economisiţi cu dificultate, seniorul Gerulaitis l-a adus la şcoala de tenis a „magului“ pe tânărul Vitas. Foarte dotat, cu un talent precoce, el a atras rapid atenţia bătrânului geniu al antrenorilor din tenis. Hopman i-a spus puştiului blond, cu părul lung şi buclat: „Ai toate şansele să ajungi un mare campion, dar trebuie să munceşti patruzeci şi opt de ore pe zi“. Fire de artist, cu un voleu ucigător de precis, cu o deplasare excelentă în teren, rezistent şi sagace, Vitas nu l-a luat niciodată prea în serios pe Mister Harry – şi asta nu l-a ajutat deloc să-şi împlinească datul. Dar minunea blondă, noul star al cartierului Queen’s din New York era oricum pus pe fapte mari. În viaţa privată, dar şi pe terenul de tenis.
    În 1975, Vitas, alături de Sandy Mayer, câştigă dublul la Wimbledon. Între 1974 şi 1976 el dispută douăsprezece finale importante, câştigând doar de trei ori. Mereu, Connors, Borg şi Vilas sunt „naşii“ săi. Publicul îl adoră însă, iar Gerulaitis face show chiar şi atunci când pierde. Cariera sa de campion începe în mod autentic în 1977, când triumfă la Foro Italico şi pierde neverosimil în semifinala de la Wimbledon în faţa lui Björn Borg, în cinci seturi, 6-8 în decisiv. Partida avea să fie considerată una dintre cele mai frumoase din toate timpurile… La finele anului îşi ia revanşa, câştigând Open-ul Australiei, când îl domină copios pe John Lloyd. Peste un an atinge treapta a treia în ATP, cea mai bună clasare a sa all time.
    Şi viaţa lui Vitas? Ea a fost de la bun început ca un spectacol hollywoodian. Nu degeaba era supranumit „Broadway Vitas“. Garajul lui era plin de Rollsuri şi Mercedesuri ultraelegante şi foarte scumpe. Locuia într-o rezidenţă newyorkeză de un lux exorbitant, care avea o piscină în formă de rachetă de tenis. Când se afla acasă, la New York, dar şi în Europa, la Monte-Carlo, Paris, Roma şi Londra, el ducea o viaţă de noapte spectaculoasă, dansând până dimineaţa în cele mai chic cluburi, prizând cocaină, fumând marijuana, curtând cele mai apetisante exemplare feminine şi bând cantităţi industriale de whisky vechi şi şampanie fină. La New York nu o dată i s-a întâmplat să închirieze toată noaptea celebrul Studio 54. Era bun prieten cu Andy Warhol, Mick Jagger şi modelul Janet Jones, care ulterior avea să se mărite cu legendarul hocheist canadian Wayne Gretzky.
    Paradoxal, această cheltuire de energie nu impieta asupra rezultatelor pe terenul de tenis. Cel puţin nu încă… Astfel, în 1979, Gerulaitis câştigă din nou la Foro Italico, după o finală epopeică  disputată în compania lui Guillermo Vilas, pierde finala de la Flushing Meadows în faţa colegului său mai tânăr de la Port Washington, noul star american John McEnroe şi, ceva mai târziu în sezon, alături de Mac, câştigă Cupa Davis pentru America, obţinând victoria în ambele partide de simplu, contra lui Panatta şi Barazzutti. În 1980 Borg îi este din nou călău, de această dată în finala de la Roland Garros. De altfel, bun prieten cu suedezul, Vitas nu avea să se supere niciodată pentru cele şaisprezece corecţii pe care „ursul“ scandinav i le administrase de-a lungul timpului.
    Ultimii cinci ani în circuitul ATP sunt duri pentru Vitas. Rezistenţa fizică îi scade, e pe punctul de a fi parte într-un proces intentat unui amic care „dilărea“ stupefiante, jocul lui nu mai este la fel de inspirat, iar înfrângerile sunt mai numeroase decât succesele. În 1985 se retrage, iar cu dispariţia sa se poate spune că a apus o epocă în tenisul mondial. Era romantică îşi trăise veacul, de-acum venise vremea roboţilor în genul lui Lendl.
    După retragere, Vitas Gerulaitis devine comentator şi consilier sportiv pentru importantele reţele de televiziune CBS şi ESPN. Truculenţa şi policromia expresiilor folosite de fostul campion trezesc şi astăzi zâmbetul publicului american de o anumită vârstă. În acelaşi timp, generos şi filantrop, Vitas s-a implicat, prin intermediul „Fundaţiei VG pentru tineret“, în susţinerea proiectelor şcolare vizându-i pe puştii din familiile newyorkeze sărmane. Nu în ultimul rând, Gerulaitis îi devine antrenor lui Pete Sampras, ajutându-l pe „Pistol“ Pete să ajungă lider ATP.
    Pe 18 septembrie 1994, seara, o ştire este preluată de toate marile agenţii de presă internaţionale, făcând înconjurul planetei tenis. „Vitas Gerulaitis a murit în vila unui prieten din Southampton  Long Island. Decesul s-a produs ca urmare a inhalării unei mari cantităţi de monoxid de carbon“. Mulţi au crezut că Vitas a sucombat în urma unei supradoze. Adevărul legiştilor era însă indiscutabil: defecţiunea la instalaţia de încălzire a clădirii a produs nenorocirea. La patruzeci de ani abia împliniţi se stingea astfel unul dintre cei mai spectaculoşi, generoşi, frenetici şi iubiţi tenismeni din toate timpurile.
    Vitas Gerulaitis a trăit repede şi a murit de tânăr. Şi-a înscenat viaţa ca pe un show şi a dispărut ca un artist autentic, în plină tinereţe. La talentul cu care a fost dăruit, ar fi putut să fie un rege al sportului alb, după cum spunea regretatul Ioan Chirilă. El s-a mulţumit însă cu condiţia de prinţ. Dar poate că a fost mai bine aşa…