În vara anului 1965 se „sparsese gheata“ în ceea ce priveste prezenta în lume si activitatea culturala a României. Era un efect al declaratiei din aprilie 1964 si al schimbarii ce avusese loc pe plan politic. Se încheiase epoca în care cel mai mare pitic din lume era piticul sovietic si începuse o noua etapa, care, din pacate, n-a avut decât o vietuire istoriceste scurta. Firesc, neîncrederea continuase sa ne stapâneasca pe noi, oamenii de rând, dar cu toate acestea ceva se schimbase. Istoricii si-au dat seama de acest lucru în mod evident si concret cu prilejul Congresului mondial de stiinte Istorice de la Viena din august 1965.
Dupa doua decenii în care numai membrilor de vârf ai partidului – si acestia doar câtiva si doar pentru câteva zile –, li se îngaduise sa întreprinda calatorii peste hotare, de data aceasta, vreo patruzeci de istorici români au fost trimisi sau li s-au asigurat conditii avantajoase de calatorie (inclusiv un vapor care a dus o parte dintre congresistii români pe Dunare, jucând si rolul de hotel la Viena!) pentru a lua parte si a reprezenta România la marea reuniune la care participau mii de istorici ai lumii. La acest lucru s-a mai adaugat un detaliu esential. În timp ce participantii din celelalte „tari socialiste“ au fost supusi cenzurii prealabile si obligati sa ia cuvântul prezentând în scris textele, aprobate „de acasa“, noua ni s-a îngaduit sa luam parte la dezbateri libere de o astfel de constrângere. Trebuia doar sa anuntam în seara respectivei zile ca intervenim în discutii. Interventiile participantilor români s-au bucurat de aprecieri. La Viena au fost luate atunci contacte si stabilite legaturi cu confratii nostri de peste hotare, mai ales din domeniile de specializare ale fiecaruia, care ulterior au fost consolidate si dezvoltate.
Noi românii am fost prezenti la urmatoarele congrese de profil – desfasurate la cinci ani o data -, cel de la Moscova în 1970 si cel de la San Francisco din 1975, bucurându-ne de simpatie. Aceasta se datora atunci si pozitiei adoptate în 1968 de România la invadarea Cehoslovaciei si a aprecierii ei în opinia publica a lumii, dar si nivelului lucrarilor cu care eram prezenti în fluxul istoriografic mondial. În 1975, la San Francisco, profesorul Mihai Berza a fost ales membru al Biroului Comitetului International de stiinte Istorice si, de asemenea, s-a decis organizarea la Bucuresti, în 1980, a Congresului urmator. Cu trei mii de participanti, din care peste doua treimi straini, reuniunea de la Bucuresti a reprezentat o reusita. Din pacate, legaturile atunci stabilite n-au fost folosite decât în mica masura, caci, datorita politicii restrictiv absurde adoptate de regim în perioada imediat urmatoare, posibilitatilor oferite nu li s-au dat curs, România nemaiparticipând nici în aprilie 1964 si nici în vara lui 1968. Ea a intrat treptat – din fericire în lunile urmatoare Congresului care se desfasurase în conditii normale –, în teribilul con de umbra al ultimului deceniu de regim rosu.
Am fost prezenti, în numar redus, si la Congresul Mondial de stiinte Istorice de la Stuttgart din 1985, iar apoi ne-am „reocupat pozitiile“ la cel de la Madrid din 1990. Au urmat Congresele de la Montreal, Oslo si Sydney – la ultimul, desfasurat la „mari departari“, nefiind însa de fata decât academicianul Ioan Aurel Pop si Dumitru Preda – pentru ca în 2010 sa se dea Congresului drept „locatie“ Amsterdamul, care parea a favoriza o participare mai numeroasa a congresistilor din lume.
Dar, între timp, s-au petrecut pe multe planuri mutatii fundamentale. Câte s-au schimbat în patruzeci si cinci de ani de când am trait pentru prima oara la Viena momente de neuitat! Globalizarea, între altele, se reflecta si în activitatea istoriografica mondiala, înregistrându-se la recenta mare reuniune o prezenta mult mai evidenta a istoricilor din spatiul asiatic. Dar, în acelasi timp, trebuie remarcata, prin comparatie, o scadere de nivel privind numarul si, în parte, chiar calitatea participantilor. La Amsterdam, la Congres, au luat parte circa 1400 de participanti fata de cele 2000-3000 de participãri de la marile reuniuni de specialitate din a doua jumatate a secolului trecut. Din pacate, au fost si deficiente în organizare, dar si în tematica si uneori chiar calitatea contributiilor. Actele Congresului n-au fost tiparite, nici cel putin rezumatele contributiilor (amintesc ca la Viena în 1965, dar si la Bucuresti în 1980 au fost tiparite patru, respectiv cinci volume ale lucrarilor Congreselor în cauza). La Amsterdam a avut loc o reuniune de sute de oameni, dar a fost o manifestare în buna masura oarecare, lipsita de asemenea de atentie din partea autoritatilor superioare ale gazdelor si a mass mediei, acordându-i-se doar o atentie redusa si marginala. Este un semn al unor noi vremuri, nu din cele mai favorabile dezvoltarii culturii si chiar a apararii vietii spirituale a umanitatii!
Congresul a pastrat însa cadrul traditional de desfasurare. Marilor teme – „Caderea imperiilor“, „Orase si cultura“, „Religia si puterea“ li s-au adaugat diferite teme de specialitate, printre ele numarându-se apropierea globala în istorie, istorie nationala si globalizare, emigranti si imigranti, biografia si microistoria, sclavia, modernizarea Chinei si Japoniei, republicile sud-americane, lumea maritima moderna, mass media si istoria, violenta sexuala, revolutia franceza într-o viziune transnationala, umanismul în istorie, razboaie si ocupatii, austroslavismul etc. Cele câteva zeci de organisme afiliate sau interne ale Comitetului International de stiinte Istorice si-au desfasurat mesele rotunde în zeci de reuniuni paralele care au beneficiat de o audienta mai mare sau mai restrânsa, dezvaluind si masura în care tema în cauza are un impact în zilele noastre.
În ansamblu, cei prezenti au fost pusi în fata preocuparilor si problemelor care preocupa astazi lumea istoricilor, dar si omenirea. În mod semnficativ, în sedinta de deschidere a fost abordata problema apei, nu doar pentru ca ne aflam în Olanda, tara care a reusit sa-si supuna apele, dar si pentru ca viitorul tuturor oamenilor va fi din ce în ce mai dependent de existenta si repartitia apei. Problemele natiunilor si ale imperiilor, identitatile si globalizarea, rolul femeilor în societate, religia în societate, problemele statului si ale birocratiei, munca în timpurile moderne, migratia au reprezentat alte teme legate nu numai de trecut, dar si de prezentul si viitorul umanitatii.
Timp de cinci zile, istoricii si-au prezentat roadele cercetarilor si ale studiilor, au discutat si mai ales s-au cunoscut sau s-au revazut si au stabilit legaturi pentru activitati viitoare. În doua adunari generale, membrii Comitetului International de stiinte Istorice au facut bilantul situatiei istoriografiei mondiale si au dezbatut planurile de viitor. A fost desemnat prin vot – dupa criterii regionale – compozitia biroului Comitetului, fiind aleasa drept presedinte profesoara Marjatta Hietala de la Universitatea din Tampere, Finlanda, vicepresedinti fiind un agentinian si un olandez. Francezul Robert Franck a preluat secretariatul general. În afara trezorierului elvetian, au mai intrat în birou un rus, un britanic, un italian, un chinez, un reprezentant al Statelor Unite si altul al Coreei de Sud. Ca si în alte dati, jocurile si compromisurile marilor puteri au fost evidente. Ca loc de desfasurare al viitorului Congres în 2015 a fost aleasa China, care nu-l va gazdui însa la Bejing, ci într-o localitate de provincie!
La Congresul de la Amsterdam au fost înscrisi peste douazeci de români, inclusiv un numar de studenti care îsi fãceau studiile în Occident. Singura institutie care a luat parte într-un mod organizat la marea reuniune a fost Academia Româna, printr-o delegatie de trei persoane – subsemnatul, academicianul Ioan Aurel Pop si profesorul Ioan Bulei, directorul Institutului de stiinte Politice, singurul raportor român la una dintre marile teme. Un alt grup, condus de academicianul Razvan Theodorescu, a animat sesiunea speciala a Asociatiei Internationale de Studii Sud-Est Europene. Unii dintre români s-au deplasat beneficiind de grant-uri, iar ceilalti au suportat calatoria pe cont propriu. Cu mult regret, nu am constatat prezenta reprezentantilor nici unei universitati românesti, cu exceptia istoricului Radvan venit de la Iasi. Amintesc ca în 1965 au participat la Congresul de la Viena peste patruzeci de delegati români, toate universitatile trimitându-si reprezentanti! Din pacate si în România interesul pentru prezenta la reuniuni atât de importante, nu numai pentru istoriografie, dar si pentru întretinerea imaginii românilor si a tarii în lume a scazut îngrijorator.
Cu toate aceste constatari si îngrijorari, prin participarea activa la lucrarile Congresului, prin alegerea unora dintre istoricii români în conducerea organismelor internationale si prin distribuirea noului volum din seria traditionala „Nouvelles Etudes d’Histoire“, realizat de Comitetul National al Istoricilor Români si a volumelor din „Biblografia istorica a României“, prezenta reprezentantilor istoriografiei române a fost înregistrata. Participantii români au fost prezenti prin luari de cuvânt în dezbateri si au sustinut unsprezece comunicari, cea mentionata din cadrul temei majore consacrate „Caderii imperiilor“, precum si altele sustinute în diverse organisme internationale ale Comitetului International de stiinte Istorice – Asociatia Internationala de Istorie Contemporana a Europei (Dan Berindei), Asociatia Internationala de Studii Sud-Est Europene (Razvan Theodorescu, Vladimir Iliescu, Ioana Feodorov, Razvan Nicolae Mitu), Asociatia Internationala de Istorie a Relatiilor Internationale (Ioan Aurel Pop), Comisia Internationala de Demografie Istorica (Ioan Bolovan), Asociatia Internationala de Istorie Economica (Cristian Luca), Comisia Internationala de Istorie a Oraselor (Laurentiu Radvan), Masa rotunda consacrata sclaviei (Viorel Achim) etc. Tot cu prilejul Congresului, subsemnatul si Ioan Aurel Pop – ca presedinte si vicepresedinte ai Comitetului National Român al Istoricilor -, au participat la cele doua adunari ale Comitetului International de stiinte Istorice. În cadrul organismelor internationale, Ion Bulei a fost ales membru al biroului Asociatiei Internationale de Istorie Contemporana a Europei, Ioan Bolovan, vicepresedinte al Comisiei Internationale de Demografie Istorica, iar Dumitru Preda, membru al biroului Asociatiei Internationale de Istorie a Relatiior Internationale.
Desi unele probleme ale istoriografiei mondiale, deficientele organizatorilor, ca si ale noastre ar trebui sa reprezinte niste semnale de alarma de neignorat, Congresul International de stiinte Istorice de la Amsterdam a marcat un moment de bilant important, la 105 ani de la cel dintâi Congres similar care s-a desfasurat în 1900 la Paris. Vasele comunicante dintre istorici s-au dovedit în fiinta, iar sistemul de relatii din interiorul miscarii istoriografice mondiale functional si chiar în multe privinte în dezvoltare. Continuarea acestor activitati si colaborarea dintre cercetatorii trecutului se impune astazi mai mult ca oricând în conditiile impetuoasei, dar uneori si primejdioasei dezvoltari a umanitatii. În conservarea memoriei si în studierea obiectiva si detasata de jocurile politice a evolutiilor trecute si a mecanismelor proceselor istorice rezida una dintre cheile stapânirii de catre umanitate a propriei dezvoltari si a viitorului sau.