N-a( vrea s&â259; par macabru (i nu am înclina)ia spre necrofilie, dar nu-mi pot alunga ideea c&â259; Mircea Iorgulescu se ofer&â259; prin chiar sfâr(itul s&â259;u – biologic (i imagistic într-o leg&â259;tur&â259; inseparabil&â259; – pentru investigarea atitudinilor (i mentalit&â259;)ilor care l-au ciuruit. Reg&â259;sim, analizându-i sfâr(itul de via)&â259;, pornirile semenilor pe care le disecase cu instrumentele analizei literare ca (i cum ar fi evadat dintre coper)i, n&â259;pustindu-se asupr&â259;-i, pe m&â259;sur&â259; ce puterile îl p&â259;r&â259;seau, ca ni(te cobai infecta)i dintr-un laborator sc&â259;pat de sub control. „Marea tr&â259;nc&â259;neal&â259;“ se continu&â259; singur&â259; ca investiga)ie, î(i completeaz&â259; semnifica)iile, de data aceasta nu prin harul (i ra)iunea activ&â259; a gânditorului, dispersate spre neant, ci prin metehnele r&â259;mase nesupravegheate, proliferate (i r&â259;spândite haotic.
Dup&â259; aproape doi ani de la moartea c&â259;rturarului, Înalta Curte de Casa)ie (i Justi)ie, într-un complet de mare responsabilitate, s-a pronun)at irevocabil c&â259; Mircea Iorgulescu nu poate fi calificat colaborator al Securitatii, ac)iunea faimosului C.N.S.A.S. fiind total neîntemeiat&â259;.
Verdictul este limpede. Totu(i, cu rare excep)ii, comentariile de acum nu sunt la temperatura vituper&â259;rilor anterioare. Se vede c&â259; nu importan)a intrinsec&â259; ori amplitudinea persoanei conteaz&â259; în primul rând, ci dac&â259; vestea e bun&â259; sau rea, cu o predilec)ie nedisimulat&â259; pentru ceea ce e r&â259;u. Constatarea nu e nou&â259;, dar de obicei este explicat&â259; prin goana dup&â259; senza)ional, care, la rându-i, este echivalent&â259; cu c&â259;utarea spectacularului. Inexact. E mai grav. Realitatea e c&â259; tr&â259;im într-o lume neagr&â259; sau mai exact într-un negativ al lumii normale, ajungând nu numai dezinteresa)i de firesc, dar (i oarecum ostili acestuia.
Nu am întâlnit înc&â259; semne de remu(care din partea celor care au s&â259;rit atunci s&â259; vitupereze. De ce or fi fost atât de siguri pe acuzele lor? Îndemnul biblic la re)inere ne este absolut str&â259;in, prezum)ia de nevinov&â259;)ie, cu atât mai mult, r&â259;bdarea de a asculta cealalt&â259; parte este inexistent&â259;. (Marin Mincu demonstreaz&â259; în „Polemos“ c&â259; nu avem cultura adev&â259;ratei confrunt&â259;ri de opinii). La noi, fiecare se crede în stare s&â259; arunce primul piatra, cu idioata convingere c&â259; obligatoriu are (i dreptate (i e dator s&â259; fac&â259; dreptate. Dac&â259; ar fi efectul închipuirii, al pripelii ori al lipsei de civiliza)ie justi)iar&â259;, n-ar fi înc&â259; a(a r&â259;u. Dar este expresia indiferen)ei de a cunoa(te adev&â259;rul (fiecare î(i secret&â259; adev&â259;rul convenabil momentului, umorilor (i purt&â259;rilor personale), iar adesea defularea p&â259;catelor ascunse, identice cu p&â259;catele sever condamnate când sunt comise de al)ii.
Simbolic pentru mentalul (i tradi)iile noastre în ale sincerit&â259;)ii, doi dintre cei mai categorici colportori (numi)ii Liliana N&â259;stase (i Ionel Stoica) au în)eles s&â259; fie categorici chiar sub sigla „Adev&â259;rul“, f&â259;r&â259; nici o emo)ie pentru amplitudinea frontispiciului. Titlurile lor, bine impozate, erau categorice, de felul „Mircea Iorgulescu, dovedit turn&â259;tor“.
Bie)ii autori aveau un pretext. Curtea de Apel Bucure(ti pronun)ase o decizie u(or schizofrenic&â259;. Pe de o parte, se conchidea, în vorbe clare, c&â259; Iorgulescu nu poate fi considerat unul (i acela(i cu misteriosul informator Dorin, dar pe de alt&â259; parte, era admis&â259;, f&â259;r&â259; probe directe (i concludente, ac)iunea C.N.S.A.S. Bolile cet&â259;)enilor nu-i ocolesc pe magistra)i.
Ce va fi crezut distinsul critic v&â259;zând cum cei care-l r&â259;stigneau pun virgul&â259; între subiect (i predicat? Scriindu-mi chiar în ziua aceea (11 febr. 2011, 10h 39 min 49 s) a men)ionat în treac&â259;t: „mi-a semnalat cineva compunerea din «Adev&â259;rul». Cam jalnic&â259;…“.
R&â259;spunzându-i hot&â259;rârii sale de a declara recurs, m-am referit (i la compunerea jalnic&â259;, scriindu-i pe 12 februarie: „&â350;i eu cred c&â259; merit&â259; (recursul) nu atât pentru imaginea Dvs, care în perspectiva timpului se va ridica deasupra cotcod&â259;celilor, cât pentru datoria intelectual&â259; ce o ave)i de a fi tran(ant fa)&â259; de acest crâmpei de murdar&â259; istorie recent&â259;“. Mi-a r&â259;spuns în câteva minute: „cât despre «cotcod&â259;celi»… am g&â259;sit undeva aceast&â259; replic&â259; a lui Oliver Cromwell în leg&â259;tur&â259; cu calomniile pe seama lui: «Trebuie oare s&â259; r&â259;spund fiec&â259;rui câine care latr&â259; pe strad&â259;?»“.
Dar lin(ajul mediatic dezinvolt nu este monopolul publican)ilor anonimi. Materialul scârbos devine „adev&â259;r jurnalistic“ (i se încarc&â259; de interpret&â259;ri prin fine)ea condeielor cunoscute. Liviu Ioan Stoiciu s-a pomenit pe blogul s&â259;u „Cantonul 248“ sfâ(iat de dileme: „Sincer, mi se rupe inima s&â259; descop&â259;r c&â259; intransigentul Mircea Iorgulescu (l&â259;sa aceast&â259; impresie (…) am fost permanent un admirator al lui) putea s&â259; anun)e Securitatea (…) Mintea mea refuz&â259; s&â259; în)eleag&â259; (…)“ &â350;i atunci? De ce o minte direct cunosc&â259;toare a omului nu d&â259; curs îndoielii, ci colport&â259;rii, nu se ab)ine, nu amân&â259;, nu verific&â259;?
R&â259;spunsul e simplu – paradoxal (i descurajant: în multe (i de mult, ne-am obi(nuit s&â259; avem încredere în încropiri, nu în cele durabil a(ezate.
Din fericire, dup&â259; ce praful primelor scorneli s-a mai a(ezat, o parte din lumea cultural&â259; a reac)ionat lucid (i responsabil la execu)ia pus&â259; la cale. Presupun c&â259; instinctul ei a devansat instinctul justi)iei pentru c&â259; se baza pe stabilitatea valorilor. Printre altele, „Cultura“ a publicat pe larg materiale din dosarul de instan)&â259; care s&â259; completeze informa)iile procesului, „România literar&â259;“ a g&â259;zduit un studiu amplu de demontare a înscen&â259;rii (i hibelor institu)ionale care au f&â259;cut-o posibil&â259;, încât, independent de verdictul judiciar, ob(tea literar&â259; nu a înghi)it in corpore f&â259;c&â259;tura.
&â350;i mai presupunem c&â259; a f&â259;cut-o cu un instinct istoric mult mai ascu)it decât tocitele sim)uri func)ion&â259;re(ti. Adic&â259; a intuit în asemenea înscen&â259;ri exact ceea ce sunt: repetarea trecutului în practicile sale odioase.
Tragedia denigr&â259;rii a durat 7 ani, cât putreze(te un corp. A început în aprilie 2007, prin cererile adresate C.N.S.A.S. de Bujor Nedelcovici, Florica Jebeleanu Vieru (i Tudor &â354;epeneag, despre care cel vizat a fost anun)at pe 12 iunie 2007. În 2008 s-a îmboln&â259;vit de cancer. Direc)ia de investiga)ii (i-a încheiat verific&â259;rile abia la 19 martie 2009 f&â259;r&â259; a depista m&â259;car un înscris adresat Securit&â259;)ii de c&â259;tre Iorgulescu. Sesizarea instan)ei a fost decis&â259; de Colegiul C.N.S.A.S., din care f&â259;cea parte (i Mircea Dinescu, dup&â259; luni de îndoieli. Înainte ca Iorgulescu însu(i s&â259; afle c&â259; e chemat în instan)&â259;, s-au scurs în pres&â259;, înc&â259;lcându-se legea, primele supozi)ii difuzate ca adev&â259;ruri bine conturate. Perechea citat&â259; de la „Adev&â259;rul“ a atacat f&â259;r&â259; ca judecata s&â259; fi început m&â259;car. Sub canonada mediatic&â259;, prima instan)&â259; (Curtea de Apel Bucure(ti) a admis ac)iunea C.N.S.A.S. la data de 9 februarie 2011. Judec&â259;toarei îi vor trebui mai mult de 15 luni ca s&â259;-(i motiveze verdictul. Între timp, boala m&â259;cina, m&â259;cina, m&â259;cina.
Cum a primit Mircea Iorgulescu hot&â259;rârea dintâi? Mul)i presupun c&â259; a fost înfrânt, umilit, scârbit. Ei bine, nu. Anun)ându-i nedreptatea, mi-a r&â259;spuns senin: „Era una dintre ipoteze, e drept c&â259; nu cea mai dezirabil&â259; (i nici cea mai logic&â259;, în raport cu datele. Mergem mai departe! (Cu oarecare umor negru, îmi vine s&â259; spun c&â259; sînt obligat s&â259; tr&â259;iesc pân&â259; la victorie)“.
Nu a tr&â259;it pân&â259; la victorie, dar t&â259;ria l-a caracterizat pân&â259; în ultima clip&â259;. O avea exact din ceea ce le lipsea celorlal)i: din consecven)&â259;, cultul adev&â259;rului, demnitatea dublat&â259; de valoare, puterea de a nu arunca primul piatra. &â350;i dintr-o enorm&â259; responsabilitate a cuvântului scris sau rostit.
Autor: SERGIU ANDONApărut în nr. 4592014-03-06